Opt

Am crezut în Lindsey Vonn după fiecare accidentare. Nu a contat ce au zis medicii. Cunoscând-o atât din concursuri, cât și din interviuri și apariții publice, am știut că va trage de ea și va reveni de fiecare dată. Îndoielile m-au cuprins anul trecut când a început să se încăpățâneze să schieze aproape întinsă în zăpadă, crezând că pista preparată prost nu i-a permis să sfideze gravitația. Dar apoi în vară americanii l-au adus înapoi la echipa fetelor pe Alex Hödlmoser, cel care a călăuzit-o pe Lindsey de la 16 ani spre cele mai mari succese și a revenit convingerea că va continua drumul spre recordul lui Stenmark.

Foto: DPA

Totuși nereușitele din ultima vreme – erori repetate, nesiguranță, probleme fizice – mă făcuseră să-mi spun că poate au dreptate pesimiștii și Lindsey a luat-o pe normala (după o vârstă) pantă descendentă. Însă americanca a repetat în super-uriașul din Val d’Isere ce a făcut întreaga carieră. S-a ridicat din groapă, în condiții extrem de dificile, cu zăpadă moale și necurățată până la plase, vizibilitate scăzută, ninsoare ușoară, și a strălucit victorioasă pentru a 78-a oară în carieră. Numărătoarea inversă continuă: opt!

Astăzi au însoțit-o pe podium Sofia Goggia și Ragnhild Mowinkel, aflată pentru prima dată printre premiantele unei etape de Cupă Mondială.

În urmă cu 5 ani, imediat după ce Ania alesese să concureze pentru România, termina un super-uriaș FIS la o secundă și un sfert în spatele norvegiencei, învingătoare în acel concurs. Aceeași distanță astăzi ar fi însemnat locul 23 și puncte. Dar în vreme ce Ragnhild a continuat să fie antrenată de oameni competenți, Ania a trebuit să învețe singură cum se ajunge la înalta performanță. După ce în sfârșit l-a convins pe secretarul COR că merită suport financiar, a putut intra și ea în echipa unui antrenor de elită. În acea echipă ajunsese anul trecut egala unei Nicole Schmidhofer sau Elena Fanchini. A survenit din păcate accidentarea, după care federația a decis să nu mai direcționeze spre ea finanțarea de la Comitetul Olimpic.

Rămasă din nou fără susținere și fără antrenor, Ania încearcă din nou prin propriile puteri să își croiască drumul. Piscurile îi sunt inaccesibile, căci la schi antrenorii sunt vitali pentru performanțe adevărate, dar schioara noastră nu renunță la luptă. Astăzi, condițiile dificile, zăpada moale, vizibilitatea scăzută, situația foarte departe de ideal la revenirea după o accidentare, au oprit-o într-un pasaj care a scos mai multe schioare afară de pe traseu. „Mâine e o altă zi, vedem ce va ieși!” a spus ea la final, neabătută de la calea pe care încă vrea să meargă.

Pista așa cum arăta de dimineață la recunoaștere i-a făcut poftă de schiul adevărat. N-a fost singura impresionată de ce vrăjiseră francezii după o noapte în care a nins din nou.

Articol în curs de scriere

Publicitate