In umbra surorii

De acum trei ani de cand a decis Ania Caill sa reprezinte Romania, o vedem in prim plan la fiecare intrecere majora. Pe merit, ea calificandu-se fara efort atat la Jocurile Olimpice, cat si la Campionatele Mondiale de seniori, desi este inca junioara si va mai avea drept de start la intrecerile celor mici si anul viitor.

Ceea ce se stie mai putin este ca Ania are o sora mai mica, pe Andra Caill, care schiaza si ea cu destul succes. Izolata de francezi dupa ce Ania a imbracat culorile romanesti, pe motiv ca las’ ca stim ca te vei muta si tu, Andra a trecut si ea in tabara noastra. Fara surle si trambite. Schimbarea drapelului a adus cu ea si bunele, si relele noastre.

La Festivalul Olimpic European din iarna tocmai incheiata, a purtat cu mandrie tricolorul la festivitatea de deschidere. Pe plan financiar insa a trebuit sa faca fata aceleiasi secete la care sunt condamnati aproape toti schiorii nostri. Federatia a platit o tabara de antrenament in Austria cu lotul largit in noiembrie si participarea la FOTE. Nu antrenor, nu pregatire peste cele 10 zile, nu cheltuieli cu echipamentul, nu cheltuieli de participare la concursurile FIS, singurele prin care un schior isi poate imbunatati numarul de start in concursurile importante.

Andra Caill mandra de onoarea de a purta drapelul la deschiderea Festivalului Olimpic al Tineretului European

A existat si un cantonament alaturi de schiori de-o seama din lumea larga, platit de federatia internationala. Initial, era programata sa participe la el Raluca Ciocanel, dar cum cealalta junioara talentata a noastra s-a accidentat in toamna, a fost trimisa Andra in loc. Ea ar fi preferat sa revina la pregatirea cu echipa in care a fost integrata iarna aceasta, caci acolo i se facuse program specific nivelului ei, avand ca tinta progresul in decursul sezonului. Dar cand federatia te trimite undeva, regula e ca nu protestezi, ci te conformezi si zici multumesc.

Dupa prima zi, Andra posta pe facebook debordand de entuziasm. A doua zi insa, in timpul pregatirii fizice, la aterizarea dupa o saritura, a simtit durere in glezna, si a auzit si trosnitura aducatoare de vesti rele: ruptura ligamentului talo-fibular anterior. Pauza mai mult de o luna, cu FOTE batand la usa. Cu glezna inca umflata si dureri, a revenit pe zapada in ultimele zile ale lui 2014. De teama sa nu rateze cumva intrecerea tinerilor olimpici. Pana la concurs piciorul nu i s-a dezumflat si a concurat cu dureri. Bineinteles ca sub potential, dar peste asteptari.

Revenirile dupa accidentari sunt anevoioase si la case mari. Lipsesc rutina pe zapada, instinctul, si mai ales increderea. Cand revii fara a fi refacut complet e si mai greu. La Andra revirimentul a fost observabil dupa o luna. De unde inainte de FOTE incheiase regulamentar o singura cursa (de urias), cu intarziere mare, si ratase in prima mansa la alte patru concursuri, incepand de la mijlocul lui februarie a terminat tot mai aproape de primele clasate, ajungand spre final la primele ei podiumuri (doua locuri 3 la slalom) la nivel FIS!

Cupele primite pentru cele doua podiumuri, unde premiile s-au acordat atat la general, cat si la categoria de varsta U18.

Nu voi lungi povestea, caci am rugat-o chiar pe ea sa o istoriseasca si o face mai bine decat mine. Voi puncta totusi progresul in cifre. La slalom, disciplina ei favorita, e mititel, reducand punctele de la 76,04 la 72,96. Motivul principal pentru lipsa de puncte mai bune, in afara accidentarii, ar fi largirea orizontului spre toate disciplinele, care a redus participarea la competitii de slalom. In schimb la urias si super-G, saltul e consistent: de la 98,03 la 83,00 la urias, respectiv de la 135,06 la 88,46 la super-urias.

Ar fi terminat si mai bine. Punctele de care tot pomenesc se acorda in functie de intarzierea incasata, dar si in functie de valoarea adversarilor. De aceea concursurile cu puncte bune sunt cele alaturi de schiorii de elita. Numai ca acestea se tin abia dupa ce acestia isi incheie programul in Cupa Mondiala si a Europei, iar in saptama ce a urmat finalelor de la intrecerile mari, Andra a avut din nou parte de o accidentare. Dupa un antrenament oficial cu un rezultat foarte bun la coborare, tinut in Tignes, a cazut in zona ingusta de la sosire si s-a oprit in mantinela, sucindu-si un genunchi. Am asteptat zadarnic startul ei la cursa desfasurat imediat dupa antrenament. Cand adversarele ei luptau pentru un timp cat mai bun, Andra se afla pe drumul spre spital.

Ar fi nedrept sa inchei fara a aduce vorba de mama Andrei. De pe vremea cand mezina familiei avea 2 ani, Dana Caill le creste singura pe fete. De cand cu schiul de performanta, la sarcinile obisnuite ale unei mame s-au adaugat si cele de manager, sponsor, sofer, umar pentru varsat lacrimi, terapeut, fan entuziast, ofiter de presa, sora medicala, serviceman si in mod sigur alte cateva, care nici nu ne trec prin minte.

Mama face de toate. Inclusiv service la schiuri inainte de concurs.

Intre timp Andra si-a revenit dupa dezamagirea terminarii subite a sezonului si in momentul de fata se afla in Romania impreuna cu mama ei, in cautare de sponsori, atat pentru ea, cat si pentru Ania. Si acum va las in compania Andrei, care si-a deschis sufletul pentru cititorii partieeeeei.

Stiu ca ai avut din pacate parte de doua accidentari in acest sezon inceput cu calificarea in echipa Romaniei pentru FOTE, in care intre accidentari ai avut o crestere constanta a rezultatelor. Cum se vede sezonul din perspectiva ta?

Da, m-am accidentat prima data doua luni inainte de FOTE. De aceea pentru FOTE nu m-am antrenat mai mult de o saptamana… N-am fost fericita deloc de cum am schiat la concurs, dar era prea devreme dupa accidentarea mea. Mai aveam inca dureri, si mai ales moralul meu nu era inca la un nivel inalt. Dupa FOTE m-am antrenat, am capatat incredere pe schiuri, si am aratat lucruri frumoase la antrenament, mai ales la urias. Anul asta nu prea m-am antrenat la slalom, chiar se vede la rezultate, am scazut punctajul numai cu 4 puncte. Nu sunt foarte fericita pentru slalom. Dar la urias m-am simtit bine, de-abia asteptam sa fac o cursa! Cel mai greu e ca nu faci neaparat din prima cursa punctele. Nu au intrat doua manse bune, ca sa pot puncta la nivelul meu. Am avut o mica perioda de intrebari in capul meu. „Poate nu mai stiu sa schiez?” Degeaba schiam bine la antrenament, daca la cursa nu aratam ce pot sa fac. Vazand asta am decis sa nu ma duc la mondialele de juniori cu Ania, ca sa pot sa ma antrenez mai mult, si sa fiu de piatra mental, fara atatea indoieli. M-am antrenat la super-G, si mi-am si scazut punctele (de la 135 am trecut la 88). De-abia asteptam sa vina Ania, ca sa fac cursele cu ea, pentru ca ea ma ajuta la moral foarte mult in curse. Cand s-a intors, am facut curse de urias si aici am mers bine (de la 98 am trecut la 83), dar totdeauna cu o mansa mai buna decat alta. Adica stiam ca puteam mai mult! Pacat ca m-am lovit inca o data. E o lovitura frustranta pentru ca s-a intamplat la sosirea dupa o coborare, adica nu am nimic sa-mi reprosez, pentru ca chiar nu a fost vina mea. Lovitura m-a oprit inainte de finalul sezonului, cand aveam inca multe curse unde vroiam se schiez la nivelul meu, si aveam nevoie de aceste rezultate. Din fericire, datorita pregatirii fizice pe care am avut-o, nu mi-am rupt ligamentul de la genunchi, ci am facut numai o entorsa. Sezonul s-a terminat, dar voi putea relua antrenamentele in curand. Sunt multumita de punctajele mele, pentru ca vin dupa o accidentare, dar trista ca s-a oprit sezonul in momentul in care ma simteam cel mai bine.

Care sunt dificultatile la revenirea pe zapada si in concursuri dupa o accidentare?

In primul rand durerile. Cand erau gropi, ma zgaltaia. Nu vroiam sa ma doara, deci automatic in cap venea frica. Dar n-am vrut sa-mi mai fie frica, deci mi-am zis „daca iau traiectoria mai bine, o sa am mai putine vibratii in picior”. Daca lasi sa vina frica, e mai periculos, asta-mi spune Ania totdeauna! La concurs e alt lucru. Euforia face sa nu mai simti durerea, dar moralul tot nu e ridicat. Adica iti spui, „fetele s-au antrenat, eu nu”, si alte ganduri in genul asta. Nu ai totala incredere in tine, si aici am avut nevoie de mama, Ania si antrenori. De cineva care sa-mi zica intotdeauna „ai incredere, stii sa faci”.

Care e relatia ta cu Ania pe plan sportiv?

Intotdeauna Ania a fost modelul meu! Suntem foarte legate, imi place sa ma antrenez cu ea, pentru ca pot sa o vad, si sa incerc sa fac ca ea. De ce nu as putea si eu, daca avem acelasi sange? La curse ma motiveaza mult. Uneori vine repede la start ca sa ma incurajeze inainte de plecare. Cursele cele mai bune de anul asta le-am facut cand eram cu ea. La primele cursele de viteza, cand ea nu era aici (plecata la mondialele de la Beaver Creek), era scris „Ania” pe schiurile mele. Ma uitam la numele ei la start, si lucrul asta ma linistea. Sunt mandra de ea, si stiu ca si ea de mine.

Din tot ce ai reusit in aceasta iarna, ce te face cel mai mandra?

Mi-am dat seama ca si la viteza am capacitatea sa merg bine! Am fost mandra pentru ca am fost chiar mirata ca de-abia asteptam sa fac cursele de viteza! Si un alt lucru, anul trecut nu m-am antrenat deloc la urias, deci am fost fericita ca antrenorii m-au felicitat mult la aceasta disciplina pentru progresele mele.

Care sunt planurile si obiectivele pentru sezonul viitor?

Dupa bacalaureat, as vrea sa iau un an liber, fara scoala, ca sa vad la ce nivel pot sa urc daca nu am stresul cu scoala alaturi, si daca gasesc finantare. Nu am obiective clar definite pentru sezonul viitor, dar vreau sa-mi cobor punctele. Pe termen lung, as vrea sa pot participa peste doi ani la Cupa Mondiala, ca pregatire pentru Jocurile Olimpice din 2018, alaturi de Ania.

Cat de important este antrenorul pentru un schior? Se poate face performanta fara un antrenor corespunzator?

Pentru mine, e foarte important, trebuie sa ai o relatie de incredere cu el, sa te poti baza pe ce iti zice, pe programul pe care ti-l propune, dar sa poti sa spui si la ce te gandesti, sa stie si el sa te asculte. O relatie de la egal la egal. E important sa stii cine e antrenorul tau, si sa-l gasesti pe cel care vrea sa te duca cel mai sus, si care face ce spune ca sa ajungi sus! Deci nu prea cred ca se poate face performanta fara un antrenor corespunzator. Se poate urca nivelul, dar nu atat de mult ca atunci cand te antrenezi cu un antrenor care se gandeste numai la programul tau. Nivelul meu a urcat, dar nu am gasit inca toate lucrurile care-mi permit sa urc cel mai sus.