Luatul in serios

De zece ani se straduieste federatia internationala sa impuna o proba pe echipe in concursurile de schi alpin. In Cupa Mondiala, este organizata in timpul finalelor si cum nu ofera decat puncte in clasamentul pe natiuni, care pana la finale este aproape batut in cuie, putini o iau in serios. Acolo nu castiga Austria. La Campionatele Mondiale este cu totul altceva. Se acorda medalii, care conteaza la fel de mult ca cele individuale atunci cand se stabileste cea mai buna natiune la schi alpin. Si chiar daca nu toate tarile isi trimit cei mai buni schiori in duelurile directe cu adversarii, calitatea creste de la un an la altul. Alaltaieri a castigat Austria, invingatoare cu 3-1 in finala cu surprinzatoarea Canada. Medalia de bronz a fost salvata de Suedia, echipa care a aliniat la start cele mai multe staruri, dupa o finala mica cu victorii decise la sutimi de secunda impotriva Elvetiei.

Iainte de o saritoare. Marcel Hirscher vs. Kristian Leif Haugen

 

Un mic paradox. Pe traseul albastru (explicatii despre modul de desfasurare si rezultate gasiti aici), cel mai bun schior dintre toti s-a dovedit Marcel Hirscher, cu un record de 22,14 secunde. Pe traseul rosu, recordul de 22,27 secunde a fost stabilit de Felix Neureuther. Marcel Hirscher a luat aurul. Felix a fost eliminat in optimi de catre canadieni.

Diferenta a facut-o desigur restul echipei. Neamtul a criticat de altfel alegerile antrenorilor. „Sunt foarte dezamagit. Daca iei startul la echipe, asta inseamna ca vrei o medalie. Eu am livrat o mansa buna. Dar se vede cu ochiul liber ca ne-a lipsit o slalomista. Cand o ai pe foaia de start pe Lena Dürr, care a castigat in Moscova (tot un slalom paralel individual) si care e si slalomista, nu pot intelege logica…”. Caci antrenorii au trimis doua viteziste in concurs. Viktoria Rebensburg si-a castigat mansa, dar cu un timp slab. In schimb Veronique Hronek n-a avut nici o sansa, si chinuindu-se cu virajele stranse a suferit si o ruptura a ligamentelor incrucisate la genunchiul stang. La 14 luni de la o accidentare similara. La penultima poarta.

Asa s-a accidentat Veronique Hronek

Raspunsul antrenorului sef de la fete a dorit sa-l puna pe Felix la punct. „Se prea poate ca Felix sa nu fie fericit. Dar antrenorii hotarasc si noi asa am ales. In ultima vreme Niki (prescurtarea de la Veronique) a lasat o impresie mai buna. Si a confirmat si in cursa pana in momentul in care a iesit de pe traseu.” Mda. Spusese Felix ceva de logica.

Nemtii au pierdut cu 2-2, la insumarea celor mai buni timpi. Cu tot recordul lui Felix, Viki la victoria ei a fost mult mai lenta decat Erin Mielzynski, adversara lui Veronique Hronek. Obiectivul declarat al Germaniei la Campionatele Mondiale insuma trei medalii. Una la fete, una la baieti si una la echipe.

Austriecii n-au castigat intamplator aurul, chiar daca inainte de cursa Marcel Hirscher avertizase ca e vorba de o loterie, in care este la fel de probabil sa fie eliminati din primul tur. A exagerat un pic, argentinienii chiar nu le-au pus vreo problema.

Recordul de participare (pomenit la prezentarea cursei) nu se refera doar la cele 16 tari pe care le-am vazut marti seara. Amatoare au fost 19. O runda eliminatorie ar fi prelungit concursul prea mult. Din cele 19, 15 au adunat puncte de Cupa Mondiala in acest sezon si apar in clasamentul pe natiuni. Argentinienii au fost preferati in dauna celorlalte trei natiuni datorita punctajelor FIS mai bune ale schiorilor proprii.

Nu va voi povesti cine cu cine s-a intrecut, unde au gresit si cum s-a incheiat fiecare duel. S-ar pierde tot farmecul deosebit al acestei intreceri speciale. Aici conteaza mai mult dorinta de victorie si eroismul personal. Traseul e prea scurt pentru a lasa loc de recuperari nesperate si totusi schiorii ne-au daruit cateva reveniri pe ultimii metri.

Traseele au fost surprinzator de echilibrate. In alti ani ploua cu rezultatele 2-2, numai datorita marcajului unui traseu mereu castigator. In alti ani, multe echipe trimiteau schiorii prin rotatie in cursa. Anul acesta doar Franta a facut o inlocuire (Anemone Marmottan in locul Tessei Worley) in sferturi. Pe care le-a pierdut. Tessa isi castigase duelul in optimi, Anemone l-a pierdut pe al ei in sferturi.

In alti ani, lumea venea nepregatita. Acum unele echipe s-au antrenat special pentru portile de start neobisnuite. La aceste antrenamente, Nicole Hosp a facut o tumba involuntara. S-a grabit la start, portile erau inca blocate, asa ca Niki a zburat peste ele, cu capul inainte. Poate de aceea n-a fost folosita deloc. Medalii a primit insa si ea, si Philipp Schörghofer.

Pregatirea s-a extins si in dimineata cu ninsoare de dinaintea cursei. Traseul fusese marcat, si toti schiorii au avut dreptul la curse de acomodare pe ambele parti. Austriecii i-au cronometrat pe ai lor si i-au impartit in asa fel incat sa aiba pe fiecare traseu schiorul cel mai bun.

Cea mai rapida fata pe traseul rosu s-a dovedit Eva-Maria Brem, in 23,18 secunde. Pe traseul albastru Erin Mielzynski a reusit chiar cei mai buni 2 timpi: 23,57 si 23,61.

Statistic, putem spune ca Austria a devenit campioana in primul rand pentru ca Marcel Hirscher a invins in toate rundele, toate cu cel mai bun timp pe traseul lui. Dar si pentru ca ceilalti colegi au pierdut cate un singur meci, cu schimbul. Michaela Kirchgasser, a ajuns la a patra medalie cu echipa. Una singura (2011) este de argint. Toate celelalte stralucesc aurii.

Canada ratase medalia de bronz in Schladming pentru o singur a sutime de secunda. Nu cred ca le-a dat cineva vreo sansa marti. In clasamentul pe natiuni ocupa locul 10 si urmau sa intalneasca Germania in prima runda. Cu doi „veterani” in echipa noua, canadienii au stiut ca pot invinge si au stiut si cum s-o faca. Au castigat argintul pentru ca Erin Mielzynski a castigat toate cursele, cu timpi excelenti, iar coechipierii ei au invins cel putin o data fiecare.

Suedia a avut si ea un schior imbatabil, Andre Myhrer, a castigat si mai multe runde decat Canada, dar in duelul direct cu vicecampionii, au pierdut din cauza timpilor lenti ai fetelor. Elvetienii nu aveau cum sa spere la ceva. Le-a lipsit un invingator total, si in plus au avut o mana moarta, prin Michelle Gisin, perdanta in toate rundele.

Americanii si-ar fi dorit mult o medalie in fata publicului, motiv pentru care au selectat aproape toata floarea tehnicienilor. Resi Stiegler era o optiune mai buna decat necunoscuta Paula Moltzan, dar Resi s-a accidentat o data grav la concursul pe echipe si la revenire s-a trezit ca drept multumire americanii o scot din echipa nationala pentru lipsa de rezultate(!).

Dar si fara Resi, pe hartie americanii erau favoriti. Insa doar Mikaela Shiffrin si-a facut datoria asa cum se astepta lumea de la ea, desi formatul n-o favorizeaza. Mika incepe incet si accelereaza doar dupa jumatate, iar aici traseul a fost asa de scurt incat nici n-a ajuns la jumatatea unui slalom obisnuit.

Americanii ar putea da vina si pe ghinion, caci au intalnit Suedia in sferturi. Ted Ligety n-ar fi avut cum sa-l invinga pe Mattias Hargin, chiar daca n-ar fi gresit la start si n-ar fi fost descalificat ulterior. Dar David Chodounski nu trebuia decat sa repete evolutia din optimi. Cu acelasi rezultat ca cel obtinut impotriva Finlandei, SUA ar fi castigat cu 2-2, datorita timpilor mai buni. Numai ca Daver a riscat prea mult si a cazut.

Ce altceva am vazut deosebit? In duelul Rusiei cu Franta, Horoshilov s-a luptat de unul singur. Pavel Trikhicev a fost si el la doi centimetri sa-si elimine adversarul. Nu pe linia de sosire. Mai sus, pe traseu, unde cu greu a reusit sa-si franeze si devieze caderea, orientata fix spre picioarele lui Mathieu Faivre.

Rezultatele au fost atat de stranse, incat printre ele s-a strecurat si un egal. Intre Sarka Strachova si Maria Pietilä-Holmner, in optimi.

Starul Croatiei nu a fost Ivica Kostelic, ci Filip Zubcic, tanarul lui urmas. Care a avut-o alaturi in succes doar pe Sofija Novoselic, invingatoare in mansa ei, dar cu un timp slab.

Mika Shiffrin era cat pe ce s-o faca lata in optimi. Finlandeza Merle Soppela a condus aproape pana la final, unde s-a trezit in sfarsit Mika si a intrecut-o. Ca si Soppela, Linus Strasser si-a condus mansa cu Phil Brown, pana inaintea liniei de sosire, unde canadianul s-a aruncat mai mult in fata si l-a depasit cu doua sutimi.

Saritorile au rupt ritmul, dar au putut fi folosite si ca lansatoare de sageti pentru pasajul de la nivelul imediat inferior. „Daca o luai direct peste ele, prindeai viteza mai mare pentru finis” a explicat la final canadianca Erin Mielzynski micul ei secret, cu care le-a invins atat pe Maria Pietilä-Holmner, cat si pe Michaela Kirchgasser.

Giovanni Borsotti a incercat sa zboare in jurul unei porti, dar nu cu schiurile spre vale, ci spre cer. Oportunistul Phil Brown a profitat imediat de veleitatile de Icar ale italianului si l-a invins clar.

Proba pe echipe a fost singura cursa cu medalii desfasurata in Vail, pe partia Golden Peak. De astazi incolo schiorii se intorc in Beaver Creek, fetele renuntand la Raptor si alaturandu-se baietilor pe Birds of Prey.

Dintre declaratii, pe cea mai interesanta am pus-o sus deja. A lui Felix glumetul, care de data aceasta n-a glumit. In rest, lucruri pe care le-am putea spune si noi. Palpitant, teribil de strans, lupta apriga, genial, bucurie impartasita cu coechipierii, cool, sacrificiu pentru patria muma, David vs. Goliath, atmosfera fantastica. Din astea.