La împlinirea a 10 podiumuri


Sofia Goggia şi-ar fi dorit cu siguranţă ca prima victorie de Cupă Mondială a carierei să vină mai devreme. Cândva înainte să înceapă să urce pe podium probabil. Dar faptul că s-a întâmplat la a zecea premiere, a carierei şi în acelaşi timp a sezonului, face totul un pic mai solemn. Nu că ar fi ceva solemn legat Sofia.

Antrenamentele din Jeongseong, unde se desfăşoară în aceste zile repetiţia generală pentru Jocurile Olimpice de anul viitor, nu i-au fost sub cele mai bune auspicii. De rapidă a fost destul de rapidă. Dar numai în comparaţie cu Continuă lectura

Publicitate

Şi totuşi Marcel campionul mondial


Într-o postare de pe blogul Red Bull, spunea Hirscher după Campionatele Mondiale că există doi Marcei, cel raţional din Cupa Mondială şi cel neînfrânat, care merge pentru totul sau nimic, pe care l-am văzut în St. Moritz. Astăzi în prima manşă, chiar dacă austriacul spusese că va merge strategic, având ca obiectiv puncte bune, dar nu abandonul, am văzut varianta medaliată cu aur.

Foto: GEPA

Cu o zi înainte, văzând zăpada îmbrăcată în straie de primăvară, adică cu un strat superficial ce se topeşte şi fuge de sub picioare, austriacul spusese că vom avea o cursă interesantă, fiind prima dată Continuă lectura

Repetiţie pentru JO


Începând de astăzi se repetă timp de două zile. Noi programul insomniac, la aceleaşi ore se va concura şi anul viitor în perioada Jocurilor Olimpice, în vreme ce fetele vor testa pârtia de viteză din Jeongseon. O coborâre azi, un super-G mâine, ambele cu începere de la 4:00.

Foto: Alexandra Coletti

Băieţii au încercat-o anul trecut, iar viteziştii au pauză până peste două săptămâni, când sunt programate finalele din Aspen. Tehnicienii mai au de trecut două hopuri până în Continuă lectura