„Îmi aminteşte uneori de mine”

Între cele două slalomuri austriece, Kitzbühel şi Schladming, Marcel Hirscher şi-a făcut timp să-i acorde un interviu lui Matthias Nemetz, reporter pentru portalul online de sport laola1. Nu mai este tocmai actual, dar nici chiar depăşit, şi ne deschide poarta spre felul în care vede cvadruplul campion al Cupei Mondiale competiţia cu rivalii săi, felul în care se simte ca secund al lui Kristoffersen, răspunzând totodată şi altor întrebări, precum cea legată de continuarea manşei de slalom a combinatei după călcarea unei porţi, sau cum îşi face socotelile pentru păstrarea de resurse suficiente pentru ultima treime a unei astfel de competiţii, în care anduranţa joacă rolul principal la final. Interesant este şi răspunsul la întrebarea despre manşa decisivă fulminantă a tânărului norvegian, cu o zi înainte de a fi nevoit să prezinte şi el una asemenea.

Lectură plăcută!

Cum te simţi după locul 2?

Foarte bucuros, mai ales după ce n-am terminat ultimele două curse, în Wengen şi la combinata de aici. Îmi face bine rezultatul frumos de acum. Nu este uşor să treci peste ieşirile din curse, începi să-ţi faci gânduri. Sunt un copil răsfăţat de succese şi când lucrurile nu mai merg la fel, încep să mă frământ. Henrik este la punctul cel mai de sus al carierei sale de până acum, este aproape invincibil. Îl văd în stare să câştige şase, şapte sau poate chiar nouă curse. Îmi aminteşte uneori de mine în anul în care am urcat de unsprezece ori pe podium din doisprezece curse. I-am şi spus astăzi. „Încetul cu încetul încep să mă satur de situaţia cu sutimile” (n.r. – Kristoffersen îl învinsese cu un avans de trei sutimi). (râde)

Cât de tare dor cele trei sutimi?

De fapt nu dor. Ce doare este că am fost pentru a doua oară atât de aproape. Şase sutimi în Adelboden, trei aici. Te opreşti şi te întrebi: „Nu se poate, ce mai vrea norvegianul ăsta de la mine?” (râde). Dar asta este. Îmi amintesc că şi eu am câştigat pe vremuri strâns în Adelboden, în faţa lui Benni Raich. Ăsta este sportul – o dată ai tu noroc, altă dată celălalt. Pe de altă parte, dacă un podium în Kitzbühel nu mai e destul, atunci chiar e ceva în neregulă.

Cum ai rezuma săptămâna din Kitzbühel?

Joi m-am antrenat la super-G, pentru prima dată după Beaver Creek. Nu m-am simţit grozav. Vineri, după recunoaşterea traseului am fost dărâmat. Am cumpănit dacă să schiez sau nu. A arătat foarte dificil la inspecţie. Mult, mult mai dificil decât anul trecut. M-am decis până la urmă să iau startul. Însa mi-a fost clar ca trebuie să merg tactic ca să nu zbor aiurea numai pentru a fi mai rapid cu jumătate de secundă. Pentru noi a fost logic să nu risc, fiindcă de câştigat oricum n-aş fi câştigat. Iar un timp cu trei sau patru zecimi mai rapid, era în principiu tot aia. Ideea a fost să-mi asigur o poziţie bună pentru manşa de slalom a combinatei – asta am reuşit. Viteza de la manşa de slalom a fost top, poarta călcată – ca naiba. A trebuit să plătesc şi amendă, deci a fost până la urmă un antrenament scump.
Ai stârnit agitaţie. Criticii sunt de părere că ar fi trebuit să te opreşti. De ce ai continuat (n.r. – după călcarea porții)?

Mai trăia o scânteie de speranţă că trecusem de poartă pe partea corectă. În aşa situaţie nu mă voi opri niciodată. Doar de aceea avem camere de filmare şi ele au arătat într-adevăr ce se întâmplase. O comparaţie mică: ar fi ca şi cum un atacant de la fotbal primeşte o pasă în spatele apărării şi crede că e posibil să fi fost 10 cm în offside. Într-o astfel de situaţie nici un fotbalist nu se va opri când poarta e goală. De aceea există şi la noi arbitri de porţi, care se uită tocmai la aşa ceva.

Înapoi la slalomul special. A fost aceasta cea mai dificilă cursă din toate timpurile pe Ganslernhang?

Pentru mine acesta este al optulea an în Kitzbühel şi n-am mai văzut pista atât de grea ca acum. Schimbările de pantă au fost mai abrupte, mai mari, mai cu gheaţă şi mai lipsite de priză decât oricând. Totul a fost mai mult, inclusiv publicul. Suporteri extraordinari şi o atmosferă foarte animată. Înapoi la dificultate, traseul primei manşe a fost cam în contra terenului şi asta a făcut-o şi mai grea.

Cu atât mai impresionat că s-au remarcat doi austrieci tineri, Marco Schwarz şi Manuel Feller, nu-i aşa?

S-a văzut deja de la antrenamentul de sâmbătă că Feller şi Schwarz sunt grozav de rapizi şi schiază bine pe gheaţă. Asta au dovedit şi în prima manşă. În a doua n-a mai fost la fel de uşor să-şi păstreze sângele rece în faţa unei asemenea mase de oameni. E de înţeles. Sunt mândru de ei, de ce au reuşit să arate. S-au prezentat foarte puternic.

Henrik Kristoffersen a avut greşeli în prima manşă. Crezi că nu-i plac condiţiile cu atâta gheaţă şi variaţiile numeroase de teren?

Nu, nu cred asta. Este atât de solid în prestaţii şi atât de puternic încât poate câştiga oriunde. Sună poate prosteşte când îl tot compar cu mine, dar aşa îmi este mai uşor să văd lucrurile şi să le explic. Îmi aminteşte de mine când am terminat pe locul 8 în Adelboden cu doar 8 zecimi întârziere. Când te afli într-o formă atât de bună, îţi poţi permite luxul să nu dai cuptorul la maxim. Asta ne-a arătat astăzi – foarte cool şi impresionant. O cursă palpitantă, straşnică pentru imaginea schiului.

I-ai văzut manşa a doua?

Nu, dar mi s-a spus că este foarte rapid. Mie mi-a fost clar – dacă ajunge jos fără greşeli, e sigur rapid. Când rămâi în urmă după prima manşă, nu mai există decât o deviză: bagă gaz! Fie revii în top, fie ieşi de pe traseu.

Ce ai simţit înainte să vezi tabela? Ţi-ai imaginat că l-ai întrecut?

N-am fost deloc sigur. Am simţit că în pasajul median nu schiasem cu destulă fineţe. Locul unde am călcat poarta la combinată e un punct marcant, clar. Acolo am încercat să las mai mult spaţiu până la porţi, să nu mă apropii prea mult de ele. Şi în plus nu este prima dată când las vârfurile să iasă mult în lateral în zona respectivă.

Cum arată situaţia acum în clasamentul general (n.r. – interviul este luat la două zile după accidentarea lui Svindal)? Kristoffersen este acum şi principalul tău urmăritor.

În noua situaţie el este favoritul principal. Văd multe feţe mirate, dar nu este de mirare. E destul de simplu: dacă va continua la acelaşi nivel, nu am nici o şansă. Nu e o glumă, ci privesc lucrurile cu realism. Dacă Henrik merge aşa şi mai departe, ce pot face eu? Va avea pur şi simplu mai multe puncte şi de aceea este favorit. Pur şi simplu sutele aduc multe puncte în cont.

Se schimbă totuşi situaţia în clasamentul general acum că Aksel nu mai concurează?

Nu, deoarece eu nu schiez niciodată împotriva altor tipi. Schiez doar pentru mine. La fel la slalom: nu schiez împotriva lui Henrik, cel mult împotriva timpului. Nu este rău când pierd de fiecare dată în faţa aceluiaşi adversar. Căci timpul este etalonul meu. Acolo trebuie să ajung, sau în cel mai bun caz, să fiu mai rapid. Am fost toţi foarte întristaţi de avalanşa de accidentări, inclusiv de cea a lui Aksel. Nu se pune problema că el este adversarul meu. Nu împotriva lui concurez, ci împotriva unui număr virtual. La sfârşit se trage linie, se adună numerele şi cel mai bun primeşte premiul.

Să aruncăm o privire spre Schladming: este Kristoffersen de neînvins sau îţi spui asta doar ca să te motivezi şi să te împingi spre mai bine?

Dacă îmi ies cele mai bune viraje de slalom ale mele, atunci îl pot întrece. Dar pentru moment nu reuşesc să le fac. Pe vremuri era altfel, atunci nu aveam reţineri. Deocamdată Henrik este într-o formă de invidiat. Abia acum înţeleg ce valoare aveau manşele în care schiam şi eram rapid. Nu este ceva de la sine înţeles. Această naturaleţe îmi lipseşte în momentul de faţă. Şi cu toate astea: al doilea, al doilea, primul, al doilea, ieşire, al doilea. Şase slalomuri şi cinci podiumuri – de ce aş sudui?

Care este programul tău în continuare? Vei face drumul în Coreea de Sud ca să participi la proba generală pentru Jocurile Olimpice din Jeongseon?

Ne gândim la asta. Va depinde de cum mă simt şi de câtă putere mă va costa săptămâna această. Nu avem pauză până duminică. Trebuie să ne gândim dacă merită să urcăm în avion lunea imediat următoare. Se pune întrebarea dacă am suficiente resurse pentru asta. Nu are sens dacă ajung bolnav în Coreea (n.r. – ceea ce de fapt s-a întâmplat, dar Marcel s-a îmbolnăvit încă de vinerea trecută şi a ajuns în Coreea la o zi după coechipieri). Sunt pe lista pasagerilor, dar vreau să-mi păstrez opţiunile deschise. Mai am o săptămână până atunci, după care va trebui să deciz care este decizia mai înţeleaptă. Căci dacă socotesc că iau 20 de puncte la super-G – şi asta este deja o estimare foarte optimistă, nu ar fi mai bine să mă concentrez să termin în altă parte primul în loc de al doilea?

O părere la “„Îmi aminteşte uneori de mine”

Comentariile nu sunt permise.