Veronika Velez-Zuzulova repetă isprava de acum trei ani

Poate că aşa îi vin ei victoriile, două câte două, în perechi despărţite de trei zile. Totuşi nu pot să nu mă mir de o aşa neobişnuită conincidenţă. În 29 decembrie 2012, la ultima cursă a anului, un Moş Crăciun întârziat îi aducea slovacei în Semmering cadoul primului succes al carierei, iar Vero plângea şi plângea şi plângea, căci mult o mai aşteptase. Trei zile mai târziu, pe 1 ianuarie 2013 scutura incredulă din cap. Prea repede sosise victoria cu numărul 2, la slalomul paralel din München. Prea repede s-a bucurat şi de cât de mănoasă îi devenise dintr-odată cariera. Trei ani fără câteva zile a durat următoarea secetă, deşi Zuzu – şi nu doar eu îi spun aşa – n-a uitat nici în vis să schieze bine şi repede. Am ştiut întotdeauna, chiar şi când termina pe locul douăzecişiceva că merită să câştige. Şi am scris întotdeauna, da, nu se vede în clasament, dar Veronika a mers poate cel mai bine în această manşă. Atâta doar că a greşit. Şi spre ghinionul şi durerea ei de suflet, Vero greşeşte la fel de inimos şi cu aplicare pe cât schiază de inimos şi cu aplicare. Şi ambele se termină cu lacrimi. Dar săptămâna aceasta s-a împlinit sorocul şi a dus din nou la bun sfârşit ascensiunea spre triumf. Marţi a câştigat slalomul original din Flachau şi desigur a plâns, căci din nou, mult aşteptase victoria, iar vineri, şi număraţi cu atenţie vă rog: una, două, trei zile mai târziu, a câştigat şi copia. Datele statistice aproape nu mai contează. Veronika Velez-Zuzulova a spus stop în 1’49”99 – această sutime lipsă până la 110 secunde întregi adaugă şi ea un strop de magie întregii întâmplări, Frida Hansdotter (+0”20) a devenit singura posesoare a recordului de locuri secunde obţinute de cineva la slalom – 15 are până acum, iar Petra Vlhova (+0”53) a ajutat-o pe Vero să scrie istorie pentru Slovacia, fiind prima dată când două schioare ale acestei ţări, e drept, ceva mai tânără decât altele, urcă pe podiumul unei Cupe Mondiale la schi alpin.

Vero şi Petra. Acum şi în urmă cu 10 ani.

Şi dacă tot nu sunteţi convinşi că în fapt coincidenţele sunt motorul lumii noastre, iată încă una: la toate cursele câştigate, Zuzulova a avut scena luminată de reflectoarele nocturnei. Coincidenţă pe care totuşi Veronika speră să o strice cât de curând. „Când am câştigat prima dată, eram o singură schioară, a cărei victorie toată Slovacia o aşteptase ani de zile. Suntem o ţară mică şi toată lumea se uită la tine. Atenţia aceasta exagerată a fost un pic prea mult pentru mine. Nu eram coaptă pentru aşa ceva. Astăzi este altceva.”

Soţul ei, Romain Velez, care o antrenează nu numai pe ea, ci şi pe tehnicienele Franţei, crede acelaşi lucru, chiar dacă din motive diferite. „Acum, când se apropie de finalul carierei, Veronika nu mai are la fel de multă presiune. Acum poate risca totul.” Acest final al carierei despre care vorbeşte, nu este doar un punct înceţoşat din viitor. Slovaca ştie deja foarte precis când se va opri, şi primul lucru pe care şi-l doreşte la trecerea în civilie, este să scrie o carte despre sinuosul ei drum până pe culmile slalomului mondial.

Căci ca la orice poveste ce se respectă, începuturile au fost umile şi încărcate de zbatere şi multă nesiguranţă. Abia de când l-a întâlnit pe soţul ei situaţia a început să se îndrepte, iar acum are în sfârşit o echipă stabilă şi o înţelegere de durată cu federaţia Franţei, ce-i asigură liniştea de care are ea nevoie pentru a fi campioană. „Sunt o schioară foarte dependentă de lucrurile acestea. Dacă schiurile mele merg perfect, atunci am şi eu încredere.” Încredere ce i-a adus şi a doua victorie din Flachau.

Când spunem Flachau (sau Schladming), ne imaginăm seară, reflectoare aprinse, mii şi mii de spectatori fluturând steaguri în stadion dar şi pe marginile pistei, şi în general o atmosferă entuziastă şi foarte roş-alb-roşie, deşi cursa atrage de fiecare dată şi turiştii din alte părţi, aflaţi în vacanţă prin împrejurimi. Da, cursa de marţi seara s-a înscris într-adevăr pe acest tipar. A doua însă n-a fost întocmai aşa. Doar v-am spus că a fost doar o copie, înlocuind de fapt slalomul ce nu s-a putut ţine în Ofterschwang.

Copie fiind, importanţa i-a scăzut automat. În timp ce victoria de marţi i-a suplimentat Veronikăi contul din bancă cu aproape 69.000 de euroi, premiul de vineri nu a mai numărat decât 4.000. Pentru curioşi, aceasta din urmă este recompensa obişnuită pentru câştigarea unei etape de Cupă Mondială. Fără pic de glumă!

Nici ora n-a mai fost de primă audienţă. Programate cu două ore mai devreme decât marţi, manşele de la al doilea slalom nu au mai atras 13.500 de spectatori, ci doar 5.200. Începând la 15:30, la prima manşă n-au putut ajunge nici oamenii muncii doritori de spectacol pe schiuri, şi nici turiştii care au umplut dimineaţă pârtiile staţiunilor învecinate. Şi dacă ratezi jumătate de show, doar n-o să plăteşti bilet întreg pentru deznodământ.

Publicul mai puţin numeros ar putea fi totuşi pus şi pe dezamăgirea pricinuită de reprezentantele gazdelor marţi, când locul 18 al Bernadettei Schild fusese maximul obţinut de austriece. De această dată însă, chiar dacă fetele pe umerii cărora se sprijineau toate speranţele naţiunii schiului au mers din nou sub aşteptări, mezinele au entuziasmat.

Spuneam după prima manşă că doar nemţoaice şi austriece reuşiseră să treacă peste handicapul numerelor mari de start.

Odată ce au apucat norocul de-un picior, două dintre acestea din urmă nu i-au mai dat drumul nici după pauză. Julia Grünwald (10; +1”93) a aflat în sfârşit secretul propriei ei alunecări. Are deja 24 de ani, vârstă la care ne-am fi aşteptat fie s-o ştim deja, fie să n-o mai cunoaştem deloc. Aceasta este soarta schioarelor din ţările în care cresc pe pârtii mii de talente. Nimeni nu are răbdare cu ele. Dar austriaca s-a încăpăţânat să se ia la trântă cu fluctuaţiile din rezultate şi să nu abandoneze. Iar Flachau-ul, în care a câştigat cu mai puţin de o lună în urmă o cursă FIS, i-a oferit ocazia unei străluciri de câteva minute.

Grünwald a schiat impresionant de solid, cu trunchiul liniştit şi în aceeaşi poziţie, ancoră pentru virajele luate agresiv din picioarele rapide în pofida câte unui derapaj izolat, iar uralele spectatorilor la vederea avantajului crescând fără oprire i-au dat şi mai mult avânt. Timpul ei din manşa a doua avea să fie întrecut doar de învingătoare.

Katharina Gallhuber (11; +2”24) e mezina. Nu numai în echipa Austriei, ci şi în cea a fetelor calificate. Pe lângă o tehnică aproape matură, din care pe ici şi colo scot capul, dar nu foarte des, şi viraje fuşerite sau ameţite, ce însă nu trag mult la cântar, dar îi cresc atractivitatea evoluţiei, Katharina cea mai mică a pus şi câţiva stropi de candoare în manşa ei dansată. Nu şi-a egalat colega cu 6 ani mai mare, dar nici al şaptelea timp al manşei nu-i de ici, de colea pentru o puştoaică ce poartă încă numărul 47 pe tricoul de concurs.

Împreună la panoul de onoare, cele două s-au bucurat văzând că timpii lor rezistă înfrăţiţi asaltului adversarelor care le depăşiseră în prima manşă. Până când sus mai rămăseseră nouă adversare din cu totul altă grupă valorică. Cele nouă s-au desprins în acest sezon de restul lumii. Rezultate bune izolate s-au iţit şi pe la fetele din restul trupei de slalomiste ce străbate lumea în circuitul Cupei Mondiale. Dar pe cele nouă ne putem baza. Sunt foarte bune şi foarte constante.

Pentru ele o cursă ratată este una ca a lui Carmen Thalmann vineri. Cu o manşă a doua văzută de ea catastrofală, care îi permite să termine totuşi pe locul 9 (+1”89). Nici Michelle Gisin (8; +1”61) şi Nina Løseth (7; +1”57) n-au fost mulţumite, dar au realizat singure pe parcurs că pasivitatea le frânează şi au accelerat la final. Între ele şi cele care nu slăbesc ritmul niciodată s-a căscat totuşi o prăpastie.

Wendy Holdener (6; +0”93) a găsit recent o cale să rămână dinamică fără să lase în urmă o dâră de erori din prea multă sălbăticie. Sarka Strachova (+0”73) a fost din nou regina eleganţei, chiar dacă o serie de viraje trepidate, nespecifice ei au încetinit-o puţin.

Petra Vlhova a pornit cu viraje prea dure, dar după ce a prins ritmul s-a aruncat spre vale şi nu s-a mai oprit decât pe al treilea ei podium. Frida Hansdotter ne-a oferit o nouă lecţie de agilitate: mersul pe drumul cel mai scurt, cu timp destul pentru schimbarea direcţiei în ciuda succesiunii rapide a porţilor. Constanţa suedezei este de legendă şi mă bucur să pot consemna alte două recorduri pentru Frida: cel mai mare număr de podiumuri feminine în Flachau (4) şi, foarte frumos, recordul egalat al Taniei Poutiainen – schioară pe care am iubit-o pentru cumpătarea în excelenţă – de 24 de clasări consecutive între primele 10 schioare ale lumii. Ele se întind pe 3 sezoane si cuprind 15 podiumuri!

Iar Veronika? Ea a pus totul pe cartea atacului dezlănţuit. Avea de depăşit o coechipieră franţuzoaică! Aşezare centrală pe schiuri şi aplicarea consecventă a metodei Hirscher: proactivitate şi redresare înainte de dezechilibrare, asta ne-a arătat Vero.

A fost suficient. Nastasia Noens, lideră în premieră după prima manșă povesteşte că a fost „mai degrabă destinsă.” Fusese şi ea surprinsă de cât de bine schiase. „Sigur că m-am gândit şi cum ar fi să câştig. E obiectivul sezonului. Am simţit cum devin mai puternică.” Şi cam aceasta a fost senzaţia pe care a lăsat-o, de exagerare în toate. A pornit prea montată şi de aici s-a născut amestecul de viraje nesincronizate cu cele sărite şi zburate printre porţi. „Am sentimente amestecate acum. Sunt foarte satisfăcută de prima manşă, dar locul 4 este frustrant.”

Simpatic a fost momentul ajungerii ei jos, căci locul pe podium al Petrei depindea de evoluţia franţuzoaicei. Fetele cu vechime în Cupa Mondială au învăţat să-şi controleze trăirile de la panoul de onoare. Petra Vlhova e însă prea proaspătă ca să nu debordeze de autenticitate. Frida şi Vero îşi luaseră deja schiurile şi plecaseră în zona de sosire pentru a saluta publicul ca premiante, dar Petra a trebuit să stea pe ace la panou. În momentul acela micuţ, în care s-a afişat întârzierea Nastasiei, mai mare decât a tinerei slovace, încordarea scrisă cu litere mari pe faţa ei s-a spart şi Petra a început să sară în sus de bucurie. Care capră a vecinului? La 20 de ani, reverenţa faţă de învinse stă la coadă după bucuria copleşitoare. Deja la prima săritură schiurile fuseseră prinse vârtos în mână. A doua săritură a prins-o în fugă, la a treia era deja în braţele Veronikăi.

„Facem istorie”, i-a strigat la ureche. „Da, facem istorie avea să confirme şi Zuzulova ulterior la interviuri. Dar de la începutul sezonului, nu doar de astăzi. Cei de la televiziunea slovacă tocmai ne-au spus că am bătut audienţele hocheiului. Slovacii se uită la noi şi asta este incredibil, pentru că hocheiul e sportul numărul unu în Slovacia. Acum poate că îi ia locul schiul.” Şi a mai povestit Vero câte ceva despre slovacii ei „înnebuniţi după sport.” Dar o nebuneală mai specială, familiară nouă. „Ca sportiv, te ridică la ceruri, dar îţi fac şi viaţa grea atunci când lucrurile nu mai merg la fel de bine.”

Să-i ţinem pumnii să nu i se mai întâmple. Deşi în mare secret, pentru globul de cristal de pe care în mărinimia accidentării ei şi-a retras Mikaela Shiffrin monopolul, tot Fridei îi urez mai mult succes. La Jasna (Slovacia) însă, la slalomul de la începutul lui martie la care speră să revină Mika, şi unde biletele sunt epuizate de multă vreme deja, Vero va avea prioritate în preferinţele mele.

Clasamentul final al etapei