O zi cu un olimpic

Tin minte ca ieri ce mi-a spus tata in vara lui 2010. Unu la mana, ai dubla hernie de disc, nu poti schia mai departe asa. Doi la mana, vrem si noi sa termini o facultate. Trei la mana, in ultimii trei ani nu am mai auzit un lucru bun de la antrenorul tau.

Antrenorul lui de la acea vreme ocupa pozitia de antrenor al lotului national si veghea la cresterea priceperii schiorilor juniori si seniori la gramada. Ionica Achiriloaie vorbeste putin cu naduf despre antrenorul lui de atunci. Nu e genul care sa poarte pica, dar si-ar fi dorit ca Florin Cristea sa-i fi recunoscut potentialul. Pentru ca uite, din cauza lui si-a pierdut tatal increderea in el.

Putin mai devreme vorbise la telefon. Repetase exasperat, ca orice copil cand parintele nu intelege si insista in neintelegere, da tata, m-am calificat. Sigur m-am calificat. O sa apara si pe lista aia, dar mai tarziu.

Dupa vara renuntarii, Ionica a plecat la studii in Marea Britanie la Universitatea Coventry. Si-a dorit sa urmeze management sportiv si acolo a gasit specializarea favorita. Intr-un moment de inspiratie a ales bursa sportiva in locul celei academice. In timpul studiilor a participat pentru renumele facultatii la ceva concursuri universitare. S-a pregatit doua saptamani pentru ele si a terminat pe locul 2. Si dragostea de schi a navalit mai puternica decat inainte.

Bursa l-a ajutat s-a faca pasul revenirii la performanta, care s-a petrecut in urma cu un an, in Hinterstoder, locul unde ne aflam acum. Rezultatele nu au fost grozave, dar baiatul nostru isi facuse un plan si au corespuns primei etape. Cea a debutului in proba de coborare. La vremea aceea nu avea antrenor, se plimba singur prin Europa – britanicii care au tot dat peste el in urmatoarele concursuri l-au poreclit pana la urma „forever alone” – si isi dramuia banutii cu cazari spartane.

Ar proceda si acum asa, dar de cateva luni a fost intregrat intr-o echipa si nu poate face opinie separata. Doarme unde hotaraste antrenorul austriac si cheltuieste cat este nevoie, fara sa risipeasca. Intre timp a terminat facultatea, nu mai are bursa, in schimb rezultatele au adus sprijinul federatiei. Inainte de inceperea sezonului a facut un plan financiar in care a inclus cheltuielile estimative si i-a fost aprobat. Nu si plata antrenorului, aceasta ii revine lui integral si acesta e locul unde ar trebui sa intervina sponsorii. Deocamdata il ajuta familia cu banii. Si mai e clubul cel nou, Corona Brasov, ce l-a primit asta toamna in randurile sale si care in afara de prima de instalare, schiuri si scule pentru prepararea lor, ii plateste si salariu, cat sa se tina pe picioare. Dupa cum vedeti, se poate trai din schi in Romania, ne spune convins.

Aceeasi convingere care l-a manat de la bun inceput spre aceasta intreprindere, si anume implinirea visului olimpic. Care nu este castigarea unei medalii, undeva pe drum perspectiva noastra a fost pervertita de o generatie de exceptie de practicanti ai sporturilor de vara, ci e visul originar, cel al participarii.

Pe scurt, au urmat curse puternice, cu un rezultat bun in Slovenia la Kope (locul 38 intr-o cursa cu participare a unor schiori de Cupa Mondiala) plus alte cateva meritorii si coborarea la 80,78 puncte de penalitate in clasamentul FIS, simultan cu patrunderea intre primii 500 de coboratori ai lumii. Unul din criteriile de calificare la Jocurile Olimpice. Al doilea e coborarea sub 80 de puncte si pentru acesta mai avea nevoie de o singura cursa cu penalizare mai mica de 80.

Anul acesta in Hinterstoder a inceput cu doua super-G-uri (fratele mai lent al coborarii) nereusite. In primul a gresit si a iesit de pe traseu, in al doilea i-a sarit un schi. „Am avut o cazatura spectaculoasa (din ce mi s-a spus, eu nu m-am simtit foarte spectaculos) cam la 80-90 km/h insa am scapat fara nici o zgarietura. Sa fiu sincer cazaturile imi plac cat timp se evita accidentarile :)” povesteste pe blogul personal.

La antrenamentul oficial (o mansa) pentru cursele de coborare a mers bine. Traseul scurtut fiind, in concurs s-au adunat doua manse. Ziua intai, greseala si in prima si in a doua = o intarziere mai mare = o penalizare mai mare si un rezultat de 94 de puncte. Cu un loc mult imbunatatit (29) fata de 66-le si 51-le de anul trecut. Pentru a doua cursa ne vorbiseram dinainte sa ne intalnim la fata locului. Eliberat de presiune dupa calificare sperase el intr-un rezultat mai bun la prima coborare.

Am ajuns la start dupa inceperea cursei, dar cu destul timp inainte sa plece Ionica. Concurentii erau in diferite etape ale incalzirii, care cum, in functie de momentul plecarii. Baietii cu numerele 28 si 29 isi dezbracasera deja gecile. Dar mai erau vizibili inca si cei cu 17, 18, 19. 27-le lui Ionica nu se zarea nicaieri.

N-a fost totusi greu de gasit. Pantalonii galbeni ai combinezonului si mai ales Romania scris pe geaca l-au identificat fara gres. Prezentari scurte, un bafta rapid si promisiunea revederii la finis. Apoi ne-am deplasat si plasat strategic in dreptul curbei antrenorilor. Locul de unde antrenorii isi urmareau baietii si le dadeau indicatii celor de la start despre ce-i asteapta pe traseu.

Prima curba serioasa si locul unde cazuse Ionica la super-urias. Sperantele austriecilor s-au perindat una cate una si apoi galbior a pornit si baiatul nostru. Cam lasat pe spate pentru un atac adevarat (sa-i spun, sa nu-i spun ca asta il incetineste?), dar a trecut cu bine de primul viraj. La al doilea insa… mai Ionica, fie-ti mila de inima mea si nu-mi provoca spaime din astea, nu acum cand am venit sa te vad.

Si-a revenit din dezechilibrare, dar am ramas cu inima cat un purice. Fotograful a intrebat un antrenor vecin, care avea rezultatele pe mobil. Ajunsese cu bine jos, locul 24. Fiuuuuu!

Hai, la vale si noi sa ne vedem cu Ionica. Tocmai incheia discutia cu antrenorul. 2,1. (Intarzierea). Au mers bine schiurile? Da, schiurile au fost ok. Noua ne-a zis ca a mai gresit inca o data, mai rau, in jumatatea de jos, dincolo de unde ajunsesera privirile noastre. Ca tot incearca de ceva vreme sa-si corecteze pozitia lasata pe spate si atent la una, n-a mai fost atenta la alta. Bun, deci stie si face ceva.

Am urcat impreuna sus – sper sa raman intre primii 30, sper sa raman intre primii 30, noi pe schiuri el pe jos si cu schiurile in brate, ca sa-si ia hainele ramase la start si l-am lasat sa-si vada in liniste de pregatirea pentru mansa a doua. Cu un sfert de ora inainte sa inceapa m-a sunat sa ma anunte. A terminat al 27-lea, va fi al patrulea la start (ca la Cupa Mondiala, primii 30 iau startul in ordinea inversa a clasarii).

Ne-am plasat in acelasi loc si l-am asteptat. Ehehei! Acesta este alt Ionica. Aplecat spre inainte, viraj bun in dreptul nostru, perfect mai jos, a disparut in plin avant din raza noastra de vedere. Din nou repede la sosire sa vedem ce-a facut.

Al patrulea timp in mansa a doua, la mai putin de doua zecimi de cel mai rapid, dar cei mai buni erau inca sus. Pana sa vina ei, am facut cunostinta cu antrenorul. Hans Frick. Director tehnic al Federatiei de schi a Moldovei. Pe Ionica il cunoscuse in urma cu un an in Hinterstoder, il reintalnise la cursele urmatoare si pana la urma l-a luat sub aripa lui, mai mult de suflet, dar cu tot sufletul.

„Va dati seama cat o sa progresez acum ca am antrenor?” imi scria Ionica imediat dupa ce cazusera la intelegere. Si a progresat. Iar acum Hans Frick imi vorbeste cumpanit despre el. E un baiat ambitios, asculatator, cu dorinta de progres, care prinde repede si mai ales vrea sa faca treaba pe termen lung. Pune in practica tot ce-i spun. Trebuie doar sa invete sa aiba rabdare. Daca are, in doi-trei ani va ajunge la un nivel mondial onorabil. Uitati-va cat a progresat acum, in doar doua luni. Un roman intre cei mai buni cinci austrieci ai generatiei 95-96. Cand s-a mai intamplat asta? Are doar 23 de ani, e tanar si are perspective frumoase.

Revin la Ionica si ii asteptam pe cei mai buni. Suntem deja la primii 10 si doar cate unul izolat il mai depaseste. La final e pe 8 in mansa a doua. Cu 27 pe prima, adunarea iese de un loc 15 la total. Inversul locului de anul trecut. 🙂 Dar nu asta conteaza cel mai mult, ci intarzierea mica (2,6), ce reduce penalizarea. Ar putea, chiar ar putea fi cursa calificanta. Mai depinde doar de valoarea primilor clasati. Cu cat au puncte mai putine, cu atat reduc penalizarea initiala si in cascada si a tuturor adversarilor clasati dupa ei.

Pentru asta trebuie asteptat. Ionica mai rabufneste din cand in cand. De n-ar fi plecat neamtul ieri. Cu o zi in urma, cel mai bun schior al plutonului, cel care trebuia sa le traga tuturor in jos punctele, plecase dupa prima mansa, stricandu-le socotelile. Ionica, n-are rost… Stiu ca n-are si ca n-ar trebui sa ma gandesc asa, dar nu ma pot impiedica.

Antrenorul vine sa-l felicite pe rezultat. Ei, vezi? Asta poti. Pot si mai bine, raspunde John. Stiu exact unde am mai pierdut timp. Incepe sa explice. E bine atunci, se baga in vorba un baiat mai scund decat Ionica, imbracat in culorile Croatiei. Unul din urmasii lui Ivica Kostelic. Rau e cand ti se pare ca ai mers bine si timpul e slab. Tie ti s-a parut ca ai mers bine? il intreaba Ionica. Da, raspunde obidit croatul. Il cheama Max Ullrich, a terminat chiar in fata lui Ionica, dar la el pretentiile sunt mai mari. Are deja doua curse de Cupa Mondiala terminate, in martie in Kvitfjell.

Ionica povesteste intre timp amintiri de la super-G. Asta trezeste curiozitatea fotografului. Pe care partie s-a tinut super-G-ul? Tot pe asta. Cu startul in acelasi loc. Ceva nu pusca in ce-si imagineaza fotograful. Pai de ce le zice la una coborare si la alta super-G daca sunt pe aceeasi partie si sunt la fel de lungi? Super-G-ul a avut alt traseu. Mult mai strans. Intra brusc in transa si incepe sa parcurga traseul cu mana dreapta numarand. Unu, doi, trei,… paisprezece. Paisprezece viraje a avut coborarea. Super-G-ul mai multe.

Ma topesc de incantare si il trag pe fotograf de maneca. Vezi, vezi, vezi? Stie traseul pe dinafara! Poate n-o sa ma credeti, dar inca le stiu pe dinafara pe cele de la coborarile de anul trecut. Kope. St. Moritz. Pot sa vi le desenez. Chiar si pe cel de aici. Un singur lucru nu-mi mai aminteam cand am revenit aici. Daca am luat startul si in super-G. Eu sunt cu coborarea, stiti…

Ionica, dar esti cam mic pentru coborare. Ii vad in minte pe marii coboratori ai lumii. Il vad pe uriasul Aksel Lund Svindal. Pe langa el, Ionica Achiriloaie e precis un pitic. El insa povesteste mai departe incantat. De cand ma antrenez cu Hans am slabit 7 kg. Pai greutatea suplimentara te-ar fi tras un pic mai repede la vale, obiectez eu. Nu si cand cari dupa tine un sac de grasime, replica el si are dreptate.

La cabana discutia curge la fel de firesc mai departe. Ne entuziasmam de stilul unic al lui Bode Miller, mai aruncam cate un ochi la super-uriasul din Val Gardena si comentam ce vedem. Si povestile despre schi nu se mai termina. Vede pe ecran numele lui Romed Baumann.

Nu v-am zis peste ce om mare am dat. Eu n-am stiut cine e Hans Frick. A aflat incetul cu incetul dupa intalniri de gradul trei pe partiile de antrenament. Antrenorul e modest, a antrenat nume mari ale schiului de azi in perioada lor de juniorat si mai inainte. Ionica e convins ca i-a aflat povestile doar pentru ca au devenit apropiati, dar ma roaga sa-i respectam in public anonimatul asumat.

Intre timp butonul mobilului e pe cale sa se toceasca. Refresh, refresh pe site-ul cu rezultatele curselor din Austria. Nu se afiseaza si pace. Cautam atunci impreuna pe site-ul federatiei internationale. Greu de ajuns la locul dorit de pe telefon. Pana la urma gasim biografiile schiorilor, isi scrie numele si da, in dreptul lui apare si a doua coborare. E la un click distanta de a afla adevarul.

Click.

Locul 15, ACHIRILOAIE Ioan Valeriu, 75,80 puncte!

Ionica e olimpic! Zumzetul vesel de la masa noastra se intensifica. Il felicitam, imortalizam momentul. Nu aratase incordat nici pana atunci, dar brusc se vede relaxarea zambitoare in felul in care sta pe scaun. Parca a devenit si un pic mai visator. Si mai dornic sa povesteasca despre drumul pana aici.

Despre coborare in special. Dragostea lui. Si nebunia lui. Orice coborator are o doza de nebunie, fara ea nu se poate. La coborarea de ieri, am gresit rau. Am ramas intr-un picior. Face echilibristica cu mainile. Si cand eram in pozitia asta, gata sa cad, singurul lucru care mi-a trecut prin cap a fost cum sa fac sa prind virajul urmator. Nu tu teama, nu nimic. Daca ti-e teama cand schiezi, esti terminat. Trebuie sa te lasi.

Din cand in cand il mai intreb si eu cate ceva. Ionica, ai venit cu noi pe jos. De ce nu schiezi in afara concursului? Claparii. Sunt cu doua numere mai mici, ca sa stea ficsi. Unii schiori raman in ei si dupa concurs, dar mie nu-mi place. Daca stau mai mult in ei, nu-mi mai simt picioarele.

Si ce porti in rucsacul acela mare? Am vazut ca toti schiorii de Cupa Mondiala cara dupa ei in cursa un rucsac urias. Stati ca va arat si incepe sa scoata lucruri din toate compartimentele.

Pentru ca eu imi prepar singur schiurile, am cu mine trusa. Dintr-un stergar se ivesc perii, ceara, o surubelnita. Continua. Legaturi de toate felurile pentru tinut schiurile impreuna. Pastile de dormit. Am probleme cu somnul, mai iau una uneori. Dar nu foarte des. Sireturi. Aparatoarea de spate. Lentile pentru schiuri. Eu n-am decat doua de schimb. Manusile facute de bunica prietenei. Le mai port din cand in cand. Prietena mea e italiano-finlandeza. Bunica finlandeza le-a tricotat.

Mascotele. Porcul asta ma insoteste de la 16 ani. Radem cu totii. Credeam ca doar fetele au jucarii cu ele. Ionica are o intreaga menajerie, in care predomina porcii. Daca-i urmariti blogul sau postarile de pe facebook va mai face din cand in cand cunostinta cu cate un prieten. Care nu scapa intotdeauna cu reputatia neatinsa.

Rucsacul nu e inca gol. Banda adeziva. Cheia de la masina. O singura data am pus cheia in hanorac si am pierdut-o. De obicei numai aici o tin. Manusi de rezerva pentru schiat. O cartela de telescaun pe care o priveste cu nostalgie. E din St. Moritz. Mi-a placut atat de mult acolo, incat am pastrat-o. Recipientul de apa. Doza de silicon. Imi dau cu el stratul interior al incaltamintei, ca sa intre mai usor in restul claparului.

Cand sa inceapa sa umple rucsasul mai gaseste ceva. Termometrul. Pentru zapada. Inainte de cursa masuram temperatura zapezii sa stim cu ce fel de ceara sa dam schiurile. Are doua feluri. Pentru zapada umeda (peste 0 grade) si pentru zapada rece (sub 0 grade). Apoi mai scoate un ultim pachet. Ceara de finisaj.

Imi place sa imi ceruiesc singur schiurile. Georg (colegul moldovean din Kitzbühel) isi face canturile, iar Hans i le da cu ceara. Mi le-ar da si mie, dar nu il las. Nu stiu cum va fi cand voi ajunge la nivelul la care voi avea propriul service-man. Nu imi pot imagina ca n-o sa le mai pot atinge.

Aaaaaaa, sa va mai spun ceva. Fiecare pereche de schiuri are un nume de fata. Nu o fata cunoscuta, ci un nume ales asa, ca mi-a placut mie. Astazi am mers cu Melisa. Cand iesim afara ne arata unde a scris numele pe ele. Si apoi le saruta. L-au slujit cu credinta.

E vremea sa plece spre „acasa” din Flattach, locul unde are tabara de baza. Dar mai inainte isi doreste o poza cu partia pe care a obtinut calificarea. Se mai vad urmele albastre ale traseului. De acum este si ea una dintre favoritele lui, alaturi de Kope. Noi il asteptam sa revina intr-o buna zi in Hinterstoder. Poate chiar la Cupa Mondiala.

Anunțuri

2 păreri la “O zi cu un olimpic

  1. M-a uns pe suflet tot ce am citit!!!!!!!! Eu mai am si acum rucsacul kaki cu pila de canturi, pluta, gresiile, lampa cu spirt solid ceheasca de ceruit, ticlingul de ceara si cel de ras talpa. :))) Si o cutie intraga de Toko portocaliu si una pe jumatate cu galben si bleu. :))
    Bafta !
    Pin, as fi vrut sa fiu si eu acolo !!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s