Se opreste numaratoarea inversa?

Weekend-ul acesta programeaza doua etape extrem de interesante. La baieti avem slalomul urias si cel special in „vulcanul” din Adelboden, unde baietii trec buza pantei si se trezesc in craterul in care e amplasat stadionul, avand de coborat inca cinci-zece porti, in functie de disciplina, in plina eruptie. La fete urmeaza doua etape de viteza, coborare si super-urias, in Bad Kleinkirchheim, apoi marti seara slalomul din Flachau. Coborarea de sambata este una dintre cele foarte dificile, cu aparitii rare in calendar. Intrebarea arzatoare e mai putin cine va castiga, ci daca opreste Lindsey Vonn numaratoarea inversa. La inceputul sezonului, americanca mai avea nevoie de trei victorii, acum ii lipseste doar una pentru a egala recordul de 62 de succese in Cupa Mondiala, al austriecei Annemarie Moser-Pröll.

„Nu mai este o chestiune de daca, ci una de cand”, a raspuns astazi Elisabeth Görgl la intrebarea daca va reusi Lindsey sa ajunga intr-adevar cea mai buna schioara din istoria Cupei Mondiale. In asentimentul dublei campioane mondiale din Garmisch, sponsorul principal al lui Lindsey, Red Bull, i-a pregatit un infografic. Si daca nu iese nimic in acest weekend, mai vin in ianuarie inca doua sfarsituri de saptamana tot numai cu probe de viteza.

Inainte de a trece la analiza sanselor de succes ale americancei sa vedem care e programul:

  • sambata, 10 ianuarie, slalomul urias masculin, 11:30, respectiv 14:30:
    • 11:15 live pe Eurosport 1 (mansa 1)
    • 14:30 live pe Eurosport 2 (mansa 2)
    • 11.01 – 6:00 pe Eurosport 2 (mansa 2)
  • sambata, 10 ianuarie, coborarea feminina, 12:30 anulata (detalii mai jos):
    • 12:15 live pe Eurosport 2
  • duminica, 11 ianuarie, slalomul masculin, 11:00, respectiv 14:00:
    • 10:45 live pe Eurosport 1 (mansa 1)
    • 14:00 live pe Eurosport 2 (mansa 2)
  • duminica, 11 ianuarie, super-uriasul feminin, 12:15:
    • 12:00 live pe Eurosport 2
  • marti, 13 ianuarie, slalomul feminin, 18:45, respectiv 21:45:
    • 18:30 live pe Eurosport 1 (mansa 1)
    • 21:30 live pe Eurosport 1 (mansa 2)
    • 14.01 – 16:45 pe Eurosport 1 (mansa 2)
    • 14.01 – 18:00 pe Eurosport 2 (mansa 1)
    • 14.01 – 18:30 pe Eurosport 2 (mansa 2)

Prognoza meteo anunta vant puternic pentru prima zi de concurs, motiv pentru care la feminin s-a decis ca daca nu se poate schia in portiunea expusa de sus, sa se inverseze probele intre ele. Update: Vantul a distrus partial amenajarile din partea superioara a traseului, ba chiar se pare ca pagubele nu sunt doar materiale, ci a fost ranita si o persoana. Julia Mancuso nu poate fi decat bucuroasa dupa noaptea nedormita. Americancei i-a fost calcata camera de hoti, care i-au furat laptop-ul, dar nu atat disparitia lui o deranjeaza, cat violarea spatiului ei de viata. In loc sa se odihneasca, a stat in miez de noapte si dimineata cu politia, care a adunat dovezi in incercarea de a-l gasi pe jefuitor.

De ultima ora (12:40): Vantul s-a oprit fix la ora la care trebuia sa inceapa cursa, dar aceasta tot nu se poate tine, nici daca se inverseaza cu super-uriasul, lucru ce a fost clar de la prima ora a diminetii. Vantul a distrus nu numai amenajarile din partea superioara a pistei, ci tot. Nu mai exista gard in picioare pe nici una din laturile partiei. La poale, stadionul este partial daramanat, cele mai afectate fiind cabinele presei, ce zac drobite intr-un morman ruinat. Iar partia arata ca manjita de noroi de sus pana jos. Petele negre nu sunt pamant, ci ramuri, conuri, cioturi, din copacii ce marginesc partia pe aproape trei sferturi din lungime. La ora 15:00 se va lua o decizie legata de restul programului din Bad Kleinkirchheim.

***

La fete, Lindsey Vonn are cu siguranta drept tel  doua victorii. Obiectiv vorbind, sanse mai mari are la coborare, proba in care a castigat doua din cele trei curse ale sezonului, in vreme ce la super-G a inregistrat un podium si un abandon. Alt argument in favoarea coborarii este ca, la al doilea antrenament, americanca a fost cea mai rapida schioara care n-a sarit nici o poarta. In defavoarea ei vorbeste raceala. Joi s-a simtit ca un „zombie”, conform propriului ei anunt. Va fi din nou complet pe picioare doua zile mai tarziu? Fara acest semn de intrebare, as putea afirma cu siguranta ca ea castiga coborarea. La super-G alte fete au sanse mai mari.

Lindsey nu e singura care tinteste victoria. Elisabeth Görgl nu doar ca a obtinut al treilea timp regulamentar in antrenamentul final, ci este si campioana en-titre a pistei Franz Klammer din Bad Kleinkirchheim. Alte favorite: Tina Maze, Viktoria Rebensburg. Slovena s-a clasat intre Lindsey si Liz la ultimul antrenament. Viki a fost a doua per total, cu o poarta sarita. Putin probabil s-o sara din nou. Tina Weirather a castigat primul antrenament, dar inconstanta din acest sezon face greu de estimat ce va face in curse.

Liz ramane printre favoritele mari si la super-G, la fel ca Tina Maze si Viki Rebensburg. Lindsey e implicit favorita. Dar aici nu avem voie sa le uitam pe dominatoarele sezonului trecut, Lara Gut si Anna Fenninger. Si nici pe campioana de acum trei ani, Fabienne Suter.

Marti la slalom o avem pe Mikaela Shiffrin in fruntea favoritelor. Ei i se alatura suedezele Frida Hansdotter, lidera disciplinei, si Maria Pietilä-Holmner. Tina Maze este intotdeauna puternica. Faclia lui Marlies Schild o poarta pentru gazde in acest sezon Kathrin Zettel si Nicole Hosp. Sarka Strachova este in revenire de forma si nu avem voie s-o uita pe revelatia sezonului, elvetianca Wendy Holdener.

***

 La slalomul urias al baietilor, este usor de pronosticat, in conformitate cu rezultate de pana acum. Marcel Hirscher este favoritul principal. Ted Ligety sigur vrea sa-i dea o replica buna, intrebarea este daca poate. Felix Neureuther are si el sanse, caci aceasta este partia pe care a reusit singura lui victorie in aceasta disciplina. Pe podium i-am mai putea vedea pe Alexis Pinturault, Fritz Dopfer, sau eventual Victor Muffat-Jeandet.

La slalom continua duelul dintre Felix Neureuther si Marcel Hirscher. Austriacul a castigat proba duminicala in ultimii trei ani. Dar nu-i place zapada cand e foarte cald, si zilele acestea termometrul arata temperaturi cu doua cifre pe plus, iar din nori, cand se strang, si s-au strans joi si vineri, picura stropi de ploaie. Abia astept sa-l vad din nou pe Alexander Horoshilov. Are sanse mari la podium. La fel ca Fritz Dopfer si Henrik Kirstoffersen.

Sanse, dar mai mititele mai au colegul lui Henrik, Sebastian-Foss Solevaag si suedezii. Nu toti, dar aproape jumatate din echipa lor: Mattias Hargin, Axel Bäck si Jens Byggmark. Surpriza o poate face Mario Matt, daca va reusi sa termine un slalom pentru prima data in aceasta iarna.