Mult timp a trecut de când a fost Ted Ligety sănătos, ca să ne ofere duelul său cu Marcel Hirscher. Acum și-a rezolvat probleme, cu o drastică operație de hernie de disc, și este gata pentru noi victorii. La pauza uriașului din Beaver Creek, atât Ted (+0’29’’), cât și Marcel (+0’39’’) se află pe podiumul provizoriu. Amândoi au fost totuși depășiți, un pic surprinzător, dar numai un pic, de Stefan Luitz (1:17’70’’), tânărul german care de patru ani tot bate la porțile marii performanțe, dar are fluctuații în rezultate.
A doua surpriză e negativă. Din puternica echipă a Franței, care a dominat copios acum doi ani și la începutul sezonului trecut nu s-a văzut în prima manșă nici măcar Alexis Pinturault. Adevărul este că cei care au urmărit mișcările de antrenori în intersezoane s-ar fi putut aștepta la acest regres. Rolul antrenorului este în continuare mult subestimat. În realitate ei sunt cei care creează eroi din schiorii talentați și muncitori.
În vara lui 2016, antrenorul grupei tehnice a Franței s-a mutat la suedezi. Pregătirea pe care o făcuse cu băieții lui timp de două sezoane a mai dat fructe o vreme. De aceea la începutul iernii trecute francezii au acaparat din nou podiumurile. Încetul cu încetul însă automatismele clădite de Jacques Theolier au dispărut, preluate până la urmă de Matts Olsson, ajuns pe podium în Garmisch. Sigur, astăzi francezii s-au prezentat mai rău decât în mod normal, pe fondul unor erori mari. Dar rămâne faptul că l-au pe pierdut pe șlefuitorul talentului lor.
Catastrofa avea să fie anunțată devreme, când primul schior al manșei, Mathieu Faivre (+3’66’’) a pierdut contactul cu zăpada sub una din primele porți. Era abrupt, a aterizat jos și a trebuit să frâneze puternic pentru a rămâne pe traseu. Ca urmare timpul său a fost prea slab pentru o calificare. De la Thomas Fanara (locul 17; +1’46’’), colegul care l-a urmat un pic mai târziu nu puteam avea pretenții. Revine după o ruptură de ligamente și el a reușit să se califice. Victor Muffat-Jeandet în schimb avea să continue declinul. Primul schior ieșit de pe traseu într-o manșă ce a fost majoritar dusă până la capăt. Cât despre Pintu (24; +2’00’’) nu știu ce să zic. N-a greșit. Pur și simplu n-a accelerat în nici un viraj.
Marcel Hirscher s-a antrenat timp de șapte zile intensiv. A încercat zeci de perechi de schiuri, fiecare cu zeci de setări diferite, combinate cu alte multe setări ale clăparilor. „Pregătit de cursă?”, a fost întrebat. Nu încă, dar va lupta. Asta a și făcut, deși trebuie să spun că nu s-a văzut vreo deficiență de antrenament. Mica eroare corectată foarte rapid ar fi putut apărea și dacă n-ar fi fost accidentat. Singurul minus a fost la capitolul intensitate, când spre final a părut să o piardă puțin.
La antrenamente, făcute alături de schiorii elvețieni, Marcel fusese întrecut și de Justin Murisier – constant cu peste o secundă, și de Loic Meillard. În cursă însă Hirscher a ridicat ștacheta și i-a lăsat pe ambii vecini în urmă. Justin (4; +0’64’’) a fost de fapt egalul lui Stefan Luitz pe tot parcusul cu excepția abruptului Golden Eagle. N-a dat drumul schiurilor acolo și s-a trezit la un sfert de secundă după Marcel. Fratele mai mare al Melaniei Meillard, Loic (8; +1’05’’), la fel ca mulți tineri concurenți s-a jucat pe schiurile noi. Dar s-a stins puțintel pe a doua jumătate a cursei.
Acesta a fost un tipar pe care-l mai văzusem și la alții. Impresia a fost că unii băieți se simt atât de confortabil pe schiurile cu raza mică, încât se lasă legănați de ritmul prins cu mare ușurință și din legănarea aceasta intră într-o transă aproape de nani-nani, devenind lenți pe final. Așa a pierdut și Henrik Kristoffersen (9; +1’07’’), fără să fie evident în primul moment de ce a întârziat.
Dar i-a urmat de Stefan Luitz. Iar trezirea, inclusiv a privitorului hipnotizat de schiorul norvegian, a fost stridentă. Neamțul a asaltat fiecare poartă, fiecare dâmb și nu s-a lăsat deraiat nici de plecarea unui schi în lateral la un moment dat.
De pe „tronul” liderului – din acest an fruntașii au instalat un scaun la panoul de onoare – Stefan a avut emoții doar la cursa lui Ted Ligety. Așa cum îl știam, americanul a schiat pe cea mai directă linie spre următoarea poartă, a întors de fiecare dată schiurile fără probleme și și-a creat mult spațiu de accelerare până la următorul viraj.
Spre deosebire de francezi, Matts Olsson (7; +1’02’’) n-a dezamăgit, dar nici nu a convins, căci virajele de pe abrupt au fost luate permanent cu o clipă mai târziu decât ar fi avut nevoie. A mers totuși corect și foarte solid.
Curse cu sclipici au avut în schimb Manuel Feller (4; la egalitate cu Murisier) cu un excelent simț al schiurilor, fluent și activ fără a fi agresiv, și Filip Zubcic (6; +0’93), tot așa, foarte activ, și bine sincronizat cu traseul. Ia ghiciți cine îl antrenează pe Filip acum. Ivica Kostelic! Chiar el!
Pentru a fi dreaptă trebuie să spun că la stabilirea rezultatului final a contat și vântul, care i-a ajutat pe unii concurenți și i-a frânat pe alții. Tot ce putem spera pentru manșa secundă este ca el să nu își vâre rafalele și în întrecerea pentru podium. Peste 5 minute!
Schi alpin. Deocamdata. 