Etape tehnice în Val d’Isere şi Sestriere

Ca de fiecare dată după etapele (de viteză) planificate original peste Ocean, schiorilor li s-a dat timp pentru ajustarea la noul fus orar prin programarea în weekend-ul imediat următor a unor curse tehnice, ce nu necesită antrenamente oficiale. Avem aşadar slalomuri uriaşe astăzi şi slalomuri speciale mâine. Băieţii au rămas în Val d’Isere, dar se vor muta pe pista lor, Face de Bellvarde, probabil singura ce le oferă doar teren abrupt de sus până jos. Fetele schiază în Sestriere, staţiune ce obişnuia să găzduiască pe vremuri Cupa Mondială, dispărută în ultimii ani din calendar şi revenită cu multă bucurie anul acesta.

În ambele zile cursele masculine încep la 10:30, respectiv 13:30, iar cele feminine la 11:30, respectiv 14:30. În România sunt transmise live şi apoi în reluare de Eurosport.

Pentru uriaşul masculin aveam de gând să spun că asta ar fi singura cursă a sezonului în care Marcel Hirscher e favorit în faţa dominatorului sezonului. Datorită profilului pârtiei, mergând de la înclinat la foarte înclinat, austriacul ar fi fost avantajat atât în faţă lui Ted Ligety, cât şi a lui Alexis Pinturault. Însă adevărul este că nu l-am observat până acum pe Mathieu Faivre cu suficientă atenţie încât să vă pot spune dacă pe abrupt e la fel de bun cum a fost săptămâna trecută, când ne-a fermecat pe toţi, ridicând nivelul cursei dincolo de ce am crezut că ar fi posibil.

Dacă la uriaş meciul este Franţa-Marcel Hirscher, la slalom, în mod normal aş fi anunţat meciul Austria-Henrik Kristoffersen. Dar nu ne aflăm în mod normal. Norvegianul este încă foarte afectat de lupta pe care o duce cu federaţia – la tribunal – pentru obţinerea dreptului de a-şi vinde singur spaţiul de reclamă de pe cască. Nu a schiat la nivelul lui la uriaş, iar zvonurile spun că nici la slalom nu se prezintă la antrenamente în forma din sezonul trecut. Deci voi pune altfel întrebarea: poate cineva să-i învingă pe austrieci? Şi mă refer desigur la cei doi fruntaşi din Levi, Hirscher şi mezinul Matt, dar şi la Marco Schwarz. Manuel Feller e deocamdată prea sălbatic, ca să-l includ în echipa roş-alb-roşie de bază.

La fete vom avea un uriaş foarte interesant, după ce în primele două curse ale sezonului am avut două podiumuri foarte diferite. Se vor amesteca astăzi fetele ce au strălucit până acum, sau Lara Gut şi Mikaela Shiffrin îşi vor confirma statutul de favorite de pe hârtie? Pentru Tessa Worley ar fi un moment bun pentru a-şi mări încrederea câştigată în Killington. Iar Viktoria Rebensburg ar trebui să se afle într-un loc mai bun cu pregătirea decât în State, unde, atunci când condiţiile s-au stricat drastic n-a mai îndrăznit să rişte.

Slalomul feminin este o afacere relativ monopolizată. Dacă Mikăi  nu i s-au îngreunat picioarele în săptămâna canadiană de viteză, va câştiga. Din nou. Cea mai periculoasă adversară va fi Wendy Holdener. Din nou. Iar Veronika Velez-Zuzulova, Petra Vlhova, Frida Hansdotter sunt ceilalţi pioni importanţi. Şi desigur abia aştept să vedem ce surprize ne mai pregătesc fetele tinere.

Vizionare plăcută!

Publicitate

O părere la “Etape tehnice în Val d’Isere şi Sestriere

  1. Sa fie al naibi,sa ma scuzi dar nu pot sa imi dau seama ce este debandada asta cu inregistrarile,cele mai mu,te le pot urmari dar dupa aceea incep unele sa nu se mai vada sai imi cer sa am o aplicatie „MEGA” ceva.Fi si tu consec eta si lasale doar intrun fel daca vrei.Eu sunt in America de Nord si asa pot urmari mai usor cursele decat la televizor.

Comentariile nu sunt permise.