Ania înainte de Jocuri

Atunci când federația „a uitat” s-o înscrie la timp pentru cursele din Lake Louise, Ania Caill s-a necăjit tare. Făcuse inclusiv aranjamente pentru antrenamente neoficiale. S-ar fi lipit la câte o echipă și ar fi schiat și ea pe traseul de coborâre amenajat pentru restul lumii. Avea de gând să testeze schiurile în condiții de zăpadă diferite, să își poată face mai bine strategia în concursuri. Nu că ar avea multe perechi. „Cum voi schia la Jocurile Olimpice dacă voi vedea o săritoare adevărată abia în Cortina?” a întrebat ea descurajată.

Pentru toți schiorii de nivel înalt, săptămânile din Lake Louise și antrenamentele pe care le fac zilnic la viteză sunt fundamentul pe care le stă sezonul. Ania a fost obligată să sară peste el. S-a lipit de echipa Andorrei, pentru că cei de acolo au zis, ok, poate veni să se antreneze pe traseele noastre, dar nu o antrenăm noi. A călătorit cu ei prin Europa, apoi și-a luat programul în propriile mâini și a încercat să se pregătească pe cât a fost posibil. Să reținem: fără antrenor, fără cineva care să-i pregătească schiurile, fără măcar un însoțitor plătit de federație care să meargă la ședințele tehnice, unde antrenorii echipelor normale sunt informați despre program și eventualele modificări din cursul normal al unei astfel de competiții.

Prima decizie insipirată a fost călătoria în Italia înainte de Crăciun. Două etape de Cupa Europei la coborâre, cu două antrenamente înainte. Patru coborâri dintr-un foc! Enorm de important. Iar Ania a folosit fiecare secundă pentru a se împrieteni din nou cu viteza. Prima cursă, puncte FIS bune, clasare hm, nu tocmai ce spera. A doua cursă, în aceeași zi, puncte mai puține, dar clasare aproape de top 30. Ar fi fost și punctele foarte bune, dar algoritmul e făcut în așa fel încât ține cont de evoluția celor mai bune schioare prezente la cursă. Prima fată avusese o evoluție de vis, se detașase prea mult de restul lumii și stricase punctele tuturor. Dar cursa aceasta, a doua, i-a alungat descurajarea.

„S-a dat startul târziu, a fost foarte întuneric și ne-a scuturat mult. Doar primele au avut pista netedă. Sunt foarte mândră de mine. Am făcut o cursă frumoasă, sunt mulțumită. Nu m-am așteptat să mă lansez chiar așa prin întunericul cel mai negru când scutură atât de tare. Atenție, revine încrederea!”

Cu motivația dată de recăpătarea unor stropi din senzațiile bune, Ania și-a căutat alte curse. La Innerkrems, tot Cupa Europei, n-a avut noroc. Au participat peste 90 de schioare cu clasament mai bun decât al ei. Când i-a venit rândul la start n-a mai avut ce face cu pista.

Și în sfârșit, după o mică abatere la slalom uriaș, de încălzire, au venit cursele mult așteptate. Cortina d’Ampezzo.

***

În anul și jumătate pe care l-a petrecut cu un antrenor adevărat, Ania a crescut enorm. A crescut de fapt imediat după primele două săptămâni de antrenamente americane. Într-atât încât i-a venit să atace fără să mai țină cont de riscuri, a căzut la o cursă FIS la care mersese foarte aproape de nivelul lui Edit Miklos și s-a accidentat ușor. A cărat după ea durerile la genunchi toată iarna. A concurat doar în competiții dure. Cu adversare de nivelul Cupei Europene și Mondiale. Întreceri în care sub 5% din participanți își cresc punctele. Ea le-a îmbunătățit. Progresul a culminat cu (poate nu atât de) faimosul antrenament la care a redus întârzierea până la 3 secunde și jumătate față de prima clasată.

Insist fiindcă la schi alpin rezultatele acestea nu sunt întâmplări fericite. Nimic nu e întâmplător. Sistemul nu permite. Progresul care se vede într-o singură coborâre e progres real, iar pentru cei care rămân sănătoși, repetabil. Din păcate Ania n-a dansat decât o zi. În următoarea s-a accidentat.

În perioada de convalescență a intervenit misterioasa cădere în dizgrația federației române și a pierdut sprijinul public. Vedem acum cât de dificilă este revenirea la nivelul anterior pentru o Lindsey Vonn, o Anna Veith, o Lara Gut, ca să le menționez doar pe cele care au câștigat globuri mari. De câte ori se strică vremea, nu mai îndrăznesc să riște. Și ele s-au antrenat în presezon. Au zeci de manșe de coborâre, zeci de manșe de super-G în picioare. Cum o fi atunci pentru fata noastră? Fără antrenamente de viteză, fără antrenor. De unde să găsească unde îi este limita?

***

S-a bucurat enorm de zilele de antrenament din Cortina. A avut parte de Cortina însorită. În prima zi a tatonat. S-a simțit bine. În a doua a încercat deja să facă ceva și a tăiat o secundă din întârziere. Pornea cu încrederea sus de tot. Dar peste noapte s-a stricat vremea, s-a schimbat pista. La cursă a fost întuneric, și, așa cum era normal, capul n-a lăsat-o pe Ania să-și dea drumul. A pierdut mai mult timp decât pierduse la antrenament. Noi avem motive s-o iertăm, ea însă n-a făcut-o.

„Da, a fost greu. Viteza era foarte mare și nu se vedea nimic, așa că ți se părea încă mai rapid. Și erau multe hopuri… aveam impresia că nu controlam nimic și că voiam doar să ajung jos. În condițiile astea nu am reușit să mă concentrez pe ce voiam să schimb. M-am concentrat doar să rămân pe picioare… Dar nu îmi place să văd că la condițiile astea nu ajung să schiez cum îmi doresc. Deocamdată nu am nebunia de care e nevoie și nici nu pot să o am dacă mă gândesc bine. Sunt multe care fac să nu pot să am nebunia asta acum. E frustrant. O să încerc mâine să mă ameliorez un pic pentru experiență.”

Și cum s-a ameliorat! De cum a dat soarele, Ania și-a dat și ea drumul. Cu o secundă a fost mai rapidă decât la antrenamentul cel bun. Spre comparatie: Lindsey Vonn și-a îmbunătățit perferomanța cu doar jumătate de secundă. Ania a depășit două din schioarele care ar fi trebuit să fie mult deasupra ei, judecând după cota lor. Ania are 57 de puncte FIS la coborâre, Carmina Pallas 41, Greta Small 38.

Așa arată succesul la schi alpin! Pas mic, după pas mic.

Pe hârtie a mai avut o cursă un pic mai bună decât asta, pe vremea când lucra cu Lionel Finance. Dar atunci, Lindsey Vonn, care conducea detașat, ieșise de pe traseu, ceea ce a îmblânzit rezultatele: întârziere mai mică, puncte FIS mai bune. De data aceasta Lindsey a fost la maxim, și în realitate am văzut cel mai bun concurs al Aniei.

„Bineînțeles că sunt bucuroasă ! Am reușit să schiez exact cum voiam și când multe fete au făcut un timp mai rău, eu am fost 2 secunde mai rapidă (măsurate față de vineri, ziua noroasă – n.r.), adică este foarte bine! Mai ales că sunt înaintea a două fete (Greta și Carmina), care sunt foarte în formă. Eu voiam să fiu cât mai aproape de ele, dar nu mă aăteptam să fiu chiar în fața lor. Pârtia era stricată, dar m-am simțit bine de la început până la sfârșit. Mi-a plăcut foarte mult… sentimentul ăsta de încredere.”

Cu sentimentul acesta și-a pregătit schiurile pentru super-G. Are două modele. Unul nou, care nu e cel mai rapid, dar pe care Ania se simte bine la viteză mare. E mai stabil, ca cele de coborâre. Și altul care fuge bine. Ania a făcut alegerea pe baza informațiilor de sâmbătă. Startul la buza săritoarei dintre stânci, abrupt pe care să prindă viteză, deci schiurile stabile. Dar a nins mult peste noapte, iar startul a fost coborât sub săritoare, în zona cea mai plată. Pentru fetele din echipele mari, nici o problemă, servicemenii doar asta fac, multe, multe perechi de schiuri. Ania n-a mai avut însă cum să schimbe alegerea. Dar și așa, știind că va porni cu un dezavantaj de la start, și-a dorit să schieze. Neinteresată de primele porți, ci să meargă bine peste tot. Degeaba a așteptat încrezătoare. Juriul s-a plictisit să stea de pază după vânt și a decis să oprească super-G-ul, deși 14 fete încă nu apucaseră să concureze.

Bagajele în cufăr și la drum. Următorul concurs, Krvavec. Două super-G-uri puternice, cu fete foarte bune din Austria, Germania și Norvegia. La unul a făcut puncte bune, căci la vârf rezultatele au fost strânse. Dar a mers bine la amândouă. Față de Kira Weidle, că tot o pomenea cineva ca termen de comparație, a pierdut o secundă și jumătate. Kira are de toate, Ania nu are nimic.

E imposibil ca la Jocuri să se apropie mult mai mult de fruntașe. Întrecerea Aniei este acum cu ea însăși, nu cu adversarele. Dar văzând ce face acum, nu putem să nu ne întrebăm unde ar putea ajunge dacă ar fi sprijinită. Vrem să o vedem sus peste încă patru ani? Trebuie să găsim o soluție. Noi, oamenii normali, că cei de la federație se sperie când cineva devine prea bun. Un sponsor puternic, un program de viitor, sprijinit din bani privați, la care să se lipească și copilele care cresc acum și pentru care nu e prea târziu.

Vreți să vedeți schi adevărat de la schiori români? Ania îl poate livra. Noi trebuie să ne suflecăm mânecile și să-i găsim finanțare puternică. Nu câteva mii, ci câteva zeci de mii de euro.

Publicitate