Slalomul olimpic feminin din Jeongseon: manșa a doua – LIVE text

Slalomul feminin era probabil singura disciplină cu învingătoare cunoscută și tocmai aici pronosticul inițial este în mare pericol după prima manșă. Scenarii posibile sunt multe. Mikaela Shiffrin este în stare să recupereze jumătate de secundă. Dacă a rezolvat problema de setare a schiurilor. Iar dacă nu, Wendy a ratat victoria și în ultimul slalom dinaintea celui olimpic. Cu Petra Vlhova ieșită din cărți, Frida ar fi poate cel mai sigur pariu. Dar în urma lui Wendy fiind, nu mai depinde doar de ea. Și desigur rămâne și marea întrebare din dreptul Annei Swen-Larsson. Chiar poate ajunge și pe podiumul final. În mai puțin de o oră, toate aceste întrebări își vor cunoaște răspunsul.

La una dintre ele îl știm între timp. Mika nu va schimba nimic la schiurile din manșa a doua!

Vântul și-a făcut din nou apariția pe traseu, dar cât timp nu ridică zăpada stricând vizibilitate, la slalom nu are mare importanță. Traseul este un pic mai neregulat și are și cel puțin o capcană.

Iată și lista schioarelor în ordinea de start:

30. Maria Shkanova (BLR) – își fac cuminte treaba și va avea un rezultat bun în palmares, cu care să se laude peste ani

29. Roni Remme (CAN) – canadianca este deja în altă clasă, riscă mai mult, încearcă să-și atingă limitele și cumva le atinge ici și colo fără să le depășească

28. Kristin Lysdahl (NOR) – începe cu o greșeală într-unul din locurile cheie, apoi merge bine, dar nu o mai poate ajunge pe fruntașă

27. Nevena Ignjatovic (SRB) – și ea are prea multe greșeli

26. Ana Bucik (SLO) – se simte mult mai confortabil pe traseul mai cursiv, și trece în față

24. Denise Feierabend (SUI) – parcă este altă fată decât cea care a schiat în prima manșă, foarte activă, foarte iscusită în a accelera, le lasă pe adversare la peste o secundă în urmă

24. Meta Hrovat (SLO) – are mai întâi ghinion, căci vântul o întâmpină cu un norișor de zăpadă viscolită, apoi greșește prea clar pentru un timp mai bun

23. Nastasia Noens (FRA) – încă nu e la nivelul dinaintea accidentării, dar este mult peste ce a arătat în această iarnă și se apropie la jumătate secundă de Denise

22. Erin Mielzynski (CAN) – schiază așa cum începuse în prima manșă, foarte sprințară, foarte activă și de data aceasta nu mai greșeșe. Avem o nouă lideră.

21. Veronika Velez-Zuzulova (SVK) – Vera nu schiază de fapt rău, dar nu poate împinge schiurile permanent în accelerare. Locul 3 temporar, dar va mai urca niște poziții, căci schioarele imediat din fața ei nu sunt departe

19. Christina Geiger (GER) – ușor nesincronizată cu traseul, iese de pe el

19. Maren Skjøld (NOR) – luptă cu abruptul, își face viața mai grea decât era nevoie și rămâne la peste o secundă în urma lui Erin

18. Michelle Gisin (SUI) – viteză de bază are, agilitate mai puțin, lucru firesc pentru o schioară care a parcurs complet programul de viteză al iernii (+0’’38)

17. Manuela Mölgg (ITA) – pe abrupt îi devine traseul prea strâmt și ca urmare întârzierea ei e de peste o secundă

16. Estelle Alphand (SWE) – derapează pe clăparul de la interior și iese afară de pe traseu

15. Marusa Ferk (SLO) – se oprește o clipă la start, căci tocmai au pornit niște rafale rebele, după ce trec își dă drumul pe traseu, dar se limitează la a ține ritmul traseului (+0’’59)

14. Irene Curtoni (ITA) – are foarte mult vânt la început, dar nu-l bagă în seamă, ci își vede de schiul ei rapid și stabil, cu care trece în față (-0’’45)

12. Petra Vlhova (SVK) – nici în manșa aceasta nu se ridică la nivelul ei, din nou propria agresivitate se contrează cu cea a zăpezii (+0’’58)

12. Marina Wallner (GER) – o ia foarte direct spre porți, și atunci la fiecare dintre ele trebuie să apese mai puternic, ca să schimbe direcție, pierzând astfel peste o secundă

11. Laurence St-Germain (CAN) – prea multe bâlbâieli prinse într-o cursă pe alocuri frumoasă și foarte elegantă (+0’’75)

10. Katharina Liensberger (AUT) – prinde mai repede ritmul decât în prima manșă, și după mijloc simte și cum poate accelera, preluând conducerea (-0’’47), e foarte fericită de timpul verde

9. Katharina Gallhuber (AUT) – wow, schiază cum n-am mai văzut-o niciodată, de parcă ar fi deja pe podium și acum luptă ca să-l obțină, a accelerat de sus până jos, fără pic de răgaz, neintimidată de riscuri

8. Bernadette Schild (AUT) – merge atât de frumos la început, accelerând fără să dea impresia că face ceva deosebit, apoi o greșeală o forțează să parcurgă o verticală în sens invers și virajele îi devin neîndemânatice exact la intrarea pe plat. Avea 7 zecimi avantaj, rămâne la peste o secundă în urmă, care totuși îi asigură locul secund

7. Chiara Costazza (ITA) – abruptul îi este un chin și astfel pierde chiar mai mult timp decât Berni

6. Emelie Wikström (SWE) – nu mai găsește ritmul, poate și apăsată de apăsarea unei medalii, și încheie la peste două secunde și jumătate de Galli

5. Nina Haver-Løseth (NOR) – sus are vânt, pe parcurs uită de elan și rămâne departe de fruntașă, la doar o sutime în fața lui Berni

4. Mikaela Shiffrin (USA) – din nou schiurile mușcă prea brutal în virajele de pe abrupt, când sunt cuminți, Mika accelerează brutal, dar erorile sunt prea severe și deși încearcă să accelereza la final, nu conservase destulă viteză și e învinsă

3. Anna Swenn Larsson (SWE) – relaxată nu este, dar se străduiește să țină schiurile în control. La acumularea de viteză pentru platul final uită să se mai gâdească și pierde enorm de mult timp la final (+0’’66)

2. Frida Hansdotter (SWE) – ușoară ca un fulg dansează între porți, o greșeală la mijloc îi smulge un țipăt, dar apoi revine la treaba ei și salvează 32 de sutimi

1. Wendy Holdener (SUI) – cursă foarte bună, dar în care și-a luat elan câteva porți prea târziu. A pierdut avantajul până la primul intermediar și de acolo a fost tot timpul la sutimi de Frida. La trecerea liniei de sosire cronometrul votează în favoarea suedezei.

Frida Hansdotter s-a dovedit la final într-adevăr pariul cel mai sigur și după ce ani în șir a trebuit să stea în umbra marelor slalomiste Marlies Schild și Mikaela Shiffrin, astăzi a furat lumina rampei și strălucește cu medalia de aur la gât. Wendy Holdener ratează din nou victoria într-un slalom special. Cele 5 sutimi lipsă dor acum, dar până la urmă sunt sigură că Wendy se va bucura de argint. Surpriza la fel de mare ca absența Mikaelei Shiffrin de pe podium este medaliata cu bronz. Cu o manșă secundă fulminantă și cel mai bun timp al manșei secunde, Katharina Galhuber s-a catapultat de pe locul 9 până pe podiumul olimpic.