Germanii continuă asaltul

Aproape că n-a fost cursă în acest sezon la care să nu avem un schior german printre cei mai buni. Dar ce e copleșitor e numărul de podiumuri. Într-un mic articol după etapele din Val d’Isere, Martina Ertl scria, cu bătaie înspre Stefan Luitz probabil, că nu va trece mult până la o nouă victorie germană în Cupa Mondială. Nu cred totuși că se aștepta ca învingătorul să fie Josef Ferstl (1:35’28’’).

Chiar dacă a pierdut victoria ieri în Val Gardena, Max Franz (+0’02’’) a fost evident ușurat de revenirea între fruntași. Matthias Mayer (+0’10) în schimb ar trebui să poarte o discuție cu el însuși între doi ochi. Austriacul a avut o boacănă uriașă. Și totuși a prins podiumul.

Foto: Getty Images

N-a fost vreme frumoasă în Italia, iar ceața s-a strecurat din când în când pe traseu. Foarte prevăzător după cele două accidente mortale, juriul de cursă n-a făcut compromisuri, ci chiar a încercat să ofere siguranță maximă schiorilor. Dar tot au mai fost ghinioniști, precum Dominik Paris, cărora ceața le-a barat drumul pe neanunțate. Deci când ne uităm la fruntași trebuie să știm că au avut și un pic de noroc.

Totuși covârșitoare a fost știința lor de a aluneca din val în val. Ciaslatul, pajiștea de la mijlocul pârtiei a părut mai furtunos decât oricând. Iar marcatorul, Andy Evers, legendarul antrenor al lui Hermann Maier, acum angajat de federația elvețiană, a plasat porți în totală dizarmonie cu aceste valuri. Când iei un viraj și terenul te aruncă sau îți fuge de sub picioare, e aproape imposibil să mai preiei controlul schiurilor. Așa că nu puțini au fost pasagerii pe Ciaslat.

Nu și Josef Ferstl. Neamțul a fost de fapt cel mai menționat nume înainte sau în timpul primelor etape, ca posibilă mare supriză. Dar după cum știm a dat întâietate colegului Dressen, cu podiumul din Beaver Creek. Ieri în Val Gardena i-a ieșit însă totul perfect, deși a ales o linie foarte directă. A schiat al doilea, imediat după Beat Feuz, s-a așezat pe tronul fruntașului și nu s-a mai ridicat de acolo decât pentru interviurile din pauzele publicitare.

Articol în curs de scriere

Reclame