O mare campioana isi ia ramas bun

Spuneti-mi repede care austriaca a castigat marele glob de cristal inaintea Annei Fenninger. Va las si sa socotiti pe degete. Pai sa vedem. Ultimii… foarte multi ani, campioana a fost Lindsey Vonn, cu cele doua uriase rateuri in favoarea Mariei Riesch si Tinei Maze. Inaintea lor am asistat la palpitantul duel Janica Kostelic – Anja Pärson, care s-a infiripat din dominatia austriecelor Alexandra Meissnitzer, Renate Götschl si Michaela Dorfmeister. Cine mai tine minte ordinea o va numi probabil pe Michi, cine nu, va ramane cu raspunsul mai larg al tripletei mai sus mentionate.

Gresit. Intre retragerea Janicei Kostelic si suprematia americancei care nu s-a saturat nici pana azi de globuri, a mai fost un an. Ca o vale intre doi versanti titanici, mai putin impunatoare, dar nu lipsita de tumult. Personal, crezusem ca vacanta Janicei va lasa calea libera pentru Anja Pärson. Dar lipsita de cea mai buna inamica, stralucirea suedezei in Cupa Mondiala a palit pana aproape de intrarea in anonimat.

Vidul astfel creat a fost impanzit de o intreaga pleiada de talente austriece, de la consacrata Renate, pana la acum probabil uitata Christine Sponring, in frunte cu cele doua aspirante la trofeul suprem: Marlies Schild si Nicole Hosp. La finale, Marlies s-a plasat in pole position cu podiumurile de la coborare si super-G (nu glumesc!) pentru a rata mansa a doua a slalomului, incheiata dupa revenirea pe traseu la 20 de secunde in spatele celorlalte fete.

Nicole Hosp in schimb, cu rezultate bune (un loc 5 si un loc 6) la finalele de viteza, a tintit si ochit victoria in cele tehnice, incoronandu-se la final mare campioana a Cupei Mondiale, la doar 23 de ani.

  • Globul mare de cristal (2007)
  • Globul mic la slalom urias (2007)
  • Campioana mondiala, tot la urias (2007)
  • Dubla vicecampioana olimpica (slalom 2006, super-combi 2014)
  • Dubla vicecampioana mondiala (combinata 2003 si 2015)
  • Medaliata olimpica cu bronz (super-G 2014)
  • Tripla medaliata mondiala cu bronz (slalom 2003, coborare 2007, super-G 2013)
  • 12 victorii si 57 podiumuri in Cupa Mondiala

Austriecii ii sunt recunscatori si ii pun la socoteala si cele 3 medalii mondiale cu echipa (doua de aur, una de argint), cu care Nicole insumeaza 12 medalii, egaland-o astfel pe regina schiului alpin austriac, Annemarie Moser-Pröll. In plus, o trecere in revista a medaliilor castigate o pune alaturi de Anja Pärson, cele doua fiind singurele schioare din istorie care au reusit sa castige medalii mondiale la toate cinci disciplinele!

Cum se poate ca o sportiva cu un astfel de palmares sa nu mai fie bagata in seama in ultimii 8 ani ai carierei? Raspunsul universal, accidentarile, e din pacate valabil inca o data.

La 18 ani, in etapa inaugurala a sezonului 2002-2003, Nicole Hosp devenea parte a ceea ce pana la final avea sa se dovedeasca cel mai rezistent la trecerea vremii rezultat al ei: victoria din Sölden, impartita cu Tina Maze si Andrine Flemmen, primul triplu triumf din analele schiului.

Un an mai tarziu, adolescenta austriaca se accidenta si trecea apoi prin prima revenire anevoioasa. Si-a recapatat increderea abia in sezonul marelui ei succes. Asa cum patesc aproape toate fetele, epuizata de efortul mental depus pentru castigarea marelui glob de cristal, Niki a lasat in sezonul urmator prim planul americancei Lindsey Kildow. In 2008-2009 i s-a reaprins flacara ambitiei. Doua cazaturi dure, ultima soldata cu o rupere de ligamente laterale, au scos-o insa din cartile mondialelor din Val d’Isere, unde altfel ar fi fost favorita cel putin in proba de urias.

Lovitura de gratie a venit la sapte ani dupa primul ei succes, in aceeasi etapa de deschidere a sezonului de pe ghetar. Nimic n-a mai fost la fel dupa iarna in care a lipsit de pe partii. Mi-a plans sufletul vazandu-i zbaterea sterila ce a urmat, de inecat ce se agata de paiul super-combinatei. Cel mai adanc s-a afundat taman la proba ei favorita, slalomul urias, in care dupa accidentare a mai punctat doar de doua ori: o data in Aspen, cu un loc 7 chiar din a doua cursa a sezonului, urmat de un loc 26 spre finalul iernii 2010-2011.

De cele mai multe ori schiorii isi pierd increderea din cauza iesirilor repetate de pe traseu. La Niki nu aceasta a fost problema. Si-a dus cu regularitate mansele pana la linia de sosire. Dar cazatura dureroasa din Sölden i-a intepenit o frana mentala, de care nu s-a mai putut debarasa niciodata. Schiatul prudent poate fi estetic la schiorii de clasa, dar ii coboara in clasament. Numeroasele clasari dincolo de pragul de 30 de fete admise in mansa decisiva i-au afectat atat numarul de start, tot mai prost, cat si increderea necesara in celelalte discipline.

A avut nevoie de doua ierni si jumatate pana s-a hotarat sa taie raul de la radacina. La cumpana dintre doi ani, cand intreaga planeta isi propunea ce va face in 2013, Nicole isi promitea ce nu va mai face. Nu va mai schia slalom urias. Cu balastul eliminat, Niki si-a luat din nou zborul in restul disciplinelor.

Iarna aceasta a retrait bucuria unei victorii. A castigat slalomul din Aspen la aproape 7 ani distanta de la precedentul ei succes, batandu-le astfel elegant obrazul numerosilor contestatari cu care avusese de a face in perioada de regres. A completat sezonul cu un curcubeu de podiumuri in toate cele patru discipline inca practicate.

Prima urcare intre premiante la o coborare de Cupa Mondiala a venit chiar la finala din Meribel. Dupa finala de slalom a dat interviuri in lacrimi si desi oficial a spus ca nu a decis inca ce va face s-a speculat deja ca se va retrage. Reporterii austrieci au incercat s-o imbie cu singurul succes lipsa din palmares. O victorie la coborare. Sa faca eventual un sezon in care sa reduca intrecerile doar la probele rapide. Atunci Nicole n-a spus nu. A explicat doar ca se va increde in ce-i va spune instictul dupa linistirea emotiilor finalului de sezon.

Dar in sinea ei a stiut ca incheiase toate socotelile care nu-i permisesera sa se dea batuta in clipele grele.

Pe 21 mai a schimbat poza din capul paginii de facebook. Daca as fi observat, as fi stiut ca se retrage. Nu iti etalezi succesele decat atunci cand stii ca tragi linie sub o etapa.

Poza am vazut-o luni, pe 25 mai, cand a invitat lumea la o conferinta de presa in varf de munte (2962m) de ziua copiilor. Dar m-am gandit sa-i las intaietatea meritata. Cu lacrimile siroind („ce sa-i fac, sunt facuta mai mult din apa”) astazi a anuntat punerea punctului de la finalul carierei. Si a povestit.

Cum au pus-o parintii la doi ani pe schiuri. Cum i-au angajat la 8 ani un antrenor privat, care a scolit-o in „supertehnica”. Despre cum si-a implinit visul vietii, nu atunci cand a castigat globul cel mare, asa cum am putea crede, ci atunci cand dupa prima cursa de Cupa Mondiala a realizat ca de acum se poate numi „schioara de performanta”.

La un moment dat a admis ca toata viata a fost „cal de cursa”. Caci la antrenamente „am ramas adesea in urma.”

A multumit multora. Parintilor, Hans si Rosi. Tatal ei aproape ca n-a lipsit de la vreo cursa. Surorii. Antrenorilor, si n-au fost putini. N-a lipsit nici exprimarea mandriei pentru tot ce a realizat si pentru felul in care a luptat cu vicisitudinile.

Si a explicat de ce acum. „Anul trecut am fost sigura ca mai trebuie sa schiez. Dar anul acesta nu mai arde focul. Stresul isi cere jertfa. Imi inchei cariera asa cum am inceput-o: sanatoasa si in culmea succesului.”

Acum vrea sa continue sa lucreze in domeniul schiului, dar nu ca antrenoare. I-a ajuns cat a fost pe drumuri. E momentul sa mai stea la casa ei, pe care isi doreste sa o umple de tinere sperante ale schiului austriac.

Lasa un gol in echipa, dar mai greu decat de inlocuit performantele ei, va fi sa fie gasita noua lor „raza de soare”, asa cum a numit-o la despartire directorul schiului alpin din federatia Austriei, Hans Pum.

Publicitate