Mama, tata, aurul si Hannes Reichelt in Beaver Creek

De trei ori isi invitase Hannes Reichelt parintii la cursele din Beaver Creek in Cupa Mondiala. De fiecare data castigase super-uriasul. De data aceasta a luat toata familia cu el, parinti, matusa, unchi, prieteni buni si desigur partenera de viata. Bineinteles ca iar a castigat. Austriacul s-a incoronat campion mondial la super-G, invingand cu timpul de un minut, 15 secunde si 68 de sutimi. Surpriza mare a furnizat-o necunoscutul canadian Dustin Cook, schiorul de argint cu numai 11 sutimi mai lent decat campionul. Pe locul 3, oarecum tot neasteptat, a terminat francezul Adrien Theaux (+0,24).

Coborarea de aur a lui Hannes Reichelt

Genul de cursa care te lasa indragostit lulea de schiul alpin. Pe langa tot ce oferisera fetele marti, aseara baietii au adaugat si o doza uriasa de dramatism. Amanat de miercuri pe joi, din cauza vremii nefavorabile, super-uriasul masculin s-a tinut pe un soare numai bun de pus intr-o vedere cu salutari din vacanta de iarna.

Antrenorul austriac a trebuit sa reaseze portile traseului, indepartate pentru curatarea zapezii noi. Avusese de gand sa le puna in aceleasi pozitii, dar dupa o discutie seara cu baietii lui, a decis sa mute primele doua porti un pic mai jos. Detaliu pe care o sa va rog sa vi-l reamintiti mai tarziu.

Cu toata prepararea, pista n-a fost asa dura cum o asteptau baietii. La acest nivel se schiaza de obicei pe gheata, pe care e mai usor sa invarti schiurile in raze mici. Aici n-a mers, si toti cei care n-au scos rezultatele scontate au acuzat neacomodarea la zapada relativ moale.

S-au intamplat atat de multe, incat desi nu vreau sa scriu inca un roman, mi-e teama ca asta va iesi.

Cursa

Totul a inceput cu francezul Brice Roger. Cobaiul de concurs. Ochii tuturor antrenorilor au fost atintiti asupra lui si fiecare abatere de la linie, fiecare clatinare, au fost memorate pentru trasmiterea lor imediata catre sportivii de la start. Roger a confirmat sau infirmat planul facut dimineata la inspectie.

Dar cu tot dezavantajul de deschizator, schiorii din grupa a treia valorica n-au reusit sa-l depaseasca. Francezul a coborat pe locul 2, abia la mutarea in grupa a doua, inaugurata de Georg Streitberger. Austriacul, proaspat premiat in Kitzbuhel a clatinat din cap la sosire, desi timpul i-a fost verde. Instabilitatea de pe pista n-avea cum sa-l pastreze pe primul loc.

Eroii

Bode Miller nu mai concurase in acest sezon. La finalele din Lenzerheide cazuse si de atunci l-a tot durut spatele. Cu gandul la Mondialele acestea, dar si la coborarea din Kitz care inca ii lipseste, Bode a tras de el, ca sa mai concureze un sezon. Cand treaba a devenit serioasa si s-a pus pus problema starturilor in curse, Bode si-a dat seama ca nu are cum sa faca treaba tinandu-se de sale. I-a lasat pe doctori sa-i curete discurile herniate.

Convalescenta. Plictiseala. Prima zi de schi. Vis. Prima zi de schi intre porti. Tortura. Pana la urma a facut o prima incercare de revenire la antrenamentele din Wengen. I s-a terminat benzina inainte de jumatatea traseului. O a doua incercare in Kitz. Foarte promitatoare, dar antrenorii l-au sfatuit sa nu concureze inca. Nu-i mai ramasesera decat cursele din Beaver Creek. Locul unde reusise ultimul lui succes.

Schiul lui Bode a fost intotdeauna mers pe sarma. De o parte gloria, de cealalta spitalul. Intre ele Bode, razand sortii in nas. N-a facut nimic dupa manualul lui Hans Knauss, specialistul televiziunii austriece. Aici e prea jos, acolo l-a supt compresia, dincolo s-a dezechilibrat. Dar ce-i dezechilibrarea la Bode altceva decat semn ca picioarele ii fug pe schiuri mai iute decat e omeneste posibil sa te tii de ele? A taiat linii, s-a aruncat inainte, a tras de el cu bratele, a impins la o parte portile. Si avantajul a crescut. O zecime. Sase zecimi. Inca o linie taiata. Inca o poarta atinsa sfidator.

Portile acestea de obicei sunt rase. Manusa o mangaie cu partea exterioara si poarta se da la o parte. De data aceasta a alunecat pe partea gresita. I-a agatat bratul, l-a smucit, Bode a facut o pirueta la 110km pe ora, a venit un damb, l-a aruncat, a cazut cu capul in jos, a facut tumba, s-a mai invartit de cateva ori si a terminat cascadoria in fund, alunecand spre vale. N-ar fi patit nimic daca nu i s-ar fi incurcat unul dintre schiuri intre picioare. I-a taiat adanc pulpa.

Noi n-am stiut. Ametit, ca un boxer facut KO, Bode a ramas sezand pe partie. Si-a amintit. Sotia insarcinata si copiii erau jos la stadion. A facut cu mana spre camere. Sa le aduca liniste. Cativa oameni de pe margine au ajuns langa el. Le-a cerut schiurile. S-a ridicat tot asa, ca un om ametit. Dar odata pe schiuri a coborat lejer in vale si a mai facut o data cu mana publicului de pe stadion care-l aclama. Bode Miller, eroul Americii.

Abia mai tarziu un cameraman a descoperit rana si ne-a aratat ce adanca ii e taietura. Un medic l-a pansat peste combinezon. Cate o grimasa pasagera a fost singurul semn de slabiciune aratat lumii. Colegului Travis Ganong i-a marturisit altceva. „Totul doare. Ma simt de parca m-ar fi calcat un camion.”

Tratamentul adecvat l-a primit dupa amiaza, la spital. Cantul ii taiase tendonul popliteu. A fost operat ieri si acum e din nou motivat sa mai incerce sa revina o data. Ultimul intermediar fusese cu 3 zecimi mai bun decat al campionului mondial al zilei. Fusese cel mai bun de fapt.

Urmatorul in luminile rampei a fost Aksel Lund Svindal. Norvegianul s-a accidentat prosteste. Jucandu-se cu mingea de fotbal in cerc impreuna cu coechipierii. Dupa un antrenament. Ca destindere. Si-a rupt tendonul lui Ahile cu cateva zile inainte de debutul sezonului si la moment respectiv i s-a spus ca iarna aceasta nu va mai schia. Las’ ca va arat eu voua, a bombanit el in gand.

V-ati indoit vreodata ca schiorii sunt supermani adevarati? N-ar fi trebuit. Cu un clapar special, care sa-i menajeze tendonul inca prea gros si incomplet vindecat, Aksel a inceput sa schieze acum doua saptamani si jumatate. Inceputul a fost greu. Sperase la o revenire lina si a fost mai degraba chinuita. Dezamagirii initiale i-a urmat un nou zbor pe aripile sperantei. A simtit progresul de la o mansa la alta. Dupa inca o saptamana li s-a alaturat pentru prima data colegilor. Antrenamentele au ramas totusi separate.

„Schiez in Aspen saptamana aceasta” posta el acum o saptamana. „Si schiul e frumos. Conditii campioane mondiale si zapada de eroi.” Cu atata entuziasm, normal ca a incercat primul antrenament oficial. „Am vreo sansa sa iau startul in Beaver Creek? Sincer, nu stiu. Dar cred ca merita sa incerc.” Medaliile a recunoscut ca sunt iluzorii, dar cu adevar imposibile ar deveni doar daca n-ar concura. Primul antrenament de pe Birds of Prey i-a adus senzatiile vechi si dragi. Betia vitezei. Da, era ceva ce nu mai facuse. Dar si care-i placuse mult. „Iau startul maine.”

Maine s-a facut poimaine, dar Aksel a pastrat planul de lucru. Temperat in partea dificila de la inceput, apoi liber la alunecare. A atacat cu simtire, ca un ghitarist spaniol aplecat cu ochii inchisi asupra instrumentului sau. L-a depasit pe Streitberger si pentru doua minute a fost primul pe tabela cu rezultate.

Din nou cursa

Adrien Theaux e si el schior de rasa. A stat vreme buna in grupa de elita a coboratorilor. Dar sezonul acesta ceva n-a mers. „Nu da drumul la schiuri in curse” s-au plans antrenorii, aproape de exasperare. De data aceasta n-au mai avut ce sa-i reproseze. A lasat schiurile la vale si a fost rapid. Chiar si acolo unde a gresit – a inceput cursa cu o gafa. Dar si acolo unde Aksel mersese bine. 13 sutimi mai bun, locul 1 temporar.

Urma elita.

Otmar Striedinger a ratat. Nu, n-a iesit de pe traseu, dar a alunecat dintr-o greseala in alta. Didier Defago a schiat solid, insa i-a lipsit viteza pe final. A ramas la doua sutimi in spatele lui Aksel.

Urmaritul austriecilor cu comentariul austriecilor, intr-o cursa cu miza, face cursa palpitanta si cand nu se intampla nimic. Dar Matthias Mayer nu stie sa schieze plictisitor. Comentatorii strigau nu, nu pe acolo, el o lua ca Bode de-a dreptul si pe langa porti. A amortizat frumos trecerile peste valuri si doar cand s-a apropiat de final s-a razgandit si a decis sa caute trasa normala si nu cea nebuna. Patru zecimi avantaj s-au pierdut pe ocolisuri si la momentul socotelii s-a trezit cu 3 sutimi in minus. Dar era pe locul 2, cu spatiu de speranta.

Patrick Küng a facut o cursa anonima. Hanner Reichelt nu. Pana la virajele dinaintea saltului final a mers ca Matthias. Direct, pe linie de atac, plonjand la vale fara ezitare. Doar la intrarea pe linia dreapta s-a dezechilibrat. „Mie mi s-a parut ca a fost o greseala neglijabila. Abia la reluarea pe ecrane am vazut ce mare a fost.” I-a injumatatit avantajul si l-a facut vulnerabil in fata adversarilor cu ultimul timp intermediar apropiat de al sau.

Kjetil Jansrud e omul iernii. Nu conteaza ca Marcel Hirscher conduce (inca) in clasamentul general. De la el asta asteptam. Norvegianul a jucat insa pana acum aproape numai roluri secundare. In umbra lui Aksel Lund Svindal. Ramas singur in circuit, fara prietenul care sa-i mascheze ratarile, Kjetil a luat microfonul si exact ca in Soci, unde Aksel nu s-a aclimatizat, a lasat sa rasune un solo viguros.

Bineinteles ca il asteptam sa castige aurul. A inceput cu avant. Prea mult avant. A schiat ca Bode prea aproape de o poarta, a treia de pe traseu, a luat-o in brate si a scapat de ea doar boxand-o smucit cu bratul stang. Durerea l-a fulgerat pana in umar. A continuat schiind salbatic. Ramasese un pic din urma, dar pana la final l-a prins pe Mayer. Egali. Matthias intreg, Kjetil cu mana stanga spanzurandu-i fara vlaga. Macar pentru ea ar fi meritat sa ramana cu bronzul.

Cine mai putea sa i-l ia? Dominik Paris. Dar Dome a schiat conservativ, tinand de linie ca scaiul de om, si sacrificand viteza ca s-o pastreze curata.

Cu doua zile inainte, Anna Fenninger spusese. „Am avut numarul 22 la start. Am stiut ca daca trec linia de sosire si e verde, sunt campioana.” Dominik a avut numarul 22. Reichelt era campion. Theaux vice. Mayer si Jansrud imparteau treapta de bronz.

„Ce faci in continuare, Hannes?” „Urmaresc relaxat restul intrecerii.” Admirand natura si adversarii mai slabi decat el, austriacul s-a trezit din reverie abia la jumatatea cursei lui Dustin Cook. +0,09 la primul intermediar, +0,19 la al doilea. Ce face baiatul asta? +0,13 la ultimul intermediar si dupa el gresise Hannes. „Mi-a pierit toata relaxarea” a glumit el mai tarziu. Cand au analizat austriecii cursele celor doi in paralel, a sarit in ochi ce bine a suprapus canadianul linia lui peste cea a lui Hannes. Fara sa se dezechilibreze la final. Dar acolo a intrat spre finis cu un ocol si a trebuit sa se multumeasca cu argintul.

Tot soiul de statistici

„Hannes, ai devenit cel mai batran campion mondial din istorie!” „Da? Multumesc de compliment.” Cifrele nu mint. La 34 de ani si opt luni, Hannes Reichelt l-a detronat pe Didier Cuche care conducea clasamentul senectutii din Val d’Isere 2009, cand elvetianul a castigat aurul tot la super-urias la 34 de ani si 6 luni.

Nici un canadian pana la Dustin Cook nu mai reusise sa castige medalie la super-urias. Ca nici Dustin Cook nu mai reusise sa castige nici un fel de medalie inainte de acest argint nu mai trebuie sa spun. A plecat de la start ca anonim, a trecut linia de sosire ca viitor erou de legenda. Cele mai bune clasari ale carierei erau pana ieri doua locuri 12 in Cupa Mondiala, tot la super-G, ambele in iarna aceasta. Unul in Beaver Creek, al doilea in Val Gardena.

Tot prima medalie a carierei este si bronzul lui Adrien Theaux. Cea mai buna clasare la Campionatele Mondiale, fusese locul 5 in 2009, intr-o cursa in care daca nu ma insel pe 6 a terminat Hermann Maier ca cel mai bun austriac.

Campionul mondial din Schladming, Ted Ligety, a mers mai bine decat in oricare alt super-urias din acest sezon si a terminat pe locul 9. In afara de victoria ce i-a adus aurul acum doi ani, Ted nu mai are nici un alt podium la aceasta disciplina. A fost un zbor de o zi.

Pentru Hannes Reichelt aurul acesta este a doua medalie din palmares. A mai cucerit argintul acum patru ani in Garmisch, tot la super-urias. Disciplina dureroasa pentru austrieci pana in acest an. Ultimul campion mondial fusese Stephan Eberharter in 2003.

Ionica

Pana seara, drumurile lui Hannes Reichelt s-au tot intersectat cu cele ale reporterilor televiziunii austriece. La interviul de dupa cursa lui Paris. La interviul de dupa sperietura cu Dustin Cook. La ceremonia florilor (festivitatea de premiere mica, de la finalul cursei, la care premiantii primesc flori, nu medalii). La Casa Austriei din Vail. La festivitatea de ceremonie de seara. In studioul dedicat mondialelor. Si la fiecare intalnire reporterii au trebuit sa vina tot cu alte intrebari.

„Ai visat vreodata ca vei deveni campion mondial?” a fost una reiterata. Exista cateva variante standard de raspuns la asta. Hannes insa nu da niciodata raspunsuri stas. „Cand faci sport, bineinteles ca visezi sa castigi o medalie de aur. Prima data cand am apreciat cu adevarat o medalie de aur a fost cand Rudi Nierlich a castigat in Saalbach aurul la slalom urias. Acolo m-am gandit ca e foarte cool cum e intampinat de oameni cu urale. Am fost de fata (avea 11 ani – n.r) si mi-am zis: e un erou! Cand a castigat Eberharter super-uriasul in 2003 am fost la start. Dar n-am putut termina cursa. Si atunci m-am intrebat de ce se intampla una ca asta fix la intrecerile mari.”

Asta s-a intrebat probabil si Ionica Achiriloaie, schiorul nostru. De ce acum? De ce asa? Va mai amintiti de cele doua porti de care v-am zis la inceput ca au fost mutate mai jos? A treia a ramas la locul ei. Pentru schiori asta a insemnat ca au prins mai multa viteza la inceput si au trebuit sa stranga mai bine curba in jurul portii a doua. Ionica n-a strans-o destul. S-a trezit cu poarta a treia in fata si n-a avut reactie. A incalecat-o.

Cand am vorbit cu el la mijlocul lui ianuarie, mi-a povestit ca unul din reprosurile antrenorului suna „gandesti prea mult cand schiezi”. La schi in cursa nu e timp de gandit. Trebuie sa reactionezi. Te antrenezi ca sa-ti formezi un instinct. Acelasi lucru il tot repeta si Marcel Hirscher dupa redresarile lui imposibile. „Nu m-am gandit, am actionat instinctiv.” E nevoie de ani pentru formarea acestui instinct. Ionica are unele formate, dar sunt gresite. Tarele adolescentei. Cand gresesti dupa ce ai schiat un minut, sau jumatate, esti nemultumit, dar ai si lucruri bune pe care sa le treci in coloana cu plus a bilantului. Iesirea la a treia poarta te lasa doar cu frustrari. A fost o pilula foarte amara pe care a trebuit s-o inghita.

Oricat de dezamagiti am fost noi ca n-am putut sa-i fim alaturi mai mult de cateva secunde, dezamagirea lui o intrece de sute de ori pe a noastra. Atitudinea corecta ar fi „asta e, am invatat ceva nou, mergem mai departe.” Dar lasarea greselilor in urma este o alta lectie a schiului care cere timp pentru aprofundare.

Cum ajungi pana la urma la succes? Ne intoarcem la vorbele lui Hannes Reichelt. „Trebuie sa ai si noroc in ziua X.” Ziua care conteaza. Asa ca mult noroc, Ionica!

Meadaliatii

Incep de fapt de jos de tot. De la mentiunea a treia. Motivul e simplu. Ii apartine lui Aksel Lund Svindal a carui cursa „dupa asa o accidentare n-ar trebui sa fie posibila!” Cuvintele lui Kjetil Andre Aamodt. „Aksel e senzational.” Tot cuvintele lui Aamodt. Aksel insusi a fost ceva mai rezervat. „Trebuie sa spun, sunt un pic surprins”. Cu completarea de pe facebook: „cel mai bun loc sase din cariera.”

Baietii cu prima mentiune, Matthias Mayer si Kjetil Jansrud au fost dezamagiti tare. Mai ales ca au pierdut bronzul la doar trei sutimi. Mai ales ca l-au pierdut cand se convinsesera deja ca l-au castigat. Usturator. Cei doi impartisera frateste titlurile la viteza din Soci. Coborarea pentru Matthias, super-uriasul pentru Kjetil. Atunci au sorbit impreuna din nectarul victoriei, acum au gustat tot impreuna amarul ratarii. Care „doare mai tare decat umarul lovit”, dupa cum a marturisit Jansrud intr-un interviu pentru un ziar de acasa. Umarul, desi a ramas dureros, nu a tradat nimic grav la investigatiile ce au urmat in dupa amiaza cursei. Norvegianul va mai primi o sansa la medalie in cursa de coborare.

Dezamagit a fost toata iarna Adrien Theaux. Cu atat mai imbatatoare a venit medalia de bronz. Desi pentru acuratete, trebuie spus ca s-a strambat ca dupa o gura de untura de peste cand a trecut Dustin Cook linia de sosire si i-a luat argintul de la gat. „Am avut un start dificil in sezon anul acesta. De aceea sunt si mai fericit cu medalia aceasta. E o zi grozava, grozava pentru mine – o zi frumoasa. Cred ca cea mai frumoasa din viata mea.” Si a tot continuat asa, prins intr-o bula a fericirii inexprimabile.

Traseul i s-a parut dificil. Concurenta? „Toti vor o medalie aici. Toti ataca brutal.” Nu s-a panicat dupa greseala de la inceput. „Ok, ai facut deja o greseala, dar toti vor face cel putin una, pentru ca toti vor risca totul pentru victorie.” Mai grea a fost asteptarea de jos. „Mai grea decat cand stai la start si astepti sa pleci in cursa.” Valoarea medaliei? „Cel mai bun rezultat al meu. Un pic comparabil cu un podium in Kitzbühel.”

„O fi surpriza pentru multi, ca in Europa nimeni nu stie cine sunt, dar pentru mine nu e,” a declarat senin Dustin Cook imediat dupa cursa. Si cand s-au gandit austriecii mai bine, au recunoscut ca are dreptate. Si vara, si toamna, echipa Austriei a alergat prin lume dupa munti cu zapada. Inainte de Lake Louise au ales Panorama (Canada) pentru antrenamente, locul de cantoment al echipei lui Cook. „Am stiut ca poate fi rapid, fiindca ne-am antrenat impreauna in Panorama” si-a amintit Hannes Reichelt. Iar Matthias Mayer a completat „Acolo a avut manse chiar si cu jumatate de secunda mai bune decat ale noastre. Dar erau antrenamente, la curse nu scosese inca niciodata asa un rezultat.”

Lui Dustin Cook cariera de schior i-a fost destinata dinainte de leagan. Parintii sunt amandoi instructori de schi. L-au crescut pe partiile din Mont-Ste-Marie. Saptamana viitoare implineste 26 de ani, iar caravana Cupei Mondiale o insoteste deja de 7 ani. Acesta este insa primul in care o face integral.

Canada are multi schiori valorosi. Campioni mondiali, medaliati mondiali si olimpici, premianti ai Cupei Mondiale. Intre ei, Dustin Cook era un nimeni. Asa l-a vazut si federatia, care i-a retras sprijinul pentru acest sezon. Pe cont propriu, primul pas a fost sa stranga bani. Pe aceeasi platforma de crowdfunding ca si Raluca Ciocanel. Le-a cerut canadienilor 9000 de dolari. Concetatenii i-au oferit 15320. Toti cei care au donat, au avut dupa super-urias un motiv sa se simta mandri. Medalia de argint este un pic si a fiecaruia dintre ei.

Ca pe un nimeni l-a vazut pe Dustin Cook si presa. Ca avancronica la super-uriasul masculin, in Canada a aparut un articol in care cronicarul decalara convins ca la aceasta editie echipa Canadei nu va atrage nici o privire.

„Ziaristul care a scris asta nu prea are treaba cu schiul. E adevarat ca cei mai buni schiori ai nostri sunt accidentati. Dar si noi, cei ramasi, suntem capabili de performante, ceea ce se pare ca pana acum n-a fost inteles.”

Strategia de concurs a sunat banal: „da-i bataie. I-am urmarit pe baietii din fata mea, am avut incredere in mine, mi-a placut partia, dar si traseul. Am lucrat mult la aerodinamica. Cand te poti ghemui mai mult timp, generezi mai multa viteza. Asta e ideea pe care am incercat s-o pastrez in minte pe toata durata cursei. La antrenamente am fost rapid prea multi ani. Anul acesta am avut in sfarsit si rezultate bune. Nu o nebunie, dar mai ales pe pasaje, au fost chiar foarte bune. Pot spune ca medalia este punctul culminant dupa multi ani de munca.”

Daca la super-urias s-a descurcat asa de bine, a fost invitat de ziaristi sa participe si la coborare. Dustin i-a refuzat. „La aceste mondiale ma concentrez doar asupra super-uriasului si uriasului. La coborare nu voi participa.”

Pe Hannes Reichelt l-am vazut plangand de doua ori. Prima data s-a intamplat in martie 2008, la finalele Cupei Mondiale din Bormio. Cursa de super-urias. In clasament conducea Didier Cuche, urmat la 99 de puncte de Hannes Reichelt. O formalitate pentru Cuche sa ia globul. Exista un singur scenariu in care ar fi putut sa-l rateze. Hannes Reichelt sa castige cursa, iar Cuche sa termine mai jos de locul 15.

Cu doua saptamani mai devreme se petrecuse accidentul lui Matthias Lanzinger in urma caruia ramasese fara un picior. Austriecii au fost toti marcati, dar colegii cei mai apropiati, cei din grupa de super-urias, au fost de-a dreptul distrusi. S-a simtit in evolutii. Ziua finalei de super-G a fost prima dupa accident in care un austriac a mers din nou bine. Hannes Reichelt a castigat, iar Didier Cuche a terminat pe locul 16, coborat acolo de ultimul coechipier din concurs.

Reichelt a castigat globul si a venit la interviu cu ochelarii de soare, caci era o zi foarte frumoasa. La un moment dat a realizat ca-i poarta, s-a scuzat, si i-a scos. Inevitabil dialogul a ajuns si la Matthias. Si atunci lacrimile n-au mai putut fi stavilite. Hannes a povestit cat de emotionat a fost cand si-a vazut colegul la televizor, intr-un interviu facut special pentru a-si incuraja colegii. Ii vazuse deja coplesiti si timorati si nu suportase sa-i mai urmareasca incercand sa se sinucida. Caci cu asta este echivalenta neincrederea in cursele de viteza. De aceea Hannes schiase pentru Matthias in ziua respectiva. Ca omagiu.

A doua oara cand l-am vazut plangand a fost la premierea din Beaver Creek. „Mi-am jurat ca n-o sa plang, fiindca nu e barbateste. Dar din cand in cand mai trebuie sa-ti arati si slabiciunile. Mi-a trecut prin cap tot sirul de intamplari petrecute acum aproape fix un an. Atunci nu mi-am dat voie sa visez la asa o revenire.”

In urma cu un an, Hannes era eroul Austriei dupa coborarea castigata in Kitzbühel. A stat stramb la interviuri, caznindu-se sa gaseasca o pozitie in care durerea de spate sa fie mai suportabila. Dar a zambit si glumit pana la capat. Sa nu creada cineva ca arata lipsa de respect fata de adversarii invinsi, spunand ca i-a batut invalid fiind. Super-uriasul de a doua zi l-a incheiat mai jos de locul 50. Lumea toata a fost convinsa ca e urmarea sarbatoririi victoriei. Antrenorii au aflat motivul din gura lui. „Nu imi mai simt un picior.” Luni ii era descoperita hernia de disc si operat de urgenta. Marti, in vreme ce colegii lui se urcau in avionul de Soci, Hannes posta imagini din spital, bucuros ca in sfarsit nu-l mai doare nimic.” Cu inima plangand dupa sansa ratata, dar lacrimile de durere are putere sa nu ni le arate.

De spus a spus multe dupa ce a castigat super-uriasul din Beaver Creek. S-a rafuit un pic si cu ziaristii care au sustinut ca Hannes Reichelt se pierde la intrecerile mari, desi le aratase deja in Garmisch ca nu-i asa. Jurnalistii nu-i iertasera insa locul 4 din Schladming. A vorbit si despre diferenta intre mondialele de acasa si cele din State. „Aici pot sa intru intr-o cafenea pentru o cafea si nimanui nu-i pasa de asta. O libertate pe care n-o ai in Austria. E drept si ca acasa sunt atat de multi spectatori ca ti se face pielea de gaina cand treci linia de sosire.”

As putea insira aici toate lucrurile interesante pe care le-a spus. Dar nu cred ca exista portret mai corect pentru Hannes Reichelt, decat cel care-i arata lacrimile pe care nu si le poate tine. Cele din momentele de bucurie.

Clasamentul complet al cursei

Anunțuri

4 păreri la “Mama, tata, aurul si Hannes Reichelt in Beaver Creek

    • Ma bucur ca iti place. 🙂

      Comentatul live e cu totul altceva. Am incercat mai demult si nu e deloc usor. Aici am timp, pot reciti ce am scris, pot corecta. Acolo orice greseluta se agata de urechi si greu gaseste mila. Plus ca trebuie sa gasesti ceva nou de spus timp de o ora la fiecare mansa. Austriecii ofera comentarii excelente si pentru ca stau cate doi la microfon si dialogheaza. De unul singur e infernal de dificil.

  1. „Austriecii ofera comentarii excelente si pentru ca stau cate doi la microfon si dialogheaza”

    Diviziunea muncii: Unul dintre comentatori este in general jurnalist de profesie (poate sa fie si fost sportiv dar nu neaparat in schi care dupa ce si-a terminat cariera a devenit jurnalist) si se ocupa de ‘partea artistica’ iar al doilea este ‘comentatorul’ tehnic – este un fost sportiv. Primul comentator (jurnalistul) este cu ‘partea artistica’ – descrierea imprejurimilor, date statistice, al doilea comentator (‘pundit’) este cel care prezinta informatiile tehnice (stil de schi, de ce s-a ratat o poarta, etc).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s