Sofia Goggia şi-ar fi dorit cu siguranţă ca prima victorie de Cupă Mondială a carierei să vină mai devreme. Cândva înainte să înceapă să urce pe podium probabil. Dar faptul că s-a întâmplat la a zecea premiere, a carierei şi în acelaşi timp a sezonului, face totul un pic mai solemn. Nu că ar fi ceva solemn legat Sofia.
Antrenamentele din Jeongseong, unde se desfăşoară în aceste zile repetiţia generală pentru Jocurile Olimpice de anul viitor, nu i-au fost sub cele mai bune auspicii. De rapidă a fost destul de rapidă. Dar numai în comparaţie cu plutonul, nu cu Ilka sau Lindsey. Baiul a venit totuşi din altă parte. „N-am fost bună şi am ratat porţi în ambele zile.”
A schimbat aşadar abordarea. „Am schiat numai pentru mine astăzi. Am încercat să mă bucur de pistă, să împing cât am putut şi să includ şi un pic mai multă strategie, ca să nu mai ratez porţi.”
Cursa s-a decis repede. Favoritele şi-au ales numerele de start 3 – Ilka Stuhec, 5 – Sofia Goggia şi 1 – Lindsey Vonn.
Nu ştiu de ce a ales aşa americanca. Nu ştiu de ce n-a ales 7-ele, că era liber când i-a venit rândul. De fapt îi place numărul 17, care probabil i-a adus multe succese în anii când favoritele purtau numere între 16 şi 22, dar acesta a ieşit din discuţie din cauza primăverii. Temperaturile anunţate, felul în care se muiase zăpada la antrenamente, toate au descurajat alegerea de numere mari. Dar între 1 şi 7 diferenţa nu e mare, iar lui Lindsey îi place să-şi vadă adversarele în acţiune şi să înveţe din păţaniile lor. A ales 1, însă cursa n-a început la fix, ci câteva minute mai târziu, deşi schioara fusese prezentă şi pregătită să pornească la ora anunţată.
Când i s-a permis să plece, totul s-a întâmplat un pic pe fugă, iar Lindsey n-a arătat conectată la cursă încă. S-a suprarotit în alunecarea pe traversa formată de panta strâmbată într-o parte de la început, apoi a luat un viraj mult ocolit şi abia de acolo mai departe a redevenit Lindsey cea care a câştigat 77 de curse.
Explicabil, Ilka a fost clar mai bună decât Lindsey în primele pasaje. A alunecat în poziţie avântată, a tras de ea ca să accelereze, a strâns linia în viraje. Dar când schiul ei fără greşeală a fost pus lângă cel al lui Lindsey fără greşeală, a început să piardă timp. Şi deşi finişul a venit după o recuperare micuţă, de două zecimi, a rămas în urma ameriancei.
Lindsey sigur s-a temut de Ilka. Fusese aproape de ea la ambele antrenamente, chiar dacă sărise porţi. Şi când Ilka a rămas în urmă, deşi ştia că nu avusese o manşă convingătoare – „sus am trecut prost peste un dâmb, apoi n-am putut accelera destul, la mijloc am mers bine, jos am pierdut câteva zecimi” – a crezut că a învins.
A fost liniştită când Sofia a trecut înaintea ei la primii doi intermediari. Era normal, şi văzuse la Ilka cum se topise avantajul. Iar porţiunile în care italianca greşise la antrenamente abia acum urmau. Dar Sofia a tăiat numai un pic viteza în zona porţii ratate cu o zi în urmă, după care n-a mai ezitat deloc. A atacat, s-a făcut mică, mică, şi şi-a căutat tot timpul limitele. Aşa că avantajul nu a dispărut, ci a salvat 7 sutimi din el. Exact diferenţa dintre ele în St. Moritz, când Lindsey luase bronzul, lăsând-o pe italiancă la poalele podiumului.
Americancei i-a strepezit zâmbetul pe buze. Copie a McKaylei Maroney la JO când Sandra Izbaşa i-a luat aurul de sub nas. Reacţie normală totuşi, considerând că singurul obiectiv pentru Lindsey Vonn sunt victoriile. Vrea să ajungă cât mai repede la 86, căci simte şi ştie că nu mai are o eternitate în faţă pentru egalarea recordului lui Stenmark. În cazul ei, locul 2 este primul sub linie.
După câteva minute găsise deja partea bună a experienţei. „E un rezultat încurajator. La repetiţia pentru Whistler am fost tot pe locul doi, iar la JO am câştigat aurul. Pierderea victoriei la etapele test aduce uneori o presiune nenecesară. Mie nu îmi trebuie. Ştiu unde pot recupera timp şi rezultatul doar mă face flămândă pentru mai mult la Jocuri.”
Ilka n-a făcut greşeli şi nu are luxul de a avea clar marcate pasajele în care poate recupera la anul. Dar a înţeles foarte bine cu ce fel de pârtie are de-a face şi poate trage învăţăminte. „Perfectă n-am fost, că altfel n-aş fi terminat pe trei. Am învăţat foarte multe despre această cursă, ştiu unde se poate recupera timp. Pârtia e diferită de oricare alta din circuitul Cupei Mondiale, fiindcă are foarte multe variaţii ale terenului, dar nu este abrupt. Nu există spaţiu pentru erori, fiindcă dacă ai pierdut timp nu mai ai unde să-l recuperezi.”
Sofia, în toată tevatura de după victorie nu a găsit timp să perceapă rezultatul. „Încă nu realizez că am câştigat dar ştiu că am visat mult timp că o voi face.” Cum în acest sezon nu numai că a fost premiată de zece ori, dar a ieşit de pe traseu pe drumul spre alte şase podiumuri, toată lumea devenise nerăbdătoare şi aştepta victoria. Şi atunci Sofia a îndepărtat presiunea, spunându-şi: „Dacă vine, bine. Dacă nu, tot bine.”
Tipic Sofia. Dacă nu o ştiţi, atunci aflaţi că e prietenă cu toţi, adversare, antrenori, jurnalişti. Mai puţin cu Federica Brignone. Glumeşte la toate interviurile. Prinde expresii în dialect în toate limbile şi le foloseşte ghiduşă în cele mai potrivite situaţii la interviuri. Cu o săptămână în urmă, când câştigase manşa de super-G a celei de-a doua combinate, picând pe 8 după slalom, italienca a fost invitată să spună despre ea şi lucruri nelegate de schi. I-ar plăcea să ia cina cu Aristotel şi Socrate, fiindcă ar avea ce să povestească cu ei. Îi plac oamenii care o pun pe gâduri şi care au ceva de zis. Iar dacă ar fi să joace într-un film, ar vrea să fie în Inception, alături de Leonardo di Caprio. A făcut sport de mică, iar la început a practicat şi înotul, şi tenisul. Dar schiul este pasiunea vieţii, şi aşa a rămas la el.
Victoria ei coroborată cu locul 3 al Ilkăi, lasă deschisă lupta pentru globul disciplinei. Între slovenă şi italincă sunt acum 97 de de puncte. În mod normal, Ilka n-ar trebui să aibă probleme în Aspen. Există un singur scenariu în care Sofia se încoronează campioană: italianca învinge, iar Ilka nu termină între primele 15. „Suntem prietene bune, mă bucur că Sofia a câştigat în sfârşit, dar sper ca la finală să ridic eu globul de cristal”, şi-a anunţat slovena intenţiile, trăgând totodată linia până la care merge prietenia.
Cursa a fost aşadar decisă după primele cinci concurente. Dar situaţia n-a arătat deloc bătută în cuie. Prima care a ameninţat trioul fruntaş a fost Viktoria Rebensburg (locul 14; +1’’34). La primul intermediar cronometrul a arătat un avantaj de peste jumătate de secundă. Hopa, asta este cu totul altă clasă, a semnalat ea. Plecase pe o linie foarte directă, riscantă, dar care i-a crescut enorm viteza. Numai că stilul acesta al nemţoaicei, ia-o spre vale şi vezi ce poţi salva, o obligă în multe curse la câte un ocol uriaş. După ce l-a făcut, a revenit la aceeaşi viteză şi cursă bună dinainte. Eroarea o costase totuşi foarte mult.
Linia lui Viki era nouă şi fusese impresionantă. De la ea încolo aproape toată lumea a copiat-o. Deci avantajele între 5 şi 7 zecimi (!!!) pe primul interval n-au fost o raritate. Toate colegele lui Lindsey – Laurenne Ross (4; +0’’58), Stacey Cook (6; +0’’62), Jacqueline Wiles (11; +1’’15), Breezy Johnson (ieşire de pe traseu) le-au reuşit. Dar puţine şi-au păstrat evoluţia curată şi când au apărut virajele.
Iar atunci când două dintre fetele implicate în lupta pe ultimele invitaţii pentru Aspen, au rămas rapide şi la final, cronometrul nu s-a mai oprit. Elveţianca Jasmine Flury (7; +0’’77), care nu ne lasă până n-o băgăm serios în seamă, a fost prima dintre ele. A lăsat să-i scape numai puţin pe fiecare pasaj din avantajul creat la început. A fost clar că nu a ameninţat podiumul, dar ea avea nevoie să ştie dacă merge la Aspen.
Apoi Tamara Tippler, care a avut un sezon mai slab, fiindcă schiază cu un ligament încrucişat rupt, şi care avea nevoie de cel puţin un loc 5, a încins zăpada sub schiuri. Iar la final am stat cu sufletul la gură, ajunge sau nu la podium. A durat peste 20 de minute ca să aflăm că a terminat chiar pe 5, cu o întârziere de 61 de sutimi, corectată ulterior la 60. Cronometrul a mers înainte, agitând multă lume. Pe de o parte austriecii, pe de alta Ilka, cea care s-a temut că a fost coborâtă de pe podium.
Televiziunea austriacă, din studio, a analizat reluarea şi a concluzionat că Tammi e pe 4 sau 5. Au estimat cu acurateţe foarte bună, punând întârzierea ei între +0’’58 şi +0’’61.
Totuşi juriul de cursă a fost iniţial tare neajutorat. Dacă nu merge cronometrul, ei n-au cum să decidă ce s-a întâmplat. Aşa că fetele să facă bine şi să mai schieze o dată. Ca şi cum după o cursă în care ai dat totul pentru o calificare la finale, e un fleac să găseşti resurse pentru una la acelaşi nivel. După minute lungi de deliberări, s-a descoperit că sistemul de cronometraj are un back-up – nu cunosc detalii tehnice – şi timpul real al fetelor poat fi recuperat, spre norocul celor două, care au obţinut calificarea în ultimul moment.
„Mă uitam la tabelă şi mă întrebam de ce mai merge timpul”, şi-a descris Tamara nedumerirea de după linia de sosire. „Acum mi-au căzut nişte stânci de pe inimă. În ultima vreme am trecut prin sentimente de la o extremă la alta. După o cursă mi-a venit să plâng, după alt să râd. Ajunsesem să nu mă mai recunosc. Astăzi m-am uitat puţin la fetele dinaintea mea şi mi-am zis, păi aşa pot să merg şi eu.”
Jasmine Flury a fost la fel de bucuroasă de reuşită. „Sunt mega-fericită. După căzătura din Crans Montana (a fost fata cataputată pe ultima săritoare direct în plase) nu mi-am imaginat că pot ajunge aici pe primele locuri şi că pot să-mi îmbunătăţesc performanţele de până acum.”
După Jasmine şi Tamara, doar Michelle Gisin (12; +1’’23) a mai atentat la top 10, dar o dezechilibrare la mijloc i-a barat drumul spre grupa fruntaşă.
Totuşi timpii de pe primele intervale au rămas mult peste cei ai premiantelor. Până la urmă un antrenor s-a îndurat şi a explicat anomalia. Apropierea de mare face vremea foarte ciudată în Jeongseong. Şi în vreme ce la baza pistei soarele a încălzit aerul şi a topit zăpada, un curent foarte rece s-a strecurat în partea superioară a traseului, dând fiori pistei şi îngheţând suprafaţa, ce a devenit astfel mult mai rapidă decât fusese când schiaseră Sofia, Lindsey şi Ilka.
Pentru fetele nemulţumite de rezultate, nu rămâne decât să urmeze îndemnul campioanei mondiale la super-G, Nicole Schmidhofer: „exersat, exersat, exersat.”
Cursa a avut şi ieşiri de pe traseu – Tina Weirather, Ragnhild Mowinckel – dar şi abandonuri inexplicabile. Atât Francesca Marsaglia, cât şi Elisabeth Görgl s-au ridicat la un moment dat în picioare şi n-au schiat mai departe. Nimeni nu pare să ştie de ce. Lizz avea chiar un timp excelent când s-a ridicat prima dată. Apoi s-a răzgândit şi a continuat cursa, doar ca să se ridice din nou pe ultima pantă, trecând arcul de deasupra liniei de sosire prin exterior.
Schi alpin. Deocamdata. 