Alexis Pinturault, cel mai complet schior din Kitzbühel

Cat pe ce sa ramanem fara concurenti la combinata alpina dintr-o programare nefericita a ei. Pentru vitezisti, mansa de slalom cu startul in nocturna este ultimul lucru pe care si-l doresc in ajunul marii coborari din Kitzbühel. De aceea multi dintre ei nu s-au inscris. Iar trei s-au retras, reducand numarul schiorilor de la startul slalomului la numai 27! Asa cum era de asteptat dupa rezultatele de la super-G, a castigat francezul Alexis Pinturault cu un timp total de doua minute, o secunda si 36 de sutimi. Marcel Hirscher a ratat victoria in prima mansa, la slalom neputand decat sa reduca intarzierea la 69 de sutimi. Pe locul 3 era asteptat Ivica Kostelic, dar a ajuns – asa cum de altfel s-a temut croatul – schiorul ceh Ondrej Bank (+0,94).

Pinturault concentrat la maxim in slalomul de aseara (© DPA)

Sa nu credeti ca nu s-a protestat impotriva programarii seara a mansei de slalom. Matthias Mayer abia a prins gustul slalomului, dupa ce aproape a ajuns vinerea trecuta pe podium in Wengen. Dar „nu voi lua startul in mansa a doua, caci vreau sa termin intre primii la coborare.” Campionul en-titre al coborarii din Kitz, Hannes Reichelt, a fost si mai transant. „Nimeni dintre cei care vor sa conteze la coborare nu va schia slalomul.”

Cu exceptia lui Kjetil Jansrud, care este evident obligat sa adune puncte de unde poate daca vrea sa-i tina piept lui Hirscher. „Sigur ca o mansa de slalom in seara dinaintea coborarii nu este pregatirea optima pentru Streif. Dar sunt sportiv. Nu o sa alerg plangandu-ma la toata lumea ca sunt obosit. Doar pentru asta m-am antrenat din greu toata vara!”

Nu a alergat, nu s-a plans, ci a tras un pui de somn in fiecare moment liber, uimindu-i pana si pe partenerii de concurs.

Astazi, in timpul perioadei de asteptare a startului amanat al coborarii, l-a surprins si Hannes Reichelt sforaind.

Pana la urma, adunand punctele de la super-G si cele de la combinata alpina, norvegianul a iesit in pierdere fata de cele 80 de puncte ale lui Marcel, dar macar nu i-a permis austriacului sa-si ia un avant irecuperabil dupa Mondiale.

Hirscher a fost avantajat de absenteism. Anul trecut, cand din cauza vremii super-combinata a fost mutata duminica, toti coboratorii dornici de a se juca in padurea de porti a slalomului au ramas la start. Si Marcel a pornit la slalom de pe locul 35. Anul acesta, rezultatul de la super-G nu i-a fost mai bun (locul 44). Dar dupa ce lista a fost curatata de concurentii de dimineata neinscrisi la combinata, Hirscher a ajuns pe locul 23, ceea ce i-a oferit sansa numarului 8 la start.

Super-G-ul a nascut si el discutii. Marcat de antrenorul norvegian, a fost rapid, ceea ce l-a incomodat rau pe tehnicianul austriac. Reporterii aproape ca l-au impins sa se vaicareasca la interviu. Dar Hirscher a evitat capcana, desi a strecurat si niste sarcasm la inceputul declaratiei: „M-am antrenat la disciplina gresita si mi-am uitat schiurile de coborare acasa.” A recunoscut apoi ca desi pentru el a fost dificil, traseul a ramas in limitele regulamentului. In ceea ce priveste favorizarea propriilor schiori, austriacul este de acord cu ea, singura lui rugaminte fiind ca nici ceilalti sa nu se planga atunci cand antrenorul lui marcheaza un slalom strans, a la Ante Kostelic, pe care doar el stie cum sa accelereze.

Slalomul n-a avut un traseu dificil. Toti coboratorii si-au pastrat intarzierile sub 5 secunde fata de cel mai bun timp, care nu i-a apartinut lui Marcel Hirscher, ci lui Victor Muffat-Jeandet (locul 5). Hirscher a pornit in tromba, dar nu a reusit sa tina schiurile lipite de sol, pierzand controlul si posibilitatea atacului de cateva ori.

Ar fi totusi gresit sa credem ca ar fi avut vreo sansa la victorie cu un slalom mai bun. Lui Alexis Pinturault nu-i ies toate cursele asa cum ar putea. Dar este de departe cel mai vitezist dintre tehnicieni. Francezul a reusit ieri sa termine in puncte la super-uriasul, fiind cu o secunda si trei zecimi mai rapid decat Marcel. Nici macar o mansa de zile mari a liderului Cupei Mondiale nu ar fi fost suficienta sa-l intreaca pe Alexis intr-o zi in care n-a gresit mult la slalom. Cu mici derapari in cateva viraje, Pintu a ramas activ pana la trecerea liniei de sosire, consfintindu-si statutul de schior complet.

Clasamentul complet al etapei

v v v