Primele antrenamente masculine de coborare

Se termina noiembrie in curand si daca inimile fanilor competitiilor de schi alpin tresalta de bucurie, motivul nu poate fi decat unul singur. Incepe sezonul de viteza! Avem un an cu calendar clasic. In vreme ce fetele mai zabovesc putin in disciplinele tehnice in Aspen (SUA), baietii au sambata si duminica programate o coborare si un super-G in Lake Louise (Canada).

Lake Louise cu castelul sau, prezentate de Hannes Reichelt, unul dintre favoritii curselor de la sfarsitul saptamanii

Ma repet, de dragul proaspetilor indragostiti de schi. La cursele de viteza se merge cu peste 100 km/h. Maximele pot ajunge la baieti si la peste 160 km/h. Va puteti imagina pe cineva care se arunca cu un asemenea tempo pe o partie necunoscuta? Nebunie curata! Ca sa nu se vada cu eticheta de iresponsabili in frunte, federalii au decis ca cele mai rapide curse sa fie precedate de cateva antrenamente oficiale. De obicei sunt trei, din care obligatoriu e unul singur. Schiorii tineri iau startul la fiecare ocazie primita. Cei experimentati, care au concurat deja de cateva ori pe o anumita partie, prefera uneori sa mai faca si o zi de pauza.

Antrenamentele se desfasoara pe traseul de coborare, care nu mai poate fi modificat ulterior, ci doar scurtat in cazul in care conditiile din ziua concursului nu permit parcurgerea lui in intregime.

Lake Louise este o escala numai buna de inceput de sezon rapid. Partia mai usurica, „de fete”, permite intrarea in atmosfera de concurs si acomodarea cu impinsul limitelor proprii inainte de marea incercare din Beaver Creek, de saptamana viitoare. Daca sambata e cursa, numaram inapoi trei zile pentru antrenament si obtinem… astazi. Primul antrenament oficial are loc diseara de la 20:30 si va dezvalui cateva din necunoscutele noului sezon.

Va lua cineva locul de dominator al curselor rapide, ramas liber dupa accidentarea lui Aksel Lund Svindal? Daca da, cine? Kjetil Jansrud poate? Ce mai face Dominik Paris, care anul trecut dupa o victorie clara in Lake Louise s-a accidentat, nu foarte grav, dar suficient ca sa nu mai conteze in restul curselor? La ce nivel este Mathias Mayer, aflat la primul start dupa leziunea ligamentelor colaterale, suferita la mijlocul lui octombrie? Este Hannes Reichelt cel de dupa operatia de hernie acelasi cu cel dinainte? Ce nume noi vor intra iarna aceasta in elita? Are Marcel Hirscher un rival pe masura in jumatatea rapida a circului alb?

Programul si (cand vor veni) rezultatele antrenamentelor:

  • miercuri, 26 noiembrie, 20:30.
    • Clasamentul:
      1. Kjetil Jansrud (NOR) 1:54,21
      2. Manuel Osborne-Paradis (CAN)  1:54,54
      3. Matthias Mayer (AUT) 1:54,92
      4. Josef Ferstl (GER) 1:55,32
      5. Adrien Theaux (FRA) 1:55,62
      6. Jeffrey Frisch (CAN) 1:55,69
      7. Brice Roger (FRA) 1:55,70
      8. Guillermo Fayed (FRA) 1:55,78
      9. Natko Zrncic-Dim (CRO) 1:55,84
      10. Max Franz (AUT) 1:55,85
      11. Hannes Reichelt (AUT) 1:55,90
    • Antrenamentul s-a desfasurat pe ninsoare usoara, la -7 grade, pe vant slab.
    • Prognoza urmatoarelor doua zile anunta ninsori, cu zapada noua de pana la jumatate de metru, ceea ce ar face imposibila tinerea urmatoarelor antrenamente. Incepand de sambata se va insenina, dar in acelasi timp temperaturile vor cobori pe undeva pe la -20 de grade.
    • Atat norvegienii, cat si canadienii si-au pierdut din cauza accidentarilor liderul de echipa, pe Aksel Lund Svindal, respectiv Erik Guay. Ambele natiuni au gasit inlocuitori. Canadienii chiar mai multi.
    • Schimbarea de antrenori la echipa Germaniei se simte nu numai la tehnicieni, ci si la vitezisti. Intre primii 14 coboratori au terminat trei nemti, toti cu numere mari de start.
    • Francezii sunt si ei prezenti in grup pe primele locuri, cu o combinatie neasteptata de experienta si avant tineresc.
    • O parte dintre schiorii cu vechi state de serviciu au preferat sa schieze in picioare, deci n-ar fi de mirare ca la cursa primele locuri sa fie ocupate tot de numele obisnuite.
    • Lake Louise nu se dezice. Este una dintre cele doua curse din calendar unde se poate ajunge pe podium purtand pe tricou un numar dincolo de 60. Sase schiori din primii 20 au pornit cand mai mult de 40 dintre colegi ajunsesera jos.
    • Baietii au salutat traseul nou, semnificativ schimbat fata de anii trecuti. Are mai multe schimbari de ritm si o linie mai pe placul unui coborator. E si normal, noul director de curse masculine, austriacul Hannes Trinkl, care a marcat noul traseu, avand in palmares si o victorie in Lake Louise, in 1999.

Inainte de inspectie: Hannes Reichelt si Matteo Marsaglia

  • joi, 27 noiembrie, 20:30:
    • Antrenament anulat din cauza ninsorilor din timpul noptii.
  • vineri, 28 noiembrie, 22:00.
    • Antrenament anulat din cauza ninsorilor din timpul noptii.

 

Schiorii raman asadar cu un singur antrenament in picioare. Cei care n-au putut luat startul in primul, nu mai au cum sa-si castige dreptul de a concura. Poate si din acest motiv, Ted Ligety a ales sa nu mai schieze in Lake Louise. El isi acorda astfel mai mult timp pentru refacerea mainii operate si spera sa fie apt (cu sina la mana, dar apt) weekendul viitor.