Aksel cel mare

Înainte de accidentarea lui Aksel Svindal de acum zece ani din Beaver Creek, întrebam într-un articol cine îl va putea opri. Părea imbatabil, era și foarte tânăr, iar recordurile așteptau să fie doborâte unul câte unul. Atâta doar că schiul care l-a tăiat atunci la antrenament a oprit elanul. Aksel a revenit. A avut succes. Într-o toamnă, foarte inocent, s-a jucat un cvasi-fotbal într-o pauză, just for fun. Și-a rupt tendonul lui Ahile. A revenit, a avut succes. A căzut în Kitz și și-a rupt ligamentele. Nu s-a vindecat bine. A revenit și totuși a avut succes. A oprit sezonul căci durerile erau prea mari și s-a operat din nou. Și iată-l acum la al doilea podium după doar patru curse, ba mai mult, iată-l învingându-i (1:40’46’’) pe toți ceilalți băieți cu ușurința tânărului de acum 10 ani. La coborârea de aseară din stațiunea americană Aksel a fost urmat de elvețianul Beat Feuz (+0’15’’) și germanul Thomas Dressen (+0’49’’).

Foto: J.Swinger/Reuters

Fani sau nu ai schiorului norvegian, nu cred că cineva nu s-a bucurat de această minunată revenire, simțind în același timp o strâgere de inimă. Ce-ar fi fost dacă? Văzându-l pe Aksel cum se ridică, titanic, după fiecare doborâre, neobosit, devine clar: norvegianul e uriaș.

Aseară a pornit primul în cursă și n-a contat că n-a avut informații despre modificările apărute pe traseu, a fixat un reper ce n-a putut fi atins de nimeni. Când mă uit la cursele lui, n-am nevoie de cronometru pentru a ști că e rapid. Când se dezechilibrează și luptă în viraje ca să nu fie tras în afară, Aksel merge bine. E aproape dincolo de limite și asta îl face imperfect. Dar la schi nu se dau note pentru frumusețe, iar fanul îndrăgostit apreciază mai mult o salvare in extremis. Iar cronometrul, imparțial ca orice mecanism, a dat verdictul victoriei.

Articol în curs de scriere

2 păreri la “Aksel cel mare

  1. Aksel…ce skior…ce coborator…doar Miller, Cuche si Herminator in ultimii 20 de ani au fost la nivelul lui. Este un mare rival la Globul de Cristal al favoritului meu (Marcel), insa nu poti sa nu recunosti talentul pur! Cred ca ar fi si un pilot f bun, la cum ia curbele in regim de viteza…

  2. As completa ce multa modestie afiseaza, in balanta cu imensa lui valoare!
    Ma incanta zambetul acela sincer de bucurie cand castiga o cursa, sau reversul,( si acela de bun simt) cand nu ii iese ce si-a propus, se apleaca parca rusinos ca un copil care a facut o boacana…..
    Multe mai au de invatat destui tineri performeri de la acest Titan al partiilor de schi numit Aksel Lund Svindal!!!!!…..

Comentariile nu sunt permise.