„Nu cred ca sunt un lup singuratic”

Timp de opt ani de zile, de la Sandra Narea si Iulia Craciun incoace, schiul romanesc nu a mai scos nici o fata care sa ne reprezinte pe plan international. Nu ca le-ar fi speriat si gonit baietii. Copile care si-au incercat norocul s-au gasit. Dar nimeni nu a ajuns sa faca pasul spre intrecerile celor mari. Nu voi porni cu bete vanturate amenintator la vanat vinovati. Cel putin nu acum, desi la canicula de afara o racoreala micuta n-ar strica.

Astazi voi povesti despre si cu Raluca Ciocanel, cea mai indrituita sa preia stafeta de la Sandra si Iulia dintre junioarele crescute in tara. Din ianuarie, de cand am apelat la iubitorii schiului sa o sprijine in campania makeachamp, Raluca a mai castigat un titlu national de juniori si doua la seniori. Cel mai pretios a fost la slalom urias, unde dupa iesirea de pe traseu a Sandrei Narea n-a mai avut adversari. Nici macar printre baieti!

In Poiana, in timpul Campionatelor Nationale

Un final bun al unui sezon pe care l-a crezut ratat inainte sa inceapa. O cazatura in afara partiei, incheiata cu fractura de peroneu cu deplasare, operatie, si o recuperare incredibil de rapida. Dupa 3 luni Raluca era din nou pe schiuri.

Revenirea pe schiuri si participarea la concursuri sunt totusi doua etape diferite, intre care se pot intinde luni de zile. Dar Raluca a scos maximul din sezonul ei ciuntit. Nu numai ca s-a afirmat din nou ca lidera a schiului feminin din Romania, dar a urcat in clasamentele federatiei internationale la nivelul la care ajunsese in 2013.

Ramasa fara antrenor in 2014, rezultatele Ralucai o luasera la vale. Singurul ajutor l-a primit in anul respectiv de la antrenoarea lotului national, Bianca Munteanu, care a trimis-o la un camp international.

Norocul i-a suras Ralucai in primavara lui 2014 cand si-a gasit o echipa in Italia – Kronplatz Racing Center – echipa la care se antreneaza si alte fete din tarile mici ale Europei. „Am fost in doua stagii de pregatire de doua saptamani cu ei in aprilie, sa vedem daca putem lucra impreuna. Si apoi am avut trei stagii in Austria in vara. Pana sa ma accidentez am facut multa tehnica si am setat putin baza. Si la sala si pe ghetar. Mai intai doua stagii pe ghetar, in Hintertux. Al treilea a fost o saptamana in sala in Lituania si o saptamana in Hintertux.”

A picat tare prost accidentarea. Dar a reluat antrenamentele cu ei dupa perioada de convalescenta si recuperare. Nu pe baza permanenta desigur, caci abia in acest an a terminat liceul. Insa silitoare si la scoala, Raluca a gasit intelegere la profesori, care i-au permis sa lipseasca, stiind ca va recupera toata materia predata in timpul cantonamentelor. Daca va face rost de bani, va continua si in noul sezon colaborarea cu italienii.

In perioadele petrecute in tara s-a antrenat de una singura in Poiana Brasov, baza de antrenamente pe care a stabilit-o inca din sezonul trecut. „Mi se pare cel mai bun domeniu schiabil din tara.” Schiorii brasoveni au putut s-o vada la lucru de una singura in zilele mai putin aglomerate. Rareori, cand s-a intamplat sa dea peste Alexandru Barbu sau peste colegii mai mici de la Corona pe partie, a putut exersa si intre porti.

Raluca este de fapt din Busteni, dar reprezinta clubul sportiv din Vatra Dornei, ca singura lor schioara, caci „pana acum este clubul care ma sprijina cel mai mult financiar”.

Lucru foarte rar in lumea schiului, parintii ei si-au pastrat anonimatul. Raluca isi poarta singura luptele, si pe partie, si in afara ei. Dar cand ii este greu, acasa o astepta mama, gata sa ii ridice moralul. Iar tatal ei era responsabil cu galeria la intrecerile din tara. In rest insa, ea e sefa, si tot ea e salahorul. „De cand eram mica am fost destul de independenta si cand am inceput sa cresc m-am implicat eu mai mult.”

Pentru povestea iernii trecute ii voi da ei cuvantul. Am stat de vorba in urma cu o luna, intr-o pauza dintre doua teme. De atunci pana acum, Raluca a trecut prin focurile examenului de bacalaureat. Dupa ce afla rezultatele se va inscrie la facultatea de sport din Brasov, unde va avea program flexibil, ce ii va permite sa fie plecata trei sferturi din an.

Buna, Raluca. Gata lectiile?

O parte :))

Ai avut un sezon inceput cu un ghinion urias, dar care s-a terminat mai bine decat se prefigura in momentul accidentarii. Cum se vede el din perspectiva ta?

Sezonul trecut a fost bun. Rezultatele pe care am reusit sa le obtin in final – 73 de puncte la slalom urias si 77 la slalom special, de la 130  si 105 – sunt destul de satisfacatoare daca ma gandesc la accidentare. Nu ma asteptam sa mai particip la concursuri anul trecut.

Pe drumul spre aurul national

Cum ai trecut peste socul accidentarii? A venit intr-un moment in care cariera ta paruse ca s-a pus in sfarsit pe roate, in care entuziasmul apartinerii la o echipa ce ti se potriveste s-a simtit si pe facebook, cand iarna abia urma sa vina. Cum se trece peste un astfel de moment si peste indoielile insotitoare. Si cum se simte concret revenirea?

In momentul in care m-am accident nu am realizat ce se intampla. Cel mai apropiat spital de oase a fost cel din Azuga si primul doctor care m-a consultat mi-a pus intrebarea „mai vrei sa faci sport?” Am ramas fara cuvinte si mi-au aparut lacrimile instant pe fata. Dupa care am luat legatura cu domnul Mauritio (directorul de la Vuarnet), care m-a pus in legatura cu domnul doctor Tanase. A doua zi urma sa plec la Bucuresti sa aflu parerea dansului.

Inainte de accidentare am avut o intalnire cu un sponsor de la compania Bachmann care mi-a promis ca ma vor sprijini financiar, asa ca am sunat si i-am spus ce s-a intamplat si le-am spus ca putem continua colaborarea din sezonul urmator, pentru ca sezonul acesta e cam terminat. Daca mai vor. Pana la urma m-au ajutat si au suportat ei costurile operatiei si recuperarii, si am ales sa merg la doctorul Dinu, ales de ei, pentru ca in cealalta parte federatia imi suporta costurile operatiei, insa nu am inteles foarte clar ce se intampla cu recuperarea si desigur nu voiam sa pierd colaborarea cu un potential sponsor de viitor.

Astea au fost problemele primelor 3 zile. Apoi desigur am inceput sa constientizez ca sezonul meu, care incepuse foarte bine in vara cand am simtit un progres destul de mare, s-a cam incheiat. Dar m-am bucurat foarte mult ca cei din Italia nu m-au respins si am continuat colaborarea cu ei, asa ca am ales sa gandesc pozitiv si sa imi concentrez toata energia in recuperarea cat mai rapida. Tot ce imi doream era sa ajung din nou pe zapada, cat mai repede.

Sigur ca am avut si zile in care ma gandeam doar la „de ce mi se intampla asta, chiar acum cand totul incepe sa prinda o forma”. Dar din toata problema asta, a fost si o parte buna. Am stat foarte mult departe de schi si am uitat unele automatisme gresite, iar cand am inceput sa schiez din nou am invatat altele corecte.

Dupa 3 luni, cand mi-au zis doctorii ca am voie sa fac orice fel de efort vreau si ca pot sa ma intorc pe zapada am fost foarte fericita, dar prima zi in care mi-am pus claparii in picioare, nu am putut sta mai mult de 5 minute in ei. Am avut o durere groaznica.

A doua zi am incercat din nou, am strans din dinti si mi-am zis „bine, astazi o sa incerc sa fac o tura in plug, chiar daca imi va lua o ora”. Sigur ca nu am reusit, tot ce am putut face a fost sa imi pun schiurile, sa patinez 10 metri in fata si in spate, apoi a trebuit sa dau claparul jos, dar era un progres.

Dupa cateva zile am reusit sa fac o tura. O tura pe care in mod normal o fac intr-un minut, acum mi-a luat o ora. Urmatoarea zi am facut doua si tot asa pana am reusit sa imi revin. Tot timpul asta am colaborat cu Nicola Paulon, antrenorul echipei din Italia, care imi spunea ce exercitii sa fac si in acelasi timp aveam nevoie sa imi intru in forma si din punct de vedere fizic, unde am colaborat cu Cezar Popescu, si pana la urma am reusit sa ajung din nou la competitii.

Care sunt dificultatile la revenirea in concursuri dupa o accidentare? Judecand din exterior, doar prin prisma rezultatelor tale, revenirea e floare la ureche.

Prima problema este increderea. Nu stii cat de departe te afli fata de ceilalti competitori, care s-au antrenat tot sezonul si nu stii cat de mult poti risca. Apoi, apare mereu instinctul de a-ti proteja piciorul, peste care e greu sa treci de multe ori.

Pentru mine au contat foarte mult oamenii din jur, antrenorii, echipa, si toti cei apropiati care m-au sprijinit si mi-au dat incredere ca pot sa trec peste si pot sa depasesc barierele acestea mentale.

Ai pomenit de automatismele gresite si de corectarea lor, automatisme pomenite si de Ionica (Achiriloaie) si de antrenorul lui de acum ca principala cauza a decalajului fata de elita. De unde provine cimentarea gresita a unor miscari in cazul tau?

De la tehnica invechita, dupa parerea mea, care mi-a fost predata cat am fost copil, si care in timp a devenit un reflex foarte greu de corectat.

Esti in ciuda tehnicii invechite, cel mai bun produs al schiului alpin feminin romanesc de 8 ani incoace. Atat de bun incat anul acesta, la nationale i-ai batut in prima mansa si pe baieti (Alexandru Barbu si Ionica Achiriloaie, cei doi „internationali” ai nostri au lipsit motivat de la aceste intreceri – n.r.). Cum iti explici rezultatul?

Tot ce am facut a fost sa schiez la capacitate maxima si sa dau tot ce e mai bun din mine.

La nationale mi-ai spus dupa cursa ca in mansa a doua n-ai mai tras la fel de tare, pentru ca rezultatul iti asigura deja victoria si n-ai vrut sa risti o iesire de pe traseu. Doua manse diferite, una foarte buna, una mai scartainda, a fost totusi „refrenul” curselor tale din acest sezon. E doar lipsa de rutina sau au fost la mijloc si factori strategici sau care tin de mental si stres?

Parerea mea, din ce am discutat si cu antrenorii, este ca aici isi lasa amprenta lipsa de experienta si numarul foarte mic de concursi la care am participat in ultimii ani.

Vorbind despre antrenori, de ce ai ales alternativa unor antrenori straini? Un antrenor roman ar costa probabil mai putin.

In ultimii ani m-am antrenat cu antrenori straini in camp-urile organizate de FIS, care m-au invatat foarte multe lucruri noi. Pe Nicola l-am intalnit in perioada in care eram in FIS Camp si am ramas cu o foarte buna impresie dupa primele doua stagii de pregatire. Pe langa antrenor, conteaza foarte mult sa ai si o echipa buna, motivata si sprijinitoare, ceea ce am reusit sa gasesc in Italia, dar si conditii bune de antrenament, pe care in Romania nu le avem.

Dupa parerea ta, poate face performanta un schior talentat daca nu are un antrenor bun?

Nu, nu poate. Ca sportiv nu iti poti vedea propriile greseli, si chiar daca le vezi, uneori nu poti sa iti dai seama exact ce trebuie corectat, de aceea ai nevoie de un antrenor bun, ca sa progresezi.

Ai avut multe curse bune anul acesta. Titlul national la seniori la urias, dar si curse FIS care te-au adus la un career best in aceasta proba. Daca ar fi sa alegi o cursa favorita din acest sezon, care ar fi ea si de ce?

Cursa mea favorita din sezonul trecut e cea din Sappada, unde am facut si cel mai bun rezultat al carierei. De ce? Pentru ca a fost primul concurs in care am reusit sa fac doua manse in care sa ajung la finish si sa fiu multumita de felul in care am schiat si sa imi spun „mai bine de atat nu puteam, in momentul de fata”.

Te antrenezi singura, nu ai colegi de club, te descurci singura in orice imprejurare, oricat de dificila, unii dintre ceilalti schiori romani te percep ca fiind izolata. Crezi ca esti intr-adevar lupul singuratic care pari sa fii?

Nu cred ca sunt un lup singuratic. In strainatate m-am integrat destul de repede, cu toate ca am momentele mele in care prefer sa fiu singura, dar cred ca toti le avem.

Mie mi se pare ca esti foarte tenace, independenta, bataioasa, muncitoare, ambitioasa. Cum te vezi tu? Care sunt punctele forte si care ti-s slabiciunile?

Seriozitatea si faptul ca incerc mereu sa dau tot ce e mai bun din mine la fiecare antrenament as putea spune ca sunt punctele foarte. Ca slabiciuni, incapatanarea si lipsa increderii in mine.

Ce planuri si ce obiective ai pentru viitorul apropiat si cel pe termen ceva mai lung?

Pentru sezonul urmator mi-am propus sa  ajung la 50 de puncte fis in una din probele tehnice si sa incerc probele de viteza, iar pe termen lung imi doresc foarte mult sa particip la Jocurile Olimpice.

Multumesc frumos, Raluca si mult succes!