Spectacolul paralel: Matts Olsson câștigă, criticile lui Henrik Kristoffersen rămân fără ecou

Pentru al treilea an la rând Alta Badia a găzduit un slalom uriaș paralel. A fost spectacol, așa-i, dar nu neapărat unul sportiv. Spre deosebire de anii trecuți, regulile (le puteți citi aici) au arătat cugetate și, îmbucurător, au îndreptat parțial injustiția loteriei manșelor de 19 secunde. Am avut astfel un podium de specialiști ai uriașului, disciplină în contul căreia au mers punctele acordate. Matts Olsson a învins pentru prima oară în carieră. Și spre deosebire de alți câștigători neanunțați din genul acesta de întreceri, el chiar s-ar putea să confirme cu cel puțin o victorie într-o etapă clasică. Învins în finală, Henrik Kristoffersen a urcat (pentru a câta oară în acest sezon?) pe treapta a doua. Marcel Hirscher, eliminat încă din prima rundă la primele două ediții, a spart ghinionul și a câștigat finala mică.

Matts Olsson (SWE) und Marcel Hirscher (AUT)

E dificil de descris o astfel de cursă. Trebuie s-o vezi ca să simți cât de palpitante sunt duelurile, căci au fost. Trebuie s-o vezi pentru a-i observa schiori cum riscă totul pe finaluri sperând cu disperare că ei vor trece primii linia de sosire. Și trebuie s-o vezi pentru a te apleca peste linia de finiș împreună cu favoritul în duelurile decise de una, două, trei sutimi. De aceea voi descrie cursa altfel decât până acum.

Întrebarea legitimă este cum de n-au mai strălucit viteziștii, iar răspunsul este că au strălucit, dar nu chiar orbitor ca în 2015 și 2016, iar de vină pentru aceasta este doar noul regulament. Schimbarea cea mai mare este lărgirea lotului de concurenți la 32 de schiori. Asta le-a dat favoriților primi adversari mai ușori decât ce ar fi primit cu 16 la start. Anii trecuți, împerecherea făcându-se conform clasamentului schiorilor la slalom uriaș (acesta este punctul slab care a rămas și în noile reguli), cei mai valoroși 4 schiori ai disciplinei, îi primeau automat ca adversari pe viteziștii veniți în concurs de pe World Cup Starting List-ul clasamentului general.

Zici slalom uriaș paralel, încerci să nu așezi porțile la fel de învârtit ca la slalom, și la distanțe mai mari. Când nu ai spațiu mult în lateral, pentru a avea două trasee, ești restrâns și mai mult. Iar ce rezultă este o așezare banală de porți, pe o linie aproape directă, pe un teren plat, și cu o săritoare montată la un moment dat. Adică trasee ideale pentru coborâtori.

În vreme ce schiorii tehnici n-au putut estima de multe ori cât de departe vor sări, și pe ce direcție e ideal să-și ia zborul, cei trei viteziști prezenți au excelat la acest capitol. Ba mai mult, aici a fost locul în care au știut să-și ia elan, ca să-și întreacă adversarii pe linia de sosire. Dacă Hirscher, Pinturault și Kristoffersen i-ar fi întâlnit în prima rundă, cel puțin doi dintre ei s-ar fi oprit. Mattias Mayer ar fi câștigat poate împotriva lui Pintu sau a lui Henrik, dar nu a lui Marcel. Aceasta a fost prima prezență a campionului olimpic la coborâre într-o astfel de întrecere, și s-a simțit lipsa de experiență.

Cu excepția primei runde, Marcel a avut oricum un traseu de foc, cu adversari unul și unul în fiecare duel. Dar acea primă rundă împotriva unui adversar lipsit de experiență a contat. Pentru mine, partea cea mai interesantă din acest concurs a fost analiza la rece a rezultatelor scrise.

Hirscher, Kristoffersen, Pinturault, Olsson, Kilde, toți acești schiori care au ajuns deja între primii în probele lor clasice, au progresat de la o rundă la alta. Paradoxul este că ei pornesc de la aproximativ același nivel cu concurenții de pluton. Dar se ridică deasupra lor fiindcă învață. Învață rapid și se folosesc imediat de ce au învățat. Cât de mult contează capul în acest sport e de obicei greu de estimat. Dar rezultatele acestui uriaș paralel, oferă prin repetarea experimentului informații indisponibile altfel.

Hirscher a fost cel mai constant în progres, făcând pași mari la fiecare etapă, cu o excepție. Cea în care a pierdut semifinala, dar acolo a fost o greșeală personală la start, unde s-a dat prea mult (sau prea târziu) înapoi ca să-și ia avânt. Acesta este aspectul crud al curselor paralele. Sunt prea scurte pentru a putea corecta erorile. Ai greșit, plătești pe loc. Nu există clemență.

Olsson și Kilde au făcut și ei pași mari la progres, dar nu constant. Au mai și regresat uneori. Kristoffersen a progresat continuu, dar cu pași mult mai mici. Iar pentru Pinturault lipsesc datele, căci a avut ghinion. În manșa a doua l-a întâlnit tocmai pe Kilde. Degeaba a tăiat două zecimi din timp, norvegianul l-a întrecut cu două sutimi. Ah da, Alexis a avut al treilea timp al rundei a doua după Hirscher și Kilde.

Dacă ne uităm la cei mai rapizi timpi, pe primele patru locuri sunt Hirscher, Kilde, Kilde și Hirscher. Austriacul a fost cât pe ce să spargă bariera celor 19 secunde în finala mică. Nici un alt concurent în afară de cei doi nu a coborât sub 19,27 (Henrik în seminifala cu coechipierul Kilde). Atunci când a greșit și a pierdut duelul, Hirscher a scos 19,33, timp de top 10 pe tot concursul!

Dacă analizăm media timpilor obținuți, pe primele locuri îi regăsim pe Hirscher și Kilde! De aceea este dificil să mă scutur de sentimentul că finala mică trebuia să fie în realitate finala mare. Dar după cum ziceam, o greșeală, și ești out.

Și atunci care este totuși valoarea sportivă a acestei întreceri? Ordonându-mi ideile, înainte de a scrie articolul m-am gândit așa:

  • nu recompensează cel mai bun schior,
  • întâmplarea joacă un rol mare, chiar vrem să o lăsăm să decidă pentru a mări doza de imprevizibil?
  • nu aduce satisfacție pe termen lung pentru spectatorul care știe să schieze, chiar dacă e începător
  • e de fapt gândită pentru spectatorii care nu știu nimic despre schi, ceea ce înseamnă că ar trebui să fie eveniment promoțional.

La acest punct am zis hai să ascult și conferința de presă. Știam că pentru schiori concursul e un mix între seriozitate și distracție, majoritatea plângându-se că se dau la fel de multe puncte în clasament ca pentru o cursele clasice, sau că nu există un clasament separat doar pentru probele paralele, dar fiind entuziasmați de atmosferă și camaraderia (pe cuvânt că așa au zis!) pe care o simt schiind în doi. Dar atât. Când schiezi într-un eveniment organizat de FIS, trebuie să fii reținut cu anumite critici.

Hans Olsson n-a spus decât ce surprins este că a câștigat. Pe supraviețuirea primei runde mizase, însă nu mai mult. Marcel s-a arătat bucuros că a trecut în sfârșit de prima rundă, motivul succesului punându-l pe traseul care a avut și câteva viraje, nu doar linia dreaptă din anii trecuți. „Mi se pare mai interesant așa. Asta e părerea mea. Ceea ce nu înseamnă că în anii trecuți a fost prost.” Observați defensiva.

Și când mă pregăteam să casc, vine minunatul Henrik. „Ca vârstă sunt încă tânăr, dar am preferințe mai tradiționale”, a repetat el de câteva ori atunci când a apărat formatul clasic. Cel paralel „nu e un format consistent. Ieri, când am terminat tot al doilea, în spatele lui Marcel și l-am văzut schiind, a fost o plăcere să-i văd virajele, acela a fost schi adevărat. Azi a fost, ta, da, dam, gata. Mie îmi place să văd schiul cu care am crescut, întrecerile adevărate.” Și tot așa.

Desigur nu a respins complet formatul. Înțelege că e pentru spectatori și a sugerat să existe de sine stătător, dar în direcția show, nu ca parte a Cupei Mondiale. Ce mi se pare curios este că deși de data aceasta criticile au fost formulate din postura mai mult decât credibilă de premiant, presa prezentă nu a preluat decât partea unde spune: „deși am câștigat aici 80 de puncte, cu care i-am întrecut pe Aksel și Marcel în clasamentul general, nu mi se pare corect să fim recompensați ca la un slalom sau o coborâre.”

Ascultați-l (de la minutul 7):

După atâta analiză pseudo-științifică, voi încheia într-o notă mai lejeră, cu o înșiruire de știri mărunte.

Cyprien Sarrazin, apărătorul titlului a dispărut din peisaj nu pe motive de ridicări și căderi meteoritice, ci fiindcă e accidentat.

Manuel Feller, calificat pentru cursă, a resimțit dureri la genunchi după uriașul de duminică, iar examenul medical a relevat o leziune la capsula articulară. Pentru refacere are nevoie de o pauză de 8-10zile. Nu s-a prezentat la start, iar Roberto Nani a trebuit să schieze singur. Manuel Feller a primit totuși un punct în clasamente (general și uriaș). Anomalie. Rămâne de văzut dacă Manuel va putea bate previziunile pentru a lua startul la slalomul din Madonna.

Tirolul de Sud acordă un premiu de 20000 de euroi schiorului care adună cele mai multe puncte în cele patru zile de concurs din regiune (Val Gardena + Alta Badia). Acesta ar fi fost de fapt Hirscher. Dar a câștigat pentru a doua oară consecutiv Kjetil Jansrud, deoarece… Marcel nu a participat la nici o cursă în Val Gardena. Datorită acestei restricții doar patru schiori au fost eligibili pentru trofeu: Jansrud, Kilde, Mayer și Pinturault. În glumă Kjetil i-a recomandat lui Marcel ca la anul să ia și el startul la super-G. Nu să concureze, ci are voie sa facă o cristiană de ieșire de pe traseu imediat după pornire și atunci premiul va fi al său.

Rezultatele complete și clasamentul final