Jansrud, că doar nu vă aşteptaţi la altceva decât un norvegian

Îmi place când se schiază pe teren necunoscut. Lipsa de experienţă la faţa locului şterge o parte a avantajului pe care îl au veteranii circuitului, avantaj care cel puţin în probele de viteză e mult mai mare decât se crede sau se vede din afară. După cum zicea si francezul Blaise Giezendanner, au şi ei, tinerii, şansa de a arăta ce pot. Care şansă nu se lungeşte totuşi la infinit. Veteranii ştiu să citească pârtiile şi traseele mai bine şi mai repede decât aspiranţii, iar după două antrenamente la coborâre ieri şi azi, le va fi mai greu să răzbată din nou dincolo de numerele de start.

Pista din Jeongseon (foto: FIS Alpine)

Şi îmi mai place terenul nou dintr-un motiv. Vin multe impresii din partea sportivilor, care împreună pictează un tablou mai pe înţelesul nostru al muritorilor, deşi nu e în mod obligatoriu necontradictoriu. Aşa că astăzi le voi da lor pe rând cuvântul, iar eu mă voi băga foarte puţin cu pensula peste ei.

Zece ore de zbor cu avionul i-au lăsat pe schiori suficient de adânc în Orient pentru experienţe exotice. Primul şoc l-au avut la hotel. Unde nu există paturi, ci doar saltele!

Următoarea surpriză a reprezentat-o autobuzul. De drumul lung de trei sferturi de oră între hotel şi pistă ştiau deja de acasă.

Pârtia i-a surprins şi ea. Ceea ce a fost surpriză plăcută pentru unii, a reprezentat partea neplăcută pentru alţii. Spre deosebire de chinul cu vremea din Europa, în Coreea e ger. De nins n-a nins convingător, dar când e frig merg tunurile de bubuie (da, nu pot să nu rânjesc). Aşa ca zăpada… să-i las pe ei mai bine.

„Foarte plăcută de schiat, cu priză bună. Un bun teren de joacă”, începe Maxence Muzaton, locul 7 la primul antrenament. Iar Blaise, tânărul pomenit mai sus îl completează: „şi e aşa de bine să schiem la soare. N-am mai prins aşa ceva de când a început anul.” Schiului acesta în condiţii de ilustrată din Alpi i-a dus dorul şi Romed Baumann: „O savoare.” Austriacul a ocupat locul doi la primul antrenament. „Zăpada, suprafaţa, pista, toate se potrivesc stilului meu. Pot să-mi despachetez simţirea şi să schiez cu ea. Încă de la manşele libere din prima zi m-am simţit bine. Nu există nicăieri nici un pic de gheaţă. Pârtia nu este foarte abruptă, şi e drept că lipseşte porţiunea de alunecare pură, dar asta e, curbele numeroase pretind totuşi o tehnică bună. De sus până jos sunt numai valuri.”

Şi dacă tot am pornit cu laudele să continuăm, chiar dacă unele sunt rostite cu jumătate de gură. Ne spune Klaus Kröll: „E destul de okay, dar îmi lipseşte un pic caracterul adevărat de coborâre.” Da, căci este scurtuţă (cam 2 km jumate), diferenţa de nivel e şi ea mică (de la 1370m până la 545m), şi după cum zicea Romed, zona aia în care să înceapă coapsele să ardă nu-i. „Merge tot la vale, curbă după curbă, tempo-ul nu-i foarte ridicat şi nu este nici prea abruptă. Săritorile sunt însă lungi şi înalte. Pe de altă parte ne bucurăm să schiem şi noi pe vreme bună, să avem lumină şi în sfârşit o pistă neaccidentată, după tot ce am adunat în oase în ultimele săptămâni.” Despre traseu îi voi da cuvântul mai târziu. Cele de mai sus le-a rostit deţinătorul unui glob al acestei discipline ieri, după ce terminase pe locul 15. Azi a fost al 31-lea şi poate nu mai este de acord. Căci opiniile diferă desigur în funcţie de rezultatele obţinute pe noua pistă.

Cu o excepţie. Hannes Reichelt a fost ieri doar al 27-lea, şi totuşi nu a cârtit mult. „Ar putea fi un pic mai rapidă, dar nu e rău dacă avem o dată şi o coborâre mai învârtită. La caracter ar trebui să mi se potrivească (n.r. – pentru cei ce au uitat, anii de început ai lui Hannes l-au văzut în special la starturile uriaşelor şi super-uriaşelor). E preparată frumos şi ne mai cruţă corpurile. Am avut un pic probleme cu zăpada, foarte aderentă, şi cu faptul că pista nu-i destul de abruptă. Dar voi ataca mai mult la al doilea antrenament”, promisiune de care s-a ţinut. Astăzi a fost doar al 9-lea. „Încet-încet încept să pricep de unde vine întârzierea. În unele viraje după care trebuie conservată viteza am schiat prea agresiv.”

Asemănările cu zăpada de acasă n-au trecut neobservate de americani, care s-au simţit in corpore ca peştele în iaz. Şi pentru că săritorile de pe care se decolează aşa de frumos nu au încă nume, băieţii de peste ocean, cu mic, cu mare, de la schior la antrenor, au devenit naşi. Deocamdată pentru primele trei săritori: Kimchi Kicker, Sushi Slapper, şi Eggdrop Drop. Denumiri neoficiale desigur, dar n-ar fi prima dată când o poreclă dată în glumă se lipeşte de un loc. Marco Sullivan a dezvăluit reprezentantului agenţiei AP şi de ce a patra este încă nenumită: „Încercăm să adăugăm şi o tuşă culturală traseului.”

Peter Fill, al treilea ieri, al doilea azi, a fost singurul italian mulţumit după prima zi. „Am mai fost aici în 2003 şi 2006 (n.r. – atunci s-au ţinut ultimele etape asiatice, un slalom şi un uriaş dacă îmi amintesc bine). Dar este prima dată când văd această pârtie de coborâre.” Da, a fost creată special pentru Jocurile Olimpice şi tocmai de aceea au băieţii repetiţia generală acum. „Cei care au conceput-o au făcut o treabă bună. Sigur că există lucruri ce ar putea fi ajustate, dar per total e grozavă. Are multe sărituri, multe viraje şi trebuie schiată foarte concentrat pentru a păstra linia.”

Normal că nici lui Kjetil Jansrud nu i-a displăcut. Norvegianul, sper că v-aţi dat seama din titlu, a fost cel mai rapid de două ori. Normal, aş putea spune din nou, mai ales că schiază acum pe schiurile zburătoare ale lui Aksel. Care nu sunt totuşi o garanţie a succesului. Le poartă din Garmisch deja. Acolo nu i-a plăcut totuşi starea pistei la fel de mult. „Îmi place mult pârtia. Altfel decât cele pe care schiem de obicei. Nu la fel de dificilă, un pic mai scurtă, mai lentă, dar îţi dă un sentiment brutal de frumos. Sărituri mari, teren variat. Să sperăm că este frumoasă şi la televizor, căci pentru Jocurile Olimpice este important să arate spectaculos. În mod normal îmi place mai mult atunci când există un pasaj tehnic şi unul de alunecare, dar m-am simţit bine.”

Kjetil şi-a completat impresiile astăzi. „Sunt un pic nerăbdător şi dornic să repet prestaţiile, dar în acelaşi timp sunt relaxat. În cursă primeşti exact ce meriţi. Sigur, este un pic păcat atunci când mergi bine la antrenamente şi greşeşti când contează. Aici greşelile vor atârna mai greu. Este o coborâre mai lentă decât media. Dar totuşi trebuie să munceşti de sus până jos şi să schiezi frumos. Zăpada agresivă seamănă cu cea americană şi asta mi se potriveşte.” Şi că tot pomeni Kjetil zăpada americană, a mai zis ceva, ce spusesera şi ceilalţi, semn că e un lucru important pentru ei. „Pârtia este într-o stare foarte bună. Probabil cea mai bună de la cursele din Beaver Creek şi Lake Louise. Venim din Europa, unde am avut multe greutăţi şi vreme rea, unde a trebuit tot timpul să luptăm cu ceaţa sau ploaia. Aici e soare, frig şi iarnă adevărată, ceea ce ne bucură pe toţi.”

Mulţi dintre băieţii lenţi au uitat însă de această bucurie. Marea lor majoritatea a pus întârzierea pe seama simplităţii pistei, dar şi a traseului. „Foarte uşor” l-a etichetat Guillermo Fayed (17 ieri, 11 cu o poartă sărită astăzi). „Fără capcane.” Adrien Theaux (21 ieri, 15 astăzi) a plusat: „ultra uşor.” Şi tot aşa.

Dar nimeni nu l-a întrecut în vehemenţa criticilor pe Christof Innerhofer: „Din păcate nu sunt deloc euforic. La punctele de măsurare a vitezei schiem cu 96 km/oră. Asta arată mai mult a slalom uriaş decât a coborâre. Coborârea e coborâre şi pe ea se schiază cu viteze între 130 şi 160 de km/oră. Aici prindem poate sus 110, iar de la jumătate încolo mergem numai sub 100. Găsesc că e păcat. Suntem aşa lenţi că nu mai e nevoie să se dea reluările cu încetinitorul.”

„Este păcat şi că pentru privitori diferenţele sunt vizibile doar la timpi şi nu la cum s-a schiat, fiindcă pur şi simplu nu este nimic dificil aici. Avem nevoie şi de un pic de acţiune, altfel nu putem s-o numim coborâre, ci doar cursă FIS. E plictisitor. Nu e nici un pic de divertisment. Iar dacă x milioane de oameni vor sta în faţa televizorului şi se vor plictisi, vom avea şi noi o problemă.”

„Schiorii care merg finuţ sunt primii, şi ceilalţi încasează ditamai întârzierea. Sigur că pot schimba setup-ul ca să avansez câteva locuri. Termin al zecelea şi ce câştig?” Ni-l mai amintim încă în Santa Caterina, supererou schiind cu poarta agăţată de cască/ochelari. Aceea a fost cursă ce l-a cucerit. Iar dacă în Coreea nu a găsit ce şi-a dorit, poate oricând să dea sfaturi. „Lipseşte viteza de bază, iar zăpada prinde brutal. Ai nevoie de gheaţă şi atunci poate că mergi cu cinci secunde mai repede, ceea ce ar reprezenta într-adevăr o diferenţă. Dar cu zăpada asta aderentă, eşti foarte lent.”

Tot la micile diferenţe de condiţii s-a referit şi Klaus Kröll când a vorbit de traseu. Aprecierile lui consideră un alt aspect. „Sigur că traseul poate fi marcat mai spectaculos. Însă până la urmă nu ştim care vor fi condiţiile la Jocurile Olimpice. Dacă va fi mai cald şi stingem lumina, cu toate valurile şi trecerile dintre ele, pârtia va arăta cu totul altfel.” Căci de fapt şi pista din Santa Caterina e una de fete şi cu o preparare dură îi scutură pe băieţi de le merg fulgii.

Şi Hannes Reichelt crede că „o trasare bună a porţilor la JO, poate face coborârea mai atractivă decât acum.” Austriacul scăpat întreg ca prin urechile acului la cursa de pe Streif, a luat şi apărarea juriului. „Cred că este dificil să găseşti un traseu pe o coborâre nouă care să îi împingă pe schiori la limită. Iar noi trebuie sa putem schia oricum, şi pe traseu învârtit, şi pe unul rapid.”
Părerile n-au fost toate fie pro, fie contra. Vincent Kriechmayr (10 ieri, 12 azi) a punctat cu cap: „Nu este dificil. Dar este dificil să fii rapid. Iar dacă schiezi la limită atunci se mai poate întâmpla să faci greşeli. Aici, chiar şi o greşeală mică e posibil să fie fatală (n.r. – pentru timpul final). Rămâne totuşi o coborâre, chiar dacă una mai altfel. Eu unul nu o pot critica, chit că nu este abruptă. Are un singur lucru: schimbări de pantă şi astea o fac interesantă pentru telespectatori.”

Otmar Striedinger (24 ieri, 28 azi) a păstrat şi el o oarecare neutralitate în aprecieri. „Terenul ar trebui să-mi placă, însă pe zăpada asta este foarte uşor să schiezi. Este deosebit de aderentă şi agresivă, şi atunci nu ai nevoie de multă putere pentru a întoarce în viraje. Mi-ar plăcea mai mult dacă pista ar fi mai tare. Cu traseul curent este greu să o scoţi la capăt.”

Aceleaşi impresii, dar din perspectiva schiorului care nu se simte confortabil la viteze mari, le primim şi de la Marcel Hirscher. Austriacul a ajuns în Coreea la o zi după restul echipei, din cauza răcelii puternice cu care s-a trezit pe cap – deşi mai corect ar fi în cap – înainte de Garmisch. Participarea lui este restrânsă la super-G-ul de duminică, dar pentru a cunoaşte terenul şi a-şi mări şansele la puncte, a luat startul şi la antrenamente. În prima zi cu foarte puţin succes – ultimul loc cu peste şapte secunde întârziere, în a doua cu o idee mai mult, reducând handicapul la patru secunde.

„Aici e nevoie de abilităţi cu care să te foloseşti de fiecare fleac pentru a-ţi lua elan. Că altfel pista nu e abrupă şi nu are nici un zid. Cu lungimi pe la 50 de metri, săritorile sunt mai degrabă mari, iar eu nu sunt cel mai învăţat în acest domeniu. Aşa că asta sigur nu este o coborâre pe aş putea fi rapid.”

Întârzierea mare a primei zile a pus-o pe seama oboselii şi jetlag-ului. Ajunsese doar cu o zi în urmă în Coreea. „A fost o cursă ameţită, si mi-am asumat un risc atunci când am decis să iau startul la antrenament. Am schiat mai mult sau mai puţin în pijamale şi am sperat să nu fie ceva prea rapid. E destul de sălbatică. N-am deloc experienţă şi trebuie să încerc să mă împac cu cele şapte secunde şi să spun că asta a fost tot ce am putut eu să obţin. Trebuie să tatonez puţin câte puţin. Viteza ar fi ok chiar şi pentru mine ca slalomist. Dar săritorile sunt cât se poate de departe de normalitate.”

Noi ştim că participarea lui aici e un pic de strategie pentru câştigarea globului. El însă ne zice că nu, e pentru 2018. „E singura şansă pe care o avem pentru a încerca pârtia şi asta îmi va prinde bine peste doi ani, când voi schia la combinata olimpică.

Pentru concluzii îi dau din nou cuvântul lui Kjetil, care e reprezentantul oficial al schiorilor în această săptămână: „50 la sută spun că le place, 50 la sută spun că nu. 50 la sută sunt mulţumiţi de tot ce este pe traseu, 50 la sută zic că săritorile merg prea departe. E drept că suntem un pic la limită, căci toate sunt lungi. Totuşi nu cred că ne ameninţă siguranţa. Însă trebuie să respect şi părerile diferite şi să le transmit mai departe, juriului şi antrenorilor.”

Am ajuns astfel aproape de finalul acestei relatări şi ne putem destinde un pic. Or fi ele Jocurile Olimpice de iarnă în Coreea, dar asta nu înseamnă că ar fi mulţi coreeni care să priceapă ceva din schi. Totuşi, acesta fiind primul test preolimpic, ziarele s-au grăbit să trimită jurnalişti care să observe şi noteze tot.

„Cum a fost cursa dumneavoastră?” i-au întrebat ei azi pe schiorii care terminaseră antrenamentul. Unii repetând-o chiar şi după ce schiorii au explicat răbdători că ceea ce urmăresc ei nu e cursă, ci antrenament oficial. Jansrud s-a amuzat şi el aflând că este „jucător de schi”. A încercat să le răspundă profesionist la întrebări. Dar „nu cred că au înţeles prea multe. De cum am folosit un termen tehnic, precum pasaj de alunecare, au început să clipească miraţi.”

Nu numai pe schiori i-au intervievat coreenii, ci şi pe reporterii europeni. Aici interesul a fost reciproc. Elveţienii l-au agăţat pe un băiat tinerel, Choi pe numele său, reporter sportiv la cel mai mare şi mai vechi cotidian coreean. Specializat pe baseball, volei şi politica sportului, Choi a primit în ianuarie şi însărcinarea de a acoperi schiul. S-a pregătit conştiincios, învăţând care sunt disciplinele componente şi regulile de desfăşurare. Bun, şi cunoaşte vreun schior? „Marcel, Marcel, Marcel… Hirscher!” i-a venit până la urmă numele pe limbă. Şi cum de-l cunoaşte? Păi a văzut pe Internet întâmplarea cu drona ce aproape i-a căzut în cap. Internetul este baza informării sale, curse încă nu a văzut.

După cum ne aşteptăm, cronicile de schi nu şi-au făcut până acum loc în paginile ziarului. Ca să se întâmple asta, ar trebui să apară un schior coreean bun, povesteşte Choi. Săptămâna aceasta însă devine şi el important pentru ziar, şi primeşte o pagină întreagă pentru cronici şi interviuri. E bucuros tare că schiorilor şi presei străine le place pârtia lor. Din vorbă în vorbă discuţia ajunge şi la Lindsey Vonn şi aici i se aprind ochii de fericire. Da, da, da „Lindsey e faimoasă în Coreea!” Elveţienii sunt un pic şocaţi. De unde până unde? „Golful este foarte popular şi o cunoaştem de când era împreună cu Tiger Woods. Şi este şi foarte atrăgătoare. Între timp am început să scriem şi despre recordurile ei.”

Choi este foarte încântat de prima lui incursiune pe tărâm schioristic, chiar dacă e limitată la privitul de pe uscat. Nu ar vrea să încerce nişte schiuri, îl întreabă amabil colegii elveţieni? „Arată foarte periculos”, refuză el râzând. „Ar trebui să exersez mult.”

Închei aici cu speranţa că v-am oferit ceva interesant de citit cu ochii cârpiţi de somn la trezirea pentru a vedea cursa live. Eurosport 1 o transmite de la 4:45, cu o reluare la 7:15 şi încă una la 8:15 pe Eurosport 2.

Iar dacă aţi terminat de citit şi cursa încă nu a început, vă puteţi juca pe videoul cu vedere la 360° filmat pe pârtia coreeană.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s