Elvetienii la majorat si de ce perfectiunea nu-i chiar ce pare a fi: Patrick Kueng aur mondial la coborare

De 18 ani, de cand Bruno Kernen lua coronita la Sestriere, trudesc asiduu elvetienii sa mai castige un aur la coborarea din Campionatul Mondial. Astazi petrecerea de majorat poate sa inceapa, cu surle si trambite, dupa victoria lui Patrick Kueng, care a coborat pe Birds of Prey in 1:43:18. Mai mult, la aurul sau se adauga si bronzul lui Beat Feuz, mai lent cu 31 de sutimi. Intre cei doi elvetieni s-a strecurat (a se citi ”s-a intercalat furtunos”) un schior mai de-al casei, americanul Travis Ganong, cu doar 7 sutimi mai rapid decat Feuz. Astea-s datele oficiale, iar clasamentul complet e disponibil aici. Pentru poveste si lamuriri va invit sa cititi mai jos.

Patrick Kueng ia aurul la coborarea mondiala din Beaver Creek (foto MARCO TROVATI — AP Photo)

Casele de pariuri si Didier Cuche il dadeau favorit pe Jansrud. Jansrud insusi spunea ca se simte mai bine dupa accidentarea de la super urias si ca simte durere in brat doar cand il ridica, pentru a se echilibra in timpul cursei. In ultima sesiunea de antrenamente terminase pe 2, iar francezul care reusise un timp mai bun nu era pe lista de start astazi. Nu-ntrebati de ce nu era Brice Roger la start; e un mister pentru toata lumea si, retrospectiv, acum probabil e un mister si pentru Federatia Franceza de ce a decis sa nu-l includa in lista celor 4 concurenti. Jansrud castigase pe Birds of Prey in decembrie, in Cupa Mondiala, deci, una peste alta, parea ca am fi putut avea parte de o cursa fara surprize.

Lucrurile au inceput in parametri scenariului, cu Janka al treilea la start si lider intermediar, dupa ce a reusit sa tina trasa ideala mai peste tot, inclusiv dupa un zbor pe Golden Eagle demn de Turneul celor patru trambuline. Ochii erau pe francezi dupa deciziile cel putin curioase la stabilirea reprezentantilor in concurs. David Poisson n-a impresionat, cu 29 de sutimi in spatele lui Janka. Adrien Theaux era, la ultimul intermediar, egalul elvetianului si a fost, pe ultima portiune, cu 4 sutimi mai rapid decat Janka. Johan Clarey, despre care multi credeau zilele trecute ca va fi inlocuit de Roger la coborare, dupa rezultatele slabe inregistrate tot sezonul, a continuat in aceeasi nota dezamagitoare terminand cu aproape jumatate de secunda dupa Theaux. Coborasera 9 schiori si francezul nu doar ca era in frunte, dar parea sa fi facut o cursa buna, poate chiar o cursa de podium. Numar 10 la start, Steve Nyman a plutit pe Birds of Prey si-a ajuns la final in 1:43:52, cu 29 de sutimi mai rapid decat Theaux, dupa o coborare impecabila. Cartile pareau jucate: un american facuse o coborare perfecta la el acasa, comentatorii austrieci si englezi deja il vedeau castigator, deci nu mai ramanea decat sa vedem cine urma sa ia celelalte doua medalii, ceea ce, trebuie sa recunoastem, taie din avantul oricarui spectator.

In mod cert i-a taiat serios avantul Pinguinului de Partie, cu care comentam live cursa pe cele retele de socializare si care se-ntreba cu amaraciunea suporterului ramas fara spectacol unde-i frumusetea in perfectiune. Intre timp, cursa-si continua programul, in ciuda supararilor unora si extazului altora, iar Aksel Lund Svindal, proaspat reintors la ale schiului competitional, pleca ezitant, cu vant din fata si jumatate de secunda intarziere la primul intermediar. Avea sa recupereze pe virajele de pe abruptul superior, unde tehnica si experienta si-au spus cuvantul. Inainte de cursa norvegianul declara ”Sa mergi cu 130 la ora pe Birds of Prey nu e ceva ce faci in fiecare zi, deci trebuie sa ma acomodez cu asta”, prefigurand parca ezitarea de pe saritoarea Harrier – cea pe care doar un viraj o desparte de mai celebra Golden Eagle – si care se prea poate sa-l fi costat o clasare pe podium. Svindal a terminat cu 11 sutimi dupa Nyman si pe-un onorabil loc 6 la final. In acel moment al cursei, insa, coborarea lui a fost semnalul ca americanul putea inca sa fie depasit. N-aveau sa o faca nici Max Franz (19), nici Georg Streitberger (29), ghinionistul pe care vantul puternic din portiunea superioara l-a scos mult din trasa, pana la punctul la care austriacul aproape ca a repetat figura de superman incercata de Jansrud la super-urias, nici Christof Innerhofer (24), una din dezamagirile din tabara italienilor. In timp ce dezbateam cu Pinguinul problema perfectiunii in schi si pe cea a redresarilor mai mult sau mai putin spectaculoase, parca pentru a ne da material didactic si o lectie, Beat Feuz se lupta cu vantul, cu partia, cu dezechilibrarile, cu un derapaj care era aproape sa-l trimita-n plase pe prima portiune, cu intarzierile de doua-trei zecimi la toti intermediarii si reusea nu doar sa ramana in picioare, dar sa ajunga spectaculos la sosire cu 3 sutimi mai repede decat Nyman. Am vrut spectacol si-am avut cu prisosinta, elvetianul avand ceva din haosul controlat si atit de placut ochiului care l-a facut celebru pe Bode Miller, astazi absent, cu un tendon taiat la super urias de-un schi naravas.

Rasturnarile de situatie nu aveau sa se opreasca insa aici. Inca un italian, inca o dezamagire, Dominik Paris terminand cursa abia pe 23 si fiind cel mai bine clasat dintre compatriotii sai. Guillermo Fayed, sigurul care mai putea sa spele onoarea francezilor, vedea rosu, verde, rosu, și apoi iar verde la Golden Eagle, tinand publicul si pe Feuz pe ace si incheind cu doar 8 sutimi in urma elvetianului. La start urma marele favorit, Kjetil Jansrud. Norvegianul pleca bine, avea 16 sutimi avantaj dupa zidul din prima portiune, dar o dezechilibrare la intrarea pe sectiunea Russi’s Ride l-a costat pierderea trasei si aproape o jumatate de secunda pana la iesirea de pe Golden Eagle. Jansrud ajungea la sosire cu 68 de sutimi in urma lui Feuz si incheia cursa abia pe locul 15. Favoritul ratase si deja faceam calcule cum ca elvetienii vor pleaca acasa cu o medalie, poate chiar cu cea de aur.

Se pregatea sa intre in cursa Patrick Kueng, care nu reusise sa termine coborarea din Beaver Creek in Cupa Mondiala in decembrie si care nu se clasase in primii 10 la ultimul antrenament. La inceputul sezonului elvetianul declara, referindu-se la Campionatul Mondial  ”Beaver Creek e un loc special pentru mine. Acolo am castigat prima mea cursa in Cupa Mondiala in decembrie trecut si astept cu entuziasm sa ma intorc. E un loc in care ma intorc mereu cu placere. Exista toate conditiile pentru a schia rapid. Totusi, competitiile pentru medalii sunt mereu speciale si absolut totul trebuie sa fie la fix pentru o cursa perfecta in marea zi.” Kueng parea sa creada atunci ca perfectiunea si nimic mai putin de perfectiune e o conditie obligatorie pentru victorie. Vantul care i-a suflat din fata pe portiunea superioara, virajele de pe abrupt, pe care le-a taiat mai drept decit multi din ceilalti competitori, iesind din trasa ideala, erorile de pe traverseu, toate astea l-au dus departe de perfectiune, dar nu l-au impiedicat sa fie agresiv de sus pana jos, sa vaneze viteza pe fiecare portiune si sa ajunga primul la sosire, in 1:43:18. La final, declara simplu si sincer ”Azi a fost asa de usor pentru mine sa cobor”.

Duetul elvetian de la varf avea sa fie intrerupt de Travis Ganong, pe care vantul local l-a impins de la spate si care, daca nu pierdea aderenta la iesirea din virajul care face trecerea spre Russi’s Ride, ar fi putut sa strice petrecerea de majorat. Desi podiumul a ramas neschimbat pana la final, cei trei medaliati au mai avut cateva motive sa scuipe-n san. O singura eroare – una mare, ce-i drept – pe portiunea finala a stat intre Didier Defago si prima sa medalie la un Campionat Mondial, lucru pentru care Didier Cuche s-a aratat dezamagit la incheierea cursei. Ondrej Bank, plecat al 29-lea, a fost unul dintre putinii schiori care au reusit un timp mai bun decat Kueng pe prima portiune, cehul fiind in carti pentru o medalie pana la ultimul intermediar si terminand cursa pe un surprinzator loc 7. O performanta similara maine la combinata ar cantari mult in lupta pentru aur. Numar 35 la start, americanul Andrew Weibrecht, care a facut o figura similara la super uriasul de la Olimpiada, sezonul trecut, avea doar 2 sutimi intirziere dupa Golden Eagle, dar a pierdut trasa si peste jumatate de secunda pe ultimele doua sarituri si a incheiat cursa pe 9. Aici aveau sa ia sfarsit senzatiile tari pentru cei 3 fruntasi care asteptau deznodamantul.

Pana la urma, cursa a avut sare si piper, rasturnari de situatie, rezultate surpriza si tot ce-i mai trebuie unei competitii de asa nivel pentru a fi memorabila. Cat despre dezbaterea cu Pinguinul, un Ganong plin de entuziasm in fata propriului public declara la final ”Nu stiu cum am facut asta, dar a fost perfect. Pur si simplu m-am distrat si a functionat.” Asta ma face sa cred ca perfectiunea schiului alpin la coborari precum cea de azi nu sta in corectitudinea executiei, ci in entuziasmul si bucuria alunecarii, chiar si-atunci cind ea e cu hopuri.

Publicitate