A batut puternic de la inceput. Nu cat sa le puna in pericol pe fetele antrenate in primul slalom al sezonului la Levi, in Finlanda, dincolo de cercul polar, dar suficient cat sa fie clar ca va amesteca rezultatele. Comentatorii austrieci vazand zapada spulberata de rafale se intrebau daca chiar se va da drumul primei concurente. S-a dat.

Mikaela Shiffrin in timpul primei manse a slalomului din Levi (© AP)
Iar cursa s-a transformat cu timpul in una nebuna. Nu numai ca vantul a batut neregulat in timpul curselor celor mai bine clasate schioare in clasamentul mondial, dar cam dupa jumatate de ora a inceput sa cedeze, pana la sfarsitul primei manse linistindu-se complet. Ca de atatea alte dati, privind retrospectiv, decizia corecta ar fi fost sa se amane startul cu aceasta jumatate de ora.
Pe de o parte e pacat pentru fetele care au muncit anul trecut ca sa atinga pozitiile favorabile din clasament, pe de alta este incitant sa vedem ce fac fetele necunoscute cu numere de start dincolo de 40, atunci cand li se acorda o sansa. Cinci dintre ele au terminat intre primele 13. Trei din cele cinci sunt nemtoaice! Antrenorul isi anuntase fetele ca posibile surprize in ultimele doua saptamani, dar la asa prezenta masiva intre fruntase nu cred ca se asteptase nici el.
Definitoriu pentru ce li s-a intamplat favoritelor e momentul startului Bernadettei Schild. A scos capul hotarata din cabina de start si s-a trezit in mijlocul unei mici furtuni de zapada. Nesigura, a intors capul spre cei din spate, pe chip cu intrebarea „chiar trebuie sa pornesc acum?”. Avea de fapt voie sa astepte pana se mai linistea vantul. Dar in focul pregatirilor, debusolata, a plecat. Fara sa greseasca, a terminat pe locul 57.

Tina Maze (© AP)
In locul ei le-am vazut pe Elli Terwiel din Canada (numarul de start 32, locul 7) cu o tehnica remarcabila, schiurile paralele in permanenta si nici un derapaj, si pe Denise Feierabend din Elvetia, (numarul 45 la start, locul 6), cea care pe primele doua treimi a stat cel mai aproape de lidera cursei, apropiindu-se la doar 9 sutimi de secunda de lidera pentru ca sa piarda misterios la final. Si apoi nu le-am mai vazut pe Christina Ager din Austria (numarul 53, locul 5) si Marina Wallner din Germania (numarul 63, locul 3), cele doua pornind prea tarziu pentru a mai fi incluse in transmisiunea live.
Cea mai rapida, nici o surpriza aici, si nu oricum, ci de departe, dupa o cursa cu o greseala uriasa, ce a fortat-o sa se sprijine in mana si a costat-o cel putin jumatate de secunda, a fost din nou Mika. Mikaela Shiffrin in evident progres, manifestat in special in portiunea plata lunga de la inceputul partiei din Levi. Zonele plate erau anul trecut calcaiul lui Ahile pentru pustoaica americanca. De data aceasta si-a zdrobit adversarele acolo.
Poate ar fi facut-o si pe abrupt, insa acolo s-a intercalat eroarea, corectata din mers si fara sa se impiedice. Dar din cauza ei, Maria Höfl-Riesch, cu o evolutie foarte bine controlata, i-a smuls Mikai in a doua parte a cursei 3 sutimi de secunda pentru un loc 3, la egalitate cu tanara ei colega Marina Wallner. Chiar mai controlat decat Maria a mers Tina Maze. Dar slovena avusese un plat mai putin lent si porneste in mansa a doua din cea mai buna pozitie pentru a incerca depasirea americancei, aflandu-se pe 2, cu un handicap de jumatate de secunda.

Maria Höfl-Riesch (© AP)
Daca performantele nou aparutelor pe firmament sunt un foc de paie ne-o va arata mansa a doua in comparatia directa si apropiata cu defavorizatele principale. Kathrin Zettel, a mers frumos si linistit, foarte sigura, dar incetinita vizibil de rafale. Un parcurs similar a aratat Frida Hansdotter. Tanja Poutiainen nu a fortat in prima parte, dar a conservat abil viteza pentru ultimele porti intr-un pasaj plat ca-n palma. Cele trei favorite s-au clasat una in spatele celeilalte pe locurile 14-16, la ceva mai mult de o secunda de Mika si cel putin teoretic au inca sanse la podium.
Pentru completitudine, cele trei abandonuri principale s-au inregistrat in dreptul lui Wendy Holdener, cea care a fost cea mai aproape de a o depasi pe Mika, derapaj pe claparul interior, apoi Marlies Schild, cu o poarta calcata si Michaela Kirchgasser careia i-a sarit piciorul de la vale necontrolat peste o denivelare, oprind-o din cursa.
Mansa secunda incepe la 14:00.