După patru victorii consecutive, Alexis Pinturault şi-a tras sufletul preţ de o manşă. Astăzi în Kranjska Gora conduce Marcel Hirscher (1’13”92), urmat de francez (+0”41) şi de Felix Neureuther (+0”65). Doar Thomas Fanara (+0”90) a mai păstrat întârzierea sub o secundă, în ceea ce majoritatea concurenţilor au numit „cea mai dificilă manşă”. Din carieră, nu din acest sezon!
AP Photo/Shinichiro Tanaka
Aceeaşi pârtie, aceeaşi disciplină, şi totuşi două curse cum nu se poate mai diferite. În primul rând Podkoren-ul şi-a recăpătat azi dimineaţă moţul abrupt, pornindu-se de la startul original şi lungind astfel cursa cu 20 de secunde. Vai de coapsele concurenţilor. În al doilea rând zăpada care ieri a trebuit sărată abundent pentru a rămâne cât de cât compactă a îngheţat azi noapte cu toate urmele reliefate pregnant. Rodeo pur! În al treilea rând vremea superbă de ieri a fost înlocuită de una întoarsă pe dos. A nins, o ceaţă străvezie s-a plimbat şi ea pe traseu, iar suprafaţa n-a fost deloc vizibilă.
Felix Neureuther a fost azi pilotul de încercare. Fără greşeală, dar foarte controlat. Impresia mi-a confirmat-o imediat Marcel Hirscher. Mai activ, mai agresiv, mai riscant, dar şi mai puternic jos, pe ultima pantă, unde multă lume a terminat benzina. Austriacul a atacat până în ultimul moment. „Cea mai aprigă manşă pe care am schiat-o în opt ani de Cupă Mondială. Vizibilitatea a fost cât de cât ok. Dar denivelările mici, îngheţate peste noapte, sunt brutale. M-am simţit ca naiba, din fericire timpul e super. Sper să-mi iasă şi în manşa a doua ceva similar. Dar nu am destulă încredere ca să spun că sigur reuşesc.”
„Una din cele mai dure manşe din viaţa mea”, a confirmat Alexis Pinturault, care a părut uşor intimidat de condiţii. „A scuturat enorm şi vizibilitatea a fost departe de top.” Scuturăturile i-au răpit parţial iniţiativa şi n-a mai reuşit o manşă zdrobitoare ca în precedentele uriaşe. „Rock’n roll adevărat”, a venit Thomas Fanara cu o descriere mai plastică. „Vălurele cât vedeai cu ochii. O luptă”, a completat cel mai dezechilibrat de capcanele suprafeţei dintre cei patru.
Mai jos de Thomas, notiţele abundă în dezechilibrări, pasageri pe schiuri şi oameni surprinşi de agresivitatea suprafeţei. Plus oameni foarte, foarte obosiţi la final. Oameni care au plecat învinşi de la start, mărind continuu întârzierea pentru a se scufunda definitiv pe ultimul abrupt.
Dar am avut şi câteva luminiţe în această negură. Îmi place enorm cum schiază Manuel Feller (12 / +1”78), deşi mă simt ruşinată de plăcerea pe care mi-o dă nesăbuinţa-i. Tânărul austriac se aruncă în fiecare cursă de parcă n-ar exista un mai târziu. Aici, acum şi atât. E sălbatic de fiecare dată, ba parcă din ce în ce mai sălbatic cu fiecare cursă şi mi s-a strâns inima văzându-i marele ocol din plat, taxă pentru ignorarea canoanelor.
Mi-a mai plăcut şi Zan Kranjec (13 / +1”94), pe care l-am remarcat deja din Hinterstoder. Probabil avantajat şi de cunoaşterea pârtiei de acasă, slovenului, cu numărul 27 pe maieu, nu i-a păsat că nu se vede deloc suprafaţa, ci a dat o lecţie de schi adversarilor mai bine cotaţi, dar care n-au riscat la fel.
Ceva mai încolo, la numărul 34, a luat startul un elveţian. Dar nu unul pe care îl cunoaşteţi deja, ci unul pe care vă invit să-l ţineţi minte. Loic Meillard are 19 ani. La mondialele de juniori de anul trecut, ca unul dintre cei mai tineri participanţi, adolescentul Loic încheia întrecerea cu set complet de medalii (combinată, uriaş, super-G), plus un loc 4 la slalom şi o ieşire în peisaj la coborâre. Ar fi luat aur şi la uriaş de nu s-ar fi opus Henrik Kristoffersen. Norvegianul cu doi ani mai mare este atât de avid de victorii, neinteresându-l altceva, încât n-a considerat că e sub rangul său să se întreacă cu puştii şi le-a suflat aurul la ambele probe tehnice, urcând numărul titlurilor mondiale la 6, record cu care l-a întrecut pe Benjamin Raich. Henrik a avut atunci şi norocul de a nu avea coliziuni cu calendarul Cupei Mondiale.
Loic Meillard, la primul sezon de Cupă Mondială, a trebuit să aleagă. Juniorii au luptat pentru medalii toată săptămâna trecută. Şi deşi până în Hinterstoder Loic nu avea în cont nici măcar un punctişor, a ales Cupa Mondială. Care i-a răsplătit alegerea cu patru puncte weekend-ul trecut. Cu gheaţa spartă, a scăpat de respectul prea mare arătat traseelor de seniori şi azi s-a năpustit spre sosire total dezinhibat. Locul 14 provizoriu şi o întârziere de doar 1’98 stau mărturie îndrăznelii şi talentului său.
Cu toate că îi iubesc eleganţa, mi-a părut rău că Fritz Dopfer (11 / +1”74), care n-a riscat nimic, s-a clasat înaintea lor. Dacă tot am zis de Fritz, să completez şi ce au făcut cei şase schiori dinaintea lui. Henrik Kristoffersen (5 / +1”09) – instabil pe denivelări. Victor Muffat-Jeandet (6 / +1”33) a pierdut ritmul din acelaşi motiv şi a rămas fără viteză pe platul median. Justin Murisier (7 / 1”34) – foarte stabil la început, dar a obosit spre final. Stefan Luitz (8 / +1”48) – pasager în locurile dificil, bun în plat. Philipp Schörghofer (9 / +1”49) a contrat un viraj în plat şi a ratat şansa unui nou podium. Leif Kristian Haugen (10 / +1”59) a mers cel mai frumos din această grupă, dar i-au luat-o schiurile înainte în zona plată şi lăsarea pe spate i-a tăiat viteza. Dar a reluat atacul de îndată ce s-a redresat.
Manşa decisivă va începe la 13:30. Cum ninsoarea a degenerat în lapoviţă-ploaie şi condiţiile nu mai corespund în parte superioară a traseului, startul va fi coborât la cel de rezervă. Clasamentul schiorilor calificaţi se găseşte la articolul precedent.
Schi alpin. Deocamdata. 