Anna Fenninger a valorificat atuul traseului marcat de propriul antrenor, in fata lui Lindsey Vonn, al carei avantaj, cel al terenului propriu, s-a dovedit mai slab. Austriaca a invins aseara in Beaver Creek la super-urias, in prima dintre cele 11 curse din cadrul Campionatelor Mondiale de schi alpin. Timpul ei de un minut, 10 secunde si 29 de sutimi a fost cu doar trei sutimi mai bun decat al schioarei slovene Tina Maze. Lindsey Vonn a avut o evolutie presarata in prima jumatate de greseli, poate si din cauza vantului potrivnic in timpul cursei ei. Pe a doua jumatate nu a mai aratat nici o slabiciune si a reusit sa obtina medalia de bronz cu o intarziere de numai 15 sutimi.
Anna Fenninger in cursa de aur (© Fabrice Coffrini/AFP/Getty Images)
Cursa
Vreme stranie, cu soare, ninsoare, mult vant, toate amestecate alandala. Stranie pentru noi; in Beaver Creek localnicii au multe zicatori nascute de vremea mai schimbatoare decat un caleidoscop in mainile unui copilas fericit de asa jucarie nazdravana. Ninsese si noaptea. Nu mult, vreo cinci centimetri. Dar adunate toate, nu s-a putut incepe nici la ora anuntata, nici de la startul desemnat. Iar pe parcurs s-au tot facut pauze, de la mici pana la moderate, pentru rearanjarea fanioanelor scoase de vant.
Dar spre deosebire de acum doi ani in Schladming, cand amanarile si intreruperile s-au lungit pana la lasarea intunericului, de data aceasta concurentele n-au mai fost chinuite cu amanari pe termen scurt. S-a hotarat de la inceput plecarea cu jumatate de ora mai tarziu, iar apoi ritmul trimiterii fetelor in cursa a ramas vioi.
Iar noi spectatorii, am putut asista la o intrecere plina de suspans, care a conturat superb tot ce are acest sport minunat de oferit, de la forta, agilitate, reactii la neprevazut, agerime a mintii, concentrare si curaj, demonstrate briliant de fete, pana la tensiunea creata de batalia pentru sutimi de secunda, batalie concentrata in pilule de cate doua minute.
Pentru cei care urmaresc regulat schiul, inceputul a adus oarecari temeri ca va fi o cursa cu campioana impinsa pe podium de vant. Italianca Elena Curtoni, numarul 2 de start a rezistat multisor pe primul loc.
Viktoria Rebensburg a fost pe vremuri campioana olimpica la slalom urias. Disciplina la care a castigat si doua globuri de cristal in Cupa Mondiala, dar si medalia de bronz in Soci. Dar de asta vara, de cand schiaza pe schiuri Stöckli (in loc de Nordica), nemtoaica s-a transformat intr-o vitezista redutabila. Combinand instinctul alunecarii rapide pe schiuri cu o tehnica splendida, Viki a fost prima care a scos cheita potrivita in fiecare dintre pasajele cu chitibusuri, plasate pe traseu de antrenorul austriac pentru a-si favoriza elevele.
A fost mai intai un val cu poarta urmatoare mascata, urmat de o schimbare de directie, care a parut sa ceara o decelerare. Nici gand! Schioara germana a zburat peste val foarte direct, a aterizat departe si a avut si timp, si rezerve de putere pentru a intoarce schiurile din viteza.
Ca n-a fost tocmai usor ce a facut ea, s-a vazut mai tarziu, cand mai intai Nicole Hosp, apoi Elisabeth Görgl au ratat aceeasi poarta dupa saritura peste val. Jumatate de ora mai tarziu a patit si Edit Miklos acelasi lucru.
Viki a mai riscat o data si la saritoarea finala. Departe si direct a sunat inca o data deviza, fara investitii in alte artificii. De unde la jumatate inca se tocmea pentru sutimi cu Irene Curtoni, la final trasese de partea ei aproape o secunda si ridica bratele triumfatoare.
Aratase aproape ca o cursa de medalie. Dubiul a provenit de la virajele stranse din partea de inceput, pe care le-a contrat putin pentru ajustarea directiei.
Despre virajele acestea mai trebuie pomenit ceva. Traseul initial pleaca de pe o panta abrupta, numai buna ca sa se prinda viteza pentru aceste curbe. Dar partea abrupta a picat victima vantului. S-a inceput direct cu virajele. Si pentru unele fete au parut inot in mlastini in comparatie cu ce ar fi fost de ar fi intrat in ele cu viteza gata adunata. Julia Mancuso, Nadia Fanchini, Stacey Cook, toate au suferit acolo.
Kajsa Kling – inestetica, dar foarte impertinenta ca stil – mai putin. Iar Cornelia Hütter chiar deloc. Conny „pedala pana la fund” cum este numita de presa de acasa, s-a lansat din brate la start. I s-a parut ca e lenta. Si cu cat s-a simtit mai lenta, cu atat a atacat mai tare, dand impresia de crestere permanenta a intensitatii. Valul direct ca Viki, alunecarea si mai adunata decat nemtoaica, saritura finala ca in manual, jumatate de secunda avantaj si jubilatie la maxim.
A schiat chiar inainte de grupa de elita si s-a gandit ca poate nu a fost destul pentru medalie.
Inainte de inceperea cursei, cu atata timp de umplut de catre televiziunea austriaca (ora alocata plus jumatatea de ora a intarzierii), au aratat si rememorarea medaliei de aur castigata tot in Vail de catre comentatoarea cursei de ieri, Alexandra Meissnitzer. In 1999, Meissi avusese un sezon exceptional. Pe care toata lumea a asteptat sa-l continue la fel si la Mondiale. „Orice alt rezultat decat medalia de aur, ar fi fost considerat un esec. Si exact la fel este acum pentru Lindsey Vonn.”
Vantul. Care a batut vizibil mai puternic la americanca decat la alte fete clasate in fata. Sau lipsa vitezei in primele viraje. Sau obligativitatea aurului. Sau toate combinate. Nu sunt sigura ce, dar ceva a incomodat-o de la plecare pe schioara americana. Priviti-i inca o data cursa. In primele curbe, Lindsey forteaza. Nu acceleratia, nu linia de atac, ci ritmul. In loc sa si-l potriveasca pe al ei pe curgerea terenului printre porti, parca a asteptat ca traseul sa se muleze pe ritmul ei.
Multe poate Lindsey, dar muntii inca nu-i muta din loc. Abia de unde a ajuns sa alunece sincron cu leganarile traseului am revazut-o pe Lindsey cea care castiga. Si daca revenirea ei, de la jumatate de secunda in urma lui Conny la mijlocul cursei pana la 11 sutimi in fata austriecei la trecerea liniei de sosire, nu este impresionanta, atunci nimic nu merita acest calificativ.
Bucuria locului 1 in fata propriului public, traita impreuna cu spectatorii, desi indoiala scosese deja un colt ascutit, a fost scurta. Tina Maze a schiat asa cum stie ea mai bine. Solid si de nezdruncinat. A prins ritmul din prima intoarcere, nu s-a abatut de la linia ideala si a sarit perfect spre ultima poarta. 12 sutimi de partea ei. Avusese mai mult, dar v-am zis ca Lindsey excelase la final.
Anna Fenninger a tras numarul 22 de start. Ultimul din grupa de elita. Bun, rau, nu conteaza. E numarul cu care la intrecerile acestea mari, cand treci linia de sosire stii daca ai luat sau nu medalie, si de ce culoare e. O seara, o noapte si o dimineata a avut Anna Fenninger pentru a-si imagina diferite scenarii. S-a multumit timida cu doar unul. Ce-ar fi daca, pauza, trece linia de sosire si vede verde?
Sa nu credeti ca a stat si a pierdut toata dimineata cu visatul in gol. S-a pregatit concentrata la ceea ce o astepta. S-a izolat. A repetat traseul in gand. A urmarit un pic la televizorul portabil de la start pe unde merg adversarele. Isi alesese ea o linie pe care o ochise ca fiind rapida si spera ca poate fi tinuta. A vazut-o pe Viki terminand prima. Aha! Chiar pe linia ei. Deci merge.
Dar nu, ce a facut Anna in primele viraje a fost departe de tot de Viki. Magie pura. Linia de cadere a pantei si linia ei s-au suprapus ca vrajite, iar pendularile extreme ale campioanei olimpice au devenit de un firesc absolut. De obicei slalomul e arta. Anna Feningera a adus-o pe taramul vitezei. Acolo, in partea in care nimeni nu riscase la fel de mult, si nimeni nu domnise cu atat autoritate, a castigat austriaca aurul.
Din cele trei zecimi avantaj, la final i-au mai ramas doar 3 sutimi. Anna insa n-a vazut decat verdele. „Mi s-a implinit visul!” Si s-a lasat moale in zapada.
Ratarile
Am pomenit deja de cateva. Antrenorul austriac si-a impuscat singur jumatate din echipa. Si Nicole Hosp, si Liz Görgl au avut timpi intermediari buni de medalii. Privind retrospectiv, poate ca atunci cand ai aurul nu mai conteaza ca n-ai luat doua sau trei medalii. De anul trecut din Soci, si de saptamana trecuta din St. Moritz, cand tot cate un antrenor austriac a marcat super-uriasele, stiam ca se iese afara pe capete pe traseele desenate de ei.
Cel de aseara a fost bland comparativ. Doar sapte abandonuri la 46 de concurente. Dar cel putin una dintre ele ar fi meritat o alta soarta. Daniela Merighetti a cazut urat in super-uriasul din Cortina, in urma cu doua saptamani. Fata i-a fost plesnita de batul unei porti la viteza de peste 100 km/h. Buza rupta, mandibula fracturata. A trebuit operata. Iar acum a purtat o casca speciala pentru protejarea barbiei de socurile inerente unei curse de viteza. Schioara pur-sange, Dada nici n-a conceput sa nu ia startul la Mondiale. Dar o accidentare ca a ei se lipeste ca scaiul si de minte. Italiencei i-a lipsit siguranta obisnuita, a derapat, si a cazut dand din nou – Murphy rules din pacate – cu barbia de pista.
Lara Gut castigase anul trecut ambele curse de viteza de la repetitia pentru Campionatele Mondiale pe noua partie Raptor. Dominase super-uriasul intregul sezon trecut, dar si sezonul acesta pana la iesirea de pe traseu din ultima etapa. Nu putini au fost cei care au asteptat un aur mai degraba de la ea, decat de la Lindsey Vonn. A terminat pe 7, ceea ce la Mondiale echivaleaza cu o ratare.
Cand am vazut-o derapand controlat pe virajele de inceput, n-am inteles ce are de gand. Dar e boala veche la Lara atunci cand alege sa mearga „cu cap” in loc sa se bazeze pe instinctele care uneori o arunca si dincolo de limita acceptabila de risc asumat. „Am schiat prost” a recunoscut ea sec dupa cursa.
Tina Weirather a fost un pic ghinionista. Printre nenumaratele capricii ale vremii, s-au numarat si cateva momente de intuneric. Schioara din Liechtenstein a orbecait ezitant pe traseu. Macar a fost invitata la festivitatea de premiere, primind o mentiune pentru locul 6.
Statistici de tot soiul
Pentru Anna Fenninger acesta e al doilea titlu mondial. In 2011 a cucerit aurul la super-combinata. Cam picat din cer, nimeni nu se astepta. De data asta a fost altfel. E medalia la care chiar a sperat. Asa cum asteptase si in 2013 in Schladming, numai ca atunci presiunea unui rezultat in fata propriului public a apasat-o prea tare. A reusit doar un bronz la slalom urias.
Anna este prima campioana olimpica la super-G care cucereste si titlul mondial. La barbati Hermann Maier e unicul dublu campion succesiv: 1998 Nagano, 1999…. tot Beaver Creek. Hm. Sa zicem ca si coincidentele sunt tot un soi de statistici.
Tina era botezata pe vremuri „Tina de argint”. In 2009 luase argint la Mondialele din Val d’Isere, de la JO din Vancouver se intorsese cu doua arginturi in sacosa, si prima medalie din Garmisch 2011, tot argintiu a stralucit. Intre timp a ajuns la 5 arginturi mondiale. Dar a agatat la gat pe langa ele si doua aururi mondiale si doua olimpice.
Tina a facut primul pas spre o incercare de care doar un barbat (Lasse Kjus in 1999, in… Beaver Creek evident) a mai fost capabil. Cinci medalii mondiale. Tina si-a dorit asta si in urma cu doi ani in Schladming, dar a ratat. Mai incearca o data acum. In teorie, super-uriasul e cea mai slaba disciplina a ei in aceasta iarna. E singura in care nu are inca victorie.
Cu o medalie mondiala mai putin decat Tina se lauda Lindsey Vonn. Greu de crezut daca stii de cate ori a castigat curse de Cupa Mondiala. Dar la intrecerile mari sau inaintea lor mai tot timpul a patit cate ceva. La super-urias avea deja un argint din 2007 si un aur din 2009. Cu bronzul acesta a completat colectia de medalii. Si datorita ei s-a ajuns la a saptea editie consecutiva cu o americanca pe podiumul super-G-ului. Cu doi ani in urma, Julia Mancuso salvase traditia.
O traditie are si Austria in super-uriasurile feminine. Este tara care a dat detasat cele mai multe campioane mondiale: Ulrike Maier de doua ori, Alexandra Meissnitzer, Michaela Dorfmeister, Elisabeth Görgl, si acum Anna Fenninger. Toate celelalte tari au cel mult o campioana, Italia si Suedia fiind singurele care se lauda cu doua victorii prin Isolde Kostner, respectiv Anja Pärson.
Medaliatele
Conny Hütter a ramas pana la urma cu tinicheaua, dar macar o vorbulita merita si ea pentru cat de frumos a schiat. Daca as fi fost eu antrenorul selectioner al Austriei, Conny ar fi schiat si poate ar fi ajuns pe locul neinvidiat de nimeni inca din Schladming. Au avut atunci inainte de Mondiale fetele niste curse grele rau in St. Anton. Atat de grele incat Liz s-a speriat si n-a mai luat startul la coborare de teama. Conny tocmai reusise o serie de succese in Cupa Europei. Nu mai stiu daca erau victorii sau doar podiumuri, dar schiase constant intre primele. A primit cadou un loc de start in a patra ei Cupa Mondiala, pe partia din St. Anton. A terminat fara nici o jena pe locul 10. De atunci pana astazi, nu s-a intamplat sa nu termine in puncte daca a trecut linia de sosire in Cupa Mondiala. Austriecii au fost atunci conservatori, si desi ca rezultat Conny a punctat mai bine decat unele veterane, acestea din urma au avut intaietate.
Este asadar debutanta la Campionatele Mondiale. Si a usturat-o un pic locul 4. Ea schiase pentru medalie. „La inceput m-am bucurat, apoi mi-am dat seama ca va iesi doar locul 4. Dar nu pot schimba nimic. De schiat, am schiat aproape perfect. La antrenamentele din Vail am folosit o pereche noua de schiuri, care mi-au placut. Si m-am gandit: n-am castigat inca nimic, ia hai sa risc. Le-am luat in cursa. Acum sincer. Ma racaie un pic ca n-a iesit medalie.” A consolat-o cea care a dat-o jos de pe podium: Anna Fenninger. „Mi-a zis ca la primele ei mondiale tot pe locul patru a terminat.” Prin urmare Conny asteapta acum cu nerabdare mondialele din St. Moritz.
Lindsey Vonn n-a avut o sarcina deloc usoara, obligata fiind sa castige acasa la ea, unde a rezervat locuri de onoare pe stadion pentru uriasa ei familie. Doua surori, doi frati, parintii despartiti si recasatoriti. Si Tiger Woods, desigur. La final a dat vina pe vant. Si s-a bucurat ca macar a salvat bronzul. Dar tot a dat vina pe vant, impinsa partial si de insistenta reporterilor, martori la rafalele care i s-au pus impotriva pe traseu. „Am simtit inca de sus ca am vant impotriva. Am incercat sa lupt. Dar a fost foarte greu. Pe un traseu ca acesta nu poti schia prea direct. Cu vantul de sus, eu n-am avut nici o sansa.”
E drept, 15 sutimi pot fi gasite probabil intr-una dintre palele de care Tina Maze si Anna Fenninger n-au avut parte. La Lindsey a batut vantul pana spre mijlocul traseului, la cele doua fruntase doar la primele porti. Dar selectand chiar dintre declaratiile lui Lindsey, gasim una care spune: „Uneori poti depasi cu o cursa buna vremea rea. Uneori nu.” La super-uriasul din Beaver Creek e valabil primul uneori.
Anna Fenninger i-a aratat ca „pe un traseu ca acesta” se poate schia si direct. Pana la conferinta de presa, Lindsey s-a mai calmat – nu ca ar fi fost nervoasa, doar surescitata – si si-a putut analiza mai lucid evolutia din prima parte. „Am avut putin emotii, dar m-am simtit totusi in control. Poate am fost un pic rigida la primele porti, poate le-am abordat prea rotund, dar astea sunt fleacuri. Am crezut ca merg bine. Am evoluat destul de curat. Am facut tot ce am putut.” S-a plecat si in fata superioritatii Annei. „Anna a schiat incredibil si sunt mandra ca pot sta pe podium alaturi de ea si de Tina.”
Pentru aur mai are o sansa vineri.
La Tina Maze am impresia ca a castigat prea mult in cariera. E multumita si cu mai putin acum, si si-a pierdut rautatatea care o facuse atat de intimidanta in ochii adversarelor in urma cu doua sezoane. Atunci numai gandul la ce poate si reuseste Tina, le dadea fiori celorlalte, care schiau imediat mai retinute. Acum fetele o gasesc abordabila pe Tina. Imaginea cu ea si Anna intretinandu-se amical, zambind la fel de fericite, dupa o victorie pierduta la trei sutimi in favoarea austriecei, era de neconceput acum doi ani.
Acum s-au intalnit, Anna i-a zis na ca mi-am luat revansa pentru St. Anton, unde nu m-ai lasat sa castig cu o cursa perfecta, tot asa pentru cateva sutimi. Tina a ras, da, ti-am spus eu ca o sa-ti iei candva sutimile inapoi. S-au pupat si s-au despartit vesele.
Tina emana acum intelepciune si ingaduinta. E mai ganditoare la interviuri, dar si in rest. Are lucruri mai interesante de spus, dar mai putin picante. De data aceasta a insistat asupra a ceea ce difera pentru ea in abordarea curselor de la mondiale. Fiindca de cand a iesit Maria Riesch la pensie, Tina e unica. Doar ea va lua startul la toate cinci probele individuale. Si dupa cum spuneam, incearca sa castige medalii la toate.
„Pentru asta e nevoie sa schiez bine in fiecare disciplina. E foarte greu sa trec de la o disciplina la alta. Cea mai dificila parte este sa gasesc ritmul potrivit ca sa fiu rapida la slalom, sa schiez inteligent la coborare, sa nu pun prea multa presiune pe schiuri si sa fiu lina la super-G. Astazi de exemplu, provocarea a fost nimeresc sincronizarea. E nevoie de mult antrenament, multa munca, multa experienta pentru asa ceva.”
In rest, e multumita. „Dupa saptamanile fara podium din Cortina si St. Moritz, medalia e ca un mic comeback pentru mine. Schiez din nou asa cum astept de la mine.”
Anna Fenninger a fost la fel de placut de urmarit la interviuri, pe cat a fost in timpul cursei. La inceputul carierei, obisnuia sa dea raspunsuri cliseiste. Intre timp a crescut nu numai la schi, ci si la acest capitol. S-a aratat analitica, multumita, fericita, modesta, realista, empatica cu fetele de dupa ea.
Iarna aceasta a inceput-o cu victorie la uriasul din Sölden. Apoi n-a mai venit nici una, ci a adaugat bobite intr-un lung sir de locuri secunde. Anna nu s-a impacientat, a stiut ca poate oricand sa si castige. Cu o greseala mai putin, sau un strop de noroc mai mult. A reusit victoria in momentul cel mai important.
„Intotdeauna poti fi si mai bun, dar astazi este totusi o zi mare.” Traseul ni s-o fi parut la cursa ei floare la ureche, dar pentru ea a fost „foarte, foarte dificil”. N-a stiut ca Lindsey e invinsa atunci cand a plecat. „Nu are importanta care e situatia. Nu pot influenta decat ce fac eu, nu si ce fac celelalte.” Schiurile care au purtat-o pe linia ei imposibila? „Aceleasi cu care am castigat aurul olimpic. Aceleasi pe care le-am avut de fiecare data in ultima vreme. Am incredere totala in ele. Pe ele pot schia pe linii si raze incredibile. Sunt foarte rapide. Din pacate canturile nu vor mai tine mult. Dar cea mai importanta cursa a trecut de-acum.”
Vantul? „Cand castigi e desigur mai usor sa treci peste el. Dar mi-am facut griji din cauza lui. M-am gandit ca e o nebunie sa concuram pe asa vant, pentru ca a fost greu sa asiguri conditii egale. A trebuit intrerupta cursa de nenumarate ori. Nu cred ca a fost la fel pentru toata lumea. A fost nevoie sa tina si norocul cu tine. Uneori tine mai mult, alteori mai putin. Dar de-a lungul unui an se echilibreaza.”
Diferenta fata de aurul castigat in urma cu patru ani la super-combinata? „Atunci a fost o surpriza. Nu mai castigasem nici o cursa pana atunci. Astazi am stiut ca sunt capabila de victorie. Dar trebuie sa-ti arati abilitatile exact in momentul in care esti pe scena. Exact aceste doua minute sunt importante. M-am concentrat asupra celor doua minute ale mele si am reusit.” Presiunea? „Nu, astazi n-am avut presiune. Nu ca acum doi ani in Schladming, sau la alte curse de acasa.”
Ce e mai pretios, aurul olimpic sau aurul mondial? „Ca valoare aurul olimpic sta deasupra a orice. Dar mai dificil decat sa-l castigi este sa ramai la acelasi nivel. Asta are cel mai mare pret pentru mine. Ca am putut mentine acest nivel ridicat o perioada mai lunga.” Diferenta fata de castigarea aurului olimpic? „E pur si simplu altfel. Acum am stiut la start ca deja am castigat cel mai mare titlu care exista. Si emotiile au fost altfel. Atunci am avut numarul de start 18 si a trebuit sa astept ca sa aflu daca a fost suficient. Astazi am stiut ca daca trec linia de sosire si sunt prima, am castigat. Au fost alte trairi decat atunci. Sunt recunoscatoare ca am avut parte de toate.”
Cum se simte ca a invins-o pe Lindsey chiar pe partia ei, acasa la ea? „Nu stiu cine a avut un avantaj mai mare. Ea a fost marea favorita, si s-a antrenat pe aceasta partie mai mult decat mine. Eu pe de alta parte, am avut o cursa aici, la care ea nu a putut participa. Ceea ce stiu insa, este cum este sa participi acasa la un campionat mondial. Stiu cat de greu este. Ma bucur ca Lindsey a castigat o medalie astazi. Nu este deloc asa usor cum pare. Pentru noi este important ca o avem pe Lindsey. Toata lumea din America a auzit de Lindsey Vonn. Toti stau acum cu ochii pe ea, si prin extensie si asupra noastra. Ni se acorda mai multa atentie tuturor si asta e important pentru tot schiul alpin.”
Mai exista acum cineva caruia sa-i para rau ca a castigat Anna?
Schi alpin. Deocamdata. 