Efectul Kronplatz


Manuela Mölgg este o fată prietenoasă, sufletistă şi primitoare. După ce anul trecut a invitat-o de Crăciun pe Lindsey Vonn la ea acasă, anul acesta a sărbătorit cu Mikaela Shiffrin. Şi cum pistele din Kronplatz erau la o aruncătură de băţ, cele două au legat şi câteva manşe de antrenament împreună. Antrenament ce s-a dovedit benefic. Mika (59’’91) conduce la pauză în uriaşul care îl înlocuieşte pe cel întrerupt săptămâna trecută în Courchevel, iar Manu Mölgg (+0’’27) o secondează. Suprinzător. Căci în puternica echipă a Italiei – Marta Bassino este a treia (+0’’49) – altele au impresionat până acum.

Foto: Marco Tacca / AP

Dar tocmai în asta constă forţa italiencelor: indiferent cât de multe pică, iar azi au ieşit neobişnuit de multe, în rândurile doi şi trei au tot fete extraordinar de bune. Astăzi n-a terminat prima manşa mai întâi Federica Brignone. Ceva mai încolo a abandonat şi Nadia Fanchini. Dar marea ghinionistă rămâne Sofia Goggia. Cu un timp clar mai bun decât la Mikăi, Sofia s-a dezechilibrat înaintea liniei de sosire şi nu i-a mai rămas spaţiu pentru ca în redresare să treacă şi ultima poartă corect.

Nici Lara Gut (locul 17), o altă mare adversară a americancei n-a fost scutită de greşeli. După 40 de secunde de cursă, Lara a avut nevoie şi de noroc şi de iscusinţă în ale acrobaţiei pentru a rămâne pe traseu.

Cursa de astăzi a marcat şi revenirea Annei Veight (fostă Fenninger) în întreceri. „Nu am fost atât de emoţionată cum m-am temut. Din păcate am prins o piatră sub schi destul de sus, iar apoi n-am mai avut priză bună. N-am putut schia cum mi-aş fi dorit şi cum o fac la antrenamente. Dar mă bucur că am revenit, iar mâine e o nouă şansă.” Cu peste trei secunde întârziere, Anna a terminat pe locul 49 şi nu s-a calificat pentru manşa a doua, ce va începe în curând (14:00).

Publicitate

Ultimele curse ale anului


Cea mai urâtă de schiori etapă a sezonului se triplează anul acesta. Când Santa Caterina a luat locul lui Bormio în calendar, lumea a fost înclinată să creadă că nu are cum să se ridice la nivelul unei etape masculine de Cupă Mondială ca dificultate. Realitatea de pe teren a infirmat temerile şi a ajuns să creeze aversiune în rândul celor care trebuie s-o străbată. A fost iniţial o singură coborâre. Cei care aţi văzut-o în ultimii ani, vă amintiţi, e vorba de cea în care schiorii arată lipsiţi de control. Denivelările şi vizibilitatea scăzută transformă coborârea „revelionului” în rodeo pur. După ce Kitzbühel a renunţat la organizarea unei combinate din pricina succesiunii nepotrivite a curselor (manşa de slalom se termina seara, iar coborâtorii aveau de concurat pe Streif-ul dătător de fiori a doua zi dimineaţă), Santa Caterina a primit pe lângă coborâre o combinată. Iar anul acesta, în care Lake Louise a fost verde la momentul ultimei inspecţii a zăpezii dinaintea curselor programate acolo, staţiunea italiană a preluat şi super-G-ul anulat din Canada. Care este azi, cu începere în… câteva minute (12:00).

Favoriţi la cele două curse de viteză rămân mai departe norvegienii. Asta chiar dacă Aksel Lund Svindal a fost nevoit să ia o pauză, după ce podiumul din Val Gardena i-a fost penalizat de propriul corp cu dureri reînnoite de genunchi. Şi chiar dacă la unicul antrenament oficial de coborâre Kjetil Jansrud a terminat dincolo de borna punctelor, pe locul 37. Kjetil a fost totuşi prea dominant în cursele de viteză ca să nu-l pun în pole-position, dacă nu la coborâre, măcar la super-G.

Antrenamentul are desigur însemnătatea lui şi oferă indicii preţioase despre schiorii în formă şi care se împacă cu pista. Pe primul loc aici apare „Superman„ de Santa Caterina, Christof Innerhofer. Nu cred că există iubitor al schiului alpin care să nu-şi amintească de cursa lui de anul trecut. Schiată în mare parte cu băţul unei porţi atârnându-i la spate, şi până la final cu mantia fluturândă a fanionului. Agăţase poarta de prea multă agresivitate, nedispus să lase nici un milimetru de la el, pe linia cea mai riscantă spre sosire. Uimitor nu rămâne atât că a schiat cu echipamentul improvizat, cât faptul că, deşi lipsit de aerodinamism, aproape a prins podiumul! Ei bine, acelaşi Christof Innerhofer a câştigat şi antrenamentul de anul acesta, la peste o secundă de orice altcineva. Sunteţi de acord că îl putem pune pe podiumul coborârii oficiale, nu? La super-G m-aş abţine deocamdată.

Tot prin antrenament şi-au anunţat cadidatura la un rezultat bun Hannes Reichelt şi Matthias Mayer. Să nu uităm că dacă merge bine la coborâre, Hannes are şanse bune şi la super-G, proba lui de bază în original. Austriecilor trebuie să le punem totuşi şi steluţa din clasament, căci, la fel ca mulţi alţii, au trecut neregulamentar o poartă. După Inner, cel mai bun schior care a luat toate virajele ca la scriptă a fost Thomas Biesemeyer. Un american de care probabil cei mai mulţi n-au auzit, dar asta e bine. Înseamnă că pista ţine, iar schiorii buni cu numere de start mari au aici şansa afirmării. Biesemeter a avut 48 pe tricou, şi a fost însoţit în top10-ul sufocat de „trişori” de un alt coleg de start târziu, austriacul Johannes Kröll.

Deşi rezultatele la antrenamente n-au convins, mă aştept ca măcar o parte a premianţilor din primele curse de viteză ale sezonului să reapară în poziţii bune atât azi, cât şi mâine. Joi va fi însă o altă ciorbă. Combinata îi avantajează de obicei pe slalomişti, iar dacă ne luăm după rezultatele anului trecut, francezii sunt mari favoriţi. Aceiaşi pe care îi ştim de la uriaş: Alexis Pinturault, Victor Muffat-Jeandet. Marcel Hirscher ar avea o şansă bună la podium, cu condiţia ca manşa de super-uriaş să nu semene prea mult cu coborârea. Nu atât din cauza neîndemânării la cea mai rapidă probă a schiului, ci mai mult fiindcă nu a participat la antrenamentul oficial. Oficialii croaţi au anunţat şi revenirea în competiţii a lui Ivica Kostelic la această combinată. Nu ştiu totuşi ce şanse va avea regele combinatei fără să fi făcut cunoştinţă cu pârtia la antrenament. Dintre vitezişti, cei mai buni slalomişti sunt Dominik Paris şi Carlo Janka. Hm, sper să nu fi uitat pe nimeni.

***

Şi în Semerring se schiază peste program. Uriaşul anulat dupa 20 de concurente în Courchevel din cauza vântului puternic este reluat astăzi (10:45 / 14:00), înaintea curselor austriece dintre sărbători. Mâine vom vedea un nou uriaş (11:30 / 14:30), iar joi slalomistele (16:00 / 19:00) vor închide anul competiţional 2016.

Articolul va fi actualizat cu restul curselor, în cursul zilei.