Pe la noi prin pepiniera: despre bunele intentii si cum se pregatesc juniorii de FOTE

Se misca greu lucrurile in Federatia Romana de Schi si Biatlon, dar se misca. Celor trei schiori care ne reprezinta in intrecerile mari, Alexandru Barbu, Ania Caill si Ionica Achiriloaie, nu li s-a retras sprijinul, desi suntem abia la inceputul unui ciclu olimpic. Nu sunt rasfatati, insa nici neglijati. Salutara este flexibilitatea in aranjamentele de calatorie si sedere la evenimentele mari. La JO s-a mers in grup, s-a revenit in grup, ignorand specializarile schiorilor si calendarul de concursuri, care, vai noua, a omis sa tina cont de imobilitatea administrativa romaneasca. In plus, iarna aceasta toti trei isi vor putea duce antrenorii peste Ocean, la Campionatele Mondiale, fara a-si gauri conturile personale.

Dar cel mai frumos suna initiativa destinata urmasilor celor trei. Avem din nou o iarna cu FOTE. In Austria si Liechtenstein de data aceasta. Pentru care ne pregatim si noi! Asa ca in toamna (noiembrie) au fost stransi copiii potriviti ca varsta, nascuti in 1997-1998, si impreuna cu un antrenor, au fost trimisi in Austria, intr-un cantonament comun. De fapt au fost mai multi copii si mai multi antrenori, dar nu vreau sa divaghez. In lotul FOTE avem 10 copii plus un antrenor.

Timea Binder, Ilinca Bunea, Andra Caill, Mara Ciobanu si Luisa Narea sunt fetele. Attila Bencze, Andrei Cojanu, Bogdan Costea, Sebastian Grosu, Alin Tulburean sunt baietii. Dintre ei vor fi alesi la final cei cu sansele cele mai mari pentru o reprezentare cat mai frumoasa a Romaniei!

Vremea n-a tinut cu ei, dar copiii tot s-au bucurat de sansa de a fi pe zapada.

Stati, sa nu ne grabim. E un prim pas, si e bun. Dupa el a urmat un moment de orbecaiala. Sa nu ne panicam, vor mai veni si altele. Unele firesti, altele care ar putea fi evitate cu o farama de bunavointa.

Romania are alocate cate patru locuri pentru festivalul sportului tineresc european. Patru pentru fete, patru pentru baieti. Federatia a decis sa trimita doi. Fara a cunoaste motivele, ma hazardez sa spun ca ar fi trebuit sa riste cu numarul complet. Copiii nostri au nevoie de concusuri. Doar asa se pot cali, iar la final am putea avea surpriza ca cei ramasi in urma la pregatiri se ambitioneaza mai tare in atmosfera de concurs si gasesc mai usor resurse de autodepasire.

Decizia e luata si asta este. Din cei 10, la sfarsitul lui ianuarie vor schia sub tricolor doar patru. Care trebuie selectionati pana in 8 ianuarie. Cum acest cantonament comun nu e repetabil iarna aceasta, din motive atat subiective, cat si obiective, el s-a incheiat cu un trial. Si aici apare o alta problema.

Acum doi ani s-au modificat cotele schiurilor. Cea mai drastica schimbare a afectat slalomul urias, unde raza minima de intoarcere a fost marita cu 20%. Schiorii de Cupa Mondiala au protestat degeaba, iar efectele s-au vazut de la prima etapa. Valorile s-au departat atat de mult, incat recordurile anilor ’70 au fost amenintate. Doar pe vremea aceea decalajul intre varf si pluton mai fusese asa mare. Campionul olimpic s-a zbatut o iarna intreaga incercand sa reduca intarzierea de cate 8 secunde (!!!!) incasata pe mansa.

In primul sezon, obligativitatea folosirii noilor schiuri s-a limitat la competitiile de nivel superior. De anul trecut a fost introdusa si mai jos, pana la copii si juniori. Nu si la noi. Tinerilor nostri li s-a dat o amanare de un an. Pe care unii dintre adultii raspunzatori pentru ei au privit-o ca pe o dispensa, si nu ca pe un termen rezonabil de achizitionare si obisnuire cu noile cote obligatorii.

De anul acesta insa nu se mai pot eschiva. La FOTE vor fi obligati sa mearga pe schiurile noi. De aceea normal ar fi fost ca in cantonament si la trial sa se mearga pe schiurile noi. Dar nu toti copii le-au avut. Pe de o parte pentru ca cei responsabili pentru acesti copii nu s-au ingrijit sa faca rost de anul trecut, pe de alta pentru ca livrarea schiurilor noi pare sa se efectueze cu postalionul. „Mie mi-au ajuns schiurile de slalom cu o saptamana inainte de trial. Si le comandsem cu 3 luni inainte!” spune Alin Tulburean.

Oricum am lua-o, la trial, copiii au schiat pe cote diferite, unii pe cele noi, altii pe cele vechi, facand imposibila o evaluare corecta a posibilitatilor lor. Ce se stie sigur este ca la mutarea pe schiurile cu raza mare, timpii se inrautatesc inevitabil. Cat de mult? Depinde de la schior la schior. Intre o secunda si 20. Pana nu se foloseste cronometrul, nimeni nu poate sti.

Situatia e neplacuta pentru toti cei 10 copii implicati. Nici unul nu are vreo vina. Daca insa se ramane la rezultatele acestui trial, indiferent de decizia antrenorului, unii dintre ei vor fi nedreptatiti. Daca sunt eliminati din clasament cei cu schiurile vechi, vor fi pedepsiti pentru erorile adultilor apartinatori. Daca sunt admisi inaintea celor care au schiat regulamentar, vor fi eliminati copii carora li s-a agatat gratuit un handicap la start, care n-au facut decat sa se conformeze regulilor vitrege si care nu-i exclus sa fie de fapt mai buni decat ceilalti. Mult mai buni! Corecta este doar calificarea celor care au iesit in fata schiind pe schiurile noi. Restul ar trebui sa participe la un nou trial.

Scriu cu mult calm si cumpatare acum, dar cand am auzit ce s-a intamplat, furia a dat acul aragazului la maxim si m-a fiert bine. Am vrut sa scriu pe loc ceva acid. Apoi am stat si am cumpanit. Alegerea pe care trebuie s-o faca antrenorul este imposibila. Si a adunat de fapt toti copiii buni din tara. Intentiile il recomanda. Asa ca am trecut peste timiditate si l-am contactat. Apoi i-am contactat si pe cei 10 copii. Doi dintre ei nu mi-au raspuns inca, dar nu-i prea tarziu. (Update: Am primit si al noualea raspuns.)

Am descoperit astfel opt suflete pline de elan. Gata sa-si exprime bucuria, retinuti cand e vorba de temeri. Cu o mare dragoste de schi. Bucurosi ca nevoia de antrenament colectiv le-a fost bagata in seama. Cei stationati in Romania bucurosi ca se pot antrena pe zapada! Unii un pic marcati de intamplari si nesiguri ca adultii vor alege corect.

Impresiile despre ei enumerate mai sus sunt subiective si imi apartin in totalitate. Declaratiile lor exacte le puteti citi la final. Pe langa parerea despre cantonament i-am rugat sa-mi spuna si cum se simt pe schiurile noi. Tocmai pentru a sublinia diferenta intre acestea si cele vechi.

Am descoperit si un antrenor deschis, care isi doreste sa ii aleaga pe cei mai buni, pastrandu-i in acelasi timp si pe ceilalti pentru intreceri viitoare. Sa-i tinem pumnii ca sa se poata tine de cuvant. Nu depinde numai de el.

Iata si interviul pe care mi l-a acordat cu amabilitate intr-o zi cand facea naveta intre Bucuresti si Petrosani.

Va rog sa ne spuneti mai intai cine sunteti.

Ma numesc Adrian Pica, sunt profesor la Clubul Sportiv Scolar Petrosani, profesor de schi alpin, iar de 2 ani antrenez la diverse loturi nationale: de copii, de juniori, si in prezent la lotul FOTE.

De ce schi alpin?

Pentru ca asta am facut toata viata. Am inceput in copilarie, am facut facultatea de sport si am continuat si dupa tot cu schiul. Si bineinteles pentru ca-mi place.

Cum ati ajuns la lot?

N-a fost nimic special. Am fost numit pur si simplu.

Ati fi aplicat si singur pentru aceasta pozitie?

Greu de zis. Nu este genul de job pe care-l faci exclusiv. E ceva suplimentar, iar eu sunt in continuare antrenor la Petrosani. Nu stiu daca as fi aplicat, pentru ca e un post pe care trebuie sa-l faci pe langa cel principal.

Ce va doriti sa realizati ca antrenor al lotului FOTE?

Ne dorim rezultate pe plan international. Sa crestem valoric. Sa vrei mai mult e primul pas. Si stiti cum e, ce lipseste, romanul suplineste. Dar trebuie spus ca obiectivele sunt direct proportionale cu bugetul. Noi ne propunem obiective indraznete, dar la un moment dat acestea vor scadea inevitabil din lipsa fondurilor. E nevoie de bani pentru transport, cazare, masa, transport pe cablu, echipament. Fara ei, nu putem asigura o pregatire corespunzatoare. Este nevoie de bani si la alte sporturi, dar la schi de si mai multi. Lumea nu prea cunoaste aceste lucruri.

Federatia a mai avut in trecut o incercare de a sprijini schiul incepand de la nivelul juniorilor. Generatia lui Edit Miklos si a surorilor Narea mari (Sandra si Bianca au reprezentat Romania, incepand din 2006, in vreme ce Luisa este acum printre candidatele pentru FOTE – n.r.) a avut parte de tabere de cantonamente centralizate in strainatate. Apoi au urmat cativa ani in care acestea au disparut. Este tabara aceasta o revenire la lucrurile bune din trecut?

Sunt doua aspecte aici. Sportivii trebuie sprijiniti si cand ajung mari. Din pacate la noi, cu titlul national, primesti doar o diploma. Nu poti trai din asta, si de aceea aproape toata lumea renunta la performanta. Cazul Edit Miklos a fost unul special, dar si ei i-a luat mult timp pana sa ajunga sus. Daca ar fi trait in alta parte, ar fi fost deja campioana. Viziunea federatiei este acum coborarea categoriei in care se investeste. Este bine, caci e mare diferenta intre ce este necesar pentru copii si pentru cadeti. Cadetii trebuie deja sustinuti de federatie. La ei trebuie mai multe schiuri, mai multe bete, mai multe casti si parintii nu mai pot suporta financiar toate cheltuielile. Din cauza aceasta multi parinti isi retrag copiii de la schi. Cu acest lot FOTE s-a facut primul pas.

De doi ani s-au introdus de catre Federatia Internationala cote noi la schiuri. La inceput doar la nivelurile superioare, dar de un an regula e valabila si la intrecerile de juniori. Cu ce schiuri s-au prezentat la tabara din Austria copiii nostri?

Daca intrebati, inseamna ca stiti deja ca nu au avut toti noile cote. In Romania li s-a dat schiorilor un an suplimentar pentru a face rost de noile schiuri. De anul acesta si la noi toti trebuie sa aiba noile cote. Dar e adevarat ca la camp nu au avut toti, din cauza programarii. Perioada s-a ales astfel incat cele 10 zile sa pice exact inainte de stagiul international al celor doi copii inscrisi acolo (Andra Caill si Andrei Cojanu). O parte nu-si primisera schiurile inainte de plecare.

Cotele noi inseamna un alt viraj, alta forta. Faptul ca n-au avut toti ma obliga sa mai mergem la cateva curse internationale. Nu numai pentru schiurile noi, ci si ca sa-i vedem in conditii de concurs. Nu este corect sa nu le ofer o sansa sa se califice celor care n-au avut schiuri corespunzatoare in acest camp. Nu este vina lor ca n-au avut. Asa ca vom incerca sa mergem la concursuri FIS. Nu stim daca putem sa-i ducem pe toti, deoarece la FIS limita e de 4 fete si 4 baieti pe cursa si in camp am avut 5 fete si 5 baieti. Dar mai avem si concursul de la Predeal intre 15-18 decembrie, care speram sa se tina, ca sa participam cu cota dubla!

Mai multa lume din lumea schiului alpin afirma ca lipsa rezultatelor romanesti in acest sport este si din cauza lipsei de antrenori buni.

Aici trebuie sa va contrazic. Bag mana in foc ca avem antrenori de o calitate exceptionala. Problema e lipsa banilor. Am colegi in tara de foarte buna calitate, dati-i un salariu bun oricaruia dintre ei, cu care sa nu mai trebuiasca sa faca alte activitati suplimentare si un buget pentru 10 copii, sa vedeti cum va obtine rezultate in cativa ani! Copiii  nostri sunt foarte valorosi si antrenorii la fel, din pacate totul se reduce la bani.

Asta inseamna ca la intrebarea daca Marcel Hirscher ar fi ajuns unde este si daca s-ar fi nascut in Romania veti raspunde cu nu?

Categoric nu! Marcel Hirscher nu ar fi ajuns in elita daca s-ar fi nascut in Romania. In Austria el se afla in varful unei piramide cu o baza enorma de selectie. La noi, toti sportivii din tara sunt cam 200. In Austria au lotul national, sub acesta este lotul de Cupa Europei. Mai jos sunt cei care concureaza in cursele FIS si tot asa pana la cel mai de jos nivel. Fiecare sat are propria echipa, de unde sunt selectionati cei care participa la intrecerile judetene si de aici mai departe pana la varf.

V-am intrebat asta deoarece antrenorii austrieci sustin ca el este un talent de exceptie, care ar fi razbit indiferent unde s-ar fi nascut.

Antrenorii lui Marcel nu cunosc Romania. Nu cunosc conditiile de aici. Mergeti oriunde la noi in tara si inchideti o partie, sa vedeti ce se intampla. La noi Hirscher nu ar fi avut cum sa ajunga in frunte. Si noi avem sportivi muncitori, care insa din pacate nu au multe. Ganditi-va doar la asta: nu pot pleca de la scoala. La lotul FOTE unii sunt in clasa a 12-a si trebuia sa ia bacalaureatul ca sa poata face ceva in viitor. Marcel Hirscher nu stiu la ce scoala a fost, dar sunt sigur ca a avut posibilitatea sa impace scoala cu schiul.

A facut liceu de schi.

Vedeti? Doar numele, liceu de schi, spune totul.

De ce nu merg si copiii nostri la licee de schi din Austria? Pretul nu este prohibitiv (aprox. 700 de euro pe luna) si sigur exista si parinti care si-ar putea permite sa faca aceste cheltuieli.

Aici este o alta problema. In 90% din cazuri, parintii care au posibilitatea, nu au copii talentati. Iar la copiii talentati, parintii nu au posibilitati.

Schiorii romani care se antreneaza in strainatate remarca cu fiecare ocazie diferenta dintre conceptia vest-europeana si cea romaneasca. In Romania se pune accentul pe cantitatea antrenamentului, lucru considerat depasit in vest, unde primeaza calitatea, ba chiar este indicat sa se faca mai putine manse, dar intotdeauna de buna calitate. Unde va aflati in disputa cantitate vs. calitate?

Raspunsul e undeva la mijloc! Sunt foarte de acord ca mai bine faci calitate, insa calitatea lor este facuta in cel putin opt luni pe an. A noastra in trei, ceea ce devine cantitate! Schiorii nostri care se antreneaza in strainatate au unele avantaje in pregatirea lor si ma bucura acest lucru. Pot face calitate, pentru ca au timp!!! Si noi vrem calitate, dar intr-un timp extrem de scurt!

Revenind la cantonamentul recent incheiat, ce ne puteti spune despre juniorii pe care i-ati indrumat acolo.

A fost primul contact cu copiii, si 10 zile nu sunt suficiente pentru a cunoaste un om din punct de vedere sportiv, de aceea m-as abtine de la etichetari. Au venit toti cu un elan mare, ne-am acomodat foarte bine, am lucrat foarte bine, dar unii au venit nepregatiti pentru un stagiu pe zapada. Altii au lasat-o mai moale cand au vazut ca sunt in urma altora. Sunt caractere diferite, sunt copii, si trebuie sa lupte. Eu ii sustin pe toti. Am avut discutii individuale cu fiecare dintre ei. Le-am spus ca au sanse mai departe, dar ei trebuie sa arate ce pot.

Inteleg ca despre copii nu doriti inca sa faceti evaluari individuale, dar poate ne ziceti cateva cuvinte despre cei trei schiori care reprezinta Romania in intrecerile mari. Daca nu i-ati putut urmari in alta parte, la Jocurile Olimpice sigur i-ati vazut. Ce parere aveti despre ei?

Jocurile Olimpice sunt o competitie extrem de grea. Conditiile sunt mult mai dificile decat la orice alt concurs. Am toata stima pentru acesti sportivi. Ionica Achiriloaie a terminat facultatea si a revenit apoi la schi. De ce? Probabil pentru ca ii place, si pentru ca tine la schiul romanesc. Pentru ca vrea sa arate ca se poate si la noi. Faptul ca l-am vazut la Solden pe Barbu a fost o surpriza si o chestie nemaipomenita. Dar de ce nu spunem ca a fost acolo? Despre ceilalti sportivi s-au dat toate informatiile, despre el s-a spus doar ca probabil nu-l vom mai vedea in mansa a doua. Ar trebui sa le aratam mai multa suport. Cei trei muncesc foarte mult, baga bani foarte multi, dar trebuie sustinuti in continuare.

Va multumesc pentru interviu si va urez mult succes!

Inchei cu declaratiile copiilor:

Luisa Narea:

„Din punctul meu de vedere , a fost ceva extraordinar pentru ca de mult nu se mai faceau plecari cu lotul. Ne-a prins bine tuturor sa stam pe zapada. Faptul ca noi am fost împreuna acolo ne-a ajutat. Sper ca pe viitor sa se mai faca astfel de cantonamente. De dorit, mi-as dori ca lotul Romaniei sa stea mult mai mult pe zapda!

„Pe schiurile noi am inceput sa merg din toamna aceasta si A fost destul de greu sa ma obisnuiesc.”

Andrei Thomas Cojanu:

„Cantonamentul a fost unul reusit, vremea a fost buna, zapada pe placul nostru, voia buna nelipsita de pe partie si hotel! Antrenorii au facut un lucru bun si am reusit sa-mi corectez ceea ce faceam gresit. La sfarsitul stagiului, am avut un trial pentru Fote, putin emotionant deoarece au patricipat cei mai buni sportivi ai Romaniei, dar cu toate acestea am reusit sa termin primul. Totodata este mult mai usor sa progresam cand ne antrenam cei mai buni din tara. Nu as schimba nimic, totul a decurs bine! Multumesc!

„Schiez pe schiurile noi de anul trecut. La inceput a fost putin greu, dar m-am obisnuit. Le prefer pe cele noi pentru ca sunt mai stabile si poti face virajul mai usor pe zapada inghetata.”

Alin Tulburean:

„Pentru inceput, a fost o tabara / cantonament foarte bun. Conditii bune, cu totii ne-am inteles excelent atat in cabana, cat si pe partie, la antrenamente ne-am ajutat intre noi cat am putut, am fost o echipa mai pe scurt. Sincer, mi-as mai dori astfel de cantonamente, pentru ca spiritul competitiv exista in timpul antrenamentelor pe zapada, tragem unii dupa altii atat la antrenamentele de pregatire fizica cat si pe zapada… Asa apare progresul. Cam atat am avut de spus 🙂 , si multumesc frumos.

„Mie mi-au ajuns schiurile de slalom cu o saptamana inainte de trial. Si le comandsem cu 3 luni inainte! Pe cele de urias am schiat si anul trecut. Dar greu, greu. De abia acum incep sa ma obisnuiesc cu ele.”

Andra Caill:

„M-am simtit foarte bine cu tot lotul. Mi-a placut spiritul de familie!

„Nu-mi place noua raza, dar asta e si asa o sa fie acum in (intrecerile) FIS si mai ales la Fote. Schiez din aprilie cu cele de urias. E diferenta mare intre schiurile vechi si noi.”

Timea Binder:

„Cantonamentul in Austria a fost superb. Am invatat multe lucruri, si am petrecut timpul cu niste oameni superbi. Ma bucur ca sunt aici cu ei, si sper ca nu s-a terminat nimic, ci abia acum incepe.

„Schiez cu schiurile noi chiar din sezonul asta. Si in Austria am fost cu schiurile noi. Este foarte mare diferenta, e mult mai greu sa faci virajul corect si la timp cu ele. Dar incet, incet ma obisnuiesc.”

Attila Bencze:

„Pentru mine tabara aceasta a fost foarte buna, pentru ca am fost pe zapada si am putut sa ma antrenez. Asta este cel mai important. Mi-au placut foarte mult partiile si ne-am cunoscut mai bine. In opinia mea tabara a fost folositoare, dar mai trebuie mult antrenament pana la FOTE.

„Schiurile noi mi se par foarte ciudate dupa schiurile vechi. Sunt mai tari si mai grele, dar trebuie sa ma obisnuiesc. Acum am fost prima data cu ele.”

Sebastian Grosu:

„Sunt profund impresionat ca federatia ne-a ajutat sa avem un stagiu de pregatire in Austria. Sper ca o sa ne mai ajute in continuare… Totul a fost aproape perfect. Nu spun perfect, deoarece a fost putina lipsa de fairplay intre sportivi la unele activitati, fapt ce a provocat certuri, dar in rest a fost o experienta frumoasa si sunt complet recunoscator ca am luat parte la ea.

„Am avut ghinionul de a nu-mi ajunge noile schiuri cu cote FIS si m-am dat cu unele mai mici. Sincer cred ca cele noi sunt putin cam mari de mine. Am avut cateva ocazii in care le-am luat pe ale colegilor si nu m-am simtit prea bine. Poate din cauza putinului timp pe care l-am avut cu ele.”

Ilinca Bunea:

„Cantonamentul din noiembrie a fost super, ne-a ajutat destul de mult, avand in vedere lipsa antrenamentului nostru pe zapada. Ne-am distrat cand am putut, insa cand a trebuit sa muncim, am fost seriosi si am dat tot ce am putut.

„De schiuri nu stiu ce sa spun. La slalom mi-a fost usor cu noile schiuri, dar la slalom urias eu le-am avut pe cele de anul trecut, pentru ca nu mi-au ajuns la club schiurile regulamentare (aici au fost si niste comentarii). Schiurile noi sunt mai greu de virat, insa cum am spus: Muncim si din greseli se invata !!”

Mara Ciobanu:

„Stagiul de pregatire la care am luat parte a fost esential pentru reacomodarea mea pe zapada si sunt deosebit de recunoscatoare pentru oportunitatea oferita . Munca istovitoare de pe partie a fost usurata de atmosfera placuta din echipa si de prezenta incurajatoare a antrenorului.

„Desi am avut nenorocul de a nu avea schiurile regulamentare, nu m-am lasat descurajata si indata ce noile schiuri vor ajunge imi voi da toata silinta in a ma descurca pe ele la fel de bine ca pe cele vechi . Sunt curioasa si nerabdatoare sa aflu diferenta dintre cele doua. Ce imi doresc este ca aceasta experienta sa se repete in aceeasi maniera. Sper ca timpul sa imi perminta acomodarea pe noile schiuri si sper ca acest lot sa nu se sfarseasca odata cu FOTE.”

Publicitate