Îmi pun cenuşă în cap. N-am văzut-o pe Federica învingând în această combinată. Cum aş fi putut? În tot sezonul terminase cu puncte doar două slalomuri, ambele pe locul 24. Pe când Ilka Stuhec şi-a încercat o singură dată puterile în cea mai tehnică disciplină, în Maribor, şi a şi urcat în top 10. Iar de Michaela Kirchgasser ce să mai spun? Ea e specialistă a desluşirii drumurilor în pădurea de porţi.
Dar ajunsă în faţa a ceea ce lumea convenise deja că va fi prima ei victorie la combinată, Kirchi s-a complicat inutil. Şi-a imaginat manşa mai dificilă decât a fost – deşi trebuie să spun, nici uşoară n-a fost deloc – şi a pornit la omorât monştrii imaginari de pe parcurs.
Să ne amintim. Vineri, Crans Montana, slalomul combinatei a cărei primă manşă generase mai mult discuţii decât material de performanţă. Cu o zi înainte termometrul arătase temperaturi pe plus cu 2 la cifra zecilor, iar zăpada se zaharisise. Pista a fost desigur făcută saramură, dar asta e soluţie de rezervă. După 25 de concurente arăta ca un câmp de război, plin de tranşee. Iar Michaela Kirchgasser (locul 3; +1’’16), şi-a propus nici mai mult, nici mai puţin decât să coboare în fiecare şanţ şi să urce înapoi. Repetat. Bineînţeles că s-a chinuit, a transpirat şi n-a avansat destul de mult. Nimeni nu-i poate reproşa că n-a luptat. Oh, ce-a mai luptat. „Un slalom brutal de dificil. N-am alunecat deloc. Am schiat în contra urmelor. Doar m-am zbătut.” Dar la final a primat bucuria rezultatului. „Un podium e totuşi un podium. E bun.” Mai ales că îi place şi formatul combinatei. „E cool, între schiul de viteză şi cel tehnic, trebuie să schimbi totul între manşe. Nu numai schiurile, ci şi clăparii, şi felul în care schiezi.”
Convinsă că mai poate prinde victoria nu cred că a fost. Dar bănuiesc că de Ilka s-a temut. În locul slovenei, Federica Brignone (1’56’’09) le-a arătat tuturor cum se schiază când sunt şanţuri: ca pe pistele de bob. Apuci şanţul de la start şi te ţii de el până se termină. Cu aproape o secundă a fost mai bună decât Kirchgasser! De slalom vorbesc. Atât de bun, încât o singură fată reuşise să-l termine mai repede: Wendy Holdener.
„N-a fost uşor. Slalomul a fost foarte abrupt şi denivelat. Dar am încercat să-l atac eu pe el, nu să mă las atacată. Am încercat doar să păstrez ritmul şi să stau pe linia de coborâre. Nu mi-am dat seama că sunt rapidă, dar am fost. Îmi plac pistele de slalom abrupte. Sper să meargă şi duminică la fel de bine.”
Deşi foarte talentată, Fede n-a câştigat multe curse la cel mai înalt nivel. Doar patru, cu tot cu cea de vineri. Dar cum-necum, a răsfirat aceste victorii în patru discipline. Rezultatul a ajutat-o să se apropie de Ilka Stuhec la 40 de puncte în clasamentul probei.
Nu la mai mult. Slovena (+1’’01) a început cursa lăsată pe spate, apoi s-a dezechilibrat, dar pe măsură ce a avansat pe traseu, a simţit tot mai bine ritmul şi a câştigat în dezinvoltură. Timpul final n-a fost mai rapid decât al Michaelei Kirchgasser, dar întârzierea i-a fost mai mică decât cea a austriecei după manşa de super-G. Aşa că Ilka a prins treapta a doua a podiumului, păstrând astfel şi tricoul roşu, dar şi un avantaj mărişor în clasament înainte de ultima combinată a sezonului.
„Mai avem o cursă. După ea putem vorbi şi de glob”, a oprit ea asaltul jurnaliştilor la conferinţa de presă. Nici ea n-a simţit slalomul drept uşor, dar mai grea a fost ziua în ansamblu. „Sunt obosită. A fost o zi neobişnuit de lungă (cred şi eu, cu trei manşe…), dar e întotdeauna plăcut să urci pe podium.”
Dintre celelalte fruntaşe, Wendy Holdener (locul 4; +1’’48), având de recuperat aproape două secunde şi jumătate după super-G, n-a schiat nici la slalom la potenţialul ei. Deşi a înregistrat cel mai bun timp al manşei a doua, a ştiut că nu-i va fi suficient. „Am pierdut prea mult la super-G şi am recuperat prea puţin la slalom ca să termin mai în faţă.”
Marusa Ferk (5; +1’’93), după foarte bunul loc 6 de la super-G, a avut grijă să nu facă boacăne la slalom. A schiat cuminte, şi n-a lăsat întârzierea să-i scape din mână.
Marie-Michele Gagnon (6; +2’’06), după o manşă excelentă de super-uriaş (locul 4), s-a căznit la fel ca Michaela Kirchgasser să taie urmele fetelor dinainte, având ca rezultat o manşă dezastruoasă de slalom.
Stephanie Brunner n-a mers deloc rău (7; +2’’17), deşi disciplina ei forte alta este. S-ar fi apropiat mai mult de podium, dar schiatul pe un singur picior costă timp. „Foarte dificil de schiat. Nu ai cum să te simţi bine. Mă bucur că am reuşit să ajung până la finiş. Pista este mult mai bună decât la super-G, dar zăpada tot nu rezistă la apăsare.”
Şi ne-am întors înapoi la condiţiile în care s-a schiat în prima manşă. La terminarea cursei, după ce a avut timp să se informeze despre cine ce a spus, Atle Skaardal s-a simţit obligat să pună lucrurile la punctul lui.
„Găsesc reacţiile lui Lindsey Vonn şi ale Mikaelei Shiffrin foarte neserioase. Acceptăm critici cu plăcere (ha! nu înfloresc, chiar aşa a zis!), dar trebuie să fie realiste. Ele au mers prea departe. Am derapat pe traseu după schioara cu numărul 62. Pista era în stare bună. Cine a văzut cursa poate confirma că a fost o combinată bună (hm). Căzăturile primelor trei schioare (la prima încercare de desfăşurare a primei manşe), care au dus la întreruperea cursei şi mutarea startului la cel de rezervă, nu au legătură cu starea pistei. A fost o subestimare a vitezei şi o problemă a inspecţiei traseului de către concurente. Când ţinem aici coborâri, nu sărim peste acest dâmb, azi a fost o săritoare acolo şi nimeni n-a observat-o.”
Clar? Sunt de acord că directorii de curse au un job infernal. Săptămânal trebuie să ia decizii în urma cărora se accidenteaza schioare şi schiori. E în natura umană ca apoi să-şi găsească scuze. Altfel n-ar mai putea trăi cu ei însişi. Dar declaraţii ca cea mai de sus pun enorm de multă presiune pe schioare. Creează impresia că ar fi mironosiţe când se codesc să se ia la trântă cu pista, şi că nu au altă alternativă decât să concureze.
De aceea nu e de mirare că întrebată fiind la conferinţa de presă ce părere are despre decizia lui Lindsey Vonn şi a Mikaelei Shiffrin de a nu concura, Ilka Stuhec a răspuns într-un singur cuvânt: „curajoasă”.
Avantajul pe care ele l-au avut, iar celelalte fete care nu şi-au dorit să schieze la această primă combinată, a fost că americancele au avut susţinerea propriului antrenor, Paul Kristofic. „Avem atlete clasate în primele grupe valorice, aşadar avem mult de pierdut. Am avut deja enorm de multe accidentări în echipă şi de aceea suntem precauţi acum. Am discutat împreună cu ele şi am ajuns la decizia de a nu risca. Până la urmă fetele trebuie să aibă ultimul cuvânt, iar noi le susţinem.”
Denise Feierabend, cea care accidentându-se a forţat juriul să coboare startul super-G-ului, a scăpat mai uşor decât alte colege accidentate în acest sezon: „doar” cu întinderi musculare şi ale ligamentului lateral exterior al genunchiului drept. Aceasta înseamnă că nu are nevoie de operaţie. Totuşi sezonul de Cupă Mondială este încheiat pentru ea.
Schi alpin. Deocamdata. 