Fețele ultimului loc si alte bilanțuri

Dupa coborarea masculina din Beaver Creek aproape m-a prins al doilea cantat al cocosilor contrandu-ma cu Ionica Achiriloaie pe chat. Eu euforica, mandra de el si cuprinsa de respect, el cumplit de rusinat, dezamagit, si in acelasi timp nedumerit de severitatea intarzierii incasate.

 

Decolarea pe Golden Eagle

Primul antrenament oficial trecuse ca prin vis. Jetlag-ul. Dupa un somn bun a revenit optimismul. „Acum pot incepe sa si schiez.” N-a putut, ca a venit ninsoarea. Aproape n-a putut nici super-uriasul despre care am povestit deja. A trebuit inghitita prima dezamagire serioasa. Dupa al doilea (si din pacate pentru el ultimul) antrenament mi-am dorit numai sa nu schieze la fel in concurs. Intarzierea de peste noua secunde a scazut cu una, dar pozitia pe schiuri… Ionica, te rog nu asa!

Pozitia aceasta este una dintre mostenirile nefericite ale adolescentei. Cand l-a cunoscut pe Hans Frick, antrenorul lui, Ionica schia mai tot timpul lasat pe spate. Hans l-a impins cu vorba inainte. Si acum Ionica incearca in permanenta. Dar naravul vechi greu gaseste leac. Cum e traseul mai dificil si Ionica se concentreaza la trecerea cu bine a diferitelor obstacole, cum corpul revine in adancitura formata in canapeaua obisnuintei si Ionica al nostru strabate partiile de parca ar prefera sa se opreasca. E greu de gasit un baiat mai curajos decat el, dar

Publicitate