Victorie in premiera: Eva-Maria Brem a castigat slalomul urias din Aspen

Un fluviu de emotii in Aspen (SUA), la slalomul urias feminin. La al 96-lea start in Cupa Mondiala, Eva-Maria Brem (Austria) sparge gheata si castiga. Austriaca si-a controlat bine nervozitatea de lidera in premiera dupa prima mansa si a conservat destul din avantajul de la pauza pentru a castiga clar. Kathrin Zettel (tot Austria) a reusit al treilea rezultat in top 4 din tot atatea curse in acest sezon, secondandu-si colega. Federica Brignone (Italia) a coborat o pozitie fata de prima jumatate a concursului, dar a ramas pe podium.

„Sarutul de aur” (© Ladies Skiteam Austria)

Fata blonda sade zapada si grimasa de pe fata zice ca plange. O izbucnire in lacrimi eliberatoare, care dispare de parca n-ar fi fost in clipa in care colegele navalesc chiuind peste ea. Sa ni se fi parut? Rasu’-plansu’ sunt gemeni si uneori nu mai stim care-i unul si care-i altul. Dar nu ni s-a parut.

„A fost ciudat. Am ajuns la sosire, am vazut lumina verde, si dupa o secunda, sau doua, sau nu mai stiu cate, am inteles ca am castigat. Si apoi primul lucru la care m-am gandit a fost ca trebuie sa-mi ridic schiurile in fata camerelor, dar n-am putut. Am putut doar sa ma las in zapada si sa plang.”

Coplesita de bucurie. Ajunsa la capatul drumului inceput in urma cu 9 ani si 96 de curse. De fapt numarul singur nu spune toata povestea. Nu pare destul de mare, cand in realitate e imens. Caci Eva-Maria Brem nu schiaza in toata disciplinele. E specialista doar a slalomului urias si chiar daca din cand in cand isi mai incearca norocul si la slalom, grosul starturilor de Cupa Mondiala apar cu eticheta GS.

A fost adusa de mica in intrecerea mare. La 17 ani antrenorii erau siguri ca acomodarea nu va lua mult timp si va incepe sa invinga in curand. „Deja de la a cincea mea cursa am crezut ca sunt aproape de o victorie. Dar cumva nu s-a potrivit niciodata.” Trei sezoane mai tarziu incheia iarna ca cea mai buna austriaca din clasamentul de urias si incepea sezonul urmator cu un loc 5 in Aspen.

Dar in loc de victorie a urmat o accidentare grava. Revenirea a fost spinoasa si incalcita. Lipsa rezultatelor a dat nastere dubiilor, dubiile au subrezit evolutiile si nemaiputand opri caruselul acestui cerc vicios, Eva-Maria s-a gandit nu o data sa renunte la performanta. Trei ani s-a chinuit asa. Ratarea selectiei pentru JO a fost ultima picatura dintr-un pahar plin deja cu amar.

Dar cand si-a cumpanit viitorul n-a stiut nici cum sa renunte la lucrul pe care-l iubeste cel mai mult. Podiumul de dupa pauza fortata din februarie i-a surprins pe fanii schiului, pe antrenori, dar mai ales pe ea insasi. A fost impulsul de care avusese nevoie pentru a-si da drumul. Si de atunci nu s-a mai oprit. 3, 4, 2, 3, 1 este bilantul curselor de dupa Soci.

La interviul pentru suporterii de acasa, reporterul a indemnat-o sa dea frau liber emotiilor. „Nu pot, ca atunci incep sa plang” a raspuns si prompte, lacrimile au izvorat lasandu-i dare ude pe obraz. Asa ca nu a dat frau emotiilor. S-a sters la ochi, si-a inghitit lacrimile si a zambit, dezvaluind astfel un mic secret. Taria de a trece peste tot ce e slabiciune, a tinut-o in picioare pe aceasta fata sensibila si greu incercata.

Si tot aceasta tarie n-a incovoiat-o sub presiunea primei ei manse finale inceputa din postura liderei cu un avantaj prea mare ca sa mai aiba dreptul la ratare. „Nu am avut mai multe emotii la start decat am de obicei. Dar la primele viraje am observat ca am picioarele grele. Mi-a lipsit usurinta din prima mansa. Si atunci mi-am zis ca trebuie sa fortez. Nu mi-as fi iertat-o niciodata, daca n-as fi atacat pana la capat.”

Asa a si aratat pe traseu in mansa a doua. O fata cu pietre agatate la picioare, care refuza sa se predea. A luptat nu cu dintii, ci cu fiecare fibra din corp, infruntand pana si umbra unei posibile infrangeri.

Daca prima mansa fusese marcata special pentru austriece, cea de-a doua le-a avut pe italience drept tinta. Poate nu pe toate, dar cu siguranta pe Federica Brignone. Cu virajele ei luate rotund in minte, Livio Magoni a asezat portile pe o linie serpuita, care le-a purtat pe fete mult mai ocolit decat in prima mansa. Cam cu cinci secunde mai ocolit. Beneficiare au fost insa tot austriecele.

Si fetele care au inceput cursa mai devreme, inainte de a se intuneca de tot pe pista, aflata pe versantul umbrit dupa amiaza. Cu cel mai bun timp al mansei, slovena Ana Drev (a treia la start) a urcat de pe locul 28 la pauza, pana pe 14 la final. Si mai mare a fost saltul Ninei Löseth. Un timp cu doar sase sutimi sub cel al Anei a saltat-o pe schioara norvegiana de pe 24 pe 9!

Nina a stat in spotul fruntasei, nederanjata de rivale, pana la cursa Mikaelei Shiffrin (locul 6). Americanca si-a aratat clasa cu viraje armonioase, dar nici de data aceasta n-a scos tot ce se putea din partie. Ipostaza de favorita perdanta, ne arata o Mika necunoscuta. Uneori bulversata, alteori glumind, profesionista pana in cel mai mic gest – nu uita niciodata sa-si felicite pe facebook adversarele care o inving – pustoaica din State tradeaza in unele replici mecanismul ce o face sa ticaie.

O uriasa incredere in sine, usor de confundat cu aroganta, si credinta ca e cea mai buna din lume. Uitand cateodata ca si celelalte fete sunt tot cele mai bune din lume. Dar invata necontenit din aducerile cu picioarele pe pamant. „Eu tind sa nu gresesc niciodata, asa ca atacul pana la limita la care incep sa gresesc am putea spune ca e un progres.”

Spre deosebire de Mika, Anna Fenninger (locul 12) n-a scapat de erorile mari nici in mansa a doua. A plecat chitita sa recupereze intarzierea de aproape doua secunde. A aratat viraje imposibile, a entuziasmat prin riscul asumat, dar a intrat din nou prea direct intr-un viraj cu poarta oarba, ascunsa de inclinarea subita a pantei. S-a bucurat in schimb pentru reusita Evei.

Viktoria Rebensburg (locul 7) i-a permis si ea Mikaelei sa o depaseasca, dar nemtoaica are circumstante atenuante. O cazatura dura in zori a lasat-o nu numai cu barbia invinetita, ci si cu junghiuri la anumite miscari.

Elisabeth Görgl (locul 8) a fost cat pe ce sa preia conducerea, dar a ametit virajele de la ultimele porti.  In schimb fetele de pe primele cinci locuri la pauza n-au mai fost induratoare cu Mika. Au depasit-o una dupa alta.

Despre Michaela Kirchgasser (locul 5) auzim de cativa ani ca-i brilianta. Cu un antrenor nou de anul acesta, a inceput sa ne arate si la curse de ce e atat de laudata. Tina Maze (4) n-a gresit si n-a fortat. Am putea spune ca a schiat ardeleneste. Calm si cu folos.

Ce a fost Eva-Maria Brem pentru prima mansa, a devenit Kathrin Zettel pentru a doua. Austriaca ne-a facut o demonstratie de schi. Curajoasa si fina, foarte tehnica, a terminat cu doar doua sutimi peste cel mai bun timp al mansei, desi s-a dezechilibrat pe ultimul hop al traseului. A adaugat jumatate de secunda la avantajul fata de Tina Maze.

In gaura de aproape o secunda dintre Kathrin si slovena s-a intercalat Federica Brignone. Avansul luat de italianca in urma primei manse a disparut pe mijlocul dificil, unde, dupa un start stralucit, Fede a inceput sa greseasca. A lasat impresia ca a vrut prea mult si de aceea a atacat si acolo unde ar fi trebuit sa arate un pic de retinere.

Italianca revine pe podium pentru prima data de la marirea razei schiurilor. Inainte reusise sa termine intre primele trei de sase ori. Trecerea pe schiurile noi a fost insotita de dureri de glezna tot mai rele. Cand au devenit insuportabile s-a dus la medic si a descoperit ca nu schiurile sunt de vina, ci un chist. Sezonul trecut a fortat zadarnic revenirea. In vara si-a dat seama ca incrancenarea nu i se potriveste. „Am avut o vara grozava. M-am distrat.” Altfel de distractie decat cea pe care am fi tentati sa ne-o imaginam. „M-am bucurat de schiat si de fiecare antrenament. Si am decis sa nu mai fiu asa concentrata si incordata. Asta nu-i pentru mine. Eu sunt altfel. Mie imi place sa rad. Imi place sa ma bucur de prieteni. Imi place sa ma bucur de vacanta. Iar schiul este pentru mine o placere, si n-am voie sa uit asta.”

Matematica de la analiza cursei e una stranie. Un loc 1 si un loc 15 (clasarile Evei-Maria Brem in cele doua manse) au invins un loc 3 si un loc 2 (cele ale lui Kathrin Zettel). Aceasta din urma n-a stat insa sa socoteasca. Toata lumea o considera pe ea „regina Aspen-ului”. Din cele 48 de podiumuri adunate in frumoasa ei cariera, noua provin din statiunea americana. Si chiar si fara victorie, Zetti tot a trecut pe primul loc in clasamentul general. Un rezultat de neimaginat pentru o fata care pana acum doua saptamani nu putea incheia o zi fara ajutorul calmantelor.

Rezultatele complete ale etapei