Cu victorie spre glob, partea I: Kjetil Jansrud isi apara magistral avantajul

Norvegianul Kjetil Jansrud (1:40,86) a castigat ieri prima finala desfasurata in Meribel, cea la coborare. Inaintea cursei, austriacul Hannes Reichelt pastra si el sanse la globul de cristal. Si le-a anulat insa, ajungand doar pe locul 10 (+0,80). Pe Kjetil l-au insotit pe podium elvetianul Didier Defago (+0,24) si austriacul Georg Streitberger (+0,31).

Globul ramane in maini norvegiene. Kjetil Jansrud i-a tinut cald locul regelui Aksel Lund Svindal (© FIS)

Didier Defago anuntase inca de la inceputul sezonului ca acesta va fi ultimul. A sperat probabil la macar o clasare pe podium. Anul trecut castigase super-uriasul din Kitzbühel, si nu e exclus ca aceasta victorie sa fi cantarit greu in decizia de a-si prelungi cariera cu inca un an.

„Def” este unul dintre cei mai modesti schiori din circuit, dar si unul dintre cei mai iubiti. Intr-atat incat francezii i-au facut cadou la pensionare, accesul saptamana trecuta la antrenamentele echipei lor pe partia finalelor. Chit ca partia nu e de calibrul celei din Saalbach, precedenta premiera in calendarul Cupei Mondiale, care pana acum nu inclusese nici o cursa masculina in Meribel, antrenamentele suplimentare au prins bine. Mai ales ca oficial, coboratorilor invitati la finala, nu li se daduse voie decat marti pe traseu, cand antrenamentul a fost castigat chiar de Didier Defago.

N-a stricat nici tragerea la sorti a numarului de start 1. Cu soarele arzand fierbinte, zapada s-a muiat si a devenit tot mai lenta. Elvetianul a avut prea multe atuuri in mana, ca sa le lase nefolosite. A schiat curat si a fixat un timp spre care au tanjit toti concurentii.

Partiei usurele i s-a suprapus un traseu tot asa, caci pe el urmau sa schieze si fetele, pornind un pic mai jos. Dar cu toata usurinta, coboratorii care au tras la victorie si au avut schiuri rapide in partea de sus, tot au ajuns sa isi testeze limitele in virajele din jumatatea a doua, din cauza vitezei ridicate. Cei lenti sus, au reusit linii perfecte. Cei iuti, au mai si ocolit in viraje. La linia de sosire, cei din urma au iesit castigatori.

Declaratia marelui perdant, Hannes Reichelt, e relevanta in acest sens: „Am bibilit prea mult la linie in partea de jos a traseului. N-as fi castigat nici daca as fi purtat numarul 1 pe maieu. Mi-a lipsit putin firescul si spiritul de improvizatie de la ultimele curse. N-am vrut sa fac nici o greseala si astazi asta a fost o greseala.”

Inainte de a ajunge sa schieze coboratorii de elita ai acestui sezon, concurentii au scos la iveala micile slabiciuni aratate de Didier. Elvetianul nu fusese nici cel mai versat alunecator – prima jumatate i-a avantajat pe specialistii de alunecare, nici cel mai rafinat tehnician – a doua jumatate s-a invartit in viraje nu foarte stranse, dar dupa cum spuneam, nu tocmai usor de luat la viteze mari.

Marco Sullivan (8) a punctat cu verde inceputul, ca sa piarda la tehnica. Manuel Osborne-Paradis, alunecator genial, a fost chiar mai rapid in prima parte, dar la o saritoare in care ar fi trebuit sa pregateasca virajul imediat urmator, el s-a dus drept si a ratat o poarta. Patrick Küng (7) s-a tinut bine de coleg pe alunecare, dar a luat-o pe un drum prea lung in carusel.

Georg Streitberger ar fi trebuit sa fie pe lista schiorilor tehnici ieri, caci a ajuns coborator pe ruta super-uriasului. Dar schiurile i-au zburat incredibil in platul lung si drept de sus, in schimb virajele, desi mai bune decat ale majoritatii adversarilor, au scartait la inceput. A recuperat pe final, insa nu destul. L-au despartit 7 sutimi de Defago.

Tot de viraje s-a impiedicat si Max Franz (6). Agresiv de sus pana jos, cand a dat de ele, a inceput sa le trunchieze in doua bucati. Doar ultimul i-a iesit perfect si a urcat pe podiumul provizoriu.

Primii doi favoriti n-au schimbat nimic la varf. Dupa semi-esecul lui Hannes Reichelt, Beat Feuz i-a copiat cursa, cu exceptia virajului final, pe care a strans mai frumos linia.

Startul lui Kjetul Jansrud imediat dupa Hannes si Beat, n-a fost deloc in avantajul celor doi. Norvegianul care paruse slabit in coborarile de dupa revenirea din State, a facut uitate evolutiile palide din ultima vreme, cu o demonstratie de forta. Trecut in fata lui Defago inca din partea de alunecare, a luat apoi si virajele perfect, pe o linie stransa, totul ca intr-un plan bine pregatit.

Cursa lui a fost atat de buna, incat nimeni nu i-a mai pus in pericol timpul. Steven Nyman a avut schiurile un pic mai bune, dar virajele au aratat o linie clar mai proasta. Locul 4, in nota sezonului foarte constant la rezultate bune, care l-au urcat din afara primilor 30, in a doua grupa valorica.

Sus ramasesera trei schiori, concurand fara stirea multora pentru locul 3 in clasamentul disciplinei. N-am stiut, dar in afara onoarei de a urca pe podium alaturi de castigatorul globului, exista si o diferenta financiara semnificativa intre locul 3 si locul 4 la finalul unui sezon.

Cand doi se cearta, al treilea castiga, a fost motto-ul desfasurarii ostilitatilor intre cei trei. Dominik Paris si Matthias Mayer, in aceasta ordine, erau favoriti la onorurile finale. Guillermo Fayed fusese distribuit in rolul outsiderului, fara sanse in cazul in care favoritii si-ar fi respectat statutul. Insa Dome (22) a schiat din problema in problema, ramand complet in afara punctelor, iar Mothl (14) n-a facut nici el reclama perfectiunii, prinzand ultimul vagon cu puncte, la egalitate cu Johan Clarey.

Ce diferenta fata de baiatul gazdelor, Guillermo Fayed! Rapid inca de la antrenamentul oficial, francezul a aratat cu viteza de la inceput cat de bine cunoaste fiecare movilita a partiei. Incurajat de public, care a strigat mai cu foc la vederea intarzierilor mici fata de Kjetil, Fayed s-a straduit sa nu iroseasca prea mult timp nici in viraje. N-a reusit in totalitate, dar locul 5 de la final, a fost exact cat i-a trebuit pentru a-i depasi in clasament pe Paris si Mayer. Multumita a numai 3 puncte!

Dupa cursa, incheiata de Peter Fill, precedat de campionul mondial de juniori, italianul Henri Battilani, care nu s-a ridicat la inaltimea locului de top 10 reusit la antrenament, au urmat destainuirile emotiilor de catre protagonistii festivitatilor de premiere.

Georg Streitberger, multumit de finalul de sezon, care pana in Kitz nu mersese pe placul inimii, a fost incantat de viteza prinsa pe traseu. „Schiurile au fugit la vale, aproape ca m-au pierdut, tot mai rapide si mai rapide. Cool!” Pentru el, dupa doua saptamani de antrenamente si teste, va veni o vacanta de sase saptamani. „Genunchiul drept are nevoie de un pic de liniste. Din noiembrie il am inflamat.”

Hannes Reichelt, pentru al doilea an consecutiv pe locul 2 in clasamentul coborarii, a glumit. „Iar un prapadit de norvegian!” Anul trecut il depasise Aksel Lund Svindal, dar performanta austriacului tine de cartile de povesti, tinand cont ca dupa Kitzbühel a fost trimis pe tusa de hernia de disc. De altfel si anul acesta e remarcabil cat de bine s-a tinut de campion, in sezonul lui de revenire dupa operatie. „Daca ne gandim la cum eram in ianuarie 2014, sezonul acesta e genial, n-as fi indraznit sa-l visez asa de bun. Raman realist si stiu ca trebuie sa fiu recunoscator pentru el.”

Kjetil Jansrud a admis ca pentru prima data in acest sezon, inaintea coborarii din Meribel a avut emotii. „Cred ca sunt un tip calm, cand e vorba de intreceri, nu ma las stresat si n-am fost nici in timpul sezonului, desi am simtit presiune. Astazi insa a fost prima zi cand a trebuit sa lucrez la linistea mea. Avansul de 20 de puncte a fost mic si stiam ca Hannes este in forma. A fost interesant sa invat sa-mi controlez energia si starea de spirit, in asa fel incat sa fiu in stare sa ies pe partie si sa atac.”

Cum Hannes Reichelt a fost primul favorit pornit in cursa si pana la Kejtil a mai schiat si Beat Feuz, Jansrud ar fi avut timp sa afle ca austriacul a ratat. Dar antrenorul sau nu a dorit sa-l lase pe traseu relaxat, ci a pastrat o figura impasibila. Kjetil a fost convins ca Reichelt reusise o cursa excelenta. I-au placut si conditiile, cu zapada moale si dificila, potrivite stilului sau. Cat despre glob, al doilea al sezonului – pe cel de super-G si-l asigurase inca din Kvitfjell – si in acelasi timp al doilea al carierei, „sunt bucuros, mandru, si foarte multumit ca l-am castigat. Am trecut prin multe momente frumoase in cariera. Am castigat in Kitz, am luat aurul olimpic. Dar cand castigi un glob, asta inseamna ca ai fost cel mai bun un sezon intreg. Din puncte de vedere sportiv, asta este cea mai inalta distinctie pe care o poti obtine.”

Norvegianul avea nevoie de victorie si pentru a putea profita de eventualii pasi gresiti ai lui Marcel Hirscher, de care s-a apropiat la 64 de puncte. „Cred ca si daca voi invinge maine, Marcel tot poate castiga globul mare. E in puterea lui sa o faca la slalom urias si slalom, dar pentru mine competitia nu este inca decisa si voi lupta pana la capat. Insa mai cred si ca nu as da dovada de sportivitate daca i-as tine pumnii sa rateze ca sa castig eu. Asa ca ma voi concentra doar pe ziua de maine, voi incerca sa schiez cat pot de repede si vom vedea ce se intampla.”

Intre declaratiile lui Jansrud s-au strecurat si niste scuze. Ca a castigat. Stricand astfel petrecerea de pensionare pe care si-o pregatise Didier Defago. „Tin minte cand am inceput sa concurez in Cupa Mondiala. Eram un baietas, iar Didier era unul dintre tipii de la slalom urias cu care era usor sa vorbesc. Radea si zambea tot timpul, una dintre legendele bune ale jocului. E trist sa-l vedem plecand, dar e si de inteles, cu copiii si familia care il asteapta sa fie si al lor. Pentru mine, va ramane o legenda, nu numai pentru meritele sale: a castigat aurul olimpic, a castigat in Kitzbühel, a castigat in Wengen, a castigat toate cursele mari, dar jumatate din ce-l face pe un om legendar, este felul in care ii trateaza pe cei din jur, pe adversari, si cum se poarta in general, iar Didier este unul dintre cei mai buni baieti de aici.”

Pentru proprii compatrioti, Didier Defago va ramane omul surprizelor, obtinand cele mai putin scontate succese. Medalia olimpica la coborare, cucerita in 2010, era pe hartie a celuilalt Didier. Cuche. Dar intr-o zi mai proasta a dominatorului sezonului, Def s-a ridicat mult peste asteptari si si-a agatat aurul la gat. La fel si acum, intr-un sezon palid, marcat doar de cateva clasari in top 10, Didier Defago a ales ultima coborare a carierei pentru a mai zambi o data de pe podium.

„A fost una dintre cele mai aprinse dorinte ale mele sa mai urc o data pe podium. Invingatorul de astazi este cel mai bun coborator al iernii si sunt mandru ca pot sta alaturi de el. Familia, prietenii, toti au venit aici si este un final frumos pentru cariera mea. Schiul mi-a daruit foarte mult, acum ma bucur de ceea ce va urma dupa el.”

Didier Defago se desparte de intrecerile de coborare cu un podium (© Keystone)

Clasamentul cursei
Clasamentul final al disciplinei

Articol in curs de scriere