Pe scurt: vedem Cupa Mondială şi ţinem pumnii copiilor noştri. Voi începe cu ei.
Astă seară în Lillehammer se deschid întrecerile Jocurilor Olimpice de iarnă pentru Tineret. Concursurile încep mâine, noi suntem ca de obicei interesaţi de schi alpin, ceea ce nu înseamnă că dacă vine vreo medalie de la alţi schiori voi păstra tăcerea. La schi alpin ne vor reprezenta Alexandru Ştefănescu şi Iulia Boier. Ţară fără importanţă în schiul alpin fiind, cota ne este tăiată pe măsură: unul şi una. Amândoi s-au pregătit pentru aceste întreceri nu numai la antrenamente, ci şi în competiții care să le ofere şansa unui număr de start mai bun. Cel puţin mâine, la super-uriaş, o vor primi. Alex are numărul 36 din 56 de concurenţi înscrişi, Iulia porneşte a 32-a din 45 de tinere schioare.
Iulia Boier concurează sporadic de doi ani în concursuri FIS. Până acum nu a reuşit să se ridice deasupra nivelului mediu al schiului românesc, dar a avut izbucniri promiţătoare de câte o manşă. Cele mai bune rezultate sunt la super-uriaş, deşi este o disciplină pentru care e aproape imposibil să se antreneze în ţară.
Cu Alexandru Ştefănescu este o cu totul altă poveste. Bucureşteanul imigrat în Azuga, cu familie cu tot, de hatârul pasiunii puştiului pentru schi, mi-a atras deja atenţia în urmă cu câţiva ani, când a schimbat tiparul rezultatelor româneşti în concursurile de schi alpin, reducând întârzierea la un interval rezonabil la aşa numitele Campionate Mondiale de Copii: cursa La Scara din Val d’Isere, răplătită cu o comoară de ciocolată. După o campanie bine gândită în acest sezon, Alex a reuşit cele mai bune rezultate la super-uriaş. Două concursuri cu întârzieri bine ţinute în frâu, de patru secunde şi jumătate, respectiv cinci, lasă loc speranţelor apropierii de lumea bună a schiului. Punctajul cel mai bun îl are în schimb la slalom, unde după turneele vestice în care a făcut cunoştinţă cu nivelul la care schiază naţiunile mari, a participat şi la nişte curse strategice în Bulgaria, pentru scăderea punctelor. I-ar putea fi de ajutor vinerea viitoare.
Până atunci iată cum arată programul întrecerilor olimpice ale tineretului:
- sâmbătă, 13 februarie, ambele super-G-uri – feminin la 11:30, masculin la 13:00
- duminică, 14 februarie, ambele combinate alpine – feminin la 11:00 şi 14:45, masculin la 12:00 şi 15:30
- marţi, 16 februarie, slalomul uriaş feminin, la 11:00 şi 13:30
- miercuri, 17 februarie, slalomul uriaş masculin, la 11:00 şi 13:30
- joi, 18 februarie, slalomul feminin, la 11:00 şi 13:30
- vineri, 19 februarie, slalomul masculin, la 11:00 şi 13:30
N-am găsit nici o televiziune care să transmită cursele de la YOG. Dacă aflaţi altceva, înduraţi-vă şi de ceilalţi cititori ai blogului şi anunţaţi unde şi ce se vede.
Baftă şi curaj, copii!
***
Trecem la Cupa Mondială. Slalom uriaş după slalom uriaş au căzut sub secera fierbinte a temperaturilor ridicate. De fapt au fost doar două anulări, dar cum au trecut aproape două luni de la ultima etapă, pauza pare uriaşă, iar pentru băieţi e ca şi cum ar începe un nou sezon. De data aceasta se pare că vom avea într-adevăr o cursă.
Japonia găzduieşte din nou după zece ani etape din Cupa Mondială. Staţiunea Naeba este prima care a apărut în calendarul Cupei Mondiale, în 1973 sau pe-acolo. Dar după o repetare doi ani mai târziu japonezii au prezentat lumii întregi alte staţiuni.
În Naeba a nins acum două zile tot ce n-a nins iarna asta seacă prin alte părţi ale lumii. Cu un metru de zăpadă nouă, antrenamentele au fost imposibile, aşa că băieţii au împânzit facebook-ul cu video-uri de la o ieşire prin pulver.
Marcel Hirscher a profitat şi s-a odihnit. Cară cu el în continuare răceala ce l-a atacat înainte de Garmisch, dar cum nu l-a împiedicat în Jeongseon să scoată un loc 7 la super-G, n-ar trebui să-l pună în dezavantaj nici în Naeba. Întrebarea pe care mi-o pun şi or mai fi şi alţi curioşi asemenea mie, este dacă Marcel şi-a putut păstra forma exceptională din decembrie, când a câştigat trei uriaşe consecutive.
Pe Ted Ligety nu-l căutaţi pe liste, căci din păcate americanul e accidentat de câteva săptămâni. Ligamentele încrucişate, bată-le vina.
Întrebarea slalomului e mai uşoară. Va continua Henrik Kristoffersen teribila-i dominaţie? Înclin să cred că da.
***
Fetele fac escală în Elveţia. E prima escală, ţara cantoanelor urmând a găzdui şi finalele acestui sezon, ca repetiţie generală pentru Campionatele Mondiale din St. Moritz, de la anul.
Prima zi e rezervată coborârii, urmată duminică de o combinată constând dintr-o coborâre şi un slalom. Luni se reia slalomul anulat în Maribor, slalom pe care speră să-l câştige… Mikaela Shiffrin! Americanca a ales această etapă pentru revenirea de după accidentarea suferită în Åre.
Pista de coborâre este una concepută în urma cu trei ani şi inaugurată în 2014, la prima cursă de top5 a lui Edit Miklos. Lindsey Vonn n-a fost prezentă atunci, deci va concura în premieră pe ea, oferind adversarelor oportunitatea rară de a o întrece din cauza acestui handicap.
La antrenamente au întrecut-o multe oponente! Primul antrenament a fost câştigat de Lara Gut, al doilea de Fabienne Suter, urmată din nou de Lara. Să fie la mijloc codiţa avantajului de acasă? Ne vom lămuri în curând.
Iată şi programul complet al acestui sfârşit-început de săptămână:
- sâmbătă, 13 februarie, slalomul uriaş masculin, 3:00, respectiv 6:00:
- 2:55 live pe Eurosport 1 (manşa 1)
- 4:01 pe Eurosport 2 (manşa 1)
- 4:59 pe Eurosport 1 (manşa 1)
- 5:50 live pe Eurosport 1 (manşa 2)
- 9:02 pe Eurosport 2 (manşa 2)
- 10:30 pe Eurosport 1 (manşa 2)
- 15.01 – 8:45 pe Eurosport 2 (manşa 2)
- 15.01 – 9:30 pe Eurosport 1 (manşa 2)
- 17.01 – 7:00 pe Eurosport 2 (manşa 2)
- sâmbătă, 13 februarie, coborârea feminină,
11:30amânată pentru 14 februarie:- 11:20 live pe Eurosport 1
- duminică, 14 februarie, slalomul masculin, 3:00, respectiv 6:00:
- 2:50 live pe Eurosport 1 (manşa 1)
- 4:00 pe Eurosport 2 (manşa 1)
- 5:00 pe Eurosport 1 (manşa 1)
- 5:45 live pe Eurosport 1 (manşa 2)
- 7:15 pe Eurosport 2 (manşa 2)
- 10:15 pe Eurosport 1 (manşa 2)
- 17.01 – 7:45 pe Eurosport 2 (manşa 2)
- 17.01 – 15:00 pe Eurosport 2 (manşa 2)
- 18.01 – 1:00 pe Eurosport 1 (manşa 2)
- duminică, 14 februrarie, combinata feminină,
11:30, respectiv 14:30anulată definitiv: - duminică, 14 februrarie, coborârea feminină, 11:30:
- 11:15 live pe Eurosport 1
- 15.01 – 4:00 pe Eurosport 2
- 15.01 – 4:30 pe Eurosport 2
- 15.01 – 6:00 pe Eurosport 1
- 15.01 – 6:45 pe Eurosport 1
- luni, 15 februarie, slalomul feminin, 11:00, respectiv 14:00.
- 10:45 live pe Eurosport 1 (manşa 1)
- 13:00 pe Eurosport 1 (manşa 1)
- 13:45 live pe Eurosport 1 (manşa 2)
- 23:15 pe Eurosport 2 (manşa 2)
- 16.01 – 4:00 pe Eurosport 1 (manşa 2)
- 16.01 – 8:30 pe Eurosport 2 (manşa 2)
- 16.01 – 9:30 pe Eurosport 1 (manşa 1)
- 16.01 – 15:00 pe Eurosport 2 (manşa 2)
- 16.01 – 17:30 pe Eurosport 2 (manşa 1)
- 16.01 – 18:15 pe Eurosport 2 (manşa 2)
- 16.01 – 22:30 pe Eurosport 2 (manşa 2)
- 17.01 – 4:30 pe Eurosport 1 (manşa 1)
- 17.01 – 5:00 pe Eurosport 1 (manşa 2)
- 17.01 – 8:30 pe Eurosport 1 (manşa 2)
- 17.01 – 11:00 pe Eurosport 1 (manşa 2)
- 17.01 – 12:00 pe Eurosport 2 (manşa 2)
- 17.01 – 15:45 pe Eurosport 2 (manşa 2)
- 18.01 – 1:30 pe Eurosport 1 (manşa 2)
- 18.01 – 6:00 pe Eurosport 2 (manşa 1)
- 18.01 – 6:45 pe Eurosport 2 (manşa 2)
- 18.01 – 9:30 pe Eurosport 2 (manşa 1)
- 18.01 – 11:00 pe Eurosport 2 (manşa 2)
Vizionare plăcută!