Regele a murit. Traiasca regele! Aksel Lund Svindal victorios in coborarea de la Lake Louise

Norvegianul Aksel Lund Svindal isi (re)face intrarea triumfala in competitiile de schi alpin de viteza cu o victorie la mustata in coborarea de la Lake Louise, parcurgand partia in 1:47:29, recordul saptamanii. La doar o blestemata de sutime de secunda in spatele sau, italianul Peter Fill produce surpriza zilei. Pe pozitia a treia termina americanul Travis Ganong in 1:47:65. Clasamentul complet e disponibil aici.

Aksel Lund Svindal victorios in caborarea de la Lake Louise (© Jeff McIntosh/The Canadian Press)

Dupa rezultatele din sesiunile de antrenamente, multa lume se astepta astazi la o dubla norvegiana pe podiumul de la Lake Louise. O cursa inspirata a veteranului Peter Fill si una cam cu sughituri din partea lui Jansrud au dat peste cap socotelile de la casele de pariuri. Italianul a pornit al patrulea pe traseu si n-a facut altceva decat sa imbunatateasca intermediarii lui Johan Clarey, liderul la acel moment, da capo al fine. La finalul unei curse ca la carte, Peter Fill s-a trezit ca ajunsese jos cu cel mai bun timp al saptamanii. E drept ca italianul nu-i strain de victorie la Lake Louise, castigand aici coborarea in 2009, dar o repetare a unui asemenea rezultat ar fi fost neasteptata in conditiile dominatiei vikinge din ultimele sezoane si din antrenamente, ca sa nu mai vorbim de ceilalti competitori care stateau intre Fill si coronita de premiant.

S-au aruncat in lupta, pe rand, Christof Innerhoffer și Carlo Janka schiori care dupa ce au parcus bine portiunea cea mai abrupta a partiei, au incheiat fiecare cu al doilea timp intermediar. La finalul cursei italianul avea sa se gaseasca pe 12, iar Janka, cel mai bun dintre elvetieni, pe 5. Al zecelea la start, canadianul Erik Guay, a pornit in uralele publicului local. Desi a fost mai rapid decat cei mai multi coboratori in prima treime a partiei, Guay a pierdut peste jumatate de secunda in a doua parte a cursei si a incheiat pe 3 la acel moment si pe 10 la final, cel mai slab rezultat al sau din ultimele zile si, totodata, pozitia cea mai buna obtinuta de gazdele cursei. Travis Ganong a mers exact invers fata de colegul sau mai din nord, pierzand mult timp pe prima treime a partiei si ajungand cu peste o secunda intarziere la al treilea intermediar. A zburat ca vantul si ca gandul pe zona de abrupt si a recuperat peste 7 zecimi, terminand pe 2 la acel moment, la 35 de sutimi in spatele italinului.  Conationalul sau, Steve Nyman, venit dupa rezultate bune in sesiunile de antrenamente, a ramas pe schiul interior la iesirea din virajul „Fish net”, iar eroarea l-a costat aproape o jumatate secunda si l-a trimis abia pe locul 16 la finalul cursei. Max Franz a fost ultimul dintre schiorii care au coborat inainte sa vina randul marilor favoriti. Cel mai bine clasat dintre austrieci, Franz a terminat pe 6 si ar fi reusit poate un podium daca nu pierdea aderenta in virajul „Coache’s corner” si, odata cu ea, vreo 4 zecimi de secunda.

Dupa 15 competitori Peter Fill era inca in frunte, dar bataia pestelui abia de acum avea sa inceapa. Urmau favoritii. Patrick Kueng a dezamagit cu o cursa condimentata din plin cu erori mici care s-au adunat si-au facut o diferenta mare, elvetianul incheind in afara primilor 15. In acest timp, pinguinul nostru de partie se-ntreba ingrijorata daca nu cumva deja am vazut cursa pentru victorie si daca italianul le-a stricat petrecerea norvegienilor.

Punct si de la capat pentru ca la capatul de sus al pistei primul viking se pregatea de start. E usor sa raspundem la-ntrebarea ce-l mana pe el in lupta, ce-a dorit acel viking, dar necazul a fost ca dorinta de victorie l-a manat prea tare pe Jansrud, care a atacat din prima poarta asa de furtunos incat dupa prima saritoare, pe o zona cu damburi a pierdut aderenta, mai ca si-a incalecat schiurile si la al doilea intermediar deja avea aproape o jumatate de secunda in spatele lui Fill. In ciuda cursei foarte agresive, pe principiul stramosesc „si da-i, si lupta”, Jansrud nu a reusit sa recupereze timpul pierdut in prima jumatate a cursei si a incheiat pe 5 la acel moment si abia pe 9 la final. Si cica pinguinii nu prezic viitorul. Ei, as!

Pana sa-i vina randul si lui Svindal, Peter Fill mai avea de trecut doua hopuri. Francezul coborator Guillermo Fayed a avut scapari in prima jumatate, dar a recuperat 3 zecimi pe abrupt si pe treimea finala terminand pe 3 la intermediar si imediat in afara podiumului la final. Dominik Paris cu o cursa asa de buna ca a castigat timp inclusiv pe plat, a pierdut la ultima saritoare, inainte de sectiunea „Easy street” si a terminat pe 7. Italienii au adoptat o trasa putin diferita de a celorlalti competitori si, cu doi schiori in top 10 si 3 in top 15, ideea nu pare sa fi fost una proasta. Coborasera deja 19 schiori si jumatate dintre favoriti, iar Peter Fill era tot pe prima pozitie. Urma insa la start Aksel Lund Svindal, vikingul proaspat reintors dupa un concediu impus cu forta de Ahile. Svindal a trecut cu bine si cu al doilea cel mai bun timp dupa zona de la start, unde Jansrud aproape daduse cu stangul in dreptul la propriu. O eroare in „Coache’s corner” l-a costat aproape 3 zecimi. Urma zona de abrupt si, dupa cum avea sa declare la finalul cursei, „Am stiut de sus ca trebuie sa risc tot ca sa-l depasesc pe Fill”, ceea ce norvegianul a si facut, recuperand o zecime pe abrupt, apoi inca una pe zona de plat, apoi sarind impecabil inainte de „Easy street” si trecand linia de sosire cu o sutime mai repede decat italianul. Sa mai spuna cineva ca schiul alpin nu-i un sport palpitant! Svindal nu ia puncte pentru impresia artistica de data asta, dar precis ia, pe langa victorie, premiu la fair play. In interviul de dupa cursa norvegianul i-a cerut sincer scuze lui Fill pentru ca i-a luat victoria de sub nas. Sutimea la schi e ca fileul la tenis.

La categoria surprize si nu prea, pariul lui Steve Nyman pentru outsideri s-a dovedit corect, Alksander Aamodt Kilde, plecat in concurs cu numarul 56, fiind cel care i-a suflat americanului locul 15 in clasamentul final. Dintre evenimentele mai putin placute in randul tinerelor sperante, Markus Duerager s-a accidentat destul de grav, dupa ce o eroare si o incercare de redresare in ultima portiune a partiei l-au aruncat prin trei plase de protectie. Austriacul s-a ales cu mana si piciorul stangi rupte, urmeaza sa fie operat si a incheiat, din pacate, foarte de timpuriu acest sezon. Speram sa-l vedem intreg si in competitii in 2016.

La finalul zilei socoteala de-acasa s-a potrivit doar in parte cu cea din targ. Aksel Lund Svindal s-a intors unde-i e locul, adica in fruntea probelor de viteza, de parca un sezon de pauza nici n-ar fi fost, Jansrud isi linge ranile si se pregateste pentru urmatoarea cursa, austriecii cauta in continuare schimbatorul sa bage intr-a cincea, Peter Fill probabil sarbatoreste cel mai bun rezultat din ultimii 5 ani, iar eu presimt un sezon palpitant la coborare si super urias, cu norvegienii duelandu-se la varf, si cu schiori, cand unul, cand altul, incurcandu-le, ca astazi, socotelile. Ne vedem maine pentru revansa la super urias!

Publicitate