Spectacol pur

S-a abandonat in grup ieri in Lenzerheide la finalele masculine ale probei de coborare. Ratari mai putin spectaculoase ale cate unei porti sau cazaturi taietoare de respiratii. Murmurul tribunelor a fost oprit de cateva ori intr-un suspin colectiv. Ca prin minune, din toate salturile, catapultarile, tumbele, piruetele aeriene, aterizarile in plase, s-a scapat relativ usor. Romed Baumann e singurul care are nevoie de o pauza de 4-6 saptamani pentru refacere.

Matthias Mayer si cursa sa victorioasa (© APA/EPA)

A fost o coborare care desi scurta, n-a lasat nici o clipa de ragaz schiorilor, solicitandu-i pana la ultimul strop de energie prin succesiunea de viraje, insirate pe panta abrupta, prin terenul denivelat pe care a fost dificil de pastrat controlul fara o apasare precisa a schiurilor si prin schimbarile repetate soare-umbra carora ochii nu li s-au adaptat pe loc, introducand secunde de baba oarba intre intervalele cu vizibilitate buna.

Din cei 27 de schiori indrituiti sa ia startul, 26 au si facut-o. A lipsit Hannes Reichelt, cel caruia i s-a spart cerul in cap inainte de zborul spre Soci cand a aflat ca are discuri herniate la coloana si trebuie sa se opereze de urgenta. Celor 24 de schiori ramasi din clasamentul primilor 25 in Cupa Mondiala, li s-au alaturat campionul mondial al juniorilor si campionul olimpic al super-combinatei.

Un pic neobisnuita regula de calificare a acestuia. Cum super-combinata nu are finale si consta dintr-o coborare si un slalom, Sandro Viletta a avut voie sa aleaga in ce finala prefera sa ia startul. Specialist de viteza fiind, chiar daca iarna aceasta coborarea i-a fost in suferinta, a ales-o pe ea in detrimentul slalomului. Si ca un facut, a obtinut cel mai bun rezultat al sezonului, locul 7, clasandu-se in fata tuturor colegilor de echipa si devenind cel mai aclamat de publicul de acasa. Dupa ce a fost cat pe ce sa cada. „Nimic rau, doar un pic de actiune.”

Pe junior il cunoastem prin inrudire. Nu e altul decat fratele mai mic al Lottei, Adrian Smiseth Sejersted. In ultimii ani, norvegienii scot talente pe banda rulanta, iar Adrian da semne ca e unul mare. De obicei juniorii prezenti la finale termina coborarea pe ultimul loc. N-au mai avut unde sa vada asa nivel de dificultate crescut. Mezinul Sejersted insa a inceput cu insolenta si intimidarea a aparut abia dupa multe scuturari, cand jumatate de cursa era deja terminata. N-a mai avut unde sa piarda prea mult timp si la debutul sau in Cupa Mondiala a obtinut puncte in singura cursa zgarcita cu ele. La finale doar primii 15 sunt rasplatiti. Tanarul norvegian a fost al 14-lea.

A schiat imediat dupa Ted Ligety. Care a renuntat la ambitiile de coborator si nu a mai prea fost prezent la startul celei mai rapide discipline. Astazi a facut o exceptie, chiar daca are nevoie de deplinatatea fortelor pentru atacul de sambata la capatul caruia spera sa castige inca o data globul de cristal al slalomului urias. A ales sa concureze dintr-un motiv lesne de inteles. A stiut ca are sanse.

Coborarea din Lenzerheide nu are pasaje plate de alunecare, partea careia Ted nu reuseste sa-i descifreze secretele, si nu are nici saritori. Doar curbe largi peste curbe largi. In care americanul este specialist necontestat. In afara de asta si-a amintit ca aici a fost cel mai aproape de podiumul unei coborari. La finalele din 2007 a terminat pe locul 4.

Asa ca s-a prezentat la start. Si il stiti pe Ted. Leaga virajele intr-un mod de invidiat, intotdeauna pe o linie perfecta. Nici macar n-a fost nevoie sa atace, ramanand pe tot parcursul mai degraba in expectativa, intr-o pozitie usor ridicata. A urmat asteptarea, caci la capitolul viteza de baza a ramas totusi deficitar.

Dar tehnicitatea traseului i-a trimis pe majoritatea adversarilor in fundatura virajelor largi. Intamplate practic peste tot de-a lungul pistei.

Asa, ca idee pur teoretica, s-ar fi putut merge mult, mult mai bine. Dar practica a primat din nou. Christof Innerhofer a facut o mica demonstratie in partea superioara. A tinut schiurile orientate tot spre vale si cele 8 zecimi avans de la primul timp intermediar promiteau o zdrobire a lui Ted. Numai ca viteza mare dauneaza. Chiar si intr-o cursa de viteza. In virajul numit „Kröll” de schiori de cand Klaus a cazut in el anul trecut, Christof a vazut si el plasele apropiindu-se amenintator. A franat, altceva nu mai era de facut. Si a pierdut exact cele 8 zecimi despartitoare, egalandu-l pe Ted Ligety.

Aceeasi indiferenta la urmarile pe care le poate atrage un risc exagerat a aratat-o si Matthias „Mothl” Mayer. A schiat salbatic, a gresit nu o data, dar a refuzat sa faca un lucru. Sa puna zabale schiurilor. Cum o fi, numai la vale sa fie. Si asa intarzierea de la primul intermediar a devenit un mic avans cu care a urcat pentru prima data pe cea mai inalta treapta in Cupa Mondiala. „Am stiut ca am gresit. O ridicatura m-a rotit in directia opusa. Dar am atacat jos si am recuperat tot.”

S-a bucurat cu deplina satisfactie desigur. Dar s-a si mirat. E specialist al probei de super-G, primul podium la coborare venise cu doar doua saptamani in urma in Kvitfjell si „nu m-as fi gandit niciodata ca prima victorie de Cupa Mondiala o voi obtine intr-o coborare.” Dar dupa ce trendul crescator l-a dus pana la titlul olimpic in aceasta disciplina, nu mai ramasese decat un singur obiectiv de bifat in cea mai buna iarna a lui. „Am facut totul pentru victorie si cu putin noroc, am si reusit-o.”

L-a ajutat si terenul, favorizant pentru schiorii mai tehnici. E totusi convins ca de acum e in stare sa castige orice cursa, pe orice partie din lume, indiferent ca-i pentru specialistii in viraje sau cei in alunecare. Si a savurat atmosfera. „O victorie pe asa vreme si in fata unui astfel de public – senzational!”

Ted Ligety a scris la patru zile dupa Kranjska Gora din nou istorie. Victorii in toate cele cinci disciplinele stim ca au putini schiori (doar Bode Miller dintre cei activi, alaturi de alti 4 „fosti”: Pirmin Zurbriggen, Marc Girardelli, Günther Mader, Kjetil Andre Aamodt). Dar cam cati credeti ca sunt cei care au reusit podiumuri si la slalom, si la urias, si la super-G, si la super-combi, si la coborare? Doar opt! In acest grup select a intrat de ieri si Ted Ligety.

„Normal ca sunt multumit. A fost o partie solicitanta, dar croita pe masura mea. In Wengen nu as putea ajunge niciodata pe podium” a recunoscut mustacind americanul.

Dupa ce Matthias a preluat conducerea, cursa a ramas spectaculoasa numai prin cascadoriile de pe traseu. Doar Travis Ganong n-a contribuit la ele. A schiat foarte sigur, nelalocul lui de sigur am putea zice daca-l comparam cu ceilalti adversari, dar atentia acordata liniei ideale l-a coborat pe locul 6. S-a prabusit doborat de oboseala la final (n-a fost singurul), desi terminase una dintre cele mai scurte coborari din circuit. „N-ai nici o clipa de respiro in coborarea asta. Nici mental, nici fizic. Doar un moment daca te detasezi de ce faci, apare pe loc greseala.”

Peter Fill (Matthias, Travis si Peter au schiat unul dupa celalalt) l-a intrecut si el pe austriac, ca si predecesorul, in partea superioara. Dar de la mijloc in jos Matthias schiase aproape mai bine decat era posibil, si cu intervalele apropiate intre schiorii de pe podium, pentru italian n-a mai ramas decat locul 5 liber.

Bode Miller ne-a dat sperante ca va ajunge in sfarsit la victoria pe care o vaneaza indeaproape de doua luni, dar si-a subminat singur eforturile cu un viraj extrem de ocolit pe final. Schiase genial pana acolo, dar la fel ca si ceilalti tovarasi din prima grupa valorica, n-a scapat de greseli.

Aksel Lund Svindal a castigat din nou globul de cristal al coborarii (© APA)

Aksel Lund Svindal a mers pe urmele lui Marcel la sfarsitul saptamanii trecute. A pornit avand ca tel un loc pe podium, a terminat pe 5, readucand clasamentul la situatia de duminica: avantaj de 41 de puncte pentru norvegian. Stiind ca trebuie sa atace, a riscat. O mica eroare in prima parte l-a imboldit sa riste si mai mult si a crescut viteza peste limita de stabilitate. Ezitarile minuscule l-au costat puncte pretioase. Si o gramada de intrebari obositoare si repetitive din partea reporterilor.

„Sunt mai multumit de locul 5 de aici decat am fost in Kvitfjell. N-a fost o partie usoara, iar cursa a fost stransa. Am pierdut doar 2 zecimi si am terminat pe 5. N-am facut o cursa ideala, dar totusi ok. Lupta pentru globul mare de cristal a devenit aproape prea palpitanta. Acum sansele sunt 50-50. Dar incerc sa o privesc cat de relaxat se poate.” Ce avantaj ar fi ideal dupa super-G? „Ce avantaj am acum?” 41 de puncte. „Atunci 141 de puncte. Dar va fi greu. Marcel poate puncta chiar maine. Cred ca e in stare sa termine intre primii 15 la super-urias. E un schior bun. Cel mai bine e totusi sa nu ma mai gandesc la asta. Astazi mi-am propus un singur lucru. Sa schiez la viteza maxima. Am experienta, asta ajuta, am castigat de doua ori Cupa Mondiala, dar am si pierdut-o. Asta e sportul, are de toate.”

La final s-a auzit totusi si imnul norvegian, caci Aksel a fost cel mai bun coborator al iernii. Norocul i-a suras ieri lui Hannes Reichelt. Aflat pe locul 2 inainte de cursa, cu doar 3 puncte mai mult decat Erik Guay, austriacul reconvalescent a ramas pe 2, canadianul nepunctand deloc, rasplata ramanand mica si pentru ceilalti schiori care ar mai fi putut sa-i intreaca.

Prezent in tribune, Hannes a fost bucuros sa se laude cu „trezitul dimineata fara dureri”, dar a recunoscut ca l-a impuns inima putin ca nu s-a aflat si el la start. Si ca si-a dorit sa ramana pe podium macar, daca nu al doilea. „Sunt foarte fericit, e un sfarsit de sezon cu putin balsam. In februarie am fost zdrobit.” Intre timp a reluat antrenamentele fizice usoare si abia asteapta reintegrarea in echipa condusa acum de colegul sau Mothl. „E cool cand ai pe cineva ca el in echipa. Ai cu cine sa te masori. E bine pentru intreaga echipa, caci se ridica nivelul. Iar pentru mine va fi bine, fiindca la revenire voi sti din prima daca sunt rapid sau nu.”

Clasamentul complet

O părere la “Spectacol pur

Comentariile nu sunt permise.