Matthias Mayer, un nume nou pe firmament

De la triumful lui Pirmin Zurbriggen in Calgary 1988 nu mai castigase un favorit coborarea olimpica. Dar in Soci asupra unui lucru au convenit toti, dar absolut toti specialistii. Coborarea de aici nu poate fi castigata de un schior oarecare. Doar unul dintre favoriti va iesi invingator si apoi au insirat lista: Bode Miller, Aksel Lund Svindal, Matthias Mayer. Matthias Mayer?

Noul campion olimpic in proba de coborare: Matthias Mayer din Austria (© laola1.at)

Aksel e clar. E coboratorul iernii, conduce detasat clasamentul Cupei Mondiale si de la inceputul sezonului n-a terminat nici o coborare mai jos de locul 4. Singurul pe care nu si l-ar fi dorit azi. Bode Miller e la fel de clar. Forma de varf, a urcat constant de-a lungul intregii ierni, a prins si podiumul la ultimele curse, iar cele doua antrenamente castigate n-au facut decat sa confirme pronosticurile.

Dar Matthias Mayer? Austriacul de doar 23 de ani (numai varsta frageda si ar trebui sa fie un handicap pentru un coborator) nu castigase pana astazi in nici o disciplina, ce sa mai vorbim de coborare. Aici nici macar pe podium nu ajunsese vreodata. Locul 5 sta mandru marturie a celei mai bune performante la cea mai rapida proba.

Dar specialistii sunt vulpoi cu nas fin. Iar rezultele antrenamentelor sunt un indicator destul de sigur. Matthias „zgariase” deja ca un motan la poarta podiumurilor din ultima vreme. Apoi la al doilea antrenament cronometrase primul lui cel mai bun timp. Si terminase pe trei la primul antrenament.

La ultimul stiti ce-a facut? A schiat pana la jumatate, experimentand ce-si pusese in gand apoi a iesit de pe traseu directia statia de mijloc a gondolei. Cu care a coborat confortabil pana jos. A dorit sa-si crute fortele intr-o coborare epuizanta a carei a doua jumatate o cunostea deja cu toate hachitele.

Bode Miller, Aksel Lund Svindal, Kjetil Jansrud, Carlo Janka au schiat pana la capat. Iar astazi doar Aksel nu poate spune ca a pierdut cursa in jumatatea a doua.

Deja dupa al doilea antrenament, atat Bode, cat si Aksel au trecut povara rolului de favorit pe umerii austriacului. Nu i-a luat in serios. „Spun asa doar ca sa scape ei de presiune. Antrenamentul e antrenament, cursa e cursa. Iar la start sunt cativa schiori de calibru. Eu doar o sa incerc sa repet si duminica ce am facut azi.”

A ramas la fel de relaxat si azi. Spre deosebire de Bode, extrem de ingandurat inainte de cursa. Matthias a urcat sus cu el in acelasi telescaun. „De dimineata l-am vazut deja ca e agitat. N-a scos un cuvant tot drumul.”

Bode si-a dorit enorm victoria aceasta. Pentru ea a revenit la schi dupa un sezon de pauza fortata, pentru ea a slabit si a ajuns intr-o forma fizica mai buna decat in vremea tineretii. Incrancenarea l-a tradat. A schiat pe cea mai apropiata linie de porti. A intrat cu umarul in ele, doar-doar asa va fi linia mai directa si timpul mai rapid. O astfel de intrare l-a scos de pe trasa ideala intr-un loc cu o usoara compresie. N-a mai avut ce face.

La final n-a stiut unde a pierdut: „N-am schiat prost. Am facut cateva greseli mici, dar nimic care sa fi costat mult timp. Atata doar ca s-au schimbat conditiile fata de antrenamente. Vizibilitatea a fost proasta si atunci se schiaza automat mai prost. Dar nu stiu unde am pierdut timpul.”

Bode (locul 8) n-a fost nici macar cel mai bun american. L-a depasit Travis Ganong (locul 5), care desi a ratat medalia, si in cercurile favoritilor se spune ca la Jocurile Olimpice doar medaliile conteaza, s-a aratat extrem de multumit. A ajuns aici muncind enorm in ultimii patru-cinci ani. Abia in aceasta iarna a simtit ca poate sa se relaxeze, iar acum alunecarea vine de la sine. Da drumul schiurilor si se bucura. A schiat cu un ranjet pe fata, deasupra tuturor  sentimentelor primand placerea vitezei. Lipsa de incrancenare a fost in prima proba olimpica o alegere mai buna decat ambitia fara margini.

Locul sase al lui Carlo Janka, privit in ansamblul povestii rezultatelor elvetiene, este si el surprinzator. Dupa un an dezastruos, in care schiorii au trecut in grup printr-o cadere de forma fara precedent in istoria lor, echipa a fost trecuta pe mainile austriecilor. Telul pentru acest sezon era inregistrarea unui reviriment usor. Readucerea schiorilor constant intre primii 20, cu o ocazionala urcare mai sus de atat.

Dar progresul a fost neasteptat. Au castigat deja doua curse in aceasta iarna, prin doi schiori diferiti, iar antrenamentele le-au dat sperante la o medalie. Adevarul este ca fara greselile adunate cu ghiotura, Janks ar fi ajuns si la aur. „Cumva saritura a parut sa nu se mai termine si apoi am fost tras mult pe spate.” Cat pe ce sa iasa de pe traseu si asta n-a fost decat una dintre greseli. In Cupa Mondiala ar fi fost extrem de fericit sa prinda locul sase dupa atatea boacane. La Jocuri a primat insa dezamagirea.

Aksel Lund Svindal (locul 4) are foarte multe calitati. Si ca sportiv, si ca om. Una dintre cele mai frapante este gratia cu care stie sa piarda. Poate e urmarea multelor succese, a sigurantei ca va veni curand si o alta zi buna, dar de fiecare data cand pierde te face sa-ti scoti palaria.

„Nu am schiat suficient de bine.” Afirmatie acurata intru totul. „Am facut multe greseli si din cauza lor am fost prea lent. Multi au spus ca aurul se va decide intre mine si Bode. Dar eu am stiut ca mai sunt si altii. Matthias a schiat cel mai bine aici. Bode a avut timpi intermediari foarte buni, dar Matthias a fost cel mai constant. A castigat pe merit.”

Oricat de incredibil ar parea, Aksel a gasit rapid si o consolare. Macar va avea o medalie in satul olimpic. Cea a prietenului cu care imparte camera, Kjetil Jansrud. Despre el s-ar putea spune ca e norvegianul gresit care a fost premiat. Dar ar fi nedrept. Cei doi au fost vreme indelungata echipa completa de viteza a Norvegiei. S-au impins unul pe altul la antrenamente, progresand impreuna, furand trucuri de la celalalt pana cand iarna trecuta ajunsesera sa semene la stil ca doi gemeni.

Au si urcat pe podium impreuna. Anul trecut la mondialele din Schladming Kjetil era si el unul dintre favoritii din randul doi. Dar si-a sucit genunchiul in timpul super-uriasului si ligamentele incrucisate au cedat. Revenirea nu se face niciodata la nivelul din momentul accidentarii si cu o parte din pregatirea de vara anulata de interdictia de schi timp de 6 luni, a durat pana sa reinnoade firul succeselor. Dar si-a ales cel mai potrivit moment pentru aceasta.

„A fost o coborare dificila. Am riscat si am schiat cat de bine s-a putut. Iar daca altii au putut mai mult, nici o problema. E foarte bine ca a fost de ajuns pentru bronz.” Ghinionul sutimilor de secunda (4 l-au despartit de argint, 10 de de aur) a ramas o notiune straina.

La fel ca si pentru Christof Innerhofer. „Am vrut doar o medalie, indiferent ce culoare.” Italia are anul acesta o echipa de vitezisti mai puternica decat oricand. Patru pretendenti la medalii au provenit din randul lor. Christof era de fapt cel mai slab cotat dupa rezultatele antrenamentelor. Dar exista sportivi care stiu sa se concentreze mai abitir ca alte dati atunci cand miza creste. Christof e unul dintre ei. La mondialele de acum trei ani din Garmisch a mai facut asa si a plecat acasa cu un set complet de medalii.

Pentru ca nu numai schiaza cu placere, ci e dornic si darnic si la vorba, sa-l ascultam povestind istoria obtinerii argintului din coborarea olimpica. „Incerc sa vad competitiile majore ca pe o sansa: no risk, no fun. Mai bine ma stiu ajuns la linia de sosire cu greseli, decat sa nu fi incercat totul. La start mi-am zis asa: Azi e ziua X. La virajul lung de la inceput n-am fost multumit. Nu, nu-i destul, trebuie sa dai mai mult. Dar apoi, putin inainte de linia de sosire, mi-am dat seama. Wow, am facut o cursa cool. Si cand am vazut 2-ul (pe ecranul de la sosire) am simtit ca o iau razna.”

Nu exista coboratori mai fini decat cei veniti dinspre tehnica. Christof, vitezist din nascare, stie asta. „Matthias Mayer a fost pentru mine unul dintre favoritii de top. E printre cei mai buni schiori. Stie sa alunece atat de bine, stie sa ia curbele atat de bine. Se vede ca vine dinspre slalom urias, la fel ca Hannes Reichelt. Sunt sigur ca ne va mai crea multe suparari.” Aurul olimpic i l-a iertat totusi.

In Calgary 1988 schiul alpin venea cu o inovatie. Super-G-ul intra pentru prima data in program. S-au acordat si medalii desigur. Cu cea de argint pleca acasa un anume Helmut Mayer. Peste trei ani i se nastea feciorul botezat Matthias. Bineinteles ca de cum s-a ridicat in picioare l-a pus pe schiuri.

„Tata a fost foarte important pentru mine mai ales la inceputul carierei. El m-a invatat sa schiez si cat timp am fost la grupele de copii si tineret m-a ajutat si sprijinit mult. Dar in ultimii ani am vrut sa stau singur pe picioarele mele. Mi-am dorit ca oamenii sa observe asta.”

De acum nu se mai poate teme ca meritele tatalui ii vor umbri cariera. In toata istoria Jocurilor Olimpice austriecii avusesera sase campioni de coborare: Toni Sailer (1956), Egon Zimmermann (1964), Franz Klammer (1976), Leonhard Stock (1980), Patrick Ortlieb (1992) si Fritz Strobl (2002). La 12 ani de la precedentul il au si pe al saptelea.

Matthias Mayer a stiut ca poate fi rapid pe partia olimpica. Calibrarile, materialul, traseul, toate s-au imbinat armonios inca de cand a ajuns in Rosa Khutor. „Ca pot fi cel mai rapid insa n-am stiut.”

Partia i-a placut inca de acum doi ani, de la repetitia generala. Si foarte tanar fiind, cu vise mari plimbandu-se libere in cap, in cei doi ani de atunci, uneori seara in pat isi repeta in gand virajele invatate pe dinafara. Adormea visandu-se in concursul olimpic. Fara deznodamant.

Pentru acela si-a patrat sperantele de zi. Cum dupa razbirea spre varf cu doua podiumuri de Cupa Mondiala au urmat si curse chinuite, si-a dat seama ca singur isi face rau, punand presiune pe el. Intre timp a invatat sa se relaxeze si ca prin minune rezultatele au facut un salt in fata.

Pentru ziua cursei a avut o singura dorinta. „Sa vad unul (la pozitia in cursa) cand ajung jos.” Nu e asa exagerata cum pare. Schiorii mari aveau sa schieze dupa el. „Cu victoria n-am cochetat deloc atunci cand am ajuns jos. Dar cand Bode nu m-a intrecut, m-am gandit ca poate iese o medalie. Dupa Innerhofer a inceput sa fie mai clar. Ca am castigat aurul insa am realizat abia la festivitatea de premiere, cand mi-au strigat numele. Si atunci mi-au dat lacrimile.”

Din portretul complet al noului campion olimpic lipsesc o intamplare din vara lui 2012 si declaratia plina de fairness: „Am avut si noroc. Numerele intre 8 si 15 au fost avantajate. La noi (el a avut 11) a dat soarele dintre nori.”

In vara lui 2012 a facut o toxinfectie alimentara atat de grava incat a fost cat pe ce sa-si piarda viata. Cateva saptamani a fost tintuit in scaunul cu rotile, incapabil sa se ridice si sa mearga. Intamplarea l-a maturizat dintr-odata. „A fost o invatatura mare pentru viata. Cand nu mai esti in stare sa-ti controlezi propriul trup, inveti sa privesti altfel viata. Am invatat si sa-mi pastrez calmul si sa fiu mai rabdator. Ce e dat sa se intample, se intampla. Asa m-a crescut mama, care este foarte credincioasa. Ea crede in soarta si soarta a avut pentru mine azi o medalie in plan.”

PS: Pe Ionica nu l-am uitat, lui ii voi dedica un alt articol, pe care il voi scrie zilele astea. Iar poze adaug diseara.

Publicitate