Așa a spus Manuel Feller: „Chiar începi să te îndoiești de tine. La antrenamente merg la același nivel cu el. Habar n-am de unde scoate timpii ăștia.” La slalomul uriaș din Alta Badia, Marcel Hirscher a plusat cu un nou timp de neatins (2:25’42’’), a împins avantajul pe alte tărâmuri și a câștigat pentru a cincea oară la rând pe Gran Risa, record absolut. Henrik Kristoffersen pare resemnat cu locul secund, nu și cu întârzierea (+1’70’’). După prima manșă se afla la doar 17 sutimi de austriac. În premieră pe un podium de Cupă Mondială a urcat slovenul Zan Kranjec (+1’81’’).
Dacă în prima manșă Marcel arătase încă șubred, cu dezechilibrări mici, dar multe, partea a doua a întrecerii l-a găsit ca o Continuă lectura