Ulciorul mai merge si la apa


Se spune ca ulciorul nu merge de multe ori la apa. In cazul Larei Gut insa, ca un facut, el nu a ajuns mai niciodata intreg la destinatie. Elvetiencei, dispusa intotdeauna sa riste mai mult decat oricine, i-a lipsit pana acum constanta si norocul. Inca de la prima victorie (in super-urias) a ales calea pravalirii (la propriu) peste linia de sosire in locul alunecarii conventionale. Si chiar daca mai apoi a mai castigat inca un super-G si o coborare, pentru o victorie in proba de slalom urias, unde e nevoie de doua manse consecutive fara boacane, ce a putut Lara n-a fost de ajuns.

Lara Gut, invingatoarea (© Agence Zoom / Getty Images)

Fiecare cursa a disciplinei de baza s-a terminat lasand si spectatorul neutru cu o mica durere in suflet. Lara a schiat genial pe alocuri, intotdeauna spectaculos, dar ceva a impiedicat-o fie sa termine o mansa, fie sa se remarce intre primele. Continuă lectura

La fel ca inainte


Spre deosebire de fete unde cel putin la prima aparitie a avut loc o rasturnare de valori, la baieti slalomul urias se innoada acolo unde se intrerupsese in vara. Sölden-ul s-a prezentat in a doua zi a noului sezon de schi alpin la fel ca in prima. Soare si foarte cald. Singura deosebire a facut-o vantul, foarte puternic in zona de start, motiv pentru care traseul a fost scurtat cu 15 secunde, pornindu-se de la startul de rezerva.

Ted Ligety spre sefia primei manse din Sölden (© APA)

Ne-am fi asteptat ca diferenta uriasa dintre Ted Ligety si restul lumii sa se fi micsorat, dar de cum a inceput cursa Continuă lectura