Rezultatele slalomului uriaş paralel masculin din Alta Badia

Luni seara în Alta Badia câteva modificări în regulamentul curselor paralele au eliminat mai mult de jumătate din rezultatele eratice de până acum. Noile reguli:

  • Se începe cu șaisprezecimile, deci cu 32 de schiori.
  • Alegerea lor se face astfel:
    • Primii 16 din list WCSL la uriaș. Numerele de start reflectă locul în această listă.
    • Primii 4 din WCSL la general, care nu au prins prima listă. Primesc în ordine numere de start de la 17 la 20.
    • Primii 12 de la slalomul uriaș de duminică, neaflați pe nici una din primele două liste. Primesc numere de start de la 21 la 32.
    • Împerecherea se face 1 cu 32, 2 cu 31, etc.
  • 16-le au două manșe. În manșa a doua cel care se află în urmă e lăsat să plece de la start după un interval corespunzator întârzierii, deci cine trece primul linia de sosire e câștigător. Întârzierile mari din prima manșă sunt reduse la jumătate de secundă. Descalificările din prima manșă primesc tot o penalizare de jumătate de secundă. Aici au mai fost câteva reguli, în caz de două abandonuri, dar nu a fost nevoie de ele.
  • De la optimi în sus s-a schiat o singură manșă. Concurentul cu numărul mai mic de start, practic favoritul, a fost favorizat, putând să-și aleagă traseul.
  • Clasamentul schiorilor care au pierdut în prima rundă s-a făcut în funcție de timpii obținuți în aceasta (locurile 17-32 în ordine).
  • Clasamentul schiorilor care au pierdut în a doua rundă s-a făcut în funcție de timpii din a doua (locurile 9-16).
  • Schiorii care au ajuns în sferturi au concurat până la capăt în dueluri pentru stabilirea locurilor finale.
16-imi
1. Marcel Hirscher (AUT) 19.55 19.50
32. Thibaut Favrot (FRA) +0.23 +0.68
16. Manfred Mölgg (ITA) DSQ +0.90
17. Kjetil Jansrud (NOR) 19.33 19.51
9. Ted Ligety (USA) +0.37 +0.21
24. Andre Myhrer (SWE) 19.53 19.93
8. Thomas Fanara (FRA) +0.47 +0.66
25. Loic Meillard (SUI) 19.71 19.78
5. Matts Olsson (SWE) 19.55 19.68
28. Aleksander Andrienko (RUS) DSQ +0.69
12. Zan Kranjec (SLO) +0.07 +0.03
21. Stefan Brennsteiner (AUT) 19.74 19.74
13. Luca de Aliprandini (ITA) +0.11 19.66
20. Riccardo Tonetti (ITA) 19.60 DSQ
4. Mathieu Faivre (FRA) 19.89 +0.08
29. Filip Zubcic (CRO) +0.03 19.73
3. Henrik Kristoffersen (NOR) +0.14 19.88
30. Alexander Schmid (GER) 19.61 +0.17
14. Roland Leitinger (AUT) 19.54 +0.05
19. Mathias Mayer (AUT) +0.05 19.60
11. Florian Eisath (ITA) +0.12 +0.21
22. Erik Read (CAN) 19.66 19.58
6. Leif Kristian Nestvold-Haugen (NOR) +0.23 19.69
27. Gino Caviezel (SUI) 19.46 DSQ
7. Justin Murisier (SUI) 19.76 19.66
26. Tommy Ford (USA) +0.17 +0.35
10. Manuel Feller (AUT) DNS DNS
23. Roberto Nani (ITA) 20.01 19.81
15. Victor Muffat-Jeandet (FRA) +0.41 +0.44
18. Aleksander Aamodt Kilde (NOR) 19.43 19.54
2. Alexis Pinturault (FRA) +0.04 19.50
31. Luca Aerni (SUI) 19.51 +0.32

Optimi
1. Marcel Hirscher (AUT) 19.30
17. Kjetil Jansrud (NOR) DSQ
24. Andre Myhrer (SWE) 19.58
25. Loic Meillard (SUI) +0.05
5. Matts Olsson (SWE) 19.53
21. Stefan Brennsteiner (AUT) DSQ
13. Luca de Aliprandini (ITA) +0.02
29. Filip Zubcic (CRO) 19.67
3. Henrik Kristoffersen (NOR) 19.54
19. Mathias Mayer (AUT) +0.12
6. Leif Kristian Nestvold-Haugen (NOR) 19.48
22. Erik Read (CAN) +0.21
7. Justin Murisier (SUI) 19.38
23. Roberto Nani (ITA) +0.15
2. Alexis Pinturault (FRA) +0.02
18. Aleksander Aamodt Kilde (NOR) 19.32
Sferturi
1. Marcel Hirscher (AUT) 19.23
24. Andre Myhrer (SWE) +0.37
5. Matts Olsson (SWE) 19.32
29. Filip Zubcic (CRO) +0.31
3. Henrik Kristoffersen (NOR) 19.30
6. Leif Kristian Nestvold-Haugen (NOR) +0.18
7. Justin Murisier (SUI) +0.18
18. Aleksander Aamodt Kilde (NOR) 19.22
Locurile 5-8
24. Andre Myhrer (SWE) 19.51
29. Filip Zubcic (CRO) +0.08
6. Leif Kristian Nestvold-Haugen (NOR) 19.$2
7. Justin Murisier (SUI) +0.19
Semifinale
1. Marcel Hirscher (AUT) +0.05
5. Matts Olsson (SWE) 19.28
3. Henrik Kristoffersen (NOR) 19.27
18. Aleksander Aamodt Kilde (NOR) +0.07
Locurile 7-8
7. Justin Murisier (SUI) 19.31
29. Filip Zubcic (CRO) +0.20
Locurile 5-6
6. Leif Kristian Nestvold-Haugen (NOR) 19.37
24. Andre Myhrer (SWE) +0.19
Finala mică
1. Marcel Hirscher (AUT) 19.05
18. Aleksander Aamodt Kilde (NOR) +0.08
Finala mare
3. Henrik Kristoffersen (NOR) +0.03
5. Matts Olsson (SWE) 19.33

Clasamentul final:

1. Matts Olsson (SWE) W 1-2
2. Henrik Kristoffersen (NOR) L 1-2
3. Marcel Hirscher (AUT) W 3-4
4. Aleksander Aamodt Kilde (NOR) L 3-4
5. Leif Kristian Nestvold-Haugen (NOR) W 5-6
6. Andre Myhrer (SWE) L 5-6
7. Justin Murisier (SUI) W 7-8
8. Filip Zubcic (CRO) L 7-8
9. Alexis Pinturault (FRA) 19.34
10. Roberto Nani (ITA) 19.53
11. Loic Meillard (SUI) 19.63
12. Mathias Mayer (AUT) 19.66
13. Luca de Aliprandini (ITA) 19.69
14. Erik Read (CAN) 19.69
15. Kjetil Jansrud (NOR) DSQ
16. Stefan Brennsteiner (AUT) DSQ
17. Roland Leitinger (AUT) 39.19
18. Luca Aerni (SUI) 39.33
19. Victor Muffat-Jeandet (FRA) 39.41
20. Florian Eisath (ITA) 39.45
21. Zan Kranjec (SLO) 39.51
22. Alexander Schmid (GER) 39.66
23. Ted Ligety (USA) 39.67
24. Mathieu Faivre (FRA) 39.70
25. Thibaut Favrot (FRA) 39.73
26. Tommy Ford (USA) 39.77
27. Thomas Fanara (FRA) 40.15
28. Gino Caviezel (SUI) D+19.46
29. Riccardo Tonetti (ITA) D+19.60
30. Aleksander Andrienko (RUS) D+19.87
31. Manfred Mölgg (ITA) D+19.91
Publicitate