Învingători în lupta cu ei înşişi


Duminică a fost o zi bună pentru tinerii noştri schiori olimpici. Evaluarea depinde desigur de contextul în care o facem. Pentru noi, contextul corect ar trebui să fie întotdeauna cel românesc. Copiii care ne reprezintă la Jocurile Olimpice de iarnă ale Tineretului sunt cei mai buni în ţară. Dacă au ajuns fruntaşi în România, este clar că sunt pregătiţi de cei mai buni tehnicieni din ţară. Şi chiar dacă la aşezarea lor alături de colegii aparţinători naţiunilor cu o tradiţie solidă în spate tinerii noştri ies în dezavantaj, asta nu înseamnă că performanţele lor nu sunt meritorii sau că n-ar avea valoare.

Conjuncturile recente din Cupa Mondială i-au pus pe Marcel Hirscher şi Lindsey Vonn, liderii întrecerii de anduranţă a schiului alpin în faţa eternei întrebări a rivalităţii din sport. Jurnaliştii au fost interesaţi după accidentarea lui Aksel Lund Svindal cum Continuă lectura