Într-o postare de pe blogul Red Bull, spunea Hirscher după Campionatele Mondiale că există doi Marcei, cel raţional din Cupa Mondială şi cel neînfrânat, care merge pentru totul sau nimic, pe care l-am văzut în St. Moritz. Astăzi în prima manşă, chiar dacă austriacul spusese că va merge strategic, având ca obiectiv puncte bune, dar nu abandonul, am văzut varianta medaliată cu aur.
Cu o zi înainte, văzând zăpada îmbrăcată în straie de primăvară, adică cu un strat superficial ce se topeşte şi fuge de sub picioare, austriacul spusese că vom avea o cursă interesantă, fiind prima dată în acest sezon când se întrec pe o astfel de suprafaţă cu care nimeni nu este obişnuit. Şi într-adevăr, majoritatea adversarilor nu s-au simţit bine pe traseu. Marcel în schimb a arătat de parcă, în secret, a încălzit o pistă toată iarna ca să se antreneze special pentru azi.
După tragerea la sorţi, când Alexis Pinturault a primit numărul 1, cel mai bun posibil în astfel de condiţii, iar Marcel l-a tras pe 7, cel mai prost pentru prima grupă valorică, austriacul a oprit aşteptările celor care îşi doreau să-l vadă de azi şi cu globul pentru uriaş, disciplină pe care o conduce cu 94 de puncte. „Alexis va avea o pârtie mult mai bună decât mine”, a închis el subiectul.
Şi da, francezul a avut o pistă mai bună. Dar el n-a avut pista secretă – de laborator – pe care îmi place să-mi imaginez că i-a creat-o echipa lui Marcel, în nota foarte ştiinţifică pe care o are pregătirea lui. La prima alunecare a schiurilor în derapaj împreună cu zăpada de la suprafaţă, francezul a simţit că i se duce şansa de a rămâne în plasa austriacului şi a riscat şi mai mult. Când ai viteză mai mare, dâmburile te aruncă mai uşor şi mai departe, iar la o astfel de pierdere de contact cu zăpada, n-a mai avut cum să aleagă direcţia spre următoarea poartă, intrând direct prin ea, pe sub fanion.
„Pentru moment nu-mi doresc decât să se termine totul mai repede. Dar mai avem câteva curse. Aşa este în sportul nostru. Trebuie să mă concentrez şi pentru ultimele etape. Astăzi zăpada nu a răspuns ca de obicei, prin urmare nu am putut ataca cum o fac de obicei.”
Cu Alexis afară din cursă, pentru Marcel (1’11’’63) era suficient să meargă bine. Dar nu, austriacul s-a săturat de manşele întâi călduţe, care l-au obligat de destule ori în acest sezon să-şi testeze limitele în a doua. Mai ales că avantajul mare din ambele clasamente (al disciplinei şi general), îi dă o marjă considerabilă de eroare. „Am ştiut că în cel mai rău caz, dacă ies, nu se întâmplă nimic.”
Făcut sandwich între evoluţiile muncite şi instabile adversarilor, felii de pâine obişnuite în comparaţie cu liderul Cupei Mondiale, savoarea atacului pur şi a puterii emanate de controlul excepţional al schiurilor, a gâdilat şi mai plăcut simţul estetic al fanilor. N-a temporizat deloc, iar zăpada nu l-a deranjat, nu i-a fugit de sub picioare, şi nu l-a dezechilibrat.
Când au apărut pe traseu, imediat după el, Andre Myhrer (locul 15, +2’’04) şi reprezentantul gazdelor Jan Kranjec (20; +2’’40) – prea timorat probabil de aşteptările celorlalţi, dar şi de cele proprii – s-a căscat un hău. Marcel fusese cerul, ei erau pământul.
Cei din prima grupă se descurcaseră doar un pic mai bine. Imediat după abandonul lui Pintu, a zvâcnit din cabina de start Henrik Kristoffersen (2; +0’’96). A pus toată frustrarea mondialelor în elan şi a pornit atât de agresiv încât mi-a venit să mă ascund. O intrare mai puţin reuşită pe abruptul final a fost singura bâlbă. Neavând un etalon potrivit pentru comparaţie, a părut foarte puternic.
Cei care au urmat au confirmat impresia. Felix (5; 1’’30) n-a simţit deloc pista, n-a văzut toate valurile, a mers în contratimp cu ele şi abia la final a intrat în ritm, recuperând două zecimi. „N-am reuşit să leg virajele. Asta îl distinge pe Marcel, în condiţii ca acestea el parcă merge pe zăpadă agresivă.” Lauda neamţului s-a adăugat la cele ale principalilor încvinşi. „Marcel este în momentul de faţă singurul care poate pune în practică tot ce îşi doreşte”, s-a plecat în faţa măiestriei austriacului Alexis Pinturault. Henrik nu s-a lăsat mai prejos: „Marcel e impresionant. Ştie că este cel mai bun schior şi schiază ca cel mai bun.”
Mathieu Faivre (7; +1’’38) s-a simţit şi a arătat în unele pasaje de parcă ar fi mers pe bile. A pierdut linia în plat şi doar abruptul final i-a fost mulţumitor. Victor Muffat-Jeander (4; +1’’23), cu schiurile în faţa lui şi nu sub el, a muncit mai mult decât ceilalţi. Dar cumva a reuşit să se ţină bine de ele, dezechilibrându-se uşor doar la intrarea pe abruptul final.
Philipp Schörghofer (9; +1’’48) a fost timid la început. A schiat mai în picioare decât adversarii, ca şi cum s-ar fi apărat de pistă, şi a pornit motoarele abia spre final.
În mijlocul celor mai buni slalomişti de uriaş şi-au făcut loc doar trei outsideri. Matts Olsson (6; +1’’31) a reuşit cumva o cale de accelerare în mijlocul luptei cu zăpada dificilă. Justin Murisier (3; +1’’10) a făcut minuni, ignorând cu brio capcanele de pe drum şi atacând de parcă ar fi avut zăpadă perfectă sub picioare.
Cu al treilea este o altă poveste. Vă puteţi imagina că vicecampionul mondial nu era calificat pentru finalele Cupei Mondiale? Straniu, neobişnuit, dar adevărat. Prima parte a sezonului lui Roland Leitinger (8; +1’’47) a fost sterilă. Clasări joase, cu puncte puţine. Schiul lui bun a fost tot timpul în el, dar nu s-a priceput să-l scoată la iveală nici la toate antrenamentele, nici în curse. Abia medalia de argint l-a scos din impas. Azi n-a rupt gura târgului. „A fost o cursă solidă, nimic ieşit din comun.” Dar a fost mai mult decât în restul iernii. „Din St. Moritz totul a devenit mai uşor, inclusiv la antrenamente.” Dacă rămâne în aceeaşi zonă a clasamentului şi la final, are invitaţia pentru Aspen asigurată.
Spre finalul manşei în Kranjska Gora a pornit şi o ploaie mocănească, făcând totul şi mai dificil. Nu dă deloc semne de oprire.
Manşa decisivă începe la 13:30 şi promite o bătălie aprigă pentru locurile de pe podium din stânga şi din dreapta lui Hirscher. Clasamentul celor calificaţi pentru ea se află aici.
Schi alpin. Deocamdata. 