Horoshilov cu haș

Supriza la slalomul nocturn din Schladming? Si inca cum! Nu ca Alexander Horoshilov ar fi primul. Iarna aceasta a tot fost printre primii zece. O data si pe podium, iar alaltaieri pentru prima data a asteptat mansa a doua de pe loc de premiant. Dar timpul rusului, 53 de secunde si 67 de sutimi este cu peste trei sferturi de secunda mai bun decat cel al lui Felix Neureuther. Si povestea nu se opreste aici. Pe Fritz Dopfer l-a intrecut cu peste o secunda, iar pe Marcel Hirscher cu aproape una si jumatate!

Alexander Horoshilov – perfectiune in actiune (© Giovanni Auletta/AP)

Am descris de prea multe ori performantele celor mai buni schiori drept perfecte. Fara a mari cursa cu lupa facand urias si cel mai mic detaliu, unde poate a existat cate o fisura. De la mansa lui Horo – nu stiu cum i-or fi zicand prietenii, dar imi place atat de mult incat trebuie sa-l alint cu un nume doar al lui – perfectiunea a primit valoarea absoluta, care nu admite abateri, nici macar de microni.

Rusul a schiat ca un program de simulare bun, rulat pe computer. Nici o ezitare, nici un derapaj, nici macar o neregularitate. Horo a batut ca un ceas elvetian pe partia abrupta de la Schladming, cu spectatorii incurajandu-l galacios si in stanga, si in dreapta si colo jos in vale, in decor de mare sarbatoare. De ninsoare nu mai trebuie sa pomenesc, se vede in poza cum a fost.

Henrik Kristoffersen si Marcel Hirscher deschisesera mansa cu doua evolutii active. Avantajul austriacului fata de norvegian ar fi trebuit sa-l puna in garda. Henrik danseaza in aceasta iarna sub presiune si nu e la fel de bun ca anul trecut. Linistitoare a fost ramanerea in urma a lui Stefano Gross, aflat de doua ori pe podium in ultimele trei slalomuri.

Dar au venit apoi nemtii, si Marcel a trebuit sa-si plece fesul cafeniu in fata lor. Felix a pornit mai lent, dar goarnele din public i-au dat desteptarea si de la iesirea in vazul tribunelor a trasat agil o panglica printre porti, elegant si rapid totodata. Fritz Dopfer n-a gasit viteza a sasea la final, dar a schiat destul de bine ca sa-l lase pe Marcel in urma.

Apoi a venit randul lui Horoshilov si mirarea comentatorilor austrieci a fost asa de mare incat li s-au auzit in microfon pumnii frecand ochii. Pe cronometru n-au indraznit sa dea vina, caci in Austria astfel de erori sunt de neconceput. S-au gandit ca poate primii trei s-au jucat obligati de-a plugul. Dar pana la urma, la suprapunerea curselor, s-a vazut. Nici unul n-a gresit. Dar in vreme ce Horo a stat perpendicular pe panta inclinata, pozitia lui Marcel a lasat un unghi obtuz intre trunchi si schiuri. Si la fiecare nou frame, rusul i-a luat-o un milimetru inainte.

Prima intrebare la interviu s-a referit la nume. Il cheama Koroshilov sau Horoshilov? „In engleza mi se spune Khoroshilov. Asa scrie si in pasaport. Dar numele meu e Horoshilov. Cu haș.” Care a fost secretul? „N-am schiat direct, ci am intors rotund in viraje, cu grija sa le incep ‘from behind’.” Adica foarte devreme, in asa fel incat la momentul trecerii varfurilor schiurilor prin dreptul portii curente, directia sa fie deja fixata spre urmatoarea.

Au mai incercat cativa baieti sa-l imite. Tanarul elvetian Daniel Yule a prins locul 6 datorita retetei rusesti. L-a intrecut pe campionul olimpic din Vancouver, Giuliano Razzoli (locul 7), care a profitat si de linistirea ninsorii, si de numarul de start 16, imediat dupa ce derapatorii au curatat pista.

Ca si acum doua zile, al treilea neamt, Linus Strasser, a impresionat cu un loc 9, imitandu-l pe Felix Neureuther la stil. Rezultatele bune ale purtatorului tricoului rosu & co au marit cota de schiori ai Germaniei. Impresionant este ca fiecare german nou aparut pe lista de start, patrunde in numai cateva etape intre primii 30. Astazi a fost randul lui Dominik Stehle sa se califice cu cel mai mare numar de start (57).

Traseul cu distante mici intre porti a fost marcat de catre antrenorul francez. Dar dupa primii 20 de concurenti, toti francezii stateau gramada spre coada clasamentului cu doar doi adversari invinsi.

Prima ratare a aparut abia la numarul 38 de start, ceea ce in mod normal ar trezi din nou o reactie acida din partea lui Ivica Kostelic, dar croatul n-a reusit astazi sa se califice pentru mansa secunda. Banuiesc ca va ramane tacut. Daca aveti alti favoriti pe care nu-i gasiti in lista de start a mansei a doua, inseamna ca nu s-au calificat. Multe nume mari au ratat primele 30 de locuri.

Mansa secunda incepe la 21:45, iar clasamentul la pauza se afla in articolul precedent.

Publicitate

O părere la “Horoshilov cu haș

  1. Poate sunt subiectiv însă cred că a fost una din cele mai frumoase curse de slalom din ultimul timp, începând de la atmosfera fantastică făcută de austrieci (și nu numai), pârtia care nu mai are nevoie de prezentare și până la evoluțiile sportivilor. ”Horo” a demonstrat unde se poate ajunge atunci când ești susținut, încurajat, ajutat și ai încredere în tine și echipă. Bravo lui și jos pălăria pentru federația rusă.

Comentariile nu sunt permise.