Un fluviu de lacrimi

Michaela Kirchgasser a izbucnit in plans dupa ce ultima concurenta a trecut linia de sosire. Nu incep cu lacrimile victoriei. Si cele de bucurie si cele de tristete sunt la fel de sincere, dar Michi a stiut sa si le poarte cu mai multa naturalete decat oricine. Incheiase pe locul zdrobitor de inimi. Patru. A izbucnit in plans si nu s-a ascuns. Cu lacrimile siroaie si-a facut datoria prezentandu-se la interviuri. „Scuzati-ma ca plang, dar nu pot si nici nu vreau sa ma abtin. Se stie ca sunt o persoana emotionala. Iar acum ma doare inima. In pofida divanului aratat pe pista, am tremurat pana final. Ma simt ca de r…usine.”

Nicole Hosp (bronz) o consoleaza pe Michaela Kirchgasser (locul 4)

Nu s-a incadrat nici mai departe in tipare. Dupa infrangeri auzim de obicei declaratii complezente. Adversarele mai bune sunt felicitate fara resentimente de niste mucenice, aflate deasupra vulnerabilitatii noastre umane ce deschide inimile spre invidie si ranchiuna. Michaela Kirchgasser e totusi om, la fel ca noi. A tinut degetele incrucisate ca sa greseasca adversarele. Le-a dorit esecul si a sperat s-o faca. Iar la final nu s-a temut sa admita toate acestea. „Poate ca e urat din partea mea, dar normal ca in timpul cursei Tinei m-am gandit ca si asa a casigat atat de mult in acest sezon si poate ia coborarea mai in joaca. M-am bucurat pentru Niki (Hosp), dar m-as fi bucurat mai mult daca ar fi ramas la o sutime in spatele meu.”

O singura consolare a avut, desi nu a fost sigura daca ar trebui sa se bucure. A vazut cat de multe poate in slalom. Asa ca nu se lasa doborata, ci „o sa-mi primesc si eu medalia, n-aveti grija.” Sanse ar avea in slalomul special si in proba pe echipe.

Slalomul super-combinatei n-a fost deloc usor. De obicei se pun trasee ritmice, sa se descurce si coboratoarele pe el, dar Livio Magoni, antrenorul Tinei Maze n-a vrut sa riste. Stia din St. Moritz ce bine poate cobori Liz Görgl pe un traseu usor, Anna Fenninger ne-a surprins pe toti acum doi ani in Garmisch, iar Lara Gut ar fi fost campioana mondiala de n-ar fi iesit dintre porti chiar inainte de finis. Prin urmare, decis sa le puna piedica vitezistelor, plasand multe ruperi de ritm intre virajele dintre portile subtiri. La inspectie nu s-a observat, dar una dintre ele s-a suprapus cu o afundatura, oprind elanul a nenumarate fete.

Mai ales dintre cele cu numere mici de start. Edit Miklos a fost a noua si pana sa schieze ea, doar trei adversare vazusera finisul. Daca la coborare optic Edit e la nivelul grupei de elita a Cupei Mondiale, la slalom se observa imediat lipsa de agilitate. Ea si Stacey Cook au fost ardelencele de pe traseul ce a cerut un tupeu mai oltenesc. Catinel si binisor, asta i-a fost deviza. N-a gresit nimic, dar nici n-a fost rapida. Insa asa prudenta cum a fost, nu ne-ar fi stricat sa concureze inca pentru Romania. A incheiat pe 19, la un loc de cel mai bun rezultat pe care-l obtinuse sub culorile ros-galbene-albastre. Un sincer bravo, Edit!

Se spune ca schiul feminin e un cu totul alt sport decat cel masculin. Diferenta se doreste un accent asupra superioritatii celui din urma, dar super-combinata spune si altceva. Schiul masculin e un sport al extremelor. Nimeni nu mai poate face totul bine. Baietii sunt strict orientati spre viteza sau spre disciplinele tehnice. All-arounderii au disparut cu desavarsire. Schiul feminin insa nu s-a labartat atat de mult si adunarea aceasta compacta creeaza nu numai schioare incredibile gen Maria Höfl-Riesch sau Tina Maze, in stare sa castige si o coborare, si un slalom, ci nici nu intepeneste picioarele si pozitia in care stiu sa mearga vitezistele. De aceea sa nu va mirati ca multe dintre acestea din urma au fost mai sprintene decat vor fi corespondentii masculini in aceeasi proba.

Dar sa lasam generalizarile. Dupa mansa de coborare a fost clar ca medaliile de aur si argint se vor imparti intre Maria si Tina, iar pentru bronz vor lupta vitezistele impotriva a trei tehniciene austriece. De fapt si la viteziste, doar Lara Gut n-a fost austriaca. Asa ca sansele pentru prima medalie a gazdelor au fost undeva dincolo de 90%. Anna Fenninger, Elisabeth Görgl, Lara Gut sau Nicole Hosp, Kathrin Zettel, Michaela Kirchgasser? La baieti, o diferenta de 1,33 – 1,67 secunde asigura victoria slalomistilor in duelul direct. La fete insa e la limita.

Nu am ajuns sa stim cine ar fi invins cu adevarat. Lara Gut si apoi Anna Fenninger s-au scos singure din cursa, calcand o poarta. Lara avea inca un avantaj serios cand s-a petrecut pocinogul. Pentru Liz Görgl, mijlocul incalcit al antrenorului Tinei, s-a dovedit o nuca prea tare. A incheiat pe 6, in spatele colegelor specialiste ale slalomului. De inteles pana la urma, caci dupa cum a declarat Anna, la cat de rar s-au antrenat pentru slalom ar fi fost anormal sa nu greseasca.

Michi Kirchgasser e de departe cea mai iute de picior din echipa actuala. Dar pe cat de iute stie sa se strecoare printre portile stranse, pe atat de iute stie si sa greseasca. Si e ca ceasul elvetian. Nu exista cursa in care sa ne uimeasca iesind din tiparul acesta nefericit. In fata celor 30000 de spectatori – prima zi in care au umplut stadionul, conform aprecierilor celor prezenti – Michi a dat cu fundul de zapada. S-a ridicat din mers si a continuat intaratata, dar chit ca a preluat conducerea, a banuit ca timpul, al treilea al mansei nu va fi suficient pentru o medalie.

Ajunsa cam in acelasi loc, Kathrin Zettel, inca mai rapida decat colega ei pana acolo, s-a prins intr-o sucita si-nvartita ce i-a inchis complet unghiul urmatorului viraj. Locul 2 provizoriu n-a lasat loc de iluzii.

Nicole Hosp e inalta si trebuie sa compenseze cumva acest handicap. La fel ca Maria Höfl-Riesch. In concursul de agilitate cu fetele mici si usoare ambele pierd competitia. In schimb sunt precise. Nicole a fost buna si jos, dar si pe abrupt, unde Maria a avut o retinere. Amandoua s-au dezlantuit in plat. Austriaca a scos un timp mai bun decat nemtoaica, dar nu cu peste o secunda, cat pierduse in mansa de coborare.

Nicole ar fi putut da drumul la lacrimi mai devreme. Dupa ratarea Annei a stiut ca nimeni nu-i mai poate rapi medalia. Dar a asteptat epilogul alaturi de Maria. Traseul conceput special pentru Tina, a fost cel care i-a venit de hac slovenei. Incetinita de capcanele de la mijloc – a trebuit sa aleaga intre risc si o medalie sigura, a ales varianta a doua, desconsiderand-o un pic pe Maria – Tina s-a facut cat de mica a putut la ultimele porti. Dar mai are pana sa invete sa accelereze pe teren drept ca nemtoaica. Fara sa fi gresit, slalomul i-a fost mai lent si decat cel cu o eroare mare al lui Kathrin Zettel. Prea sigura de aur, a ramas doar cu argintul.

Cum a mai plans! Nu de bucurie pentru a doua medalie in a doua intrecere, ci de amar si de necaz. La Garmisch tot asa, fusese cat pe ce sa castige aurul si atunci a scos Anna Fenninger din maneca un slalom peste asteptari. „Nu sunt multumita de slalomul facut. Am franat si Maria a fost pur si simplu mai buna. Am tratat traseul cu prea mult respect.” Apoi a dat vina pe presiunea resimtita la start. Nu numai ea, ci si multi dintre noi ii agataseram aurul de gat inca dinainte sa se scoale pentru inspectia din zori de zi.

Si am ajuns la cele doua fericite. Au plans si ele, si nu doar cateva lacrimi. Ci rauri, cat pentru o bucurie uriasa. Mai ales Niki Hosp. In urma cu 10 ani, in St. Moritz, se inaltase pe firmament. Prima medalie, argint, tot in super-combinata, pentru copilul minune in varsta de 18 ani al schiului austriac. „Iubesc amandoua medaliile. Cea din St. Moritz a venit din senin. Asta insa e rasplata pentru ca nu m-am dat batuta.”

Dupa St. Moritz, destinul a fost darnic cu ea. Inca trei medalii mondiale, una de aur si ca bonus o medalie olimpica. 11 victorii de Cupa Mondiala, aproape 50 de podiumuri, un an in care a castigat globul mare de cristal, unul in care l-a pierdut in fata lui Lindsey Vonn, un glob mic si alte trei aproape castigate. Slalomul urias, disciplina ei de suflet i-a adus cele mai multe succese. Dar a stralucit si in slalom si in super-G. In 2009 prima lovitura a sortii. Accidentare cu rupere de ligamente. La o luna dupa aceea era deja la startul mondialelor din Val d’Isere (hm, deci Marlies Schild chiar are sanse sa concureze). Evident fara succes. Pentru a ajunge iar la nivelul ce o consacrase a avut nevoie de intreaga vara. Apoi, la prima cursa a iernii, a lovit-o soarta a doua oara. O accidentare mult mai grava, ce i-a incheiat sezonul inainte sa inceapa.

De atunci se chinuie. De cele mai multe ori in zadar. A coborat jos de tot in clasamente. Mai ales in cel al slalomului urias. Iarna asta a luat decizia cea mai grea. Sa-l scoata din program. Destul cu masochismul. Daca nu se poate, asta e. Si-a canalizat energiile spre celelalte discipline si a inceput sa urce incetisor in slalom. Pana la aceasta mansa din Schladming, in care a fost cea mai buna.

„Ultimii ani au fost o perioada tare dificila. Medalia asta e balsam pentru sufletul meu.” A povestit multe in interviurile ce au urmat. Le-a multumit tuturor celor care i-au stat alaturi. A deplans conul de umbra in care a alunecat super-combinata. „Medaliile de aici sigur nu-s primite cadou. Dimpotriva, super-combinata arata cine sunt schiorii perfecti.” A admis ca s-a gandit la retragere. „Cand incerci totul si nu-ti iese nimic, incepi sa-ti pui intrebari: Are vreun sens? Mai sunt in stare? Si de ce ma torturez asa? De fiecare data am cumpanit foarte bine si am concluzionat ca imi place enorm sa schiez. De aceea retragerea n-a fost o optiune. Am luptat pentru pasiunea mea.”

Cum de a regasit exact acum, la mondialele de acasa, drumul spre succes, cand colegele ei au clacat? Simplu. Asteptarile celorlalti n-au impresionat-o niciodata. Inca din copilarie n-a cedat sub presiune. Pista da, a fost deja dificila si cu urme. Dar din Maribor are schiuri noi. Mai rigide decat cele dinainte, mai greu manipulabile, care cer forta, insa exact asta ii trebuie si o ajuta sa nu mai greseasca. In plus spectatorii acestia minunati. I-au dat aripi, au tras-o efectiv spre finis cu uralele lor, asa ca au meritat o medalie. De fapt chiar ar trebui sa li se acorde si lor una.

In clipa in care Tina Maze a trecut linia de sosire fara s-o fi intrecut, Maria Höfl-Riesch a tasnit spre mijlocul arenei. O dezlantuire de bucurie atipica pentru schioara altfel retinuta si cerebrala. „Medalia asta e mai pretioasa decat isi poate imagina cineva. Sunt coplesita si debordez de bucurie. Nici nu pot sa cred. In tot sezonul nu avusesem decat doua podiumuri! Tot ce mi-am dorit aici a fost o medalie. O singura medalie in cele cinci curse, indiferent de culoare. Si acum suntem abia dupa a doua proba, iar eu am deja aurul! Sunt surprinsa ca am putut-o bate pe Tina la slalom. Si sunt foarte mandra de asta.”

Sezonul secetos nu e singurul motiv pentru aceasta descarcare emotionala. In urma cu doi ani, in cel mai bun sezon al ei, toata lumea, inclusiv ea, a asteptat sa cucereasca Garmisch-ul. A ramas cu doua medalii de bronz, cand logica zicea ca trebuie sa castige cinci medalii, patru posibil chiar de aur. Dar a fost racita, apoi presiunea si-a cerut si ea obolul si a ramas cu cele doua bronzuri. Avusese un avantaj confortabil in Cupa Mondiala si totusi globul mare de cristal l-a castigat la mustata. Epuizarea nervoasa a costat-o. A dat la schimb toata ambitia si rautatea cu care cucerise trofeul suprem.

De atunci Maria pare o persoana fericita de ceea ce-i daruieste viata, chiar daca aceasta e zgarcita. Chiar a declarat asta explicit. Ca a invatat sa se bucure indiferent de ce obtine si sa nu mai abordeze totul cu incrancenare. Rezultatele, putine cate au mai venit, au fost doar semnul talentului ei urias, ce nu se poate scufunda in apa automultumirii. Din cauza lipsei de succese, Marcus Höfl, consortul si managerul ei, incepuse s-o bata la cap sa-i angajeze un antrenor mental. Maria l-a refuzat de fiecare data.

Spuneam intr-un comentariu recent ca doar fetele rele pot castiga concursuri importante. Cele amabile termina de la locul 2 in jos. Pe vremea cand a pus mana pe globul mare de cristal, Maria era gata sa calce pe cadavre. Acum s-a imblanzit, din rau involburat a devenit la cu apa netulburata si totusi a castigat aurul. Doar cu talentul.

Clasamentul final

O părere la “Un fluviu de lacrimi

Comentariile nu sunt permise.