„Voi încerca să atac ca Mikaela”, promisese Tessa Worley după prima manșă a slalomului uriaș din Courchevel. Zis și făcut. Atâta doar că Mika a atacat tot ca Mika, și de n-ar fi apărut în parcursul ei și o eroare, avantajul final ar fi măsurat o jumătate de secundă. Mikaela Shiffrin (2’02’’40) a obținut astfel prima ei victorie din acest sezon la slalom uriaș, Tessa Worley (+0’’99) a urcat cu manșa ei de vis de pe locul 8 pe a doua treaptă a podiumului. A treia știm deja că în această iarnă este rezervată pentru Manuela Mölgg (+1’’01).
Și fiindcă ne-a vrăjit cu o alunecare perfectă îi dau cuvântul Tessei pentru descrierea pârtiei: „Este o pistă foarte frumoasă, completă, cu o primă porțiune pe care trebuie să generezi viteză, una intermediară, pe care te joci cu terenul, conservând în același timp viteza, și apoi zidul acesta final, care este de fapt provocarea, mai ales în a doua manșă, când soarele a dispărut și totuși trebuie să ataci, chiar dacă te scutură. O adevărată pârtie de slalom uriaș.”
Aceasta a fost într-adevăr provocarea: atacul pe zidul abrupt adâncit în întunecime. Cu recunoașterea făcută mai devreme, fetele, mai ales cele care n-au mai schiat de mult sau niciodată în Courchevel, nu s-au așteptat să aibă lumina complet stinsă aici. Și atunci fie au tăiat viteza de tot (Petra Vlhova, Marta Bassino), fie au greșit (aproape tot restul lumii).
Cu atât mai mult merită lăudate Meta Hrovat (salt de pe locul 25 pe 17), Lara Gut (de pe 18 pe 10; +1’’87), și Sara Hector (de pe 19 pe 11; +1’’94). Slovena și Lara au reușit ambele al doilea timp al manșei. Meta fără să se fi afirmat în mod deosebit până acum, iar Lara pornind încă din poziția de proaspăt revenită în curse și neavând încă toate automatismele recuperate. Interesant este că la stil e greu să găsești două evoluții mai diferite. Meta a atacat tocmai pe zid, în vreme ce Lara (derapând controlat din nou) a conservat acolo câștigul acumulat pe primele două bucăți ale traseului. Suedeza a punctat prin acuratețe. Nu a riscat inutil, ci a rămas agresiv controlată de-a lungul întregii manșe, iar timpul i-a fost cu doar o sutime mai lent decât al Larei.
Impresionantă a fost și Alex Tilley (al cincilea timp al manșei). Nu pentru lucruri neapărat excepționale, ci pentru reacția versată de pe abrupt, unde în momentul în care i-a fugit schiul de susținere, nu s-a panicat, ci a corectat rapid și a continuat să atace. Și uite așa schiul britanic aduce în prim plan tot mai mulți schiori. Că doar au munți!
Lara a stat multișor pe tronul fruntașei. Wendy Holdener (locul 9; +1’’81) a fost prima care a reușit s-o coboare de acolo. A plecat cu un ritm bun de la start, a accelerat, a accelerat, și pe abrupt viteza asta i-a venit de hac. A pierdut aproape o secundă corectând linia, dar a salvat câteva sutimi pentru un timp verde.
Adeline Baud-Mugnier nu mai scapă de dureri. Astă vară s-a putut antrena doar 10 zile. Accidentată și reaccidentată în ultimele sezoane, schioara franceză a petrecut ziua de luni la spital. Dureri la genunchi. A primit antiinflamatoare, iar dimineața s-a trezit fără să le mai simtă. Hai să profit, s-a gândit ea. Dar de la gând la faptă, drumul nu e totdeauna direct. Numai că fetele din echipă ce coborâseră deja transmiseseră cum e pista. „Mi s-a spus că nu voi vedea mai nimic pe zid. Așa că nu am fost surprinsă și am putut lega virajele.” În uralele sutelor de copii din valea pe care se află stațiunea – li s-a dat liber de la școală pentru a le putea vedea pe cele mai bune schioare ale lumii – Adeline (7; +1’’67) a făcut două manșe atât de bune încât aproape a fost invitată la festivitatea de premiere. „A fost genial să văd verde la trecerea liniei de sosire”.
Sofia Goggia nu i-a dat emoții (16; +2’’32). La fel de agresivă, la fel de neglijentă ca în prima manșă. Dar după mica pauză publicitară Adeline a trebuit să elibereze locul. Schiase Tessa. Perfect. „M-am simțit purtată de public. În trecut am fost uneori stresată când am concurat acasă, nu și azi. Acum am simțit mai degrabă un dinamism pozitiv, am vrut să simt plăcere, să-mi fac cursa, să risc. În prima manșă am fost un pic reținută, dar involuntar. Când am ajuns jos am crezut că schiasem bine. În a doua am vrut să dau totul și am reușit să-mi ridic nivelul. Am strâns din dinți, n-am vrut să am regrete. ”
Să nu uităm că doar cu două zile în urmă schioara franceză căzuse la super-G-ul din Val d’Isere. Tessa a făcut astfel pace cu pista pe care urcase pentru prima dată pe un podium în Franța în urmă cu cinci ani, dar care o și aruncase accidentată în anul următor. Doar Mika a mai întrecut-o, ceea ce nu înseamnă că n-a tremurat pentru locul ei secund.
Totuși nu chiar de la început. Melanie Meillard (6; +1’’33) a schiat din nou frumos și liniștit. Prea frumos și liniștit aș spune eu. Viktoria Rebensburg (14; +2’’21) nu s-a putut desfășura. Eu am pus-o pe seama vânătăilor adunate pe întregul corp în Val d’Isere. Ea însă a învinovățit schiurile, aruncându-le la final, dezgustată și nervoasă. Probabil trecuse peste o piatră și rămăsese fără cant.
Ragnhild Mowinckel (4; +1’’02) n-a mai fost la fel de îndurătoare. Cu un nivel peste tot ce a arătat în acest sezon la uriaș, norvegianca a pierdut întrecerea cu Tessa doar din pricina inexactităților de pe abrupt. Nu a regretat cele trei sutimi lipsă, ci s-a bucurat din toată inima că mersese bine.
Nina Haver-Løseth (5; +1’’30) a pornit excelent, dar pe abrupt a intrat pe patternul deja observat la alte fete. Dezechilibrare, intrare prea directă spre o poartă, pierderea liniei, întârziere. Manuela Mölgg s-a ținut mai bine. Până aproape de final, unde n-a mai fost destul de rapidă. Dar cu al treilea podium consecutiv, italianca se poate deja lăuda cu cel mai bun sezon al carierei.
Tessa și Manu au așteptat împreună cu sufletul la gură evoluția Martei Bassino (8; +1’’75). Italianca s-a retras însă singură de pe podium, intimidată de zidul întunecat de pe care pândeau micile și numeroasele denivelări.
După pornirea Mikaelei Shiffrin cronometrul n-a făcut decât să adauge constant sutimi la avansul inițial. Apoi a venit zidul, un schi i-a fugit la vale, nu văzuse că nu are o suprafață curată acolo, antrenoarea ei și-a dus speriată mâinile la gură, dar atât. Mika nu a părut nici măcar să facă vreun efort pentru a continua netulburată atacul foarte direct. Sigur, cronometrul, în corectitudinea lui absolută, a pedepsit-o. Dar nu mult.
„Dificil. Manșa secundă a fost foarte directă (și prima fusese, dar a doua s-a putut parcurge cu aproape o secundă mai repede – n.a.) și asta nu mi se potrivește. Jos chiar am crezut că voi zbura afară de pe traseu. Dar m-am adunat și am ținut de victoria din prima manșă până la linia de sosire. Am riscat, am fost agresivă, mi-am împins limitele și asta e cel mai important. Mai important decât victoria! A fost dificil pentru mine să ajung la momentul în care am încredere să fac asta.”
Cu acest rezultat Mika a preluat, pentru prima dată în carieră, tricoul roșu al slalomului uriaș. A mărit și avantajul din clasamentul general, unde a pierdut o adversară. Poate v-ați întrebat ce s-a întâmplat cu Tina Weirather. Schioara din Lichtenstein a suferit o fractură în palmă și a lipsit. La super-G-ul terminat pe locul 2 în Val d’Isere schiase deja cu mâna ruptă, și cu bățul lipit cu bandă adezivă de mănușă, căci nu putuse să-l prindă altfel. Va reveni de îndată ce reîncep cursele de viteză, sau, dacă mâna evoluează bine, poate chiar mai devreme.
Schi alpin. Deocamdata. 