Noi recorduri pentru Lindsey Vonn

Duelurile pentru globurile mici de la coborare am putea spune ca au fost castigate prin retragerea pretentiilor de catre rivalii pretendenti. La super-G-ul feminin insa, Anna Fenninger si Lindsey Vonn au oferit un duel la cel mai inalt nivel de o frumusete dincolo de orice speranta. A castigat schioara americana (1:07,70) dupa o cursa la care a dat la o parte orice urma de prevedere. Anna Fenninger (+0,49) a surclasat si ea toate celelalte adversare. Tina Maze (+0,80) e singura care s-a mai detasat de pluton.

A doua zi, al doilea glob pentru Lindsey Vonn (© Alexis Boichard / Getty Images)

Din care pluton, au scos initial capul italiencele. Surorile Fanchini, Elena si Nadia, s-au tocmit la sutimi, prima avand cu 6 mai putin decat sora mai mica. Federica Brignone n-a tinut pasul in portiunea initiala de alunecare, dar le-a intrecut pe surori in virajele tehnice. Francesca Marsaglia a prezentat varianta inversa: foarte rapida in platul superior, urmat la mijloc de viraje luate curat, dar fara sfruntarea Federicai. Ca sa nu se spuna ca a fost doar un slalom urias mai rapid, a invins la trei sutimi vitezista.

Si iaca asa, dupa 8 concurente, primele patru erau tricolorele verzi-albe-rosii. Cateva concurente mai tarziu cvartetul azurelor a fost spart in doua de austriece: Cornelia Hütter cea cu crezul „meseria mea e riscul” devenit program, si Nicole Schmidhofer cea haotica si spectaculoasa. N-a fost nici la ele totul numai roze si bezele. Conny a fost darnica cu largimea unor viraje, iar Nici a presarat greselile ca pe margele. De aici doar locurile 8 si 9.

Pentru Tina Weirather misiunea s-a aratat simpla in prima instanta. Foarte priceputa la schiul fin cerut de partia pe cale de topire din Meribel, schioara din Lichtenstein nu a agresat deloc zapada, adaugand pe final si un plus de risc, ce a trecut-o in frunte.

Am avut parte si de doua ratari. Lara Gut, cine alta, a atacat din nou prea direct si a ratat poarta pe care la cursa baietilor n-o prinsese nici campionul mondial de juniori. Iar Elisabeth Görgl, cu un timp numai bun de urcat pe podium la ultimul intermediar, a sarit prea departe la poarta ce a marcat iesirea deasupra stadionului, terminand si ea cursa langa traseu.

Inainte de a depana povestea duelului dintre cele doua protagoniste principale ale Cupei Mondiale la super-urias, dau banda pe repede inainte pana la ultimele doua fete inscrise pe lista foarte scurta – 21 de participante – de start. Nicole Hosp a pacatuit ca si mai tanara ei colega Conny Hütter, lasand spatiu nefolosit intre ea si portile tehnice si a terminat in spatele Tinei mici, pe locul 5. Iar Tina Maze, desi convingatoare si fara greseala, nici n-a riscat si nici n-a impresionat asa cum o facusera deja Anna si Lindsey.

Duelul

Judecand dupa diferenta intre cele doua pretendente la trofeu, 8 puncte, cu Lindsey conducand-o pe Anna, acesta a fost cel mai disputat glob dintre toate cele 10. Insa nu trebuie sa uitam ca americanca si-a permis luxul de a pierde toate punctele intr-una din etape, dupa ce a cazut pe traseul din Val d’Isere. Super-uriasul a fost cea mai buna disciplina a ei in sezonul de revenire dupa doua operatii de reparare a ligamentelor incrucisate la genunchiul drept, pe care l-a protejat cu o orteza la fiecare cursa.

Asta nu inseamna ca titlul i-a fost acordat din oficiu. Anna Fenninger, cu un sfarsit de sezon briliant, a obligat-o pe Lindsey sa dea maximul in cursa ei. Ramasesem cu impresia ca Anna schiase deja un pic peste limita, zburand in virajele de la mijloc si intrand la stramtoare pe final, unde viteza a trimis-o pe o linie mai joasa intr-o curba. Dar Anna stie cel mai bine sa micsoreze raza intoarcerilor fara a ridica schiurile de pe zapada. Avantajul de 7 zecimi fata de Tina Weirather a intarit impresia de cursa exceptionala pe care o lasase austriaca.

Asa ceva poate fi cel mult egalat, am crezut inainte de cursa lui Lindsey. Dar americanca a accelerat si mai mult, crescand parca viteza de la un viraj la altul, si ramanand ghemuita in pozitie de coborare chiar si in pasaje in care alte adversare inaintea ei schiasera aproape in picioare.

„Iubesc situatiile de genul asta. Fac alegerea foarte simpla. Cand am vazut (da, da, da! cu doar trei schioare intre ea si Anna, Lindsey nu a intrat in transa in timpul cursei rivalei ei, concentrandu-se pentru ce avea sa faca ea cinci minute mai tarziu, ci a urmarit-o la televizor!) ca Anna este in frunte, am zis ‘OK, acum fie castig, fie plec acasa’, asa ca am dat tot ce am mai bun si am riscat enorm. Uneori, in special in partea de jos, am inceput sa iau virajele cam tarziu, dar nu m-am lasat si am stiut ca viteza e buna.”

„Normal ca titlurile acestea inseamna mult pentru mine, dar in acelasi timp iubesc intrecerea. Iubesc sa fiu in pozitia in care am fost astazi, sub presiune si sa trebuiasca sa izbandesc. Iubesc asta! Asta face concursurile de schi palpitante si asta ma motiveaza sa trag de mine si sa revin pentru si mai mult. Este incredibil de special si sunt recunoscatoare pentru asta.”

„Chiar daca acum am 19 globuri, cred ca acestea doua sunt cele mai speciale pentru ca in ultimii doi ani am stat pe tusa si practic nimeni n-a mai crezut ca voi reveni. Pentru mine, si pentru toti cei care s-au indoit de mine, cred ca acesta este cel mai bun raspuns. Sunt fericita ca am revenit.”

Cele doua globuri nu sunt speciale doar sentimental, ci si statistic, cu ele Lindsey egaland o gramada de recorduri de legenda. Dupa ce o egalase pe marea Annemarie Moser-Pröll cu al saptelea glob de cristal la coborare, a venit momentul egalarii recordului de 5 globuri la super-urias, detinut de fosta schioara germana Katja Sezinger. La super-urias Lindsey era deja detinatoarea recordului de victorii feminine, dar cu a 24-a in aceasta proba l-a ajuns si pe Hermann Maier, recordman-ul curselor masculine. Si daca ii numaram toate globurile castigate de-a lungul anilor, ajungem la 19, taman recordul detinut de inca inegalabilul suedez Ingemar Stenmark!

Deloc rau pentru un sezon de revenire, nu-i asa? Faptul ca a urcat pe cea mai inalta treapta a podiumului de 8 ori in aceasta iarna, pare in comparatie cu recordurile de mai sus un mizilic.

Pentru iarna viitoare ne promite si mai mult. „Abia astept sa fac o pregatire completa. Inainte de acest sezon am avut cam cinci zile de antrenament la coborare si poate 20 in total dedicate vitezei, deci nivel minimal. Acum voi avea o vara intreaga, pe care abia o astept, la fel cum abia astept sa concurez si la urias sezonul viitor. Obiectivul va fi globul mare de cristal.”

Ele insele cu un palmares impresionant in acest sezon – 14 podiumuri pentru Anna Fenninger, cu care a ajuns la un total de 43 in cariera si 12 pentru Tina Maze, rotunjind frumos totalul la 80, cele doua au trebuit sa se plece in fata evidentei: regina vitezei a revenit pe tron.

Slovena a fost foarte seaca si succinta in declaratiile de dupa cele doua finale. Ca premianta, n-a mai avut cum sa evite complet presa, asa cum procedase cu o zi inainte. Dar mai mult decat un „n-am schiat optimal, dar sunt multumita” n-a reusit sa-i smulga nimeni. Intr-un fel de inteles, gandindu-ne ca diferenta dintre Anna si ea in lupta pentru globul mare a crescut la 32 de puncte si pentru ea urmeaza sambata cursa in care trebuie s-o depaseasca clar pe austriaca.

Fara stresul slalomului pe cap, Anna, care o considera inca pe Tina favorita la trofeu, s-a aratat mai dornica sa stea la povesti. „Pentru scurt timp am sperat ca timpul meu va rezista. Dar cand am vazut ca la al doilea intermediar Lindsey e in fata, am stiut ca nu mai am cum sa castig. Caci jos am fost prea directa si nu am conservat destula viteza. Si intr-adevar, a invins clar. Trebuie sa respect asta, Lindsey a fost mai buna. Consolarea mea este ca la mondiale eu am devenit campioana. Acolo am avut un traseu care m-a avantajat pe mine, astazi a fost unul care a avantajat-o pe ea.”

„In primul moment a durut un pic, caci l-am pierdut la mustata. Si anul trecut am fost foarte aproape de un glob la viteza, dar n-am reusit sa-l castig. Se afla printre telurile de viitor. Acum nu-mi pot reprosa nimic, am dat totul si am riscat enorm. Dar locurile 2 nu sunt suficiente. Lindsey a fost pur si simplu mai puternica. A castigat de 4 ori. Ma bucur pentru ea, a avut un sezon extrem de puternic.”

„Cum la fiecare finala miza este un glob mic, nu am acordat pana acum prea multa atentie globului mare. Sunt intr-adevar pe primul loc in clasament, dar asta nu este cu adevarat un avantaj. La slalom Tina schiaza la victorie, eu in nici un caz. Asa ca rezultatul final depinde de ea. Ca sa am o sansa trebuie sa sper ca isi va arata slabiciunile. Intr-o zi buna, Tina poate invinge si intr-o cursa de urias. Iar eu nu am cum sa influentez ce se va intampla la slalom. Daca voi concura, in cel mai bun caz pot spera sa fac cumva cateva puncte.”

Despartirile

Tot astazi, un pic in umbra din cauza duelurilor foarte stranse pentru globuri, si-au luat ramas bun de la Cupa Mondiala inca trei fete. De fapt patru, dar a patra va avea ultima cursa oficiala abia duminica. Insa a tinut astazi conferinta de presa in care si-a anuntat retragerea.

Marion Rolland a luat decizia mai demult. Candva intre aflarea diagnosticului de ligamente incrucisate rupte dupa super-uriasul din Cortina si momentul fixarii operatiei. De cand a castigat titlul mondial la coborare in 2013, frantuzoaica s-a aflat mai mult in convalescenta. Sezonul olimpic i-a fost interzis de o accidentare similara. Sunt multe fete care au trecut prin operatii repetate, dar cu varsta – are deja 32 de ani – vine si momentul in care paharul performantei arata gol in comparatie cu plinul celui cu suferinte. Asa si la Marion.

In februarie a anuntat ca gata, i-a ajuns, si tot atunci a decis sa astepte cu operatia pana dupa finalele din Meribel. N-a avut cum sa se mai califice oficial pentru cursa, dar locuri libere la start exista si pe langa cele oficiale. Imbracata in costum roz bonbon, campioana mondiala din Schladming, a facut oficiile de deschizatoare.

Marion Rolland isi ia ramas bun de la fani

Cautand alte rezultate remarcabile ale frantuzoaicei, nu vom da peste multe. Nu s-a ridicat deasupra plutonului nici in tinerete, nici in Cupa Europei si nici in ultimii 7 ani, in care a activat in Cupa Mondiala. Dar Schladmingul a salvat-o de la mediocritate, transformand-o dintr-o schioara de pluton in campioana unei singure piste. Unicele doua podiumuri de Cupa Mondiala si le-a trecut in palmares la repetitia pentru mondialele din statiunea austriaca, la cele doua finale rapide ale sezonului 2011-2012, pe partia mondiala data atunci in folosinta.

Franta a pierdut dupa super-uriasul de ieri nu doar o medialiata mondiala, ci doua. Sunt sigura ca Marie Jay Marchand-Arvier si-ar fi dorit o aparitie mai entuziasmanta in ultima ei cursa oficiala, in fata copiilor de la clubul pentru care a concurat. Daca ar fi stiut ca termina ultima, ar fi schiat probabil si ea in costum. Dar la finale, adversarele fac rareori cadouri si finalul retinut a costat-o.

Din cele 5 podiumuri de Cupa Mondiala pe care a urcat, nici unul pe cea mai inalta treapta, patru au fost la coborare. Dar la fel ca al cincelea, varful l-a atins in proba de super-urias, in cea mai importanta cursa a carierei: cea de la mondialele din 2009, cand a castigat argintul in fata propriilor suporteri, la Val d’Isere.

Marie a fost ani de zile omul de baza al echipei de viteziste franceze, insa ultimii ani au marcat un declin evident, ce i-a fisurat si armura curajului. Iarna trecuta a cazut mai intai la coborarea din Val d’Isere. La Soci a parut sa-si recapete increderea la antrenamente, ultimul incheindu-l pe locul secund. Dar la curse a cazut. Mai intai la coborare, apoi la super-urias.

Este putin cunoscut efectul pe care il au cazaturile repetate din timpul curselor. Pe Marie au impins-o la intreruperea sezonului trecut. In vara s-a maritat cu colegul biatlonist Vincent Jay, si purtata de valul fericirii personale a mai dat o sansa schiului de performanta. Insa la toate coborarile s-a simtit ca frana mentala e inca trasa. La super-urias, unde vitezele sunt mai mici a prins finalele. Prea putin pentru o fosta vice-campioana mondiala.

Marie Marchand-Arvier la ultima conferinta de presa ca schioara activa

„Am trecut prin multe de doi ani incoace, adeseori in suferinta si nu la cel mai inalt nivel”, a povestit in lacrimi inaintea startului. „Sunt fericita ca imi pot incheia cariera in Franta in fata familiei si a suporterilor, cu multumiri pentru intreaga echipa care m-a insotit pana acum. Poate ca este o decizie prematura (Marie va implini 30 de ani in aprilie – n.r.), dar nu o regret. E o decizie venita din adancul inimii si al corpului. Sunt fericita sa pot sa-mi traiesc de acum viata de sotie.”

Finala super-G-ului din Meribel a fost ultima cursa si pentru Regina Sterz. Ca si Marie, austriaca si-a dorit sa concureze pana in ultima clipa, nereusind nici ea sa se ridice mai sus de locul 16. Finalul pe care si-l imaginase simplu si auster, i-a fost colorat in roz de colegele de echipa, care au asteptat-o la sosire cu o coronita de printesa, pe care au obligat-o s-o poarte, ignorandu-i protestele.

Regina Sterz, cea mai recenta „pensionara” din echipa Austriei (© GEPA)

Regina n-a avut norocul unui rezultat de referinta, desi timp de doua sezoane a stat in pragul obtinerii lui. Caz foarte rar, austriaca a ramas doar o schioara de antrenament. Ajunsa datorita unui talent deasupra mediei in larga echipa nationala a Austriei sub numele de Mader, Regina a atras atentia abia dupa vara anului 2012, cand si-a schimbat numele in urma casatoriei. Nu a fost singura schimbare. Podiumurile la antrenamentele oficiale au inceput sa curga, anuntand explozia, caci asa se intampla de regula.

Regina a devenit insa exceptia timorata brusc in curse, unde nu a terminat niciodata mai sus de locul 5. Vorbesc desigur de intrecerile de pe prima scena a schiului, caci intre cele 8 podiumuri de Cupa a Europei s-au aflat si doua victorii.

In ultimii doi ani au disparut si rezultatele frumoase de la antrenamente, ceea ce a stins focul. „Pasiunea pentru schi nu mai arde suta la suta. Schiez inca cu enorm de multa placere, deci voi schia si in continuare, dar nu in curse.”

Permiteti-mi sa-mi trag un pic suflul si sa-mi sterg doua lacrimi de la coltul ochiului. Scriind de atata timp despre schi, e imposibil sa nu ma atasez de eroii povestilor mele. Dar pe nimeni n-am indragit mai mult decat pe Dominique Gisin. Mi-ar lua prea mult sa insir aici toate calitatile cu care m-a vrajit si as vrea sa ii dedic candva un articol separat. Dar nu pot trece peste zambetul molipsitor, inteligenta ei calda, dragostea pentru schi si pentru familie, sustinerea neconditionata a mai fratilor mai mici Marc si Michelle, si ei schiori in lotul national al Elvetiei. Dupa cum nu poate lipsi de aici nici momentul telefonului de dupa victoria din Soci cu un „Omi, sunt eu, Dominique” susurat printre suspine. Omi fiind bunica ei, care ii fusese alaturi pana atunci mai ales la greu, in lungile perioade de refecere de dupa nenumaratele-i accidentari.

O vom mai vedea cu totii o data pe schioara mea favorita, Dominique fiind calificata si pentru finala slalomului urias, dar finalul cursei de super-urias, incheiata pe locul 12, a fost cel ales pentru anuntarea oficiala a retragerii, intr-o conferinta de presa impartita cu colegul de victorie olimpica, Didier Defago.

Palmaresul il voi lasa pentru la vara-toamna sau mai tarziu. Pentru astazi am spicuit prin declaratiile ei de la aceasta aparitie in fata reporterilor.

„Mi-am atins limitele fizice”, a explicat Dominique decizia retragerii

„In ultimii ani am facut o calatorie minunata si nebuneasca. Deja dupa succesul din Soci am inceput sa ma gandesc uneori la retragere, desi nu foarte concret. Decizia s-a copt abia spre sfarsitul verii, inceputul toamnei. Atunci am observat ca trebuie sa ma fortez ca sa duc pana la capat anumite exercitii de la antrenamentele fizice. In anii dinainte nu mi se mai intamplase asa ceva.”

„Schiul inca imi place atat de mult incat as mai schia 1000 de ani. Dar antrenamentele fizice nu. Si la istoria mea de accidentari, conditia fizica e extrem de importanta si de valoroasa.”

„De-a lungul carierei am stiut de fiecare data inca din toamna caror proiecte pe schiuri ma voi dedica primavara si vara urmatoare, ce as vrea sa schimb, sa ajustez sau sa imbunatatesc la tehnica pentru sezonul de dupa cel nou. Toamna trecuta insa am ramas fara planuri. Asta a fost un indiciu clar pentru mine. Am observat si ca imi vor lipsi incrancenarea, energia si focul in valvatai. Concuratul doar ca sa pot spune ca sunt schioara de performanta n-a fost niciodata telul meu. Intotdeauna am vrut sa devin mai buna decat eram, sa storc maximul din mine.”

Dezvaluirea deciziei luata cu atata timp in urma a iscat nedumeriri printre ziaristi. Caci, daca va mai aduceti aminte, Dominique s-a accidentat si ea la aceeasi cursa ca si Marion Rolland la mijloc de ianuarie. Cu un pic de noroc, diagnosticul a sunat „doar” fractura a capului tibiei. De cand a aflat ce are, campioana olimpica a coborarii a stiut ca si-a gasit un nou proiect: revenirea pe partii in mai putin de o luna si startul la Beaver Creek.

Si exact acest lucru a creat nedumeririle. Bun, bun, dar daca planuia oricum sa se retraga de ce s-a mai supus la munca titanica a unei recuperari pentru Beaver Creek, in disciplina cenusareasa a ei, slalomul urias, cursele de viteza tinandu-se prea devreme pentru a apuca sa schieze pana la ele?

„Rezultatele din Bansko si Garmisch (3 clasari in top 10) au aratat ca a meritat sa muncesc pentru revenire. Lupta a fost intotdeauna parte a felului meu de a fi. Daca as fi fost altfel, ar fi trebuit sa ma retrag acum 15 ani. Cat timp am mai vazut potential, mi-am dorit sa ma perfectionez.”

Intreprinzatoare cum o stim, Dominique nu va avea timp sa respire nici la pensie. O asteapta studiile superioare (in domeniul fizicii) si brevetul de pilot profesionist, pentru care a inceput sa invete teoria inca din toamna. Iar iarna care vine, va calatori la cursele fratelui si surorii, pentru a-i incuraja din tribune si desigur va schia in zapada noua cat de mult se poate.

Clasamentul etapei
Clasamentul final al disciplinei