Se ascute lupta pentru globul la coborâre

La coborârea masculină de sâmbătă, din Kvitfjell, favoriţi erau Peter Fill (1 + 2 la antrenamente), Kjetil Jansrud (1 + 3 la antrenamente + bonusul numeroaselor victorii din ultimii ani la el acasa) şi Aleksander Aamodt Kilde (2 + 3 la antrenamente). Nici un schior nu fusese mai rapid decât cei trei. În nouă cazuri din zece, antrenamentele indică măcar unul dintre premianţi. În nouă şi jumătate cazuri din zece, la repetări ale rezultatelor de la antrenamente avem doi dintre favoriţi pe podium. Estimări laxe, ca nu cumva să greşesc. S-ar putea ca şansele celor buni la antrenamente să fie mai mari de atât. Dar în Kvitfjell ne-am trezit de partea excepţiilor statistice. A învins Dominik Paris (1’45”98), urmat necunoscutul Valentin Giraud-Moine (+0”29) şi de Steven Nyman (+0”24).

Dome e pe val. Din Jeongseon încoace, orice coborâre, că a fost specială sau pentru combinată, a terminat-o pe podium. Steven la fel, i-a fost alături italianului la fiecare festivitate de premiere a unei etape de coborâre. Povestea lui Valentin Giraud-Moine se află în schimb la cealaltă extremă. Tânărul francez avea în palmares drept cel mai bun rezultat al carierei locul 12 din Jeongseon. Mai mult decât atât. Sezonul lui a fost într-atât de şters încât era departe de primii 25 în clasamentul disciplinei. Doar aceştia sunt invitaţi la finala din St. Moritz. Cam câte puncte credeţi că îi trebuiau ca să se califice? 80!!! Adunase 55 în întregul sezon, cum să viseze la 80 într-o singură cursă? Le-a făcut, în vreme ce favoriţii au adunat firimituri.

Este de fapt un model al sezonului în care toţi în afara lui Svindal au fost constanţi în inconstanţă. Aşa se explică faptul că deşi norvegianul n-a mai punctat din Wengen – acum două luni – dacă s-ar acorda globul după această etapă, fără a se mai pune St. Moritz-ul la socoteală, Svindal ar câştiga globul coborârii. Dar înainte de a scoate abacele, haideţi să va povestesc un pic despre cursă.

De când a preluat Hannes Trinkl postul de director adjunct al curselor masculine coborârile sunt tot mai greu de citit. Le-a fluidizat în dorinţa de a readuce vitezele nebuneşti pe traseele Cupei Mondiale, dar asta înseamnă că atunci când condiţiile sunt perfecte linia dreaptă în care se merge nu trădează nimic. Spectatorii se uită la înşiruirea de timpi afişaţi la punctele de control şi nu au idee de ce sunt unii mai rapizi decât ceilalţi. Şi cei rapizi, şi cei lenţi sunt la fel de siguri, toată lumea ia virajele la fel de frumos, şi nimeni nu e pus în dificultate.

O cursă de acest gen am avut sâmbătă în Kvitfjell. Alinarea pentru mine a fost bucăţica de 10 secunde de la început, pe care rareori am avut-o în program în ultimii ani, când vremea a forţat organizatorii să mute startul mai jos. Sunt acolo două pante abrupte – pe a doua se sare – şi e nevoie şi de tehnică, şi de curaj.

Acolo a mers bine Manuel Osborne-Paradis (4 / +0”30), deşi toată lumea îl ştie de schior cu greutate şi rapid mai ales atunci când e nevoie de alunecare pură. A avut numărul 3 la start, a rămas în frunte până a venit rândul grupei de elită, iar Valentin al francezilor i-a frânt un pic inima când după ce au schiat toţi favoriţii, cu numărul 24 pe tricou, l-a dat jos de pe podium.

Aleksander al norvegienilor a făcut o mică eroare, ajungând la un moment dat foarte aproape de plase şi cu bustul rotit înspre spate. Mişcare greşită, iar Kilde (7 / +0”79) nu şi-a mai bucurat compatrioţii, veniţi în număr mai mare decât de obicei să-i încurajeze pe eroii schiului alpin.

Pentru Travis Ganong (8 / +0”90) aceasta a fost cursa de revenire după pauza provocată de o mică accidentare suferită în Jeongseong. Va avea nevoie de o revizie operatorie a meniscului, evident că are dureri, dar şi-a dorit să concureze. A dat semne viguroase că l-ar putea depăşi pe vecinul de la nord, dar a fost mult prea lent pe ultima bucată a traseului.

Debutul grupei de elită s-a făcut cu Steven Nyman. Şi el are faimă de alunecător de clasă. S-a conformat. Sus a rămas puţin în urmă, dar l-a întrecut la mijloc pe Paradis şi a pus un avantaj suficient între el şi canadian ca să-i reziste pe bucata finală, unde aproape toată lumea a pierdut timp.

Apoi au urmat eşecurile. Adrien Théaux (9 / +0”93) a început excelent, s-a dezumflat în porţiunea de alunecare. Beat Feuz (5 / +0”36) are scuza gripei. La începutul săptămânii zăcuse în pat cu febră. Şi totuşi s-a jucat cu timpii americanului. Ba mai în faţă, ba mai în spate. Ca impresie generală, a fost mai rapid decât Steven în pasajul tehnic de la început, dar şi la asaltul liniei de sosire. Numai că nu a recuperat destul teren.

A urmat Hannes Reichelt, în aceeaşi situaţie neplăcută ca Beat. Gripat. Ba chiar mai rău. La antrenamentul de joi a făcut o recunoaştere, schiind în picioare fără să se obosească. Vorba vine. Ghinionul lui a fost că gripa l-a dat peste cap trei zile după ce-l trimisese în pat pe elveţian. N-a prins puncte, terminând al 32-lea, în spatele colegului Max Franz, revenit după întinderea de ligamente de la gleznă suferită la primul antrenament de pe Streif. Hannes n-a avut destulă energie pentru schiat, dar i-a ajuns de un proteste la şefii cursei. Iarna aceasta austriacul este reprezentant al schiorilor, care au fost inspiraţi când l-au ales. Hannes nu se teme să spună lucrurilor pe nume.

Ce s-a întâmplat? Săritoarea finală n-a avut o margine precisă şi la al doilea antrenament, unul în care vizibilitatea solului a tins spre zero, Guillermo Fayed s-a trezit în aer fără să se fi pregătit. Aterizarea i-a secerat piciorul stâng şi Gus lungeşte acum lista enormă a schiorilor cu ruptură a ligamentelor încrucişate în acest sezon. A fost ceaţă la acest al doilea antrenament. Deasă pe abrupturile care-mi plac mie – dar acolo nu s-a schiat, mai răsfirată în rest. Foarte adunată în jurul Lillehammerului, cea mai apropiată localitate cu spital din împrejurimi. Elicopterul ce l-a ridicat pe francez de la locul accidentării l-a purtat 200m în aer, după care l-a lăsat jos. Nu avea cum să zboare la Lillehammer, şi în plus nici nu avea voie să lase cursa fără elicopter! Aşa zice regulamentul. La cursă trebuie să existe permanent un elicopter pregătit de intervenţie. Nu mai contează că în aceste condiţii un singur elicopter nu are cum să intervină.

Francezii au zis las’ că-l ducem noi cu maşina şi după o oră Gus era la spital. S-a terminat cu bine, dar situaţia a amintit geamăn de mult cu cea de la accidentarea lui Matthias Lanzinger. Hannes Reichelt e prieten cu Matthias şi amputarea piciorului bunului său amic l-a marcat puternic. În fiecare an în care se petrec accidente în Kvitfjell sau în Lake Louise reapar deficienţele din lanţul salvator. Niciodată nu se face nimic. Hannes a propus ca dacă transportarea unui schior accidentat nu are loc rapid şi fără obstacole staţiunii respective să i se retragă pentru un an dreptul de a organiza Cupa Mondială. Răspunsul celuilalt Hannes, Herr Direktor Trinkl, a sunat cam aşa: totul a funcţionat perfect, schiorul a fost transportat cu maşina pentru că aşa a decis delegaţia franceză, nu este nevoie de schimbări sau sancţiuni. Norocul lui Guillermo Fayed a fost în realitate faptul că a suferit „doar” o ruptură de ligamente. Dacă în loc de acum opt ani, Matthias Lanzinger s-ar fi accidentat vineri, şansele de salvare a piciorului ar fi fost la fel de mici.

Acum că m-am răcorit să revenim la cursă. Doamna Fortuna le-a dat ultimele 3 numere de start schiorilor ce se străduiesc de două luni să preia şefia disciplinei de la Aksel Lund Svindal. Norvegianul are 436 de puncte. După patru etape de la care Aksel a absentat, Peter Fill se apropiase la 26. Pentru recuperarea lor avea nevoie de cel puţin locul 10. Kjetil Janrud adunase 337. Doar victoria l-ar fi urcat deasupra coechipierului ce i-a ţinut pumnii. Iar Dominik Paris apăruse în cursă doar în urma podiumurilor din Jeongseon şi Chamonix, ce au contribuit cu 180 de puncte la zestrea de 332 adunată. El nu avea cum să-l întreacă într-o singură cursă pe Aksel. Mai era de fapt şi Adrien Théaux printre ei (341 puncte), dar francezul s-a autosabotat prea grav cu locul 9.

Kjetul Jansrud (5 / +0”36, la egalitate cu Beat Feuz) a început extraordinar. Ce campion ne-am spus văzând cu cât e mai bun decât Steven Nyman. Dar aşa cum li s-a întâmplat şi altora, avântul i-a pălit pe zona de alunecare. La fel a păţit de fapt şi Dominik Paris imediat după Kjetil. Rapid sus, a început să piardă pe mijlocul alunecat. Dar Dome a găsit în ultima lună secretul generării de viteză. Cea mai mare viteză din concurs la ultimul radar – 135km/h – şi cu ea s-a năpustit spre finiş. Cronometrul s-a reînverzit şi italianul a legat două victorii consecutive. De la Kristian Ghedina, din 1997, nu mai reuşise un italian să câştige două coborâri la rând.

Peter Fill (10 / +0”98) s-a ţinut de conaţionalul său doar până la primul intermediar. Apoi a amortizat o săritură iar viteza lipsă s-a propagat cu ecou în întârzierea tot mai mare. Noua situaţie din clasament a numărat aşa: Aksel 436 de puncte. Peter Fill tot 436, dar fără acces la glob, numărând o singură victorie versus cele patru ale norvegianului. Dominik Paris s-a apropiat la 432 – fierbinte, fierbinte! Iar Kjetil Jansrud a rămas tot departe, la 382.

De unde până în Kvitfjell Peter Fill era văzut drept candidatul firesc la câştigarea globului de cristal, după Kvitfjell Dominik Paris are la fel de multe şanse. Amândoi au acelaşi obiectiv pentru St. Moritz: clasarea între primii 15 (doar ei primesc puncte) şi în faţa adversarilor direcţi. E important acest glob pentru cei doi. Mai important decât pentru oricare alt favorit din acest sezon sau câştigător din trecutul recent. Nici un italian, nici măcar Kristian Ghedina, cel mai bun coborâtor din cizmă, nu a obţinut până acum distincţia supremă a Cupei Mondiale la proba regină a schiului.

„E o performanţă posibilă pentru noi. În St. Moritz voi merge cu pedala apăsată până la capăt. Nu-i voi face nici un cadou lui Peter”, s-a arătat bătăios Dome la interviul la care au participat amândoi. Peter Fill a fost mai domolit. Şi un pic dezamăgit. „Am sperat la mai mult după ce am mers bine la antrenamente. Sper să fac mai multe în St. Moritz. Unde nu trebuie să-l uităm nici pe Jansrud. E un tip care nu renunţă niciodată.” Într-adevăr, Kjetil nu se gândeşte să se dea bătut. „Nu va fi uşor, dar mai există speranţe.”

Dincolo de dezamăgirile şi speranţele fruntaşilor sezonului, pe podium am avut doar bucurie. Interviurile cu cei trei au atins totuşi şi teme interesante. Steven Nyman simte presiunea adusă de rezultatele bune. „Sunt încordat înainte de fiecare cursă. Trebuie să duc o bătălie mentală cu mine «simt sau nu simt cursa?» Tot timpul e nevoie să mă liniştesc şi să mă concentrez doar pe lucrurile necesare. Ştiu că totul merge bine, că mă simt fizic bine şi trebuie doar să schiez. Dar am avut aşteptări mai ridicate de la acest sezon. Am intrat foarte lent în el şi am vrut mai mult de atât. De obicei am avut doar începuturi bune de sezon şi n-am mai strălucit la final. Anul acesta a fost invers. Dacă voi reuşi să iau părţile bune şi să le combin într-un singur sezon atunci voi avea şansa să lupt şi pentru titlu.”

Dome ne-a dezvăluit care e secretul pârtiei din Kvitfjell. „N-am făcut o manşă bună, ci una rapidă. E dificilă pista fiindcă trebuie să o simţi. Trebuie să iei viteza pe care o prinzi la început şi să o păstrezi de-a lungul întregului traseu, accelerând în părţile mai dificile. Asta e important aici. Nu ai voie nici să forţezi, nici să acorzi atenţie prea mare liniei de coborâre.”

Şi am ajuns la stricătorul de petreceri Valentin Giraud-Moine. A schiat când nimeni nu mai aştepta schimbări în clasament. Pe bună dreptate. Nici un alt schior cu număr dincolo de 22 n-a mai ieşit din rând. Când l-am văzut alunecând mi-a amintit de Tina Weirather. Schiază foarte frumos, cu un stil cumva mângâietor. L-a ameninţat pe Dominik la toţi intermediarii, dar trebuie să mai crească pentru a ataca şi finalul.

„Mare surpriză. Nu era prevăzut. Mă gândeam să încerc primul rezultat de top 10 şi când colo iată-mă pe podium! Excelent bonus. Nu mi s-a părut că fac o cursă deosebită, dar aparent a fost rapidă. N-am făcut decât ce ştiu să fac şi ce arăt la antrenamente. Pe deasupra iată-mă şi calificat la finale! Nici măcar nu mi-a trecut prin cap să sper aşa ceva. Dacă eram pe 3 nu le mai prindeam, pe 2 însă sunt calificat. Sunt hiper-fericit!”

Clasamentul final al etapei

Anunțuri

O părere la “Se ascute lupta pentru globul la coborâre

  1. Pingback: Beat învinge, Peter Fill e campion | Schi alpin. Deocamdata.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s