Alexis Pinturault câştigă primul glob, Thomas Mermillod-Blondin se însoară

S-a spus şi s-a crezut – inclusiv de către protagonişti – că totul e jucat şi va fi o cursă a viteziştilor. Sfindând şansa, Alexis Pinturault a făcut coborârea carierei, luând tot potul, victoria de etapă şi globul de cristal al combinatei alpine. Timpul său, 2’13”29, a fost suficient de îndepărtat de cei ai adversarilor, pentru ca toată lumea să se plece cu respect în faţa reînnoitului campion al disciplinei schiorilor compleţi. Pintu este de fapt reprezentantul tehnicienilor în această întrecere. Cel al viteziştilor, italianul Dominik Paris (+0”27) a ocupt treapta a doua, în vreme ce singurul căruia i se poate aplica eticheta de completitudine, Thomas Mermillod-Blondin (+0”57), s-a mulţumit doar cu locul 3. Apoi a cerut-o în căsătorie pe partenera lui de viaţă, asistat de fiul lor şi îngenunchind cu chiar pe podium.

© T. Guillot / DL

Rămăsesem cu povestea după prima manşă, în care un slalom foarte uşor întorsese sorţii în favoarea viteziştilor, care arătaseră şi ei a schiori adevăraţi pe schiurile cele scurte. Manşele fuseseră inversate din cauza iernii ce tocmai dăduse o raită prin Chamonix. Doar rocada din program nu a rezolvat singură problema. În partea de sus a traseului erau încă 30 de cm de zăpadă nouă. Imposibil de curăţat traseul până la ora 14:00 (locală), când ar fi trebuit să înceapă coborârea. Au amânat începerea ei cu o oră. Apoi au mutat startul mai jos. La 14:55 totul era gata. Chiar înainte să se dea drumul deschizătorilor, a leşinat cineva pe pârtie. O nouă amânare şi deja au început să planeze îndoieli. Se mai poate ţine cursa? Se calificaseră 52 de schiori, manşa dura un minut şi jumătate, iar ziua se îndrepta grăbită spre amurg.

Din fericire n-au mai apărut alte obstacole. Omul a fost evacuat, iar la 15:15 Cyprien Sarrazin, francezul debutant ce terminase slalomul pe locul 30 a putut pleca pe traseu. Impresia că balanţa se va înclina în favoarea viteziştilor a fost accentuată de întâmplările de pe traseu.

Fără curbele dificile din partea superioară, pârtia a rămas un ciot de coborâre, ce a putut fi parcurs de la start la finiş în schuss. Cursă nedemnă de Cupa Mondială, a concluzionat Hans Knauss, expertul austriac ce nu se teme nici de pârtii, nici de vorbele oneste şi grele. Ar fi greşit să ne imaginăm că sarcina a devenit mai uşoară pentru slalomişti. Dimpotrivă, ei ar fi preferat nişte viraje mai strânse şi un pic de tehnică. În pasajele de alunecare curată nu au nici o şansă în faţa coborâtorilor. Departajarea s-a făcut la început clar. Coborâtor? În faţă. Slalomist? La coadă. Peter Fill? Pe primul loc.

Italianul (12 / +2”25) a rezistat la panoul de onoare timp de nouă concurenţi. L-a gonit Aleksander Aamodt Kilde (11 / +2”16) cu toate că fusese cu 6 zecimi mai lent. L-a ajutat slalomul mult mai bun. Adrien Théaux (7 / +1″35) l-a înlocuit apoi pe norvegian cu o lecţie de schi pe Kandahar-ul şamonard. Am zis că se poate merge în schuss? În schuss a mers de sus până jos. S-a văzut că ştie pârtia pe dinafară, aşa cum e obligat orice francez s-o ştie.

Ne-am fi aşteptat ca măcar Théaux să ia apărarea pistei de acasă, dar Adrien este coborâtor înainte de a fi francez. „E drept că a fost mult de muncă în partea superioară, dar e păcat că s-a pornit atât de jos. Asta n-a fost coborâre.”

Când ai 8 zecimi avantaj, te gândeşti că ai asigurată o şedere lungă la panoul de onoare. Te gândeşti greşit, i-a zis Kjetul Jansrud (5 / +0”72), chit că a intrat în ultimul viraj pe o linie mai largă decât a celorlalţi. Stătuse mai compact pe schiuri şi nu se ridicase nici la săritură şi nici în al abordarea virajelor cu raza mai mică. Norvegianul nu numai că l-a întrecut pe Théaux, ci i-a detronat şi timpul manşei lui Peter Fill.

Nu neapărat pentru că italianul ar fi mers mai prost. Dar aşa cum se întâmplă la unele coborâri, pista a devenit tot mai rapidă pe măsură ce au şlefuit-o coborâtorii. Explicaţia mai exactă ne-o dă Valentin Giraud-Moine, unul din băieţii gazdelor: „la început pista a fost acoperită de un strat subţire de zăpadă proaspătă, ce a încetinit mult schiurile.”

Kjetil Jansrud s-a bazat pe asta. „Se ştie că la ora asta pista devine mai rapidă.” Totuşi el n-a fost suficient de rapid. Riccardo Tonetti i-a oferit măsura cursei sale. Slalomistul italian (8 / +1”79) a rămas în urmă, conform aşteptărilor, dar a pierdut doar o secundă şi o zecime la coborâre. Pintu avea una şi şapte zecimi în faţa lui Kjetil. „Scurtarea coborârii m-a defavorizat, căci acumulasem o întârziere prea mare la slalom. Sunt dezamăgit, dar trebuie să accept.”

Cred că acceptase deja înainte să schieze cei mai buni „slalomişti” ai combinatei. Carlo Janka (6 / +0”89) i-a dat un pic de speranţe cu startul mai prost. A pierdut jumătate de secundă pe prima jumătate, dar apoi a recuperat parţial, parcă spunându-i lui Kjetil, vezi, n-ai mers destul de bine. Acelaşi lucru i l-a spus şi Dominik Paris când i-a doborât recordul manşei. Cu avantajul de la slalom, italianul specialist al coborârii din Chamonix a preluat mulţumit conducerea, cochetând cu ideea primului glob. Avea nevoie pentru aceasta de un ajutor colegial care să-l împingă pe Kjetil la două poziţii distanţă.

Ivica Kostelic (9 / +2”02) nu a avut cum să i-l dea. Croatul s-a despărţit totuşi frumos de Chamonix, cu un ultim rezultat de top 10, într-un sezon în care nimic n-a mers din cauza durerilor. Victor Muffat-Jeandet (4 / +0”69) a fost îndatoritor şi cu o coborâre bună şi solidă, i-a despărţit pe cei doi vitezişti din fruntea clasamentului. Cel final al disciplinei îl avea în acest moment pe Dome în frunte, urmat de Kjetil şi de Victor.

Sus mai erau doi concurenţi. Thomas Mermillod-Blondin n-a fost în forma vieţii la această cursă. Căzuse în Jeongseon şi încă mai resimte urmările. Nu mai schiase de la căzătură, iar antrenorii nu l-au forţat să ia startul chiar dacă ştiau că este unul din lozurile norocoase pentru cursa de pe teren propriu. „Abia poate să meargă”, au explicat ei situaţia incertă a singurului all-arounder de la start. Dar Millod a fost un om cu un plan. Plan gândit hăt, de astă vară, pe când era departe de casă, la cantonament în Chile. Plan pe care nu-l putea pune în aplicare dacă venea la cursă doar ca spectator. Aşa că a schiat. „A fost extraordinar”, s-au entuziasmat antrenorii.

A plecat cu 9 zecimi avantaj şi deşi acesta s-a micşorat, a rămas pe verde la toţi intermediarii. S-a fâstâcit la ultima curbă. A luat-o mai larg şi a pierdut încă 4 zecimi. S-a bucurat nespus. Avea podiumul asigurat, ba chiar în configuraţia provizorie a clasamentului final, el era campionul şi-l ajutase şi pe Kjetil să urce înapoi deasupra lui Dominik. Iar planul lui se conturase deja în cel mai bun scenariu.

„Bineînţeles că am premeditat lovitura. Încă din Chile am fixat data pentru cursa din Chamonix. Mi-am zis că de ce nu? După ce am căzut în Coreea, planul s-a îndepărtat de ideal. Antrenamentele ratate mi-au tăiat şi ele din speranţe. Acum două zile îmi făceam analizele la Annemasse. Nu credeam că voi putea lua startul. Dar azi dimineaţă am simţit că trebuie să schiez. Am luat inelul cu mine şi am strâns din dinţi.”

Nu i-a făcut cererea imediat. A aşteptat festivitatea florilor, premierea care se ţine chiar pe stadion. Prezentatorul i-a dat cuvântul: „cred că Thomas vrea să mai anunţe ceva. Jack, feciorul era deja cu el pe podium. Millod a îngenuncheat, a scos verigheta din buzunar şi a cerut-o pe Cécile în căsătorie. Ea nu se aşteptase. A izbucnit în lacrimi, a alergat în braţele lui şi a zis da. Mai discret, în primul rând din tribune, şi-au şters lacrimile şi Françoise şi Cathrine, mamele celor doi.

© T. Guillot / DL

„Nu voi uita niciodată ziua aceasta”, a adăugat Thomas la interviuri.

Înainte să trec la următoarea poveste de telenovelă, voi pune cursa pe fast-forward. La combinate nu se califică doar primii 30 de schiori ai primei manşe. Amestecaţi fiind, slalomişti şi coborâtori la un loc, toţi cei care trec linia de sosire au dreptul să ia startul şi la manşa a doua. Primii 30 în ordinea inversă clasării, restul exact conform locurilor ocupate la pauză. După ce a coborât Pinturault, cursa a continuat cu cei mai puţin pricepuţi sau cu mai multe ratări la slalom.

Pe locul 39 terminase un alt francez, unul din generaţia nouă şi cutezătoare. Blaise Giezendanner se făcuse remarcat deja în Coreea cu locul 8 la foarte dificilul super-uriaş. Totuşi nu cred că se aşteptase cineva la isprava din Chamonix. Nu ştiu cum a schiat, a pornit prea târziu ca să mai aibă cursa televizată. Dar a vrăjit ceva la schiuri şi i-au mâncat jăratec. O secundă şi două zecimi a arătat cronometrul la diferenţa dintre el şi Dominik Paris, cel mai bun coborâtor de până atunci. O secundă şi două zecimi! A avansat 29 de poziţii în clasament.

„Am ştiut să profit de condiţii. Nu cred că voi putea pune şi mâine o secundă-şi între mine şi Paris. E al doilea top 10 consecutiv, dar nu mă ambalez încă. Atunci când schiezi acasă îţi vine să rupi tot. Trebuie totuşi să ai grijă să nu exagerezi cu elanul. După ce s-a inversat programul mi-a trecut prin cap ideea să renunţ la combinată.”

N-a fost singurul care a gândit aşa. Hannes Reichelt, Beat Feuz şi Steven Nyman s-au retras după ce au aflat că trebuie să înceapă cu slalomul. Ordinea inversă măreşte avantajul pe care îl au de obicei slalomiştii. După cum spunea Romed Baumann: „Începerea cu slalomul n-a fost un dezavantaj pentru mine. Dar a fost sigur un avantaj pentru Muffat-Jeandet şi Pinturault. Dacă schiam la început coborârea, nu cred că terminau între primii 30 şi ar fi avut numere proaste de start.”

Victor şi Alexis au ţinut totuşi să-l contrazică pe precedentul campion al combinatei din Chamonix (în 2012). Amândoi au avut la coborâre timpi de top30. Mai mult, Pintu a fost mai rapid decât Baumann însuşi, căci aşa e soarta. Ironizează declaraţiile făcute la cald şi în necunoştinţă de viitor.

Alexis Pinturault este un subiect delicat. Talentat încă din juniorat şi la probele tehnice şi la cele de viteză, extrem de muncitor, cu ambiţia atingând cerul, francezul are toate calităţile care să-l facă de neînvins într-o Cupă Mondială în care duelurile se dau între specialişti în două discipline. Îl aştept de atât de mult timp să răzbească pe Everestul schiului alpin încât m-am săturat să-l mai anunţ printre favoriţii la marele glob. N-am înţeles ce-l trage în urmă până n-am început să-i urmăresc toate vorbele publice pe site-ul francez de schi alpin.

Pintu consumă enorm de multă energie cu supărările. Şi se supără pe toţi şi toate. Pe cei de la Rossignol pentru că-s fraţi cu Atomicii şi păstrează schiurile mai bune pentru Marcel. Pe numărul lui de start mai prost decât al altora. Pe condiţiile în care a făcut antrenamente, complet diferite de cele găsite pe pârtie. Pe rezultatele care nu corespund ştiinţei lui de schi.

Ştiinţei nu corespund, însă nu doar ştiinţa câştigă curse. Chiar şi în Chamonix a irosit pauza cu proteste împotriva slalomului prea uşor, ce l-a avantajat pe Jansrud, care urma să aibă o sarcină foarte uşoară în a-l învinge în urma coborârii. Unii schiorii transformă furia în combustibil şi atacă cu mai mult elan. Pintu nu e aşa. Cred că în gând se ceartă cu alţii mult timp după eşecuri. La rece, simte că enervările îi sunt contraproductive. „Furia de după slalom nu m-a ajutat neapărat.” Cumva simte şi ce îl ajută. „Am reuşit să rămân concentrat.” Dar rareori reuşeşte să treacă peste natura lui cârcotaşă. „Am avut motive de enervare, dar ştiam că victoria este încă posibilă. Trebuia să fac o coborâre enormă şi să îmi asum toate riscurile. Am atacat linia la maximum şi am reuşit să rămân activ pe schimbările de pantă. În cabina de start eram lider al primei manşe şi aveam şi globul combinatei în batistă, însă trebuia să ma lansez pe un traseu ce nu mă avantaja. Mă bucur că am reuşit să gestionez cum trebuie situaţia.”

Când va opri războiul cu universul ce conspiră împotriva lui şi se va concentra, ca de această dată, doar asupra sarcinii aflate în faţă, Pinturault va deveni în sfârşit schiorul care poate fi. Practic imbatabil pentru schiorii de trei sferturi, ca Marcel sau Aksel. Din păcate pentru el, deocamdată nu se întrevede nici măcar umbra unui armistiţiu la orizont.

Dar şi aşa, războinic neostoit, Pintu a reuşit să câştige primul lui glob de cristal. Îl va primi abia la finalele din St. Moritz. Până atunci, francezii l-au onorat cu un glob de ciocolată albă. Conştient că un glob decernat după 3 etape nu se compară cu nici unul din disciplinile mai frecvente, Alexis a subliniat, cu justeţe de această dată: „Este un glob mai uşor de obţinut decât celelalte, căci sunt puţine curse. Dar câştigarea lui recompensează şi cei trei ani dinainte în care am câştigat proba fără să primesc un trofeu.”

Ivica Kostelic câştigase ultimul trofeu acordat combinatei, în 2012. După aceea au rămas în calendar doar etapele din Wengen şi Kitzbühel şi trofeul nu s-a mai decernat. Pintu se înşeală însă când se vede învingător în toţi cei trei ani fără glob. În 2013 a câştigat la egalitate cu Ivica, în 2014 la egalitate cu Ted Ligety, însă anul trecut a trebuit să se încline în faţa lui Carlo Janka.

Nu mai contează. Anul acesta a învins meritat. A făcut cea mai bună coborâre a carierei, depăşind, după cum ziceam, inclusiv coborâtori cu palmares la mână. N-a fost uşor pentru nimeni. Pentru Pintu cel luptător cu demonii interiori cu atât mai puţin. Dar a învins tot: sorţii împotrivă, lipsa de experienţă la alunecarea pură, şi cel mai important, pe sine însuşi.

Tragem linie şi numărăm feţele fericite pe lângă Pintu. Victor Muffat-Jeandet s-a bucurat sincer pentru colegii săi, dar mai ales pentru cel căruia i-a facilitat cu zecimea lipsă planul pus la cale astă vară. „Îi datoram oricum sutimile lui Millod, din Kitzbühel, când l-am întrecut eu cu puţin.” Blaise Giezendanner s-a bucurat pentru manşa senzaţională în faţa propriilor suporteri. Thomas Mermillod-Blondin are cele mai multe motive de bucurie. Cécile a zis da! A urcat pe treapta a doua a clasamentului final al disciplinei, deşi abia poate merge. Ba chiar a urcat şi pe podiumul cursei. Francezii s-au bucurat de bucuria şi succesele compatrioţilor.

Dominik Paris, care până la urmă a rămas în afara podiumului disciplinei, s-a bucurat pentru podiumul neaşteptat de etapă. „După slalom am fost supărat pentru greşeala făcută. Dar acum sunt mulţumit. Nu mi-am imaginat la începutul sezonului că voi reuşi un podium la combinată, când mă antrenez la slalom doar 6-8 zile pe an. Dar am văzut o şansă şi m-am străduit s-o valorific.” O mică paranteză: 6-8 zile pe an sunt multe în comparaţie cu cât slalom exersează ceilalţi coborâtori.

Kjetil a rămas pe podiumul clasamentului final. Şi în ciuda dezamăgirii, ca un adevărat schior norvegian, a adăugat la declaraţia de după cursă: „Nu e ca şi cum Alexis mi-ar fi furat victoria. De la an la an a devenit tot mai bun la coborâre. Este învingătorul meritat şi chiar dacă nu e norvegian, măcar arată ca unul”, a încheiat el zâmbind.

Clasamentul final al etapei
Clasamentul final al disciplinei

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s