Mikaela Shiffrin învinge în duelul favoritelor, formatul naște controverse

Miercuri seara, Courchevel-ul a găzduit o cursă de slalom paralel. Prima din istoria Cupei Mondiale, este proclamat în presă, căci dintr-un motiv care mie îmi scapă, se consideră că ar fi o disciplină diferită de city event. După cum probabil știți, în finala mare Mikaela Shiffrin a învins-o pe Petra Vlhova într-un duel strâns, iar în finala mică s-a impus Irene Curtoni în fața norvegiencei Maren Skjøld.

Spre deosebire de cursa masculină, care a folosit slalomul uriaș din ziua precedentă drept criteriu de calificare pentru cel paralel, la fete a trebuit disputată o manșă specială de calificare în dimineața zilei de concurs. Pe un traseu de o dată și jumătate mai mare decât cel de seară, dar cu același tip de aranjament al porților, 71 de fete și-au propus să termine între primele 32 pentru a primi biletul de participare la cursa în nocturnă.

Nu e nimic surprinzător la piscul clasamentului. Mikaela Shiffrin a învins (rezultatele sunt aici). Din nou. Surprinzător, cel puțin după evoluția primelor 20 de concurente a fost totuși timpul ei. Pe un traseu care a durat doar 26 de secunde, timp înregistrat de americancă, le-a lăsat în urmă pe Melanie Meillard și Wendy Holdener la aproape jumătate de secundă. Pe un traseu fără nimic special! Nu tu capcane, nu tu loc în care să greșești. Doar dans perfect ritmat pentru toată lumea, între porți plasate la aceeași distanță. Și totuși nimeni nu s-a ținut de Mika.

Ceva mai târziu, canadianca Erin Mielzynski a redus întârzierea la 37 de sutimi, aducând-o la parametri mai apropiați de normalitate.

Adaptabilitatea a fost până la urmă cuvântul cheie. Căci deși, după cum ziceam, traseul n-a avut nimic, dar chiar nimic dificil, s-a greșit. Iar greșelile, la fel ca la uriașul paralel din Alta Badia, au costat totul. Aproape jumătate din fetele aflate în primele două grupe valorice ale slalomului s-au uitat la traseu și n-au știut de unde să apuce înșiruirea aceasta dreaptă de porți. Nici cum sau dacă să le boxeze n-au știut. Unele s-au încurcat într-atât de tare încât nu s-au calificat: Nina Haver-Løseth (NOR) a fost cea cu inima frântă de linia trasă chiar deasupra ei, dar cu siguranță nici Emelie Wikström (SWE), Lena Dürr (GER), Michelle Gisin (SUI) n-au fost mai bucuroase. Lara Gut și-a încercat și ea norocul fără succes. Tessa Worley, deși cu o zi înainte la interviuri lăudase formatul, a renunțat să se mai înscrie la start.

În schimb s-au văzut trecând examenul de admitere schioare cu numere uriașe, inclusiv ultima fată plecată de la start, sau ale căror nume le știu doar din clasamentele de la Mondiale sau Jocuri Olimpice, clasamente ce includ 60 de concurente. Răsturnarea aceasta valorică e un semn clar că această disciplină nu e slalom. Aceasta e prima observație. A doua e că dacă fetele acestea nou-apărute în mijlocul spumei slalomului nu vor confirma în curse tradiționale, semnele de întrebare puse lângă acest format de concurs se vor înmulți.

O notă mică de subsol pentru fanii Michaelei Kirchgasser. Din păcate, austriaca, foarte bună la astfel de concursuri, a călcat o poartă în timpul încălzirii pentru manșa de calificare. Examenul medical efectuat în Austria spre seară a relevat o întindere a ligamentelor încrucișate și un edem osos. Conform medicului care o tratează va lipsi din concursuri trei sau patru săptămâni.

***

Și așa am ajuns la cursa propriu-zisă. Seara, în nocturnă, cu un public spectator entuziast. Multă lume a văzut porțile din Alta Badia, le-a văzut pe cele din Courchevel și s-a întrebat: de ce unu-i uriaș și celălalt slalom special? Că doar porțile sunt la fel!

Așa e. Pentru ambele curse paralele s-au folosit porți de slalom uriaș. Mai mult decât atât, la ambele curse porțile au fost așezate aproape în linie dreaptă. Ba chiar deplasamentul față de această linie a fost mai mare în Alta Badia. Diferența care a schimbat numele a fost dată de distanța dintre porți: 11m la fete, 25 la băieți.

Neprimind bilete la liber pentru cursă, n-am avut viteziste la start, deci nu am avut repere comparative. În schimb pot să pun în balanță fetele și băieții. Concluzia e că pentru bietele slalomiste trambulina plasată pe prima jumătate s-a dovedit de multe ori decisivă. Am avut destule runde la care s-au încurcat amândouă fetele. Și o rundă în care au abandonat amândouă simultan. Noroc că era în 16-imi, unde s-au schiat două manșe (regulile le puteți citi aici).

Tocmai din pricina stângăciilor mai răspândite în rândul fetelor, s-au întâmplat mai multe lucruri interesante în Courchevel. Au fost mai multe abandonuri pe motiv de risc nemăsurat între ultimele porți. Nastasia Noens a agățat flamura de la o poartă și a purtat-o înfășurată pe gambe până aproape de finiș, unde s-a împiedicat previzil. Resi Stiegler, impresionată de succesul boxării duble a porților de către schiorii suedezi (Frida Hansdotter a fost o reprezentantă a metodei în Courchevel, dar impresionanți la folosirea ei au fost Andre Myhrer și Mathias Hargin anul trecut în Stockholm), a dat fără discernământ în jaloane, punându-și astfel singură piedică.

Apropo de stilul boxat. Funcționează foarte bine când e timp suficient între porți, căci accelerația e maximă la boxarea aceasta. În Alta Badia de exemplu, Andre Myhrer a fost extraordinar de rapid doar atunci când a aplicat-o, dar nu a putut-o face decât uneori, pe platul final, deci preț de 4-5 porți. Resi a încercat la toate și porțile s-au succedat prea rapid pentru a face față ritmului drăcesc impus.

Ne-am uitat la băieți la cei mai rapizi timpi, haideți să-i vedem și pe ai fetelor. Mika (18’’72), Marina Wallner (chiar așa? chiara așa! 18’’74), Petra (18’’78) și apoi iar Mika (18’’79). Interesant este că primii doi timpi au fost obținuți în prima manșă ai primei runde!

Explicații clare nu am. Pot prezenta doar unele plauzibile. Mikaela a știut că prima rundă este cea în care sunt eliminate favoritele și a pornit motivată suplimentar pentru ea. Iar Marina Wallner este o fată extrem de talentată care nu a găsit deocamdată calea spre menținerea acestei agilități de bază dincolo de cele 19 secunde, și nici pe cea a repetării evoluțiilor fără cusur în mod repetat.

În cazul Mikaelei Shiffrin aproape am și o confirmare a presupunerii. Americanca a povestit la interviul acordat publicației Ski Chrono că pentru ea cursele acestea paralele implică și multă tactică, „mai ales în 16-imi, unde trebuie să schiezi de două ori împotriva aceleiași adversare.”
A mai adăugat și alte impresii interesante: „Nu e vorba numai să-ți vezi de manșa ta, ci trebuie să iei în considerare și adversara, și în același timp să te concentrezi asupra propriului traseu. E dificil să stai concentrată când cineva schiază chiar lângă tine.”

Alte observații din analiza timpilor. Cu excepția Mikaelei și a Petrei, avem puțină constanță în plutonul feminin de slalomiste. Înțelegem astfel de ce domină cele două în proba clasică. Toate fetele care au ajuns în sferturi au o viteză de bază excepțională. Am înțeles în sfârșit de ce e lăudată de antrenori atât de intens Ricarda Haaser. Ce le lipsește fetelor nou apărute atât de sus – Ricarda, Katharina Truppe, Irene Curtoni, Maren Skjøld, dar probabil că și lui Wendy Holdener, este constanța. În manșe scurte și fără capcane s-au ridicat toate la suprafață, chiar concurând în fața unor adversare extrem de agile și ele. Și în fine, tot din analiza acestor timpi se poate vedea că potențialul fetelor este mult mai echilibrat decât al băieților. Inclusiv fetele de care nu auzim altfel niciodată sunt foarte rapide pe distanțe scurte. Și sunt rapide din prima. Bun, aceste observații din urmă s-ar putea să fie legate de dificultatea mai scăzută a traseului feminin.

În vreme ce fetele se duelau aprig și se chinuiau cu săritoarea, pe twitter se încinsese un mic foc de artificii al schiorilor spectatori. Deschiderea a făcut-o Julia Mancuso, cine alta (mic zâmbet de simpatie)? A observat mai întâi linia dreaptă. Apoi că un traseu este mai rapid decât celălalt.

Pentru noi, atât în Alta Badia, cât și în Courchevel, având acces la ce se întâmplă în mod repetat pe ambele trasee, a fost ușor să observăm discordanța, mărișoară aș spune eu, apărută în pofida GPS-ului pe care se laudă organizatorii că l-au folosit pentru a crea două manșe identice la milimetru ca lungime.

N-ar fi contat dacă începând din optimi nu s-ar fi schiat într-o singură manșă, slalomista mai bună în scripte putând să aleagă unde vrea să schieze. Phil Brown a pus imediat degetul pe rană: „Sunt protejați schiorii mai buni pentru o audiență mai bună la TV.”

Punând alături clasamentele din anii trecuți și cele din acest an observăm imediat. Acum au câștigat favoriții, în anii trecuți outsiderii. În joc sunt cu siguranță audiențele TV, dar și credibilitatea formatului. Ca să nu mai fie tratată ca loterie, am impresia că FIS a măsluit cărțile.

Pentru Mika însăși n-a fost la fel de evidentă diferența după câte o manșă pe fiecare traseu. La interviul cu televiziunea austriacă a admis că și-a bătut capul cu alegerea. „N-a fost clar care traseu e mai rapid, l-am ales pe cel roșu fiindcă acolo m-am simțit eu mai bine.” Probabil și pentru celelalte schioare a fost la fel de dificil de ales. De exemplu Melanie Meillard, ca favorită, a ales să schieze pe traseul albastru. Și a pierdut.

Pe twitter s-au prins mai apoi în horă și Lindsey Vonn și Dustin Cook. Lindsey chiar a scris negru pe alb exact ce spusese Henrik Kristoffersen în Alta Badia: formatul atrage spectatori, trebuie promovat, dar ca publicitate pentru sport, nu ca întrecere care să influențeze cine ia globul.

Urmărind dialogul pe twitter apare întrebarea: de ce critică doar americani și canadieni? Formatul, cu reguli un pic diferite, vine din State și Canada, unde se organizează foarte des astfel de întreceri. De aici interesul lor mai mare, dar poate de aici și rezistența la modificările făcute de FIS.

Pe de altă parte, la federațiile europene (inclusiv cea română), sportivii semnează un acord prin care se angajează să nu critice forurile umbrelă. Henrik are un status aparte fiindcă se află în dispută cu propria federație și de aceea a tunat și fulgerat în Alta Badia.

De aceea aș privi cu scepticism o parte din laudele enunțate de schioarele participante în fața presei. În primul rând, schioarelor bune care au fost eliminate în calificări nu li s-a cerut părerea. Apoi, fetele noi, care ajung la primul lor rezultat semnificativ în Cupa Mondială e normal să îndrăgească formatul. Și de fapt e foarte bine că există curse care le dau șansa să vadă că diferența între ele și o Petra sau o Mika nu este chiar așa de mare. Le motivează să muncească mai mult pentru a micșora și distanța din cursele clasice.

Dar între toate declarațiile pline de entuziasm avem și scăpări de genul „am venit să mă distrez” (Coralie Frasse-Sombet), „e o cursă la care e necesar și să ai noroc” (Bernadette Schild). Plus nenumăratele recomandări de a considera disciplinele paralele ca disciplină separată, căci sigur nu e slalom. Aceasta înseamnă că probabil regulile vor suferi în continuare modificări. Și e bine așa.

Înapoi la premiante. Pentru Irene Curtoni acesta a fost al doilea podium al carierei la 5 ani distanță de cel la uriaș din Ofterschwang. Fiecare timp verde obținut o încărcase cu energie pentru un nou atac. La final, cu lacrimi în ochi, i-a dedicat succesul surorii accidentate, Elena.

Victoria Petrei din Levi a zgândărit-o pe Mika. „Tot sezonul m-a împins prin evoluțiile ei. Dar în finală, în cabina de start mi-am spus «astăzi nu!» și n-am lăsat-o să mă învingă din nou.” Poate Mika a avut aripi și pentru că Mathieu Faivre și-a făcut timp și a venit să o susțină live. Cei doi au devenit apropiați la finalele din Aspen și în timpul verii au avut grijă să petreacă destule momente împreună. Momente pe care nu le-au avut totuși în Courchevel. „Înseamnă enorm să-l am alături aici, căci timpul nostru liber nu ne permite asta prea mult. Acum am petrecut cu el cam 10 secunde după cursă și am apucat doar să-i spun că abia așteptasem să-l revăd.”

Poate reținem acest lucru și data viitoare când la o cursă unul dintre schiorii de vârf refuză să mai acorde un autograf suplimentar dincolo de timpul alocat pentru asta, înțelegem că o fac pentru a avea o a 11-a secundă cu o persoană dragă.

Mikaela Shiffrin a ajuns astfel la a 35-a victorie de Cupă Mondială. Are doar 22 de ani, în martie va ajunge la 23, și pare imposibil de oprit din marșul spre recordul lui Ingemar Stenmark. Deci pentru Lindsey Vonn, chiar dacă reușește să-l egaleze pe suedez, va fi probabil o domnie foarte scurtă.

Rezultatele complete și clasamentul final