Sindromul inaltimii

America si-a cocotat partiile de Cupa Mondiala la inaltimi rar intalnite in restul circuitului. Cu stadionul la 3000 de metri altitudine, Beaver Creek stoarce de forte nu numai prin dificultatea partiilor, ci si prin parcimonia cu care ofera oxigen schiorilor de pe traseu. In Beaver Creek dureaza si zece minute pana lumea isi recapata rasuflarea dupa o cursa de un pic peste un minut si jumatate.

Podiumul coborarii din Beaver Creek: Tina Weirather (2), Lara Gut (1), Elena Fanchini (3) (© GEPA)

Si exact aici au proiectat organizatorii un traseu pe care unele fetele il categorisesc drept cel mai dificil din Cupa Mondiala. Cu un inceput plat lung, cat sa inceapa sa arda coapsele si pulpele, pista continua pe un mijloc pe care o singura greseala le arunca intr-un carusel necontrolat in care devin pasagere. Odata intamplata o dezechilibrare marunta, nu ceva mai grav de atat, resursele trebuie indreptate toate spre ramanerea in picioare si intre porti, nemaifiind vorba de batalia pentru un timp mai bun.

Asta am vazut la majoritatea concurentelor, o lupta surda cu fortele centrifuga si de greutate, de aparare in fata vartejului ce le-a rapit controlul asupra schiurilor scuturandu-le fara menajamente prin santurile sapate de canturi in cele trei zile de antrenamente, printre valurile naturale de pe panta inclinata abrupt.

Greselile au curs de la locul 5 in jos. O singura curba luata mai larg a costat-o pe Anna Fenninger podiumul. Maria Höfl-Riesch a scapat o singura data fraiele din mana, lasand schiurile sa i-o ia inainte. A ramas usor pe spate dand apoi cu soldul de pista, inainte de a se redresa si a merge mai departe.

Leanne Smith a fost invinsa de traseul dur (© Keystone)

Nesiguranta a fost explicabila pe partia complet noua (a fost conceputa special pentru mondialele de anul viitor). Doar americancele apucasera sa se antreneze in primavara o saptamana pe ea, avantaj pe care cele cateva mii de spectatori au sperat ca fetele lor sa stie sa-l foloseasca in cursa. Insa fara Lindsey Vonn, reaccidentata, coechipierele nu si-au gasit ritmul.

Stacey Cook, care fusese cea mai rapida in unul dintre antrenamente, a incercat sa indrepte lucrurile. A ales o linie complet diferita de a adversarelor sale si la inceput totul a mers perfect, timpul reflectand colorat in verde prestatia din cursa. Dar un dezacord intre picioare si bust, soldat cu o suprarotire, i-a intrerupt drumul spre podium.

Nu numai americancele au lipsit din lupta pentru premii si mentiuni, ci si frantuzoaicele, si nordicele, si canadiencele. De fapt, cu doua exceptii, intre primele 12 clasate gasim fete din doar doua echipe. Cea austriaca mai spre a doua jumatate a perfomerelor si cea elvetiana in prima. Exceptiile sunt Maria Höfl-Riesch (locul 7) si marea surpriza a cursei, Elena Fanchini (3). Italianca e posibil sa fi profitat – foarte putin, dar cand e vorba de sutimi de secunda orice fleac conteaza – de numarul timpuriu de start si pista mai curata, insa aceasta nu-i micsoreaza meritul unui parcurs fara greseala.

N-am uitat ca Tina Weirather (locul 2) schiaza pentru Liechtenstein, ci am integrat-o in echipa Elvetiei, cu care se antreneaza exclusiv de doua sezoane incoace. Tina este succesul acelorasi antrenori care le-au urcat pe Fabienne Suter si Fränzi Aufdenblatten pe pozitiile 4 si 6.

Aceiasi antrenori care au stiut sa o incadreze si pe Lara Gut cu programul separat al echipei ei private in mijlocul restului elvetiencelor. Lara castigase doua din cele trei antrenamente. Pe ultimul chiar detasat si era favorita principala la victorie si in cursa propriu zisa. Dar de la antrenament la competitie drumul e lung si nu exista certificat de garantie pentru repetarea unei performante.

Cine s-a uitat la Ilka Stuhec, recomandata de locul 3 la ultimul antrenament a putut observa presiunea pe care o pun asteptarile ridicate asupra performantei. Slovena a schiat crispata, ca si cum evolutia ei ar fi putut distruge rezultatul bun din ziua precedenta. Asa ca n-a reusit sa urce mai sus de pozitia 16, la egalitate cu Tina Maze, devenita acum o copie palida a campioanei de anul trecut, lipsita parca de vlaga si nedispusa sa riste.

Lara Gut si una din cascadoriile din cursa (© Keystone)

Spre deosebire de Ilka, Lara Gut n-a avut complexe. Tina Weirather este o mult mai buna alunecatoare. Dar pe mijloc s-a tinut prea cuminte de planul liniei ideale. Lara a avut un strop de salbaticie suplimentar, care la final a detasat-o de toata lumea.

N-a schiat uimitor. Chiar ea a recunoscut. „Ieri (adica la ultimul antrenament – n.t.) am schiat mult mai bine.” Dar se afla intr-un moment in care armonia cu schiurile si partia este totala. Pluteste pe varful valului pe care s-a catarat cu succesul din Sölden, toate ii merg din plin si nu poate fi abatuta de pe traseul propus. Alexandra Meissnitzer a caracterizat cel mai bine ce se intampla acum cu Lara. „A schiat de fapt normal si totusi a castigat cu un avans de jumatate de secunda. Asta se numeste Sindromul inaltimii.”

Pentru prima data in cariera, Edit Miklos a ajuns intre primele 30 de concurente aflate la startul Cupei Mondiale, pozitie recompensata de un bun numar de start. Din pacate, ca de atatea ori, privata de cantonamente de vara in emisfera sudica, la inceputul sezonului Edit nu este inca in forma. Asa ca in ciuda unei lupte admirabile pentru mentinerea unei linii cat mai bune – Alexandra Messnitzer, care comenteaza pentru televiziunea austriaca, i-a admirat calitatile tehnice – Edit a avut multe dezechilibrari pe mijlocul traseului. In plus, spre deosebire de anul trecut, are si niste schiuri foarte lente. In pasajul superior de pilda, pe o portiune similara acelora pe care anul trecut scotea timpi mai buni decat ai invingatoarelor, Edit a pierdut o secunda, cu un timp aproape de coada cozii. A urcat pe locul 49 de la final doar cu tehnica de la mijloc. Citand-o inca o data pe Alexandra Meissnitzer: „are tehnica schioarelor de la varf, ce-i lipseste e viteza de baza”. Adica face totul mergand cam cu 5km/ora mai incet decat fetele care lupta pentru puncte.

Sumarizand, am avut o cursa spectaculoasa, care a pretins de la fete mai mult decat au putut da. Tina Weirather a revenit la nivelul de acum doua sezoane. Anul trecut a cazut in Lake Louise si chiar daca fizic urmarile au fost minime, nepierzand decat un weekend, Tina cea mica a ramas marcata psihic si n-a mai riscat pana la limita. Acum insa si-a revenit. „Dupa accidentare n-am mai indraznit sa atac total. De aceea startul acesta bun in sezon este pentru mine deosebit de important.”

Tina Weirather in aterizare dupa o saritura (© Keystone)

Despre Lara incepem sa ne intrebam cand se va opri. Ea zice ca in Lake Louise. Caci „pe partii abrupte pe care trebuie sa stii sa iei curbele foarte bine, sunt in avantaj. Lake Louise-ul va fi insa o provocare diferita.”

Nu stiu cat timp vom mai avea povesti noi despre Lara daca se apuca sa scoata victorii in serie, dar deocamdata mai apar interviuri cu lucruri inedite. Succesele acestui sezon se bazeaza pe colaborarea fructuoasa cu firma Rossignol. „Mi s-a oferit posibilitatea sa influentez masiv proiectarea noilor schiuri. Dar mai multe despre aceasta colabarare nu pot si nu vreau sa spun.”

Apoi se confeseaza despre cat de dificila este viata de adolescenta etichetata drept copil minune. „Toata lumea a inceput sa vorbeasca (pe cand avea 17 ani si a castigat medaliile de argint din Val d’Isere) despre noua Figini sau noua Pröll. Nu e usor sa porti asa o raspundere la asa o varsta mica. A trebuit sa fac o mie de lucruri, sa iau pozitie cu privire la diferite teme. Si orice lucru pe care l-am declarat a fost analizat cu lupa si criticat in mod corespunzator. N-a fost o perioada hazlie.”

Succesele n-au adus doar bucurii. „La 17 ani mi-am pierdut toti prietenii. Pur si simplu n-am mai avut timp pentru ei.” Acum a schimbat prioritatile, si-a ordonat viata si a luat aminte la faptul ca si pentru ea, ziua are tot numai 24 de ore, ca si pentru cei care nu fac sport de performanta. Stie ca o parte din timp trebuie sa-l aloce antrenamentelor si asta ii reduce orele petrecute cu program de voie. „Astazi pot planifica mai bine ceea ce am de facut. Dar asta este o lectie pe care orice om talentat si care are succes devreme trebuie s-o invete.”

Clasamentul final