A treia medalie si al doilea titlu pentru Anna Fenninger

A fost clar inca de la pauza ca nimeni nu mai are cum s-o intreaca pe Anna Fenninger la slalomul urias de la Campionatele Mondiale din Beaver Creek. Dar mai exista posibilitatea ca austriaca sa se dovedeasca generoasa si sa-si cioparteasca singura a doua mansa. Ca un copil nazdravan, Anna le-a tachinat pe adversarele care o asteptau deja la poale. A scos din schiuri un moment de „na bine, va las pe voi sa castigati”, urmat jumatate de secunda mai tarziu de un „ba tot mai bine-i va fi aurului la mine”. Si l-a cucerit cu un avantaj de aproape o secunda si jumatate si al doilea timp al mansei a doua. Viktoria Rebensburg a pus pe partie o performanta furioasa cu care a urcat de pe locul 11 pana sus la argint. Iar Jessica Lindell-Vikarby a primit bronzul cadou de la Michaela Kirchgasser, care a gresit aproape de linia de sosire.

A reusit!

Ania Caill a inceput mansa a doua atacand, asa cum de fapt poate. Aproape cel mai bun schi al ei. Dar nu a mentinut ritmul pana la final. Pe panta finala a ajuns un pic in contratimp si intarzierea s-a marit din nou. Nu la fel de mult ca in prima mansa, dar suficient cat sa nu mai aiba pe cine depasi. Fetele mai lente au coborat abia dupa ea. Rezultatul final o arata pe locul 54 din 116 concurente. Nu pozitia este insa importanta, ci timpul. In anul trecut de la Jocurile Olimpice din Soci, Ania a recuperat cinci secunde fata de elita! Un bravo din toata inima!

Clasamentul complet al zilei

vvv

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s